„Meserii înghețate” în România de ieri

Iarna se zburlește din nou la noi - cu ger și cu zăpadă. Acum, la fel ca și în urmă cu aproape opt decenii: “...din nou au pornit fulgii de zăpadă – perdea cețoasă - din înaltul cerului, au împânzit zarea și-au îmbrăcat lutul și lăcașurile, pădurile și parcurile, în veșmânt alb de nea, de sărbătoare. Crivățul și-a însoțit tovarășa de veacuri, biciuind obrajii drumeților, stârnind talazuri de omăt pe drumuri și răbufniri nervoase în hornurile caselor. Drumurile s'au troienit, lopețile și-au regăsit menirea și clinchetele de clopoței s'au auzit pe stradă. Săniile și-au pornit tălpicii pe pârtiile proaspete, iar tramwaiul și-a lăsat remorca la depou, în hala călduroasă.” (fotoreportajul “Iarna” - publicat în revista “Realitatea Ilustrată” – numărul din 17 decembrie 1931)

În căldura caselor mulți din românii de ieri uitau (la fel cum uităm și noi, românii de azi) că își datorau confortul celor nevoiți să rabde frigul pentru a-și îndeplinii sarcinile: “Sunt numeroși semeni de-ai noștri, nevoiți să stea în ger spre a-și putea câștiga pâinea de toate zilele. Sunt atâtea meserii care nu se pot exercita decât înfruntând toate intemperiile. Un factor poștal va trebui să circule atât pe ploaie și vânt, cât și pe ger și viscol. Un sergent de stradă, sau un soldat santinelă sunt nevoiți să stea, aproape nemișcați, la posturile lor.” Reporterul interbelic nu îi uită nici pe “birjarii de pe capră, mal puțin fericiți decât șoferii adăpostiți în automobile închise, apoi lăptăresele pe căruțele lor cu două roate, cei care suiți pe scară dezgheață felinarele de gaz aerian, camionarii de stradă, măturătorii și curățitorii de zăpadă, cei care încarcă sau descarcă vagoane prin gări, nenorociții care roiesc în jurul halelor așteptând să fie angajați la lucru. lată atâția bucureșteni condamnați să stea toată ziua în frig.”

Vă învit în cele ce urmează să îl însoțim pe reporterul interbelic Alex F. Mihail în periplul lui pe străzile înghețate ale Capitalei din ianuarie 1935, în căutarea celor care se luptau cu gerul:

LUSTRAGII, FOTOGRAFI ȘI CEFERIȘTI ÎNGHEȚAȚI

“În București, sunt foarte mulți meșteșugari și profesioniști, care stau toată ziua în calea acelora care au nevoie de dânșii. Astfel, de pildă, văxuitorii de ghete îngheață pe scăunelul lor mic, înșirându-se câte o dată pe o bună porțiune de trotuar. Totuși am găsit un lustragiu ingenios, în apropierea Băncii Naționale, care foarte inventiv a așezat, alături de dânsul, o sobiță mică pe care prăjește niște chifteluțe de cartofi. Când vine vreun mușteriu, îl întreabă îmbietor:

- Ce poftiți? Să vă fac ghetele ca oglinda, sau doriți, poate, o chifteluță caldă și gustoasă?

Santinela de la graniță cu șubă și căciulă (stânga)

Lăptăresele se îmbrobodesc bine, pentru a nu îngheța pe capră (centru)

Fotograful „a la minut" și-a instalat o sobă improvizată lângă aparatul înzăpezit (dreapta)

Mult mai tristă, decât a lustragiului cu chiftele, e soarta bieților fotografi “a la minut” de prin grădini și parcuri. Lângă trepiedul înfipt în zăpada albă, așteaptă posomorâți și descurajați, cu mâinile întinse peste grătarul cu mangal care are destinația principală de a împiedica înghețarea soluțiilor necesare developării și fixării. Fotograful așteaptă ore întregi, în ger și viscol, uneori câte o zi întreagă, fără să vie nici un mușteriu.

- Din ce trăiți? - l-am întrebat pe unul.

- Din puținul ce am putut economisi vara.

„Nu ne-au adus încă grătarele cu cărbuni!" - îmi spunea cu resemnare unul care curăță șinele de tramway, potrivind cu un cârlig macazul. Totuși, pe un alt macagiu de la S.T.B., în stația Halei Ghica, l-am văzut atât de ocupat și aferat, atent la numeroasele vagoane ce trec pe acolo, în fiecare minut, încât nu cred să mai aibă timp să se încălzească, chiar dacă i s'ar bune la dispoziție coșul grătar cu cărbuni incandescenți, atât de râvnit. Mi-am notat și numele lui: Barbu Gheorghe, acar la C.F.R., „șef de manevră" în Gara de Est, pe care l-am văzut manipulând macazul de la intrarea în stație, grav și impasibil, pe un ger de minus 20 grade. Câți mai sunt ca dânsul, risipiți pe întreaga rețea de sute și mii de kilometri a Căilor Ferate Române?

