Poveşti vieneze

Sunt unul dintre turiştii care nu pleacă la drum fără o temeinică “documentare” prealabilă despre locurile pe care urmează să le viziteze. Ştiu că poveştile locurilor în care urmează să ajung dau farmec şi savoare călătoriei. Întotdeauna am în bagaje ghiduri turistice şi cărţi de călătorie – căile cele mai comode de a afla informaţii despre locurile pe care urmează să le “explorez”. Tocmai de aceea m-am bucurat mult atunci când am aflat că o cititoare a blogului meu este Julia Maria Cristea – autoarea unor carti de călătorie fermecătoare.

Spun fermecătoare pentru că autoarea nu se rezumă la a descrie locurile vizitate – ci pentru că adaugă “ingredientele” care de obicei lipsesc: poveştile şi legendele acestor locuri. Vă voi oferi în continuare trei poveşti vieneze – selectate de Julia Maria Cristea (colaboratoare din anul 2004 al revistei virtuale Agero Stuttgart) din volumul “Viena, drumuri, popasuri, poveşti”. Dar v-aş ruga să nu rataţi nici mult mai “balcanica” poveste româno-vieneză din finalul articolului – povestea apariţiei acestei fermecătoare cărţi:

Legenda Basiliskului

“ Pe Schönlaterngasse, o străduţă mică din apropierea lui Roternturnstrasse, la numărul 7, s-a petrecut (se zice) acţiunea uneia dintre cele mai populare legende vieneze „Basiliskenhaus”. Pe faţada casei, datând din 1740 deasupra uşii este figura din piatră a unui animal fabulos - Basilisk, cunoscut şi în folclorul românesc sub numele de Vasilisc. El are capul şi picioarele ca de cocoş, corpul ca un şarpe, coadă cu solzi, te ucidea cu privirea sau cu respiraţia lui otrăvită, s-a născut dintr-un ou de cocoş...aici povestea este mai lungă şi complicată, şi în sfârşit locuia în fântâna casei şi a putut fi omorât doar când i s-a pus în faţă o oglindă...E interesant că în analele Vienei, a rămas nu numai legenda Basiliskului ci şi un autentic proces intentat în 1474 unui cocoş, condamnat la ardere pe rug datorită faptului că a ouat un ou. Astfel, s-a „dovedit” că este precis un Basilisk...Legenda presupusului monstru se datorează lui Plinius cel Bătrân (cca 23-79 e.n.), care l-a descris pentru prima oară în cartea sa „Historia naturalis”...”

Cavalerul şi arta falsificării banilor

“ Vorbind despre infracţiuni şi felul cum erau pedepsite, nu pot să nu amintesc că Viena a avut faima de a fi fost locul unde s-a născut şi a trăit cel mai genial falsificator de bani, care a făcut cele mai perfecte bacnote din istoria criminalităţii.

Este vorba despre cavalerul Peter von Bohr (1773-1847) – o personalitate a timpului său, cunoscut om de afaceri, unul dintre cei care au făcut parte dintre cei 53 de membrii întemeietori ai băncii Österreichischen Spar-Casse (1819) şi a Societăţii vapoarelor cu aburi de pe Dunăre. Una dintre fetele sale era căsătorită cu ministrul de finanţe - contele Wallis, el personal era bun prieten cu cancelarul Metternich, în palatul său din Praterstrasse până şi împăratul (al cărui consilier financiar era),venea în vizită. Mai deţinea palatul Kottingbrunn din Baden şi Rosseg în Kärnten, deci un om ultra bogat, cu aspiraţii de a intra în rândurile marii nobilimi. Crème de la crème...

În spatele marilor averi se ascund şi mari secrete. Este un fapt constatat pe toate meridianele...

Se spune că Peter era bun prieten cu prinţul Franz Orsinni, un cartofor notoriu, care şi-a tocat la poker, nu numai averea personală ci şi a prietenului său, care-i tot împrumuta bani pentru a-i salva onoarea. Se apreciază că i-ar fi dat în guldeni contravaloarea a cca 4,8 milioane euro, ceea ce l-a făcut „să ajungă la fundul sacului”. Ce era de făcut? Trecuse de 60 de ani, iar soţia lui era cu 25 de ani mai tânără şi foarte frumoasă...În aceste condiţii focul dragostei trebuia întreţinut...Fiind un desenator, gravor şi siderograf excelent, şi-a aranjat în dormitorul şi camera sa de lucru, un atelier unde producea – cu hârtie realizată tot de al, bacnote de 10, 100 şi 500 de guldeni. Se apreciază că ar fi difuzat pe piaţă bacnote a căror contravaloarea ar fi fost în jur de 14 milioane de euro. Culmea ciudăţeniei, genialul şi talentatul falsificator era orb de un ochi, iar cu celălalt vedea foarte prost. În sfârşit, „ulciorul nu merge de multe ori la apă”, într-un târziu, a fost prins. Soţia sa a mers la cumpărături cu o bacnotă falsă de 100 de guldeni, vânzătorului i s-a părut ciudat ca pentru câteva mărunţişuri să schimbi atât de mulţi bani...Au fost arestaţi, Peter condamnat la închisoare pe viaţă, averea confiscată iar soţia care a declarat că nu ştia nimic, a fost lăsată liberă.. Peter a murit un an mai târziu, la 74 de ani, Din cercetările ulterioare a reieşit că începuse mult mai devreme să practice această „meserie artistică”. Despre această întâmplare neobişnuită, au fost scrise patru romane şi turnat un film.

