Vechi ritualuri de aducere a ploilor (Paparuda, Caloianul, Udătoarea)

Românii și seceta


Pentru țăranii români seceta a fost întotdeauna unul dintre cei mai mari dușmani. Ei credeau că “seceta este o pedeapsă a lui Dumnezeu pentru necredința și feluritele răutăți ale oamenilor”. Dar, tocmai de aceea, uneori “seceta-i binefăcătoare, căci mai aduce lumea la calea adevărului, deschizându-i ochii asupra căilor rătăcite și a deșertăciunilor lumești aduse de toată îmbuibarea și huzurul.”  

 
Seceta nu era privită însă doar ca o posibilă pedeapsă divină. Se credea și că “de cele mai multe ori ploile sunt legate de oameni care au interesul să nu ploaie; între aceste soiuri de oameni se numără cărămidarii, care au nevoie de soare spre a li se usca cărămida, și care trebuie izgoniți ca să înceteze seceta, - negustorii de pe la târguri, care vor vreme frumoasă pentru facerea negoțului lor și care, pentru împiedicarea ploilor, se slujesc de strigoaice. (1)

Secetă
 

Vechi ritualuri pentru aducerea ploilor

 
Pentru că ploaia era cea care aducea bunăstare în gospodăriile țărănești, practicarea ritualurilor de aducere a ploi erau importante în viața satului românesc. Pentru dezlegarea cerului și aducerea ploilor  se practicau o multitudine de obiceiuri. Vă voi spune doar câteva dintre ele:

-  prin Banat femeile trebuiau să fure o cărămidă nearsă de la țiganii cărămidari și să o arunce în apă;
- prin Bucovina, pentru aducerea ploilor, femeile tăiau câteva pene din coada unui cocoș și le aruncau în fântână sau în foc; de asemenea ele curățau fântânile din hotarul satului și le stropeau cu aghiazmă;
- prin Apuseni era obiceiul de a se fura noaptea din cimitir crucea de la capul vreunui bețiv, cruce care trebuia mai apoi aruncată într-o apă curgătoare;
- prin Moldova oamenii credeau că pe vreme de secetă trebuie să arunce o icoană furată sau chiar toaca bisericii pe o apă curgătoare;
- tot pentru aducerea ploii trebuia să zgândărești mușuroaiele furnicilor sau să omori câteva broaște.

Dintre ritualurile practicate pentru aducerea ploilor cele mai cunoscute sunt Paparudele, Caloianul și Udătoarea.  

Paparuda


Paparuda (numită și păpăruda, păpăluga, dadaloaia sau babaruga) este unul dintre cele mai răspândite ritualuri magice practicate pentru alungarea secetei. Este „jucat” de fete tinere de cele mai multe ori, dar și de băieți prin unele locuri. Iată descrierea unui astfel de ritual, așa cum era el practicat în Banat:

Paparude
 
"Tinerele țigane își împletesc cununi de bosii pe cap, se împestrițează cu panglice rosii, cu salbe de firfirici, și merg să joace din casă în casă. O țigană mai în vârstă cântă din gură - pe o arie monotonă, pe note scurte, stacate și pe un tact repede – un șir de invocațiuni pentru aducerea ploii:


Dodoloaie, loaie
Dă, Doamne, să ploaie,
Ploiță curată
Pe rană vărsată!
Pe cea vale sacă
Norii mi se lasă.
Ploaia mi se varsă.
Să se facă spicul
Mare ca voinicul
Și rodu
Până-n podu,
Cucuruzele
Cât grădinele!
Păpărugă, rugă
Ia'n ieși de ne udă
Cu olcuță nouă,
S’o umplem cu rouă! (2)


După ritmul cântecului, două sau mai multe paparude" joacă în mod săltător, bătând din palme, plesnind din degete, imitând sunetul castanetelor spaniole și repetând alternativ exlamațiunea Ha! Ha! În timpul acesta stăpâna casei ia o cană cu lapte dar mai cu seamă o găleată, o doniță cu apă și o aruncă pe dânsele, udându-le de sus până jos. Zărind’o, paparudele se prefac fug; uneori fug în realitate, mai ales când apa e rece. Însă cele din urmă sunt ajunse și tot nu scapă de botezul, de ploaia ce invocă. Apoi, după diferite urări de viață fericită, primesc sau o monedă, sau o strachină de grâu, de mălai, de făină, de fasole, ori un caier de lână, o rochie etc. În același mod purced din casă în casă, și aceluia la care nu joacă paparudele", există credința că nu-i va merge bine vara ce urmează". (3)

Caloianul

 
Caloianul era un alt ritual practicat pentru curmarea secetei. Era o datină care se ținea de obicei în a treia zi de marți de după Paști, dar care se repeta de-a lungul anului atunci când seceta pustia ogoarele:
 
Caloianul

„Când seceta durează mai multe săptămâni, e obiceiul ce fetele și femeile de la țară, frământând pământ galben, să modeleze un om în miniatură – numit Caloian sau Șcaloian – pe care’l pun într-un mic coșciug ca pe mort, îl plâng, îl tămâie și îl îngroapă, sau între bosii, sau la fântână, sau la puțul satului cântându-i versurile:


Caloiene, iene
Caloiene, iene
Du-te’n cer și cere
Să deschidă porțile
Să sloboaze ploile
Să curgă ca gârlele
Zilele și nopțile,
Ca să crească zilele.
(…) Caloiene, iene
Caloiene, iene
Du-te’n cer la Dumnezeu,
Ca să plouă tot mereu
Zilele și nopțile,
Să dea drumul roadelor
Roadelor, noroadelor,
Ca să fie’mbelșugată
Țara toată, lumea toată.

