Silly Vasiliu: Vedeta Alhambrei de altădată

Numele acestei iubite artiste din perioada interbelică este astăzi înscris, pe nedrept, pe lista tristă a valorilor aproape uitate din istoria culturală românească.  

Portretul ei vibrant, schițat de criticul F. O. Fosian în volumul de colecție „87 artiști bucureșteni din teatru, operă și revistă”, ne demonstrează însă magnetismul extraordinar pe care îl avea asupra epocii:

„Superlativele nu sunt deloc exagerate în cazul de față: Silly Vasiliu este pe drept răsfățata publicului de revistă, este și rămâne marea lui vedetă, populară și iubită deopotrivă de spectatorii din primele rânduri de fotolii, ca și de cei din ultimele rânduri de balcoane...
- Bravo Silly !... Bis!...
...este exclamația obișnuită, de proporții delirante, care răsplătește fiecare „șlagăr” al lui Silly Vasiliu, fie că e vorba de o arie națională, pe care o „zice” de foc și de inimă albastră, electrizând sala, fie că e vorba de o romanță sentimentală sau de tangoul insinuant. Pe soclul revuistic, Silly Vasiliu – frumoasa Silly Vasiliu – și-a câștigat un loc de frunte pe care multe l-au disputat dar fără succes.”

---

---

Acesta era impactul pe care „răsfățata publicului de revistă” bucureștean îl avea la fiecare apariție. Destinul său este strâns legat de cel al unui celebru tenor al Operei Române, Nicolae Leonard, a cărei parteneră de scenă a fost, dar și de numele unei renumite scene românești, Teatrul Alhambra, a cărei vedetă incontestabilă a fost alături de alte nume mari ale revistei românești. Merită să amintim doar câteva dintre ele: Marilena Bodescu, Virginica Popescu, Mia Apostolescu, Lulu Nicolau, Lisette Verea, Titi Botez, I. Talianu sau H. Nicolaide. Mai mult, scena Alhambrei a fost împărțită de Silly Vasiliu și cu artista care a sfințit cu adevărat scândurile acestei scene, inegalabila Maria Tănase.

Același nume de rezonanță rămâne strâns legat și de istoria muzicii ușoare românești. Foarte multe dintre melodiile legendarului compozitor Ion Vasilescu – printre care amintim nemuritoarele piese „Suflet candriu de papugiu”, „Te-am înșelat și-mi pare rău” și „Nu-ți pare rău să vezi că plâng” – au fost lansate inițial în interpretarea inconfundabilă a lui Silly Vasiliu.

Silly Vasiliu pe scena Teatrului Alhambra:
în "Bonsoir Alhambra" -1931 (stânga)
și în "Sinaia petrece" - 1931 (dreapta)

Numele marii actrițe rămâne strâns legat și de începuturile cinematografiei românești, ea făcând parte din distribuția pentru primul film sonor românesc – pelicula „Bing-Bang” (1935). Această producție de pionierat, realizată de celebrii actori Vasile Vasilache și Nicolae Stroe, a fost proiectată în premieră absolută la Cinema Arpa din cadrul Cercului Militar Național, pe data de 7 februarie 1935. Câteva decenii mai târziu, în anul 1957, artista a apărut într-o altă realizare de referință a ecranului autohton: filmul-spectacol realizat după piesa „Bădăranii” de Carlo Goldoni, o capodoperă pusă în scenă la Teatrul Național din București sub bagheta regizorală a maestrului Sică Alexandrescu.

---

---

Silly Vasiliu: Fuga de acasă de dragul scenei

Povestea artistică a lui Silly Vasiliu a început printr-o decizie radicală, luată la doar 14 ani, atunci când a ales să își urmeze pasiunea și idolii în locul unei vieți tradiționale, marcând astfel începutul unui drum spectaculos pe scenele bucureștene. 

 

Silly Vasiliu pe coperta revistelor interbelice
"Realitatea Ilustrată" - 1931 și "Ilustrațiunea Românâ" - 1932

“Începuturile carierei lui Silly Vasiliu? Un sketch de revistă comico-sentimental, cu lacrimi, muzică, romantism, dans... și aplauze la scenă deschisă:

- Aveam 14 ani - îmi spune doamna Silly Vasiliu - când părinții mei, la Galați – de unde sunt originară - au vrut să mă mărite... cu un chior. Se amorezase chiorul de mine. Știindu-se bogat, iar pe noi săraci, m’a cerut în căsătorie... Poate că aș fi închis și eu un ochi și aș fi făcut acest pas hotărâtor, dacă n’aș fi fost amorezată, ca orice fată pe atunci de vârsta mea, de idolul femeilor din acele vremuri: Leonard!... Dormeam cu fotografia lui la căpătâi, îl adoram, îl visam. Am renunțat deci la perspectivele căsătoriei preferând, dacă era vorba, să mă arunc „orbește” în brațele destinului, să fug de acasă. Am venit la București la o mătușă.

Silly Vasiliu se înscrie la școala de balet a d-nei Battagi – apoi la Conservator, urmând clasa de canto un an cu d-ra Anghel și doi ani cu d-na Assan. În același timp își face ucenicia coregrafică în baletul Operei Române.

- Într’o zi însă – continuă Silly Vasiliu – d-ra Bălănescu de la Operă, îmi spune că n’am talent, că sunt băiețoasă și că n’am sex-appeal... Ca să’i dovedesc contrariul, am sărit de gâtul unui băiat și l’am sărutat cu foc. Rezultatul: am fost eliminată...”

Silly Vasiliu: Pe scenă la doar 15 ani, alături de celebrul Leonard

Ascensiunea tinerei artiste a fost una fulminantă, purtând-o rapid din corul Operei direct pe afișele marilor spectacole de operetă, unde a reușit să joace alături de însuși idolul adolescenței sale, legendarul tenor Nicolae Leonard:

Silly Vasiliu - "la grande vedette de music-hall de Bucharest"

prezentată publicului francez într-un articol publicat

în numărul din 10 mai 1932 al revistei pariziene "Comœdia"

“În curtea în care locuia Silly Vasiliu, avea de vecin pe tenorul Santarelli. Auzind-o cântând, Santarelli o duce la maestrul Egizio Masini. Acesta o angajează în corul Operei. Aici, după mult timp, avansează până la a dubla roluri de comprimară.

- Un camarad din cor – îmi spune d-na Silly Vasiliu – avea o soră în corul companiei Leonard. Mă recomandă ei... și ea mă duce – închipuiește-ți emoția mea ! – la cel atât de mult dorit: la Leonard!

- Am auzit că vă lipsește o primadonă – i-am zis – luați-mă pe mine...

- Primadonă dintr’odată e greu – mi-a spus Leonard. Dar vei intra în cor. Am refuzat și am ținut morțiș să-mi dea un rol mare.

- Uite ce e, mi-a spus în cele din urma Leonard. Dacă vrei să mergi cu noi la Galați, că avem stagiune acolo, învață rolul din „Bayadera”. Am primit... și cum eram gălățeancă, am plecat acolo, anunțată astfel pe afiș: „Tenorul Leonard și celebra primadonă Silly Vasiliu, fiica Galațiului”. N’aveam însă ce îmbrăca. M’am adresat sorei mele – care se mândrea că e soră cu „aia de pe afiș” – și am pus’o să fugă la toți blănarii și pe la toate marile magazine din Galați, convingându’i să-mi împrumute toalete... sub motiv că bagajul meu nu sosise încă de la București. În prima seară a spectacolului am apărut într-un lux orbitor – dar a doua zi, nemaiavând frumusețea de toalete, nu s’a jucat „Bayadera” ci „Fire de artist”. Silly Vasiliu avea atunci 15 ani!” 

Silly Vasiliu: O carieră de excepție pe scenele bucureștene

Revenirea în Capitală a marcat începutul unei serii nesfârșite de triumfuri pentru îndrăgita artistă, numele ei devenind rapid o garanție a succesului în cele mai importante săli de spectacol și teatre de revistă ale epocii.

După o carieră de excepție pe scenele teatrelor private și de revistă din perioada interbelică, activitatea sa artistică a continuat pe prima scenă lirică a țării dedicată acestui gen. Astfel, din anul 1950 și până la pensionarea sa din anul 1968, marea artistă a făcut parte din colectivul Teatrului de Stat de Operetă din București, unde a continuat să cucerească inimile spectatorilor, interpretând cu un uriaș succes la public memorabile roluri de duenă.

Alte destine fascinante care au scris istoria teatrului

 

Pentru a înțelege pe deplin efervescența artistică a epocii interbelice, vă invit să descoperiți și poveștile marilor sale colege de scenă: o incursiune în destinul tragic al actriței de comedie Nora Piacentini: povestea tragică a unei actrițe de comedie, portretul complex al divei Elvira Godeanu - privilegiul și osânda de a fi frumoasă, amintirile legate de Maria Mohor - frumoasa "Mona" din "Steaua fără nume"  și viața dedicată teatrului a marii actrițe Aura Buzescu: O viață dedicată scenei românești. 

 

Sursa: F.O. Fosian – volumul “87 de artiști bucureșteni din teatru, operă și revistă”