Falsificatori de bani au existat de când există banii. Pe prima bacnotă din lume, editată în anul 1024 în China ( dinastia Ming) scria: „cine va falsifica această bacnotă i se va tăia capul”. Şi în Austria pentru acest delict a existat până în sec. XIX inclusiv, pedeapsa cu moartea. Dar...nu pentru nobili...”

Duhuri, fantome, vampiri – înfiorătoarea Vienă

“ Dacă vă plac poveştile de groază, cu fantome, făpturi malefice, răzbunări a unor forţe supranaturale, „Femeia neagră”, „Femeia albă”, duhuri necurate, vampiri, cranii de morţi furate, „aure” misterioase şi multe alte grozăvii, trebuie să aveţi norocul să fiţi în Viena într-o zi de 13 (indiferent luna). Atunci aveţi ocazia să participaţi la un tur cu ghid „Raising the Spirits” prin oraşul vechi, unde vi se prezintă toate aceste grozăvii. Sau, în fiecare marţi, un alt tur de groază – „Geister, Gespenster, Vampire – gruseliges Wien” (duhuri, fantome, vampiri – înfiorătoarea Vienă).

Un loc deosebit al groazei este Michaelerplatz. Aici a fost un cimitir în jurul bisericii. Se spune că oasele celor îngropaţia aici, doar în parte au fost depuse în catacombele bisericii, o bună parte au fost fără pietate zdrobite, şi folosite la facerea pavajului...iar spiritele lor neliniştite hălăduiesc...Se spune că în acele vremuri, se furau capetele morţilor – astfel cel a lui Haydn (care a locuit in Michaelerhaus) a fost furat din mormânt de doi membrii a grupului „Gall’schen Schedellehre” anume Peter şi Rosenbaum şi de abia în 1952 a fost pus lângă schelet, iar pentru capul lui Beethoven (când a fost transmutat în Cimitirul Central) s-a oferit suma de 1000 de guldeni.. .

Pe locul unde este actualul palat Ferstel, prin anul 1500, un ucenic de brutar din Regensburg, a ucis bestial întreaga familie a meşterului. Pentru aceasta a fost condamnat la moarte prin spintecare, de jos în sus, singurul caz de execuţie de acest fel existent în analele Vienei. Fantoma lui cutreieră şi astăzi locul...Brrr...

În apropiere de Schottenkloster, circulă fantoma „Femeii albe” . Se spune că Berta von Rosenberg ar fi avut un bărbat beţiv, brutal, afemeiat, care o snopea zilnic în bătaie. La moartea lui, în loc să plângă şi să-l jelească, s-a îmbrăcat în alb şi a făcut un chef de pomină, ca să-şi serbeze eliberarea. Pentru această „faptă îngrozitoare”, ea a fost pedepsită, încă din 1476, de la moartea ei nu-şi găseşte liniştea, şi umblă de năucă în nopţile fără lună, pe străduţele sau prin pivniţele întunecoase...

Se spune că şi la Schönbrunn fantoma lui Sisi umblă noaptea prin palat...probabil că nu-şi găseşte liniştea deoarece toată viaţa a preferat să cutreiere Europa, în loc să stea la casa ei... Sunt numai câteva din multele poveşti de groază...dacă aveţi nervii tari, ascultaţi-le...”.


Poveste româno-vieneză în lectura autorului

“ M-am bucurat nespus când în 2001 editura Vremea, mi-a comandat un ghid despre Viena, oraşul în care locuiesc de la începutul anilor 80. L-am scris cu pasiune şi dăruire, Viena - La vecchia Signora nobile di Europa - (batrâna nobilă doamnă a Europei), cum au definit-o italienii, are multe de spus celor care vor s-o cunoască... Am scris şi trimis manuscrisul spre corectură, aşteptând acceptul editurii şi trimiterea contractului, aşa cum se procedează. Si mare mi-a fost mirarea - nu, stupefacţia, când am vazut cartea gata editată, "operată" după principiul "Patului lui Procust", cu numeroase greşeli - cea mai importantă fiind schimbarea numelui meu - Julia Maria Christea, aşa încât să nu mă pot bucura de recunoaşterea virtuală a unei munci efectuate, de cea materială- nici nu a intrat în discuţie, de cinci ani beneficiile vânzării acestui ghid al Vienei, care s-a reeditat de nenumărate ori, fiind afacerea exclusivă a editurii VREMEA. No comment !?

Asta este avantajul sa fii român, departe de ţara ta, eşti tratat ca atare, deoarece se ştie că timpul şi distanţa nu-ti permite să umbli prin tribunale pentru a-ţi apăra drepturile! Aşa încât, am scris un nou ghid al Vienei şi am folosit aceeaşi poză a căţelului meu, apărută pe ghidul pe care editura VREMEA şi l-a facut singura cadou... pe munca mea, pentru a avea cel putin satisfacţia că în felul acesta se va şti că eu - Julia Maria Cristea sunt autoarea primului ghid, editat cu numele schimbat, pentru a nu putea avea nicio pretenţie.”(cf. articolului: “O nouă apariţie editorială: Viena - drumuri, popasuri poveşti - Ghid turistic - Julia Maria Cristea, Viena” ).

