“...frumoasa Mânăstire Agapia cea tăinuită de lume, păstrătoare a unui important tezaur de artă bisericească și a unei străvechi tradiții monahale de înaltă și pilduitoare spiritualitate.”
Într-o epocă în care eleganța vestimentară, politețea riguroasă și conversațiile alese la o ceașcă de cafea sau într-un birt bucureștean defineau ritmul cotidian, românii știau să râdă cu poftă. Umorul de altădată avea o finețe aparte, o ironie caldă și o efervescență care nu și-au pierdut deloc farmecul.
Vă propun să ne întoarcem în timp și să ne amuzăm citind câteva anecdote drăguțe culese din „Vatra: Foaie ilustrată pentru familie” – celebra revistă publicată „sub direcțiunea lui Ioan Slavici, I.L. Caragiale și George Coșbuc” la sfârșitul secolului al XIX-lea (mai exact, din numerele publicate în anii 1894–1895):
 |
| Limuzine și căruțe, piciorușe și... piciorușe pe străzile Bucureștiului interbelic |
„Cum ați câștigat primul ban? Și ce întrebuințare i-ați dat?” – Aceasta a fost întrebarea pe care redacția popularei reviste Ilustrațiunea Română a adresat-o, în primăvara anului 1930, celor mai mari nume ale teatrului românesc.
Răspunsurile lor sunt mai mult decât simple amintiri; sunt ferestre deschise către începuturile boeme, uneori dificile, alteori pline de umor, ale unor artiști care au definit epoca de aur a scenei noastre. Iată ce povesteau aceștia în numărul din 20 martie 1930:
Alexandru Mihalescu (Al. Mihalescu, Alexandre Mihalesco, n. 1883, București - d. 1974, Paris), actorul „cu o mie de fețe”, după cum a fost caracterizat de regizorul Ion Cantacuzino, a ales vocația artistică în detrimentul dreptului, absolvind Conservatorul de Muzică și Declamație din București. Debutul său oficial a avut loc în 1905 la Teatrul Național, fiind susținut de mari maeștri ai vremii, precum Constantin I. Nottara și Alexandru Davila. (1)
Un megastar al anilor ‘20, vedeta
supranumită de presa mondială Sirena tropicelor sau Perla neagră,
a fost invitată la București, pentru a juca într-un spectacol de
cabaret. Josephine Baker – pentru că despre ea este vorba - a
fost primul superstar cunoscut de publicul bucureștean doar de pe
ecranul sălilor de cinematograf care a venit în România. Se întâmpla în vara
anului 1928. Impresarul era nimeni altul decât inegalabilul Constantin
Tănase, patronul Teatrului Cărăbuș. Suma angajată a fost una enormă
pentru acele vremuri: 100.000 lei pentru fiecare spectacol. Succesul a
fost unul colosal.
 |
| Josepkine Baker în revista "Oglinda lumii" numărul din 19 martie 1927 (stânga și pe coperta revistei "Flacăra" numărul din 4 aprilie 1970 (dreapta) |
Josephine Baker a revenit în România abia 42 de ani mai târziu, la festivalul "Cerbul de aur" organizat la Brașov – în anul 1970. A fost un mare succes și atunci...
Există în paginile revistelor vechi o prospețime care nu pălește odată cu trecerea timpului. Dincolo de cifrele istorice și de datele seci, interviurile interbelice ne oferă șansa de a „asculta” în direct vocea celor care au definit cultura, arta și spiritul de aventură al României.
Vă invit astăzi la o retrospectivă a celor mai captivante întâlniri publicate pe blog, o călătorie în timp printre destine de excepție:
