Când o femeie se ştie trădată…

Tocmai pentru că divorţul era încă la început de drum în primii ani ai secolului al XX-lea în România, răspunsul dat de cititoarele revistei „Moda nouă ilustrată” la întrebarea: „Când o femeie se ştie trădată să se răzbune sau să sufere în tăcere?” poate să ne dea o idee despre mentalităţile existente atunci în societatea românească. Completând această anchetă cu răspunsurile voastre ne vom da seama împreună dacă şi  cât de mult s-au schimbat aceste metalităţi de-a lungul ultimului secol. Vă invit aşadar să citiţi răspunsurile cititorilor de acum un veac şi să le completați cu răspunsurile voastre, ale celor de azi, făcute sub forma unor comentarii – care vor fi adăugate la articol pe măsură ce le faceţi.

Răspunsuri DE IERI (1904):

O vasluiană: "Când o femeie iubeşte cu adevărat şi este înconjurată şi de copii, trebuie să sufere în linişte trădarea soţului dacă ea este trecătoare şi nu are o legătură de inimă care de multe ori le fură minţile dumnealor. Pe un bărbat care nu’şi iubeşte femeia şi o trădează, nu merită să te răzbuni. Căci prin ce s’ar putea răzbuna o femeie? Tot prin a’l trăda? Nu! Eu nu mi’aşi târî onoarea în noroi când nu am pentru cine."

D-şoara Jeanetta, Craiova: "Iertaţi, când vedeţi că cel care a greşit regret şi dă probe de îndreptare… căci, ar fi o crimă să vă înstrăinaţi o inimă care poate mai bate pentru voi, şi aceasta numai pentru o greşală care, în cele mai multe cazuri, e comisă cine ştie în ce moment de rătăcire!...”

D-şoara Elisa Stătescu, Loco: “Admite că la început femeia trebuie ‹‹să sufere în tăcere, gândindu-se la zicala: s’a văzut oare cioară albă şi bărbat credincios? Dar, dacă el continuă cu trădarea, cea mai mare răzbunare este separaţia definitivă.››”

D-şoara Elisa No. 2: "Ajunge la o concluzie contrară: ‹‹Par’că văd că cititorii se împart în două: cei pentru care s’a prezentat sau se poate prezenta într’un moment sau altul prilejul nenorocit de a devia de la jurămintele făcute, vor zice că e mai bine să sufere în tăcere; cele ce vor fi osândite să fie aduse în asemenea stare, cred că vor fi de părere mai bine să se răzbune. Schimbând rolurile actorilor. în sensul ca bărbatul să fie victima, spectatorii îşi vor schimba şi ei opiniile. Dar asta este o argumentare din interes, apărarea celui implicat în cauză. Să ne ridicăm însă deasupra patimilor şi să căutăm dreptatea. A te şti trădată şi a continua căsnicia, mulţumindu-te să murmuri, e ceva omenesc; dar a te şti trădată şi a continua traiul acesta fără nici un semn de nemulţumire, fără ca nici chiar să’ţi topeşti durerea în plânsuri tainice ci suferind în tăcere, e ceva îngeresc dar e mai presus de firea noastră. (…) Deci: la vraie femme ne pleure pas: elle se venge. (Adevărata femeie nu plânge: se răzbună).››”

Ţigăncuşa din Bârlad: “E concisă în răspunsul ei, care armonizează cu nota generală: ‹‹Iertarea e cea mai nobilă răzbunare.››”

D. I. G., Loco: „Bazat pe axioma că: ‹‹cei care au iubit nu pot să se răzbune, căci iubirea înobilează sufletul iar nu îl face mai rău››, predică răbdarea pentru că ‹‹dacă el într’un moment de uitare a trădat-o, văzând-o însă mereu iubitoare pentru el, nu se va înduioşa oare şi nu va reveni la ea?››“

D-şoara Iulia I. Iova, Galaţi: “Crede că se poate obţine acelaşi efect, însă pe altă cale decât prin a reînnoi dovezile de iubire: ‹‹femeia să-şi arate dispreţul faţă de soţul trădător››.”

D-şoara Ch. G., Buzău: “E de părerea d-nei d’Epinay care spune: ‹‹Meritul unei femei are nevoie de a fi luminat printr’o rază de bunătate››.”

D-na Marioara D. Popescu, com. Drânceni (Huşi): “Sfătuieşte femeile a face încercările posibile pentru a’l readuce pe soţ ce calea cea bună, dar dacă toate acestea sunt zadarnice, ‹‹să se resemneze; soarta supunându-ne la încercări, trebuie să fim tari, să suferim fără să ne plângem, căci numai aşa vom fi bune soţii şi bune mame şi numai prin iertare şi blândeţe vom merita cu adevărat a ne numi îngeri››.”