De acelaşi autor:

Carţi de călătorie:

- În Ţara Surâsului

- Rapa Nui

- El condor pasa

- India magică

- Irlanda, bere, recorduri şi ruine

- E lung pământul, ba e lat

- Hai hui pe meridiane

- Hoinar prin lume

Etnografie:

- Sărbători, tradiţii, ritualuri, mituri

Poezie:
- Cântecele vieţii 

Roman:

- Loredana

Citește mai mult... »

SONDAJ: Resemnare sau luptă… pentru dragoste

În articolul  “SONDAJ: Preferaţi viaţa la ţară sau pe cea la oraş ?” am reuşit împreună sa facem o comparaţie a preferinţelor noastre cu cele ale  cititorilor revistei “Moda nouă ilustrată” din anul 1907. Cred că rezultatul a fost unul suficient de interesant încât să merite să ne continuăm “experimentul”. Azi vă invit să răspuneti şi voi la provocatoarea întrebare pusă de  “Sylphida fată zglobie” :

“Când eşti nenorocit(ă)  în amor, este mai bine să te resemnezi sau să sari peste orice obstacol pentru a ajunge la cel iubit ?”

Nu vă veţi supăra pe mine dacă vom da şi acum  întâietate răspunsurilor domniţelor şi ale domnilor din anul 1907, nu-i aşa?...

Inimă zdrobită, Pitesti:

“Având de suferit această încercare groaznică a vieţei, aş căuta a trece ori şi ce obstacol, fie el cât de îngrozitor, pentru a ajunge la ţinta unde cu gândul am plecat. Însă în cazul când ar fugi din cale-mi departe, voi renunţa, rămânând pe loc şi aşteptând’o cu speranţa că are să revie cât mai curând. Aşa’mi dicteaza inima. Aşa aş face!” (“Moda Nouă Ilustrată” – 5 septembrie 1907)

Două ţărăncuţe, Fileşti-Covurlui:

“Atunci când soarta ne este a fi nenorocite în amor, e mai bine să ne resemnăm, să ne lăsăm în voia ei, căci încercând să sărim peste orice obstacol, spre a ajuge la cel iubit, adesea se întâmplă să cădem în mai mari nenorociri decât în acele ce suntem.” (“Moda Nouă Ilustrată” – 5 septembrie 1907)

Constanţa şi Orlansa, Vârfu-Câmpului:

“Când se întâmplă că vreo nenorocire te desparte de iubit şi el încă te iubeşte, atunci face el tot posibilul de a fi iarăşi aproape. Dar dacă nu te iubeşte şi e mulţumit de întâmplare, e de prisos să mai înlături obstacolele şi e mult mai bine să te resemnezi” (“Moda Nouă Ilustrată” – 5 septembrie 1907)

Poeta leilor cu soţi:

“Odată ce iubeşti şi eşti nenorocită,  nu’ţi rămâne altceva decăt să sari peste orice obstacol, fie el cât de greu, spre a’ţi asigura fericirea, bine înţeles dacă persoana pentru care sacrifici totul nutreşte tot acele simţăminte de iubire şi dacă e pe deplin de acord a realiza frumosul ideal: căsătoria. Dar o mică obiecţie: ce te vei face însă când persoana pe care o iubeşti nu ştie de dragostea ce tu îi păstrezi şi dacă tu eşti foarte timidă şi nu poţi a’i transmite focul ce porţi în piept? În cazul acesta cred că e mai nimerit a iubi în tăcere şi a nu te destăinui.” (“Moda Nouă Ilustrată” – 15 septembrie 1907)

D-şoarele Venera şi Tilina-şosea:

“Când caracterele se aseamănă, când ochii se înţeleg, când inimile se iubesc, amorul învinge tot. Căci: Amorul nu cunoaşte nici lege, nici frică; el e fiul libertăţei.” (“Moda Nouă Ilustrată” – 15 septembrie 1907)

D-şoara Sofia Vârgolici, Vârlezi:

“Înving orice mi s’ar ivi în cale, păşesc peste orice, numai să ajung la fiinţa ce o iubesc şi mă iubeşte, dar să constat următoarele: dacă acea fiinţă e demnă a iubi şi merită a fi iubită şi dacă e în stare a ţine o credinţă.” (“Moda Nouă Ilustrată” – 5 septembrie 1907)

Păunaşul codrilor, Argeş:

“(…) Şi atunci, ce rămâne de ales? Resemnarea e prea crudă, prea dureroasă. Singura salvare e a te arunca în braţele unei alte resemnări, în nepăsarea de orice s’ar întâmpla şi sărind peste orice obstacol, înfruntând orice primejdie, să alergi spre a ajunge la cel iubit. De altfel e şi prea logic: între două dureri alegi pe cea care e mai puţin dureroasă;  prin obstacolele ce ai să le treci, orice s’ar întâmpla, e mai puţin dureros decât resemnarea, e mai puţin sfâşietor decât depărtarea. Cel mult pot aduce moartea, pe care însă orice nenorocit în amor o doreşte, în lipsa altei scăpări”. (“Moda Nouă Ilustrată” – 5 septembrie 1907)

Genia, Câmpina:

“Preferabil este a învinge orice obstacol ca să ajungi la cel iubit, dar mai întâi se naşte întrebarea: e posibil a ajunge la cel iubit înfrângând obstacolele? Trebue să ne gândim bine; numai în cazul când posedăm arme suficiente şi suntem sigure că vom putea învinge, numai atunci să întreprindem lupta. În caz contrariu e bine a te resemna pentru a nu deveni ridicolă.” (“Moda Nouă Ilustrată” – 25 august 1907)

Dorina, Piatra-Neamt:

“Niciodată să nu te resemnezi când ţi se pare că iubitul te-a părăsit, ci să întrebuinţezi toate puterile, întăridu-ţi curajul şi speranţa prin a’ţi zice singură: << l’am iubit şi’l iubesc sincer şi tot la mine se va întoarce >>. Prin aste rânduri vreau să încurajez pe colegele mele de suferinţă, să lupte, să nu se resemneze, din contră, iubindu-l, el nu se va putea îndepărta pentru totdeauna şi cu timpul se va întoarce şi vom fi fericite, precum sunt şi eu.” (“Moda Nouă Ilustrată” – 5 septembrie 1907)

Fiul Argeşului, Piteşti:

“Dacă nenorocirea în amor provine din altă parte şi nu de la acea iubită, atunci nu poţi să te resemnezi şi vine de la sine îndemnul ca să sari peste orice obstacol, iar dacă provine de la partea iubită, aceasta însemnează că n’a fost la mijloc decât o perfidie şi în loc de resemnare, urmează răzbunarea”. (“Moda Nouă Ilustrată” – 5 septembrie 1907)

O dulce călugăriţă dintr’un câmp:

“Ca una care nu am avut deziluzii în viaţă, nu pot răspunde decât: dacă iubesc cu adevărat sunt în stare să înlătur orice obstacol spre a ajunge la persoana iubită. Bineînţeles dacă acea persoană tinde a corespunde exact sentimentelor mele.” (“Moda Nouă Ilustrată” – 5 septembrie 1907)

Surse: articolele apărute la rubrica “Anchetele noastre”  în revista “Moda Nouă Ilustrată” – numerele din august – septembrie 1907 – citite din colecția Bibliotecii Digitale a Bucureştilor

Citește mai mult... »

SONDAJ: Preferaţi viaţa la ţară sau pe cea la oraş ?

Doamne din anul 1907

“ Potrivit unui sondaj de opinie realizat de www.deieri-deazi.blogspot.ro majoritatea românilor ar prefera să trâiască intr-un oras mare. Conform acestui studiu 37% dintre repondenţi ar opta, dacă ar avea posibilitatea, să locuiască în mediul rural, 16% ar alege sa traiasca intr-un oras mic si 45% preferă să locuiască într-un oras mare.

Aşa ar arăta o ştire din ziua de azi despre rezultatele unui sondaj de opinie cu tema “Preferaţi viaţa la ţară sau cea de la oraş şi de ce ?” (rezultatele trecute de mine sunt, deocamdată, absolut aleatoare). Şi probabil că rezultatele unui astfel de sondaj ar reflecta realitatea cu o marjă de eroare de 2-3 %. În 1907 însă, sociologia era încă abia la începuturile ei. Ştiinţa realizării sondajelor de opinie încă nu se născuse. Dar forma în care jurnalele vremii încercau să afle preferinţele cititorilor avea farmecul ei. Iar răspunsurile cititorilor cu pseudonime drăgute îşi găseau locul lor în paginile revistelor, asemeni comentariilor de azi de pe paginile reţelelor de socializare.

În timp ce selectam pentru voi răspunsurile cititorilor din anul 1907 ai  revistei “Moda nouă ilustrată” la întrebarea de la rubrica “Anchetele noastre” mi-a venit ideea să pun aceiaşi întrebare cititorilor de azi ai blogului. Şi să amestec eventualele răspunsuri de azi cu cele de la începutul secolului XX. E un joc, dar nouă ne place jocul, nu-i aşa?

Aşa s-a născut şi sondajul de azi de pe pagina blogului (stânga sus) – la care o să vă rog sa răspundeţi. Motivarea răspunsului îşi are loc foarte bine printre comentarii – pe care pe măsura ce o să le faceţi o să le “amestec” printre cele ale repondenţilor din anul 1907. Să vedem ce o să iasă...

Până atunci, să citim primele răspunsuri:

OPINII DIN 1907

Păsărica paradisului, Ploeşti, are mare plăcere de viaţa de la oraş din cauză că “e mai zgomotoasă şi te face să uiţi de toate suferinţele sufletului, pe când cea de la ţară e prea monotonă”. Totuşi, adaogă Păsărica paradisului “ai putea fi şi acolo fericit când ai avea pe lângă tine pe acel pe care îl iubeşti cu dor şi pentru care trăeşti.”

Le feẻ Mignon, Buzău, înclină între amândouă felurile de vieţi. La ţară îi place numai vara, căci acolo “găseşti liniştea de care eşti lipsită la oraş. Viaţa la ţară te îndeamnă mai mult la melancolie, pe când cea la oraş la mai multă ştrengărie. Amândouă felurile de viaţă au farmecul şi plăcerile lor.”