Schimbătorii de macazuri la tramvaie (stânga) și încărcătorii de vagoane

din Gara de Est (dreapta sus) se încălzesc la sobele special instalate;

Curățitori de zăpadă... înzăpeziți pe Calea Victoriei (dreapta jos)

VÂNZĂTORII AMBULANȚI

 

În București, sunt foarte simpatici și necăjiți vânzătorii ambulanți, cu diferitele lor obiecte mărunte, pe care le oferă publicului: carnete și carnețele, lame de ras, butoni, ciorapi... Un aspect caracteristic dau, mai ales centrului, vânzătorii de castane prăjite, „maroane calde", cum au început să ofere de câtva timp. O mențiune specială merită vânzătorii de ziare, care dau buzna la anumite ore, înviorând strada cu strigătele lor.

În Lipscani, sprijinit de un zid, un om slab, înalt, cu ochii mari, zâmbind trist, cu o hăinuță prea scurtă și subțire. La picioarele lui se vedeau, tot în picioare, două păpuși, un fel de arlechini sfrijiți cu un zâmbet asemănător cu al stăpânului lor, care era, poate, și fabricantul. Alte păpuși, așezate într’un coș le vindea o bătrână necăjită, tremurând pe piatra din fața unei vitrine încuiate.

Termometrul este la 14 sub zero (stânga)

Comisionarul de pe Calea Victoriei și clienta lui (mijloc)

Agentul de circulație nu mai îngheață: are cabină specială (dreapta)

- D-ta cauți de lucru sau cerșești? - am întrebat pe o femeie cu un copil în brațe.

- Mai am unul acasă, de trei ani. Acesta din brațe are abia o lună. M'a părăsit bărbatul meu... A plecat fără să-i pese măcar de copii. Nici nu știu ce să mă fac!

Am cercetat și m'am convins că femeia nu mințea.”

SONDORII

În reportajul său înghețat, reporterul Alex F. Mihail nu îi uită nici pe sondorii care munceau pe câmpurile petroliere:

 

“O noapte de iarnă în regiunile petrolifere desvăluie împrejurări din cele mai dramatice. Vom găsi acolo lucrători sondori, la datorie, rătăciți prin pustietatea văilor și a dealurilor, izolați de întreaga lume, aproape înghețați, la adăpostul doar al unor scânduri printre care suflă gerul tăios. De acești modești eroi ai munților, dintre care cei mai mulți se'mbolnăvesc de boale grele și mor cu miile, se ocupă prea puțin cei în drept: Ministerul Muncii și conducătorii societăților petrolifere. Viața sondorilor ar putea fi întru câtva comparată cu a muncitorilor care lucrează din greu, pe ger, în atelierele deschise ale căilor ferate, reparând locomotive și vagoane.”

Viscolește de zor și trecătorii se zgribulesc în paltoane și tub umbrelă (stânga)

„Gazetarul" (cum i se spune vânzătorului de ziare în popor) este complet înghețat (centru)

De când cu lustrageriile elegante, lustragiii de pe stradă nu mai fac afaceri 

și vând... chiftele calde de cartofi (dreapta)

ZIARIȘTI ÎN GER

 

Ziariștii de teren făceau parte și ei (fac parte și azi) din rândul celor care înfruntă gerul pentru a-și face meseria:

 

“Dar înșirând pe toți acești oameni, pe care obligațiile lor profesionale îi silesc să stea în ger, am uitat să pomenesc de unul care îngheață și el destul: acela care a scris rândurile de față! Vă asigur că mi-au înțepenit grozav mâinele, până ce-am făcut fotografiile pentru reportagiul de față.”

Dar...

 

“... totuși iarna aduce unora și bucurii: teatrele, balurile, patinajul, ski-ul, bobsleigh-ul... sunt bucuriile acelora mai cu dare de mână, care se simt bine în anotimpul geros. Acum vreo două seri, când ningea mai tare și lumea se sgribulea cu mâinile în buzunarele paltonului, am văzut la un colț de stradă câteva studente și studenți bătându-se de zor cu zăpadă. La un moment dat, una dintre domnișoare, îmbujorată la față, a exclamat râzând în hohot:

- Dar e o căldură tropicală!”

Sursa:

- fotoreportajul “Meserii în ger” – semnat Alex F. Mihail – publicat în revista “Realitatea Ilustrată” – numărul din 23 ianuarie 1935