D-şoara Mărioara de la munte, Ardeleancă: “Crede că ‹‹precum sunt de variate culorile florilor, tot aşa sunt de deosebite caracterele femeilor. O femeie care posedă un character dur, fiind trădată, sigur va încerca tot ce e posibil spre răzbunare. Însă o femeie cu un caracter nobil, blând, fiind trădată, nicicând nu va încerca să se răzbune. Singura mângâiere în suferinţă îî va fi credinţa în Dumnezeu!››”

Un danez din Telega: “Concordă în păreri cu d-na Marioara Popescu, anume de a te lupta să readuci lucrurile la starea de odinioară. Totuşi, ‹‹dacă nu vei vedea schimbarea în bine, nu căuta o răzbunare înjositoare, că în urmă să suporţi consecinţele ei, ci nu-i lovitură mai mare ca indiferenţa.››”

Se încheie aici seria răspunsurilor din anul 1914 la „chestiunea pusă”. Citiți în continuarea răspunsuri de azi la aceiaşi delicată întrebare:

Răspunsuri DE AZI:

Getuța Zecheru, Ianca (Brăila): "A greși e omenește, a ierta e creștinește", deci în concluzie, trebuie să-i arăți "trădătorului" că poți ierta și merge mai departe, iar dacă greșeala se repetă, întoarce și celălalt obraz."

Lore Loredana: "Nu sunt o femeie răzbunătoare, deși cu mintea aș spune că mă răzbun, dar cu sufletul nu... Cu siguranță aș suferi în tăcere!"

Coca Colaj Saga Mik: "Când o femeie se ştie trădată să se răzbune sau să sufere în tăcere?” Cred că ajung la divertisment, asta nu e dragoste. În dragoste și în război nu sunt reguli scrise, fiecare acționează după impulsul de moment... În privința dragostei nu am jumătăţi de măsură. Când un partener se înfruptă din dulceața trădării cu siguranță va reveni la butoiul cu miere :-))) pentru nici un motiv nu aș rămâne într-un joc de fațadă de dragul copiilor, copiii cresc și își vor urma cursul vieții lor și nu cred că să-mi calc pe inimă e o soluție viabilă. Sunt pe principiul că trebuie mâța ruptă în două. Iertarea "păcatelor" este bună, dar dacă trăiești "în (cu) păcat" începe să-ţi fie mod de trai.... Răzbunarea... cred că o simte fiecare, atât doar că nu e dusă la înfăptuire, se transformă în suferință dar revin la faptul că detașarea duce la vindecarea sufletului. Nu aș suferi în tăcere, nu m-aș răzbuna, deși nu-i va fi ușor... sunt rea și nu aș accepta continuarea unui circ."

Clara Iubire, Bucureşti: "Cred că depinde în primul rând de cele două persoane: de cel care trădeaza și de cel care e trădat, respectiv de obiceiurile pe care le au (dacă observi din felul în care s-a purtat că e genul care recidivează, nu cred că e cazul de continuat; dacă însă crezi din tot sufletul că a fost o excepție, poate merită să treci peste asta). Mai depinde și de mediul în care a crescut (că doar ai avut timp să-ți dai seama de felul în care se poartă părinții săi unul cu celălalt, ori direct ori din ceea ce ți-a povestit), de nivelul de cultura, de educație etc."

Corina Mateas: "Hmm... trădare... :) Cred că ar trebui luat în calcul și MOTIVUL trădării. Răzbunare? La ce folos? Într-o relație bazată pe respect reciproc și dragoste mai ales, nu se ajunge la trădare."

Daniela Mihaela Drenea, Toscana: "Dacă se întâmplă: e prima și ultima dată. Fără răzbunare, fără scuze, fără lacrimi sau promisiuni. "Adio și n-am cuvinte!"

Mami şi Copilul: "Nu cred că aș putea să tac. De fapt nu aș putea trece peste situația asta. Eu vreau fericire în familie iar copilul nostru să învețe de la noi să fie fericit. Dacă ar fi trădare înseamnă că ceva s-a rupt și lipsește și e căutat în altă parte. Cred că n-aș aștepta "a doua abatere" ca să plec, asta înseamnă răzbunare? Dacă da, atunci m-aș răzbuna...

Citeşte şi: „Resemnare sau luptă pentru dragoste” şi „E bun divorţul, ba e rău…”