D-şoara Hortense Decis, Brăniştari (Vlaşca):

Toalete din 19o7

“Dulce-i viaţa de la ţară, unde natura cu peisagiile sale pitoreşti pare că te chiamă la o viaţa nouă şi plină de fericire. Aci totul este încântător, armonios, patetic, sublim. Chiar şi mândrul “Cupidon” aci aruncă cu mai multă putere şi succes săgeţile-i amoroase, pentru că la ţară, mai mult ca oriunde, găseşti adevăratul amor: curat şi sincer. La ţară şi în timpul iernei este frumos, căci ce poate fi mai plăcut decât să vezi mici sănioare trase de cai sirepi, spintecând văzduhul în sunetul zurgăliilor atârnaţi de gâtul lor. În favoarea mea vorbesc şi doi mari poeţi ai noştri, V. Alecsandri şi Depărăţeanu: primul în pastelurile sale neîntrecute până acum şi cel de al doilea în poezia sa intitulată “Viaţa la ţară”. Unde se oglindeşte tot farmecul vieţei de la ţară.

Departe de mine oraşele cu viaţa lor zgomotoasă, dupa cum zice şi poetul:

“Şi dulce este viaţa ce curge lin, departe,

De’al omenirii zgomot, de-a ei fumuri deşarte !”

Copilul Suferinţei, Craiova, dimpotrivă, are plăcere de viaţa de la oraş, din pricina distracţiilor ce le oferă.

Veselul student, Băileşti, cumpăneşte foloasele celor două vieţi:

“… Sunt student şi’mi place patria studenţilor. Viaţa liberă şi cumpătată, traiul vesel şi chefliu, apoi oraşul cu zgomotele şi animaţia continuă, distracţia şi mediul, atăt de necesare pentru formarea de caractere mă fac să iubesc oraşul… Îmi place, mă atrage şi când sunt departe îl doresc.Dar ca preferinţă… viaşa de ţară mă atrage mai mult, fiindcă înalţă şi-mi înobilează sufletul şi găndul.

Viata la oraş e frumoasă, agitată şi utilă.

Viaţa la ţară e liniştită, idilică, sublimă.

Căci, cum a cântat Depărăţeanu:

“Acolo e fericirea

Şi iubirea

Timpului patriarchal

Viaţa ce aci s’ascunde,

Curge’unde.

Curge’n unde de cristal.”

Doamna in rochie
de toal alb

Violeta de Parma, Ploeşti, se pronunţă categoric pentru oraş:

“Prefer viaţa de la oraş, pentru că aci poate cineva fi în contact cu persoane culte, după cum îi convine; pe când la ţară lucrul ăsta se schimbă: acolo nu prea are cineva de unde alege, sau dacă se găsesc persoane cu oarecare cultură, apoi nu se poate să nu găsească mai în aceiaşi măsura şi invidia, care-ţi produce cu atât mai multe dureri cu cât te învârteşti într’un loc strâmt şi’ţi e în neputinţă a găsi un mediu unde să nu dai de ochi care te privesc duşmănos.”

Bruna Aurica, Focşani, găseşte că nimic nu-i mai fermecător decât a trăi la ţară, căci:

“Cu toate că te privezi, ce e drept, de a vedea lumea şi a gusta toate distracţiile ce le oferă oraşul, ce sunt acestea fără o singură seară petrecută la ţară; un apus de soare, apoi liniştea complectă influenţează atât de mult asupra spiritului încât te laşi într’o dulce uitare de sine însuţi şi ai vrea ca noaptea să continue şi să  tot stai s’asculşi concertul nesfârşit al greerilor şi lăcustelor acompaniat de cântecul din fluer al băeţilor, care îţi place mai mult decât concertul celui mai distins maestru.

Viaţa la ţară numai cel ce a petrecut-o o poate aprecia.

Să fii departe de zgomot, clevetiri şi să n-ai înainte’ţi decât câmpul frumos care-ţi farmeca vederea, liniştea desăvârşită, nu ştiu ce poate fi mai dumnezeesc.”

Doamna in
rochie de postav

Nenorocita arhiducesă, Piteşti, găseşte mulţumire “departe de sgomotul asurzitor al oraşului, la ţară, unde aerul e cu mult mai curat, unde florile câmpului te îmbată cu mirosul lor şi unde păsările cântă cu mult mai frumos. Ah ! cât de mult aş dori să-mi petrec viaţa în acel colţ de rai !”

Adoratoarea mănăstirilor, Bucureşti, preferă locul unde se află acum, mănăstirea, nefiind nici la ţară nici la oraş. “Aci (la mănăstire) e tocmai bine de trăit şi mă simt cea mai fericită. De aceea mi-am ales un pseudonim conform cu cerinţele mele sufleteşti.”

Două urzici din Călăraşi îşi dau cu părerea că:

“Mai de preferat e viaţa la ţară, căci “decât coadă în oraş, mai bine fruntea la ţară, şi, deşi suntem orăşence, nu ne place oraşul.Aci e lux, invidie, şi, afară de asta, cheltueli mari. Noi cari ţinem la economie şi, deşi tinere, totuşi dorim a strânge bani, mai bine am dori să ne legăm viaţa cu o persoană de la ţară, tânăr cult şi cu puţini bani.”

Genio din Iaşi concluzioneză în versuri:

“ La ţară vreau să stau, la ţară…

Acolo văd tot rostul firii,

Şi uit că viaţa e amară

Mă’mbăt de farmecul iubirii

La ţară vreau să stau, la ţară !”

