Fire-ai plop afurisit: legendele unui copac blestemat

În folclorul românesc, dacă busuiocul este asociat cu dragostea și norocul, plopul pare să fie cel mai "afurisit" copac. Este considerat un simbol al nehotărârii, al fricii și al ghinionului, existând o vorbă din popor care spune să nu ții plopi în curte, pentru că aduc pagubă. Aceste convingeri sunt profund înrădăcinate în legende și superstiții vechi, așa cum sunt ele consemnate de Simion Florea Marian în lucrarea „Botanica poporală română” (1879).

 

Blestemul Maicii Domnului asupra plopului

 

Una dintre cele mai cunoscute legende povestește cum plopul înalt a fost blestemat chiar de Maica Domnului. În timpul patimilor lui Iisus, Maica Domnului, trudită și îndurerată, a căutat un loc să se odihnească. A vrut să se adăpostească sub un plop, dar copacul, de bucurie, și-a ridicat crengile în sus, refuzând să-i ofere umbră.

---

---

Văzând că plopul este "voios" în timp ce ea suferă, Maica Domnului l-a blestemat cu versuri pline de supărare:

 

Fire-ai plop afurisit, Totdeauna nerodit, Nerodit şi fără floare, Că nu mi-ai lăsat răcoare, Că tu'n sus crengile-ai tras Şi umbră nu mi-a rămas Şi de soare eu m'am ars.

Eu sunt foarte supărată, Supărată şi'ntristată, Iară tu eşti prea voios Şi te-arăţi prea curajos, De-aceea să nu'nfloreşti Nici în veci să nu rodeşti!

O altă variantă a acestei legende, regăsită într-o veche colindă, descrie o scenă similară, în care Sfânta Maria și Iosif caută adăpost. Plopul își retrage umbra, lăsându-i în soare, iar Maria, mânioasă, îl blestemă:

"Iosife! mi-i greu

De drumul cel rău,

Vin să ne-odihnim

Şi să ne umbrim!"

După aceste cuvinte mai merseră o bucată de drum, până ce:

"De un plop dădură

Şi aici stătură

De-a se răcori…"

În zadar i-a fost însă toată aşteptarea şi bucuria pentru că:

 

"Plopul se clăti,

Umbra şi-o trăgea,

Soarele-i ardea."

Sfânta Maria se mânie pe arbore şi-l blăstemă zicându-i:

"Plop afurisit,

 Să creşti tu în sus,

Să nu fii rodit!

 Că umbra mi-ai dus!”

Legenda plopului tremurător 

 

De asemenea, există o legendă aparte legată de plopul tremurător. Se spune că Maica Domnului, stând sub un astfel de plop, a fost deranjată de freamătul necontenit al frunzelor. Ea l-a blestemat ca frunzele să-i tremure în veci, chiar și atunci când nu suflă vântul. O altă legendă, la fel de populară, susține că frunzele plopului tremură pentru că știu că din lemnul său a fost făcută crucea pe care a fost răstignit Mântuitorul. 

 

Frunzele de plop și farmecele de dragoste 

 

În ciuda acestor conotații negative, frunzele plopului tremurător erau folosite în farmecele de dragoste. O superstiție populară spune că dacă o fată fură o șuviță de păr sau un nasture de la cămașa iubitului și leagă de un plop, spunând un descântec, băiatul va tremura de dor după ea:

 

“Fata care voieşte să fie iubită de feciorul preferat de dânsa şi pe care voieşte să-l facă să tremure după dânsa cum tremură frunza acestui plop, fură o viţă de păr din capul alesului său sau chiotoarea de la cămaşa acestuia şi se duce să o lege de un plop tremurător. Apoi zice:

- Cum nu stă frunza plopului, aşa să nu stea nici N. (spune numele alesului) ci să umble ne'ncetat după mine!

Astfel, crede fata că a fărmecat pe alesul ei, care sigur o va iubi numai pe dânsa iar la altă fată n'are să se mai uite.”

 

Un alt descântec, care folosește frunzele ascuțite ale plopului alb, promite că tânăra va fi iubită de toți, dar mai ales de feciori: 

“Într'o sâmbătă, dar mai ales în Sâmbăta Duminicii Mari, fata care voieşte să-şi facă de dragoste, se scoală de dimineaţă şi luând cu sine pâine şi sare se duce unde ştie că să se află acest soi de plop. Aici pune pâinea şi sarea la tulpina lui şi zice:

Cum se bate frunza'n plop,

Fără vânt şi fără ploaie,

Aşa să cate norodul

Şi toţi tinerii la mine!

Apoi rupe o creangă de plop cu frunze cu tot, o duce acasă şi o pune într'un cui, înfipt de-asupra uşii din lăuntrul casei. În Sâmbăta următoare, aceiaşi fată face lăutoare din aceasta creangă şi se spală cu dânsa; acum crede ea că va fi îndrăgită şi iubită de toţi oamenii, însă mai ales de feciori. Dacă pe timpul când aduce această creangă de plop fata întâlneşte vreun fecior care o întreabă ce aduce, atunci ea crede că cu greu va scăpa de acel fecior şi că sigur îi va fi nevastă. Lăutoarea de plop cu care se spală fata o aruncă apoi între vite, pentru ca vitele să fie la fel de curate ca şi capul.”

Sursa:

 

Simion Florea Marian – articolul “Botanica poporală română - Plopul” – publicat în “Albina Carpaților” - numărul din 15 noiembrie 1879

 

---

Citește și: Mătrăguna - vechi credințe populare

---