Instantanee de iarnă interbelică

Abia acum vine cu adevărat iarna! Se zburlește din nou la noi cu ger și, uneori, cu zăpadă din belșug. Privind înapoi, observăm că spectacolul naturii a rămas neschimbat, chiar dacă decorul citadin s-a transformat radical. Acum, la fel ca în urmă cu aproape opt decenii, o iarnă în București arătă astfel:

 

“...din nou au pornit fulgii de zăpadă – perdea cețoasă - din înaltul cerului, au împânzit zarea și-au îmbrăcat lutul și lăcașurile, pădurile și parcurile, în veșmânt alb de nea, de sărbătoare. Crivățul și-a însoțit tovarășa de veacuri, biciuind obrajii drumeților, stârnind talazuri de omăt pe drumuri și răbufniri nervoase în hornurile caselor. Drumurile s'au troienit, lopețile și-au regăsit menirea și clinchetele de clopoței s'au auzit pe stradă. Săniile și-au pornit tălpicii pe pârtiile proaspete, iar tramwaiul și-a lăsat remorca la depou, în hala călduroasă.” (1)

---

---

O lume în schimbare: Cât de mult ne-a transformat istoria? 

 

Cât de mult ne-am schimbat noi? Cât de mult s-a schimbat lumea în care trăim? Sunt întrebări la care vă las să răspundeți parcurgând aceste scene vii din perioada interbelică.

O căruță cu “un cal putere” luptă din greu cu troienele

1. Agitația străzii în presa de altădată

 

Într-o epocă fără fluxuri digitale, viața cotidiană vibra la strigătele colportorilor și la forfota unor străzi bucureștene arhipline: 

“De pe o stradă laterală o ceată de țigănuși năvălește cu strigăte barbare:

- Idiție specială! Completarea guvernului! Crima din strada Compoduci!

Foile cu miros proaspăt de tipar trec din mână în mână, ca un stol de porumbei pestriți. Din toate străzile curg șuvoaie negre de lume care se îndreaptă grăbite spre casă. Tramvaiele cu ciorchini de oameni atârnați la uși fac un zgomot asurzitor de fiare vechi. Automobile, pe roți de untdelemn, duc în cutia lor lucioasă de catifea și puf o lume nepăsătoare." (2)

Vânzătorul de acadele și de...
“Nu mai plânge Baby"

2. „Nu mai plânge Baby” – O dramă în vechiul Bucureștiul

 

Zăpada aducea și ghinion negustorilor ambulanți. Un mic incident devenea imediat subiect de speculație pentru mulțimea curioasă de la colțul străzii:

"La un colț de stradă doi negustori ambulanți se ceartă cu un agent al poliției comunale. Cutiile lor cu acadele și “Nu mai plânge Baby" zac răsturnate în mijlocul drumului. 

Un ambulant cu păr de cărbune și un puf de mustață pe buze, plânge peste marfa răvășită și nu se mișcă din loc. În jurul lor se adună mulțimea curioasă.

- Ce s'a întâmplat?

- Un accident!

- Un furt!

- Au prins pe complicele lui Brandabura!

- E un anarhist!

- I-au găsit bombe în buzunar!

- A vrut să împuște un comisar!

Iar în mijlocul mulțimei, băiatul cu “Nu mai plânge Baby" privește înfricoșat în jur, și-și apără cu brațul capul ciufulit." (2)

Lemnele: o preocupare continuă în timp de iarnă 

3. Contraste interbelic: Lux și mizeria socială

 

Această cronică de epocă ne arată că iarna nu era doar despre săniuș, ci și despre supraviețuire. Lângă opulența unui restaurant de lux, foamea era o realitate dură: 

"Lângă bucătăria restaurantului de lux, zace în zăpadă un bătrân fără picioare. Prin ușa de serviciu ies aburi calzi de mâncare și invalidul roade un codru de pâine. Un ajutor de bucătar aruncă afară resturi de mâncare. Bătrânul se târăște până la grămada de gunoi, caută cu degetele înfrigurate și aruncă hrăpăreț în traistă toate comorile găsite. În stradă un copil cu un corn în mână s'a oprit la o vitrină, unde un chip de prestidigitator transformă cu o baghetă magică un bilet de loterie într'un șir lung de hârtii noi de-o mie." (2)

Măturători ai Primăriei, strângând zăpada

pe o stradă a Bucureștilor (sus)

 iarna la o periferie a Capitalei (jos)

4. Simfoniile nopții în Bucureștiul interbelic

 
Pe măsură ce orașul adoarme în ceață, peisajul devine spectral, oferind un tablou de iarnă aproape ireal: 

"Ceasul luminat arată o oră, învăluită în ceață. Localurile s'au închis toate. Străzi pustii. Siluete rebegite de frig. Felinare strâmbe cu lumini oarbe. Rar, la distanțe mari, din casele negre clipesc ochi de ferestre luminate. În dosul unui geam trece o siluetă diafană de femeie. La o încrucișare de drumuri se sudează liniile tramvaiului. Cerul înnourat și amenințător se luminează violet. Lucrătorii par spectre în lumina verde a electricității. Un sergent cu glugă se încălzește la mangalul unui negustor de fructe. Lampa cu acetilenă pâlpâie, agonizează, se stinge într'o rafală de vânt.
- Nu vii eu mine, puiule?
O fantomă de femeie apărută de după un gard face un gest lubric cu mâna. De undeva latră un câine. Fulguiește. Sergentul fluieră prelung. Statuia din mijlocul pieței îl arată cu un braț acuzator.” (2)

Bucuriile iernii

Explorează și alte povești de iarnă din România interbelică:

 

Dacă dorești să descoperi și alte fațete ale anotimpului alb de altădată, te invit să citești despre începuturile schiului în România și paradisul de la Bâlea sau să afli cum se desfășura viața celor care practicau „meserii înghețate” la -20 de grade. Pentru momente de pură nostalgie, nu rata incursiunea în universul magic de pe Calea Victoriei, vizitând minunata vitrină cu jucării de la „Aux Galeries Lafayette” sau făcând o vizită virtuală la magazinul cu vise al copiilor de odinioară.

Surse:

(1) fotoreportajul “Iarna”  - publicat în revista “Realitatea Ilustrată” – numărul din 17 decembrie 1931

(2) articolul “Simfonie citadină” – semnat Ion M. Ieșanu - publicat în revista “Ilustrațiunea Română” – numărul din 17 ianuarie 1934

---

---