“Cine n’a admirat în filmele proiectate la noi, pe Genica Missirio,
pe celebrul artist de cinematograf, care a stârnit admiraţia lumii întregi prin
silueta lui fină, prin mimica lui neîntrecută de prim-amorez, prin supleţea lui
de sportsman select? Genica Missirio - care nu-i decât compatriotul nostru, Eugeniu
Mitirliu - s’a înapoiat în țară, după 12 ani de şedere în Franţa, înapoiere de
scurtă durată, de câteva săptămâni numai, pentru a-şi revedea familia şi
patria.” Aceste prime fraze ale articolului “Celebrul
artist de cinema Genica Missirio la București” – publicat în
numărul din 10 aprilie 1930 al revistei “Realitatea Ilustrată” – sunt cele care mi-au stârnit
curiozitatea. Ca urmare, am căutat informații despre acest actor român – foarte
popular în lumea cinematografului francez interbelic:
Eugeniu Mitirliu alias Genica Missirio
Genica Missirio – pe numele lui adevărat Eugeniu Mitirliu – s-a născut în Craiova, în 9 martie 1895. În anul 1913 tânărul craiovean a plecat la studii în Franța. Odată cu intrarea României în Primul Război Mondial, tânărul sublocotenent de cavalerie și-a întrerupt șederea în Franța pentru a se alătura armatei române pe câmpurile de luptă. După terminarea războiului Genica Missirio s-a reîntors la Paris, unde a urmat cursurile Facultății de Drept.
“Dar
destinul viitorului avocat a urmat un alt curs; evoluția cursurilor de schimb,
care au devenit rapid dezastruoase pentru punga tânărului, l-au determinat în
curând să-și întrerupă studiile pentru a-și începe cariera în cinematograf, așa
cum i s-a făcut propunerea.”
(cf. articolului dedicat actorului de origine română Genica Missirio, publicat în revista pariziană “Cinéa” – numărul din 15 aprilie 1926)
Povestea anilor de
început ai carierei de actor este evocată chiar de Genica Missirio în
continuarea interviului publicat în anul 1930 de revista “Realitatea
Ilustrată”:
 |
| Genica Missirio în "Realitatea Ilustrată" (stânga și dreapta) În centru - prima parte a articolului publicat în revista pariziană Cinéa” – numărul din 15 aprilie 1926 |
CE NE SPUNE COMPATRIOTUL NOSTRU
„Am vorbit cu Missirio despre transformarea extraordinară
a Bucureștilor, despre viața care devine din ce în ce mai occidentală, de bucureștencele
frumoase, de teatru și de... cinematograf. Ultimul capitol al conversației noastre,
transportă dintr’o dată pe Genica, într’o lume de visuri.
- Cinematograf! Ce sbucium! Ce viață! Astăzi este „en
vogue" cel vorbitor, dar am convingerea că se va reveni la frumoasele
filme mute, în care cuvântul ți-l dau mimica, gesturile, silueta, cadrul,
natura. Pentru cânt și vorbă avem teatrul, avem opera, concertele.”
 |
| Genica Missirio în presa franceză interbelică: Comœdia (29 martie 1926), Le Petit Parisien (18 februarie 1927) Oran spectacles (29 martie 1930) și Cinéa (15 iulie 1923) |
DEBUTUL
„Debuturile în cinematograf au fost grele și mai ales
triste. Zile întregi am pășit pragul marilor case de cinematograf franceze și în
fața acelorași figuri amabile, în fața saltarelor tixite de fotografii, în fața
eventualilor concurenți, primeam invariabil același răspuns:
- Foarte bine - ne vom gândi la d-ta. Îți vom scrie!
Și... așa au trecut luni de zile, plecând totdeauna cu
speranța...
Îmi voi aminti totdeauna de primul fior, de marea mea bucurie, când
am fost angajat pentru primul film, la Casa “Gaumont”. De această zi este legată întreaga mea carieră.
Prima mea figurație trebuia să cristalizeze întregul meu viitor în cinematograf.
Am apărut sub regia lui Poirier (notă:
Léon Poirier - regizor, scenarist și producător de film francez), în
filmul “Le
penseur” (notă: film realizat în anul 1920),
care trebuia să-l consacre - atât pe el cât și pe André Nox (notă: Abraham-Andre Nonnez Lopes - comedian francez
din perioada filmului mut, cunoscut sub pseudonimul André Nox). Într’o
scenă de ansamblu, între zeci de figuranți, mă străduiam, pe cât era posibil,
să par cât mai în largul meu într’un studio – unde intram pentru prima oară.
Cei care cunosc cinematograful vor înțelege bucuria mea când mi s’a spus că am
fost ales pentru a face un “prim plan”... Și succesele au urmat...
Am luat parte la turnarea filmului “Atlantida” (notă: „L'Atlantide”, film franco-belgian mut regizat de Jacques Feyder, turnat în anul 1921), unde am avut un mic rol de debutant. Aci, sub regia lui Feyder și alături de artiști consacrați, am pătruns o mare parte din secretele acestei arte. După doi ani, am interpretat două roluri importante în filme în care am fost mult remarcat. Curând după aceasta mi s’a încredințat rolul principal din filmul “Margot” după nuvela lui Alfred de Musset. Am jucat alături de Gina de Palerme. Mi s’a spus că am redat cea mai reușită siluetă de adevărat husar, din timpurile napoleoniene...