OPINII DIN 2014

Daniela Mihaela Drenea

Daniela Mihaela Drenea, Toscana: Printre prietenii mei cei mai buni era un nuc bătrân ,răcoros cu iz de poveste ,unde mă cocoțam des pt a-mi făuri vise.M-am născut la țară ,am clorofila în sânge ...Locuiesc În Italia ,într-un oraș măricel. Când simt că mă usuc, așa ca frunza toamna,dau fuga în pădure ,prind puteri și mai merg înainte o bucată de vreme. 
"Mai e puțin ,mai e un piiic "și mă voi întoarce la nucul meu bătrân ,să ne mai povestim despre viață.

EVE A Green

EVE A Green, Romania: Tânjesc după viața la țară, dar mai mult după idea de ”țară”! Adică sentimentul acela de liniște și de curgere molcomă a timpului, cu firescul ei, cu toate lucrurile plăcute pe care ni le-am închipuit, noi, orășenii de fapt! În realitate prefer un oraș boem, cu toată vâltoarea lui...

Denisa Vasile

Denisa Vasile, Argeş: eu prefer viaţa de la ţară, deoarece e mai sănătos din punct de vedere poluare şi mâncare şi e mult mai liniştită decât viaţa de la oraş.


Mădălina Radu, Bucureşti: am încercat viaţa la ţară, e grea dar frumoasă; tânjesc uneori...


Poveştile mele, Bucureşti: la ţară !!! cu ceva confort, o librărie şi un cinematograf la distanţă de vreo oră-două !

Greta Ravas

Greta Ravas, Roma: la ţară !


Dany Aura: La ţară dar cu condiţii de oraş…



Anonim: Cred că locul unde preferi să trăieşti e legat şi de temperamentul şi de aspiraţiile fiecăruia. Aşa ca şi plantele, fiecare POATE trăii în mediul caracteristic speciei. Le schimbi locul – se veştejesc. E frumoasă o vacanţă la ţară, dar nu în România, ci în ţări civilizate unde nu poţi deosebi satele de micile orăşele. Curăţenie de farmacie, şosele impecabile, şi tot confortul sec. XXI. Plus ambianţa umană – CIVILIZAŢIA în îmbrăcăminte şi relaţii sociale. Contează enorm. Nu după câteva zile să ştie toată suflarea satului cine eşti, de unde vii, ce faci, ce ai făcut, ce mănânci că… o fi romantic (in teorie) “să stai seara la portiţa, ca să-l vezi pe-al tău bădiţă”, dar nu femeile îngäăate, cu basmale negre în cap, care clevetesc permanent – că ăsta-i nivelul lor intelectual. Şi bărbaţi venind acasă pe 7 cărări şi înjurând. Şi acum, MAJORITATEA satelor din Ro este ca acum 100 de ani… poate chiar mai rău: Când te duci pe drumul mare, La plimbare, Este praf de nu te vezi. Trec, mişcând domol din coadă, Spre livadă, Ale satului cirezi. Şi te poartă sub escortă, O cohortă. De ţânţari subţiri în glas...(...) D-aia zic eu, prin urmare, Vorbă mare: Că de-acuma, să mă tai, Nu-mi mai trebuie-altă cură, În natură, Să mă duceţi cu alai !

Buga Leon

Buga Leon: Prefer viata de la tara dar asociata cu conditiile de trai zilnice de la oras, cele normale nu extreme. Linistea mormantala din mijlocul zilei calduroase de vara unde doar glasul unor pasarele, gainilor si cocosilor din gospodariile taranesti le mai auzi din când in când iti aduce remediu total din stresul cotidian de la oras, iubesc viata la tara si cred ca este mult mai morala si mai evlavioasa ca cea de la oras.

Gaby Schuster

Gabi Schuster : Oamenii doresc adesea ceea ce nu au. Orăşenii îşi doresc un sat, sătenii îşi doresc un oraş. Avem o nemulţumire adâncă. Şi este bine aşa. Ne fereşte de anchilozare.Eu nu prefer, eu locuiesc la sat la marginea pădurii şi a cerului. Dar mă bucură uriaş orice ieşire la oraş. Instinctele de vânător se trezesc, caut freamătul, diversitatea, cultura, oamenii, vâltoarea, zgomotul ... mă umplu, mă las răsfăţată, îmi pun deoparte materialul din care se fac amintiri, apoi obosesc ...
Şi mă întorc acasă mulţumită, cu un mic sentiment de vinovăţie ca după un flirt paşnic, îmi reiau liniştea şi singurătatea, întru înapoi în mănuşile care nu au apucat să se răcească. Şi zic din nou că este bine aşa ...

Dor de femeie

Dor de femeie: Eu aş prefera să locuiesc undeva la ţară pentru o mulţime de  motive, dar în primul rând pentru un mod de viaţă mai sănătos şi mai liber.



Anca: Eu aş prefera să locuiesc undeva la ţară pentru o mulţime de motive, dar în primul rând pentru un mod de viaţă mai sănătos şi mai liber.

Crina Pop

Crina Pop, Cluj Napoca: Noi ne dorim in general ce nu avem, natura umana. Daca traim la oras ne mai dorim si momente de relaxare ,visam la o casuta cu flori , verdeata, dar cat mai privat , nu neaparat intr-un sat cred eu. Ideal ar fi sa le ai pe amandoua si orasul si oaza de liniste pentru echilibrul tau.

