Dacă întrebi orice sibian care e „locul de suflet” pentru plimbări, răspunsul va fi, fără nicio îndoială, Pădurea Dumbrava. Și pe bună dreptate, pentru că acest loc e punctul de promenadă al orașului încă de prin secolul al XVIII-lea. Dar Dumbrava n-a rămas ferecată în timp; a tot crescut și s-a schimbat, transformându-se, pe la începutul secolului XX, dintr-o simplă pădure de la marginea orașului într-un loc plin de viață, unde sibienii ieșeau la aer curat, la o cafea sau la recreere.
 |
| Imagini din Dumbrava Sibiului în vara anului 1937 |
Să ne amintim câteva momente care au făcut zona atât de iubită:
Pe la 1910, totul devenise mult mai elegant: O dată cu inaugurarea Băii de la Moara Schreyer și a celebrei cafenele „Waldcafe”, pădurea a devenit locul favorit al sibienilor. Se venea aici pentru băi calde, pentru o discuție tihnită la umbra copacilor sau pur și simplu pentru relaxare.
Din 1915, avem și lacuri: Acele bazine care dau naștere pârâului Trinkbach au fost, la origine, o chestiune pur tehnică – trebuia adusă apă potabilă în oraș. Însă sibienii, mereu cu poftă de viață, le-au transformat repede în decorul perfect pentru plimbările romantice cu barca.
Dar haideți să lăsăm cifrele deoparte și să călătorim virtual în lumea interbelică. Vă propun să-l însoțim pe reporterul Rex, de la revista Ilustrațiunea Română, într-o plimbare prin Dumbrava Sibiului, așa cum era aceasta într-o zi toridă de vară, în 1937:
Prin ochi de reporter: O zi de vară în „Frumoasa “Dumbravă”
Iată și primele impresii culese de prietenul nostru Rex - romanticul reporter interbelic:
„Frumoasa “Dumbravă”, numită altădată „Jungenwald”, e locul de recreație al sibienilor. Deși la poalele Carpaților, Sibiul are zile de adevărată caniculă. De aceea „Dumbrava” e o adevărată binefacere pentru cetățenii, care își petrec orice oră liberă în frumoasa pădure. Lacul Dumbrăvii e împrejmuit de sălcii umbroase, care își lasă crengile să atârne până la fața cristalină a apei. Bărci ușoare, albe și elegante, taie din când în când luciul nemișcat al lacului. E un lac natural cu pești de tot soiul.”
Dincolo de decorul mirific al lacului, spiritul viu al acestui loc era dat de vizitatorii săi – acea tinerime zgomotoasă care transforma fiecare potecă într-o sărbătoare a vitalității:
„Sașii, care au botezat acest loc „Pădurea tineretului”, au găsit un nume fericit. Într-adevăr, aici parcă nu se văd oameni bătrâni. O tinerime zgomotoasă și fără grijă forfotește pe aleile pline de poezie, încolo și încoace. Râsete, chemări, chipuri surâzătoare, trupuri svelte în haine de sport.
Ca în poveștile copilăriei, toate fetele sunt bălane. Băieții poartă pantaloni strânși sub genunchi, cămăși de stambă cu carouri verzi, roșii și galbene. Îmbrăcămintea tinerilor, cari se plimbă în „Dumbravă”, adaugă locului un pitoresc nebănuit. Se pare că ar fi fost cineva comandat să-și poarte pașii sub copacii centenari, prin aleile umbroase și romantice, ca un element multicolor al decorului.
Sunt toți Hännschen și Gretl și ne așteptăm în fiecare poiană să găsim o căsuță, numai și numai de turtă dulce, cu ferestrele de zahăr și acoperișul de ciocolată, în care să robotească o bătrânețe talpa iadului de rea.”
Dumbrava Sibiului, 1929: Prima grădină zoologică a țării
Puțină lume știe astăzi că, încă din 1929, Sibiul a făcut istorie, în Pădurea Dumbrava fiind amenajată prima grădină zoologică din țară. Totul a pornit dintr-o inițiativă a Uzinei Electrice din Sibiu, care a amenajat un mic spațiu expozițional pentru câteva animale – nucleul fiind format, se spune, din niște urși donați. Această „înjghebare” a pus, practic, Sibiul pe harta atracțiilor naționale. Iată cum arăta grădina, în ochii reporterului Rex, la opt ani de la înființare:
„De altfel, o parte din „Dumbravă”, cu margine de lac, e intitulată „Parc zoologic”. E o mică grădină zoologică, ce, din pricina sărăciei, nu poate să aibe prea multe exemplare. Cu toate acestea e un început promițător și nu e exclus ca această mică înjghebare să devină în timp o mare grădină zoologică. Când ne gândim că Bucureștiul, capitala țării, nu are nici măcar vreo urmă de grădină zoologică!”
Rex ne poartă apoi într-o scurtă trecere în revistă a „locatarilor” de atunci:
- Pe lac își plimbă maiestuoase penajul alb, câteva perechi de lebede.
- În cuștile cu zăbrele de fier, își plâng captivitatea câteva animale sălbatice, cari sunt punctul de atracție pentru toți copiii care vizitează „Dumbrava”.
- Lupul și vulpea: Un lup, cu blana năpârlită, privește placid cu ochii lui roșii un grup de copii care îl privesc cu spaimă. Alături, o vulpe roșcată, cu o superbă coadă stufoasă, se învârtește din colo în coace și arată, sus botul ascuțit, doi colți mărunți, cari par un zâmbet batjocoritor.
- Râsul: Exemplar mai rar, pus de altfel într-o cușcă mai depărtată, e un râs. Cu o superbă blană pătată, râsul se plimbă dintr-o parte într-alta a cuștii și după atâția ani de captivitate mai încearcă să rupă zăbrelele groase de fier ale cuștii.
- Micul tigru: Alt exemplar superb este micul tigru, care-și zbârlește dușmănos mustățile la apropierea fiecăruia.
- Vulturul melancolic: În partea rezervată păsărilor, un vultur superb cu aripile în prag, privește melancolic. S-a obișnuit cu captivitatea. La început, încerca să se lovească mereu cu capul mândru de grilaj. De teamă să nu-și facă rău, a fost înlănțuit și o cuie grea îl ține legat de pământ. Vulturul s-a resemnat. Acum primește bucăți de carne de la vizitatori și ciocul lui de oțel nu se mai izbește decât cu bucățile de bojoc.
- Șoimul mândru: Mândria rasei o susține numai un șoim superb, prins pe undeva prin părțile moților. Nemișcat pe bara lui de oțel, privește în gol cu ochii rotunzi, departe, spre un cer pe care noi nu-l cunoaștem. Inutilă orice încercare de corupție. Șoimul nu mănâncă în fața vizitatorilor. Are tăria de caracter să privească fără emoție darurile ce i se aruncă și să le înghită numai noaptea, când nu-l vede nimeni.
- Aquarium-ul: O foarte interesantă colecție de pești, într-un frumos aquarium, completează grădina zoologică din Dumbravă.
Continuarea poveștii: Dumbrava, din 1937 până astăzi
Unde s-ar fi putut încheia mai frumos periplul reporterului nostru interbelic, decât la un popas binemeritat, în răcoarea unei terase? Rex surprinde perfect acea stare de spirit relaxată a vizitatorilor de altădată:
„Dar în loc de toate astea, găsim un mic restaurant, unde ne oprim pentru o clipă, la mese acoperite cu stambă în trei culori. Berea e aici proaspătă și rece, are marca depusă „Trei Stejari” și chelnerița ne zâmbește cu dinți de aur. Ce are a face! Suntem în „Dumbrava tinereții” și totul ni se pare tânăr, fraged, nou.”
Timpul, însă, a lucrat în favoarea acestui colț de natură, transformând Dumbrava dintr-un simplu loc de agrement într-un veritabil tezaur cultural și ecologic al țării:
1963 – Nașterea Muzeului ASTRA: În inima pădurii au fost puse bazele faimosului Muzeu al Civilizației Populare Tradiționale, transformând o mare parte din Dumbravă într-o fereastră deschisă spre istoria satului românesc.
1979 – Consacrarea ca rezervație: Zona a primit statutul oficial de arie protejată, fiind declarată Rezervația naturală „Parcul Natural Dumbrava Sibiului”, o recunoaștere a importanței sale ecologice inestimabile.
Astăzi, pășind pe aceleași alei pe care călca și Rex în 1937, ne dăm seama că spiritul Dumbravii a rămas neschimbat: o „Dumbravă a tinereții” care continuă să ne primească, la fel de primitoare și vibrantă, în fiecare zi.
Dincolo de aleile din „Dumbrava tinereții”
România interbelică, însă, nu a fost doar o lume a petrecerilor și a tinerilor „Hännschen și Gretl”, ci și una a contrastelor, între strălucirea orașelor și umbrele condițiilor vitrege de trai. Pentru a descoperi această altă față a istoriei, vă invit într-un loc puțin știut din preajma Sibiului, unde realitatea anului 1936 era departe de poezia aleilor umbroase: Povestea uitată a locuitorilor din grotele de la Ocna Sibiului.
0 comments:
Trimiteți un comentariu