Un interviu (amuzant) cu Toamna

Într-o perioadă în care toamna era văzută nu doar ca un anotimp, ci ca o figură elegantă și misterioasă, ziarista Duduia Grădinărița a reușit să obțină un interviu exclusiv cu însăși Doamna Toamnă. Publicat la 22 septembrie 1928, în revista „Realitatea Ilustrată”, acest text amuzant captează spiritul epocii interbelice și ironizează, cu un umor subtil, preocupările cotidiene. 

 

Într-o discuție despre frunze de aramă, crizanteme și gutui, cele două personaje abordează cu o naturalețe comică subiecte mai puțin poetice, precum stabilizarea financiară, împrumuturile și chiria.  

---

---

INTERVIEW CU TOAMNA

Duduia Grădinărița

M'am întâlnit cu Toamna'n piață.
Era, firește, dimineață.
Ca orice bună gospodină
și Toamna este matinală.
Am acostat-o cu sfială.
Purta o haină de lumină,
Cu broderii de crizanteme,
La gât și mâneci cu ajour,
Și'n păru-i lung - căci e doar zvon
Că s'o fi tuns “a la garconne" -
Purta lucioase nestemate.

 

Toamna pe coperta revistei
"Realitatea Ilustrată

 

- Stimată Toamnă-ți zic bonjour!
Te întâlnesc așa devreme?
Ce te-a făcut să vii încoace?

- O, voi, sunteți, niște ingrate!
Indiferent, femei, bărbați,
Cu toții sunteți doar ingrați!
Privește rodul ce se coace,
Privește bogăția'n jur,
Și în declinul firii'ntregi,
Privește cât de multă viață,
Pe care moartea tot o cheamă!
Dar, astea nu le înțelegi!
Vezi colo, frunza de aramă...
Și dincolo cea poleită?

- Arama deci ți-o dai pe față?
Îi cad în vorbă eu, grăbită;
Dar ce-i al frunzelor tezaur,
când n'avem încă leul aur,
Și ce-i trandafiria zare,
Când noi n'avem stabilizare!
Și deci te'ntreb: Pe lângă nuci
Și crizanteme și gutui,
Stimată Toamnă, ia să-mi spui:
Vreun împrumut nu ne aduci?

- Ei uite, n'aveam eu dreptate
Zicând că voi sunteți ingrate?!
În loc să-mi mulțumești frumos,
Pentru-al naturii sfânt prinos;
În loc să urmărești în zbor,
Plecarea rândunelelor,
În loc să-mi ceri ca să-ți ofer,
O stea din câte cad din cer,
Tu îmi pretinzi - de necrezut! -
Să stabilesc un împrumut!
Eu am pe lume o misiune 

Să'mpodobesc ăst glob de-argilă

Și nu fac nici o promisiune
Nu-l concurez pe Don'Vintilă.

- Oh, te pricep! Lăsăm povestea!
Pentru'n poet destul de crud e
Să se ocupe cu acestea?
Dar cu chiria ce se-aude?
Se mai reduce, vreau să sper?!?

- Vai! Ești grozav de terre-a terre!
De ce nu mă întrebi mai bine.
De măcieși și de gherghine,
De crocuși sau de lăuruscă?
Îmi vii cu-o întrebare bruscă!
Cum n'ai aflat din altă parte,
Dacă eu însumi nu ți-am spus, că
Adăpostita sunt de-un veac,
În scorbura unui copac?
De capitală stau departe.
Proprietaru-i om de treabă
Și de chirie nu mă'ntreabă:
- Stând în pădure, ai solie!
Cu lemnele cum o să fie?

- Natura e'n apoteoză;
Voi vă gândiți numai la proză.
Și vrei acum să mă descoși
Dac'o s'aveți sau ba, galoși,
Și-ai să te-apuci să mă înjuri
Căci nu poți face murături?
Și tot eu fi-voi ghinion,
Că nu sunt roșii de bulion!
Și'n case-i zarvă și răscoală,
Că n'au copiii cărți de școală.
Ei bine nu! M'am săturat!
Of Doamne, ce popor ingrat!
Când oi mai da eu pe la voi,
V'aduc remanieri și ploi,
V'aduc Bălani și guturaiuri,
V'aduc dansante și-alte ceaiuri,
V'aduc congrese, conferințe
Și gripe fără năzuințe,
Dar n'aduc puf de pe ponoare,
Pe cer triunghiuri de cocoare;
N'aduc amurguri fermecate
Și'n bucle n'aduc nestemate,
Și nu aduc nici împrumut,
La revedere! Te salut!

Dialogul spumos dintre jurnalist (Ion Pribeagu!?) și Toamnă se încheie la fel de brusc cum a început. Sătulă de prozaismul întrebărilor, personificarea anotimpului pleacă, amenințând cu ploi, gripe și conferințe plictisitoare în loc de peisaje fermecătoare. Acest final, departe de a fi trist, subliniază conflictul etern dintre spiritul pragmatic al omului și frumusețea idealistă a naturii. Versurile, prin umorul lor inteligent, rămâne o oglindă a vremurilor de atunci, dar și o dovadă că anumite preocupări ale societății sunt, în esență, atemporale.

 

Citește și articolele:

• Toamna la mare în România interbelică: vacanța "pârliților" 
• Toamna de altădată
• Un articol de sezon cu parfum de bulion 
• O zi de clacă în România de altădată

---