Jurnalul unei mame: Sunt nevoita sa locuiesc in oras, insa ma visez la tara, intr-o zi frumoasa de primavara-vara, in mijlocul unei gradini de flori inmiresmate, sub o bolta de trandafiri, intr-un balansoar ori hamac, cu o carte in mana...

Sursa : numerele din 15 iulie, 25 iulie şi 5 august 1907 ale revistei “Moda nouă ilustrată” citite în Biblioteca Digitală a Bucureştilor

Citește mai mult... »

Astăzi la fel ca și acum 2000 de ani

Incripție de pe
 zidurile Pompeiului

În ziua de 24 august a anului 79 d. C. o coloană de lavă s-a aruncat necruțătoare asupra orașului Pompei. Erupția a durat 12 ore. Cenușa revarsată de vulcan a acoperit definitiv orasul și a curmat viața celor aproape 25.000 de locuitori. Totul a rămas încremenit  în cenușa vulcanică timp de 17 secole: casele, templele, brutarul care tocmai scotea o pâine din cuptor, mama care plivea flori în gradină, câinele de pază al unei case. Ruinele Pompeiului au fost descoperite și au început să fie readuse la lumină abia după 17 secole, începând din anul 1748.

Reporterul interbelic al “Ilustrațiunii române” scria în anul 1931 despre asemănarea neașteptată dintre viața dusă de pompeieni acum 2000 de ani și viața oamenilor din perioada interbelică. Voi adăuga și eu azi că multe dintre obiceiurile sau năravurile evocate se regăsesc și în societatea secolului XXI:

“ Pompei, vechiul oraș roman distrus de lava Vezuviului, nu este numai unul dintre cele mai prețioase documente ale antichității dar este și o dovadă că oamenii de acum 2000 de ani duceau o viața mult asemănătoare cu aceea din zilele noastre. Pompelanii aveau aceleași bucurii, griji și suferințe ca și ale noastre. Peste 10.000 de inscripții s'au păstrat pe zidurile orașului. Acestea ne desfășoară înaintea ochilor viața intensă a acestui oraș.

Idei de vacanţă

Sa remarcăm însa că ceva tot s-a schimbat în ultima sută de ani: dacă pentru majoritatea cititorilor din perioada interbelică ai săptămânalului "Ilustraţiunea română" fotografiile publicate în paginile revistei erau singura posibilitate de a "călătorii" - cu ajutorul imaginaţiei - pe străzile scoase din cenuşă ale Pompeiului, pentru noi cei de azi lucrurile sunt mai simple. Astăzi un sejur la Napoli este la îndemâna tuturor.
Din Napoli ca sa ajungi la Pompei, poti fie sa iei trenul (trebuie sa cobori la statia Pompei-Scavi), fie autobuzul turistic.Ce ziceti - orasul readus la lumina de sub lava Vezuviului ar putea fi o destinatie de vacanta interesanta ?

AFIȘELE SPECTACOLELOR

Pe zidurile ruinelor se pot vedea foarte clar anunțurile luptelor de gladiatori sau ale altor jocuri care erau distracția de căpetenie a romanilor. După cum femeile se pasionează azi pentru vreun tenor de operetă, boxeur sau actor de cinema, sau cum e cazul în Spania, pentru toreadori, tot astfel romanele își închinau admirația și foarte des și inima marilor gladiatori.

În locul scrisorilor de dragoste se pot citi alături de afișe, următoarele inscripții ale adoratoarelor:

<< Tu dorul femeilor… >>

<< Tu tămăduitorul fetelor… >>

Gladiatorii făceau parte de obicei din clasa de jos, sclavi sau prizonieri de război. Dar gloria si succesul atrăgeau adesea în arenă și cetățeni din clasele superioare.Gladiatorii apăreau în costume foarte bogate și în sunetul trompetelor  începeau lupta pe viață și pe moarte.

Marea mulțime cerea, la fel ca populația orașelor civilizate, spectacole senzaționale : fiare sălbatice, monștri, uriași sau pitici. Iată cum suna un anunț:

<< La 28 August va avea loc o luptă a lui Felix cu urșii >>

Alt afiș anunța că:

<<  Teatrul va fi acoperit  ca pânze,

peutru ca spectatorii să fie feriți de razele soarelui. >>

 Al treilea adăuga:

<< Dacă vremea va fi favorabilă >>

ANUNȚURI DIN RESTAURANTE SAU CÂRCIUMI

Imagine din Pompei
  Via dell'Abondenza în 1931

În restaurantele sau cârciumile pompeiane consumatorii își scriau pe pereți mulțumirile sau nemulțumirile lor:

<< Să ajute zeii ca să fii si tu odată păcălit de minciunile tale,

după cum ne dai să bem apă în loc de vin >>

Tema vinului și a dragostei dă prilej la nenumărate inscripțiuni în proză și versuri și desemnuri în aceste localuri:

<< Sănătate celor care iubesc >>

<< Blestem celor care nu cunosc dragostea >>

<< De două ori blestemați cei care ne împiedică să iubim >>

Pompeianul își striga în gura mare dragostea lui :

<< Metha îl iubește pe Chrestus >>

<< Aemonius o iubește pe Anga >>

Citate din poeți celebri, zicători, împodobesc deasemenea acești pereți, la fel cum găsim și astăzi prin loculurile de băutură din Germania sau Anglia.