Ca să poată plânge, căci plânsul este obligatoriu, se freacă cu ceapă la ochi. După trei zile dezgroapă Caloianul și’l aruncă pe gârlă, ca să tulbure norii și apele, cum se întâmplă înaite de ploaie. Bărbații ară numai până la prânz în ziua Caloianului, iar de la amiază până seara beau și joacă la cârciumă.” (3)



Udătoarea 

 
Prin Oltenia, pentru a porni ploile se practica o datină numită udătoarea sau fierăritul. Iată cum se desfășura acest ritual la Bârca pe la sfârșitul secolului al XIX-lea:

Udătoarea
 
“Mare zgomot era și atunci când Dumnezeu nu vrea să dea ploaie! Numai ce vedeai dănacii, oameni în toată firea, în mijlocul nopții, unii mugind ca boii, alții bătând clopotul de la biserică, pe când alții luau căldări, hârdaie și dau fuga la Dăsnățui, le umpleau cu apă și apoi tăbărau mai întâi pe la Țigani, iar apoi plecau mai pe la toți oamenii din sat, de alegeau mai ales pe fete, le descoperiau și le făceau leoarcă de apă. Te uitai bine la ei cum fugeau bieții oameni, înecați de răcoreala apei.

După aceea puneau mâna pe cară, căruțe, sănii, le luau târâș și le duceau de le aruncau în Dăsnățui. Alătrau câinii de ziceai că au tăbărât turcii! Auzeai oamenii șoptind în cergă:
- I-auzi fierașii !
Și se închideau în casă. Așa li se făcea dacă dormeau pe-afară! Și dimineața numai ce vedeai oamenii că se duceau de-și luau carăle cu proțapele frânte, cu leucile rupte, cu roțile pierdute și nu ziceau nimic!  Ba:
- Ploaie să dea Dumnezeu!“ (1)


Surse:

(1) Tudor Pamfile – Văzduhul după credințile poporului român – București, 1915
(2) Enea Hodoș -  Cântece bănățene – Caransebeș, 1898
(3) G. Dem. Teodorescu – Poezii populare române – București, 1885
(4) T. Gherman -  Ploaia în credințele poporului – articol publicat în revista Comoara satelor” - numerele din februarie și aprilie 1924





6 comentarii :

  1. Multumesc Claudia. sper ca ve reveni pe aici... :)

    RăspundețiȘtergere
  2. O altă invocaţie a ploii folosită de paparude în Ardeal: "Paparudă -rudă / vino de ne udă / cu găleata-leata / peste totă ceata / cu ciubăru-băru /peste tot poporu / Dă-ne Doamne cheile / să dezlegăm cerurile / să pornească ploile / să curgă şiroaiele / să umple pâraiele / Hai ploiţă hai / udă pământurile să crească grânele / mari cît porumbele / Hai ploiţă hai / să facem covrigi / pentru cei mai mici / să facem păpuşi / şi pentru mătuşi / din cela pănuşi / Să facem colaci / pentru cei săraci / hai ploiţă hai"... (cules de G.Dem. Teodorescu - Poezii populare române)
    Acest joc de provocare magică a ploii, se întâlneşte sub denumiri diferite la aproape toate popoarele balcanice: peperuga - la bulgari; prăporuşe, dodola - la sârbi; peperona - la albanezi; pripiruna - la greci. Ba ar exista şi în India, la unele triburi din Africa şi la câteva popoare din Caucaz. Unii etnografi îi atribuie o origine tracă, alţii îl consideră că ar fi o moştenire indo-europeană

    RăspundețiȘtergere
  3. De unde se vede ca ploaia cea binefacatoare e invocata de toate popoarele pentru a aduce binecuvantare si.... bogatie !

    RăspundețiȘtergere
  4. Evident, cum e si vorba: "Ploaie de mai aduce mälai". Doar cä agricultura nu se face "la grija cerului" ci cu irigarea câmpurilor. Că de... trăim în sec. XXI nu XVIII...Din päcate, dupä cum spun specialistii, la ora actualä nici 10% din câmpurile semänate nu beneficiazä de sisteme de irigare. Pot să joace tontoroiul paparudele si să fie invocat caloianul, că recolta depinde nu de cer ci de GRIJA, INŢELEPCIUNEA şi HĂRNICIA oamenilor. Pe vremurile de tristză amintire (CICĂ) gospodăriile colective erau TOATE irigate. Pe bani statului. Acum, trebuie să bage fiecare mâna ADÂNC ÎN BUZUNAR...SI NU LE CONVINE, si speră că vremea va fi bună, şi vor avea recoltă şi câştig GRAS. De fapt, pierd şi investiţia făcută. Cine se scumpeşte la tărâţe vinde făina ieftin!

    RăspundețiȘtergere
  5. De acord, in parte, cu tine. Mai ales in privinta faptului ca vaste sisteme de irigatii si de imbunatatiri funciare au fost furate sau distruse in anii '90. Cred ca toate tevile sistemului de irigatii s-au transformat in stalpi de garduri sau au ajuns la firmele de fier vechi.
    Asta nu inseamna totusi ca trebuie sa ne uitam traditiile, legendele, vechile obiceiuri - care fac parte din esenta noastra nationala. Fara ca asta sa insemne ca trebuie sa credem ca paparudele aduc ploaia...

    RăspundețiȘtergere