De atunci succesele mele s’au tot urmat unele
după altele și câteva din filmele unde am “turnat” știu că au venit și în România. Ultimele două
filme în care am jucat sunt “Madame Recamier”, unde am redat pe impetuosul Lucien Bonaparte,
alături de Marie Bell și “Figaro”, după trilogia lui Beaumarchais - unde am avut
rolul sinistrului intrigant. Păcat că aceste două filme, n’au venit în România.”
 |
| Genica Missirio în pelicula "Margot" pe prima pagină din "Comœdia" (8 mai 1922) |
SATISFACȚIA CINEMATOGRAFULUI
“- Îmi aduc aminte de prima scrisoare pe care mi-a trimis-o,
din necunoscut, o admiratoare... Mă impresionau de asemenea mult afișele
colorate cu clișeul meu lipite pe zidurile Parisului și mai ales am fost
impresionat, când mi-am văzut numele pe ecranul operei din Paris.”
CEA MAI MARE SATISFACȚIE
„Cea mai mare
satisfacție o aveam însă - spune Genica Missirio - atunci când mă gândiam că
departe, în țara mea scumpă, înconjurată de lume și necunoscuți, doi ochi -
ochii mamei mele – puteau să mă priviască.”
Cariera actorului francez de origine română a fost una de
excepție. Cele 16 pelicule turnate, precum și articolele publicate în presa pariziană a acelor ani - dedicate artistului
sau filmelor în care a jucat – uneori
pe prima pagină - sunt dovezi de necontestat. Din păcate, asemeni multora
dintre colegii săi actori din epoca de aur a filmului mut, Genica Missirio nu a
reușit să facă trecerea către “cinematograful vorbitor”. Nu
am găsit nici un fel de informații despre destinul actorului de după 1930, anul
publicării interviului acordat revistei “Realitatea Ilustrată”.
 |
| Le Petit journal (16 septembrie 1925) - sus Le Populaire (7 martie 1929) - jos |
Filmografie:
Figaro (1929), Madame Récamier (1928), Poker d'as (1928), Le chemin de la gloire (1927), Napoléon vu
par Abel Gance (1927), Belphégor (1927),
Le prince Zilah (1926), Le soleil de minuit (1926), L'espionne aux yeux noirs
(1926), Le cavalier de minuit
(1924), L'affiche (1924), Vidocq (1923), La bouquetière des innocents (1923), Margot
(1922), Les ailes s'ouvrent (1921), L'Atlantide
(1921).
Citește și alte articole din categoria: Artiști aproape uitați
Postări
Din păcate, recunosc : nu știam de existenta acestui actor.. Cred că faptul că un român a fost apreciat ca actor în epoca filmului mut, e important pentru noi, ar trebui citit de toată lumea acest articol.
RăspundețiȘtergereRecunosc și eu: nici eu nu știam nimic despre genica Missirio. Chiar am pornit de la interviul publicat în Realitatea Ilustrată...
ȘtergereÎn lumea miraculoasă a Cetăţii Filmului au existat mulţi actori de origine română, care, prin schimbarea numelui şi-au pierdut şi descendenţa reală. În afară de cei celebrii ca Peter Johann Weissmuller, Edward G. Robinson mai sunt
RăspundețiȘtergereNadia Gray, pe numele ei adevărat Nadia Kujnir-Herescu,a făcut carieră jucând alături de Frank Sinatra, Peter Sellers sau Marcello Mastroianni, apărând în peste 70 de filme. A jucat în filmul La Dolce Vita si este mama vitregă a Lindey Gray (Sue Ellen din Dallas). Nadia Gray Herescu s-a născut la 23 noiembrie 1923 în Bucureşti, din părinţi basarabeni. S-a căsătorit cu prinţul Constantin „Bâzu" Cantacuzino, aviator în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Împreună cu acesta, a părăsit România la sfârşitul anilor '40, la instaurarea comunismului, şi s-a refugiat la Paris.
Sylvia Sydney a fost muza lui Albert Hitchcock și partenera pe ecran a actorilor Spencer Tracy, Gary Cooper, Clark Gable, Humphrey Bogart. Mama Sylviei Sidney era o croitoreasă evreică născută lângă Bacău.
Lauren Bacall a fost una dintre cele mai frumoase actriţe din istoria Hollywood-ului. Lauren s-a născut la 16 septembrie 1924 în New York într-o familie de emigranţi evrei. Mama ei, Natalie Weinstein, era născută în România şi se numea, de fapt, Bacalu. Actriţa a fost căsătorită cu actorul Humphrey Bogart şi a fost nominalizată la premiul Oscar în 1997 pentru rolul secundar din The Mirror Has Two Faces. În 2010 a primit Oscarul pentru întreaga activitate. Un lucru mai puţin ştiut este că Lauren era verişoară a lui Shimon Peres, al nouălea preşedinte al Israelului.
Dustin Hoffman este unul dintre cei mai cunoscuţi actori din lume. Rolurile din Rain Man şi Kramer vs. Kramer i-au adus premiul Oscar. Hoffman s-a născut la 8 august 1937, în Los Angeles- Părinţii lui Dustin Hoffman au fost evrei de origine română, care au părăsit România în 1937. „Sunt un evreu român“, a declarat chiar el.
Winona Ryder,născută pe 29 octombrie 1971 este o actriță americană ai cărei bunici din partea tatălui au emigrat în Statele Unite ale Americii din România si Rusia. Aceștia erau de origine evreiască.
Harvey Kaitel S-a născut într-o familie de actori cu origini în Polonia şi România. Mama sa, o evreică pe nume Miriam, s-a născut lângă Brăila. În filmografia sa se află filme ca Taxi Driver, Pulp Fiction, Reservoir Dogs, Thelma & Louise etc.
Şi nu sunt singurii... se mai pot scrie multe pagini...