CARTIERUL LUPANARELOR

Foarte numeroase sunt inscripțiile și picturile de pe zidurile lupanarelor. Amenințările polițienești sunt primul semn al destinației locuințelor din acest cartier:

<< Nu stați pe loc, circulați >>

Sau, ca în zilele noastre :

<<  Murdăria oprită >>

Se recurgea și la furia zeilor ca amenințare :

<< Răufăcătorii vor avea să sufere furia lui Jupiter >>

Pe zidurile caselor de tolerență sunt înscrise numele curtezenelor care pot fi găsite aici. Alături de nume e specificată și naționalitatea vânzătoarei de plăceri. Inscripția suna în felul următor:

<<  Cine scapă de mrejele arzătoarei orientale Zwyrinia,

este așteptată de frumusețea grecoacei Aegle

și de farmecul evreicei Maria >>

O inscripție mică, gravată pe zidul unei case mai modeste, a fost parcă o prezicere pentru sfârșitul acestui oraș :

<< Sodoma și Gomorra >>

PROPAGANDA ELECTORALĂ

Imagine din Pompei
 Via dell'Abondenza astăzi

Luptele politice erau la pompeiani le fel de pătimașe ca și azi. Afișele de propagandă sunt înlocuite prin inscripțiuni abundente pe toate zidurile - între reclame, firme și chiar sub statuile zeilor. Lupta mare se dădea mai ales pentru cele două posturi mai însemnate ale orașului Pompei: duumvir și edil.

Aceleași reclame și promisiuni ca și în manifestele noastre electorale:

<< Alegeți-l pe Publius X. Y. duumvir (primar).

El este un om bun și de mare merit.

El vă va da pâine ieftină

 și va ține strâns legată punga orașului >>

Câteodată inscripția nu este decât o armă de luptă:

<<  Pe Vatia îl recomandă ca edil (director de poliție)...

numai pungașii >>

 Altă dată își bat joc de candidat:

<< Alegeți-l pe Claudius duumvir,

căci vi-l recomandă drăguța lui >>

Toate făgăduielile  erau făcute alegătorilor în litere mari și groase, dar se țineau tot atât de puțin ca și în zilele noastre.

RAFINAMENTUL COSMETICELOR ROMANE

Inscripție pe un zid

Un capitol foarte important din viața romanilor este cel al cosmeticelor. Femeile romane nu erau cu nimic mai înapoiate în arta "corijării naturii" decât femeile secolului nostru. Roșul de buze și fardul erau întrebuințate pe o scară tot atât de largă ca și azi. În locul cremei de obraz, romanele își preparau o cocă de pâine, amestecată cu lapte de măgăriță, cu care se ungeau noaptea și care le păstra pielea fragedă ș i viu colorată.

Părul blond, foarte modern, era preluat și pe atunci de la popoarele germanice. Foarte des procedau și romanele la decolorarea părului. Nu cunoșteau încă apa oxigenată; își ungeau însă părul cu un fel de alifie, îl expuneau apoi la soare și reușeau astfel să-l decoloreze.

Romanii se pricepeau de asemenea foarte bine în lucrările dentare. Înlocuiau în mod artistic dinți din fildeș și aur.

În măsuțele de toaletă găsite sub cenușă, s'a găsit un vast arsenal de alifii și uleiuri, cutioare și sticluțe, cuțitașe, pensete și multe alte obiecte de toaletă. Femeia bogată avea mai multe cosmetice și sclave, pe care le-am putea înlocui azi prin coafezele, maseuzele si manichiuristele noastre. E știut că și bărbații romani &dealt loadetei liar o importantA aproape tot atat de mare ea si femeile. Întrebunțau  farduri, creme și parfumuri și dădeau o mare îngrijire părului, pe care-l purtau iarna în cârlionți mai lungi,iar vara, din cauza căldurilor, îl tundeau mai scurt.

CĂRȚI DE VIZITĂ ORIGINALE

Pâine de acum 2000 de ani

Tot zidurile orașului ne scot la  iveală și viața privată a romanilor. Saluturi, lingușiri și amabilități sunt înscrise pe pereți, alături de amenințări și injurii. Cărțile de vizită erau înlocuite prin astfel de inscripțiuni:

<< Sabinus a fost aci >>

Adesea este adăugată câte o drăgălășenie sau câte o răutate :

<< Samius îi dorește lui Cornelius să se spânzure >>

sau:

<< Pe Bercas să-l apuce amețelile >>

 Iată și o carte de vizită de condoleanțe:

<< Pyrhus își salută colegul din Chios.

Am auzit că ai murit; îmi pare rău. Drum bun ! >>

O altă carte de vizită suna astfel:

<< Cine nu mă invită la masă, este petru mine un barbar >>“

Dacă nu v-am convins să alegeţi această destinaţie turistică - să ştiţi că o să revin şi cu alte idei. Dar dacă nu aveţi răbdare - puteţi căuta idei şi destinaţii de vacanţă last minute aici.

Sursa: articolul “Azi la fel ca acum 2000 de ani” – semnat dr. Lc. - publicat de revista “Ilustrațiunea română” -  numărul din  11 noiembrie 1931- citit în Biblioteca Digitală a Bucureștilor

Citește mai mult... »