Marioara Voiculescu – destăinuiri: Amintiri vesele și triste din viața marii actrițe

Marioara Voiculescu a fost, fără îndoială, una dintre cele mai importante actrițe din România care au dominat scena teatrului românesc în prima jumătate a secolului al XX-lea. Personalitate fascinantă și voce de referință în istoria teatrului, artista a impresionat de-a lungul carierei prin roluri dramatice memorabile și o prezență scenică de excepție.

Maria Voiculescu în trei roluri memorabile

În lucrarea sa dedicată marilor figuri ale scenei, criticul F. O. Fosian o caracteriza astfel pe celebra tragediană a teatrului românesc:

“Iată actrița de ilustră personalitate artistică a primei noastre scene, - talentul de covârșitoare putere de creație, - tragediana de mare amploare, - temperamentul vulcanic care erupe în fiecare replică, în fiecare gest. Eroina legendară, femeia îndrăgostită, amanta pasionată, ființa pierdută sau răsvrătită, - în oricare din roluri – de la “Judith” la “Lulu”, de la “Salomeea” la eroina dramei moderne, de la “Peer Gynt” la “Actrița”, d-na Marioara Voiculescu a creat și a redat cu măiestrie complexul sufletesc al personagiilor. Spectatorul din sală este țintuit de vraja jocului tumultuos care constituie arta d-nei Marioara Voiculescu.” (1)

---

---

Marioara Voiculescu: Primii ani ai unei mari actrițe și debutul pe scena Teatrului Național din București

Născută la 9 iulie 1885 în București, Marioara Voiculescu a manifestat încă din prima tinerețe un spirit liber și independent. În anii de adolescență, firea ei vulcanică și plină de energie i-a atras porecla „Scarloiul” din partea colegelor de la externatul „Gloria”. Spiritul său dezinvolt l-a remarcat rapid și viitorul dramaturg Zaharia Bârsan, care o cunoștea din această perioadă de căutări și care exclama cu admirație:

“Ce drac de fată!... Artistă ar trebui să se facă!...”.

Peste ani, marea actriță își amintea cu nostalgie momentul crucial în care vorbele preparatorului ei aveau să-i schimbe definitiv destinul. Într-un interviu de colecție acordat în anul 1929 revistei „Realitatea Ilustrată”, artista evoca astfel primii pași spre lumea teatrului:

“— … și astfel, din cauza celor două corigențe ale mele, mi-a fost dat ca preparator Zaharia Bârsan, care tocmai își luase licența în litere și terminase și conservatorul. Aveam tocmai 14 ani, multe iluzii și puțină poftă de învățătură. La lecții, gândul nu-mi era să ascult frumoasele povețe ale preparatorului, ci mă țineam numai de nebunii. Într’o zi Bârsan se exprimă de față cu ai mei:
— Ce temperament are această fetiță și ce bună artistă ar fi!
Vorbele lui mi se întipăriseră în minte și din acea zi visul meu era să mă fac artistă. Aveam după cum am spus 14 ani când într'o zi ploioasă de toamnă, după ce preparasem și declamasem singură de nenumărate ori tradiționala “La icoană", m'am dus la conservator. Când să mă înscriu însă, mi s'a făcut obiecția că sunt încă un copil și că mai bine să stau acasă liniștită. Protestai însă din toate puterile și fiind primită, am luat examenul, intrând în clasa Aristizzei Romanescu.” (2)

Marioara Voiculescu în perioada interbelică

Admisă cu dispensă de vârstă la Conservatorul de Artă Dramatică din București, unde s-a format sub îndrumarea marilor maștri Aristizza Romanescu și Petre Liciu, tânără elevă s-a remarcat uluitor de repede. La doar 15 ani, în al doilea an de studii, urca deja pe scena Teatrului Național în rolul Julietei din „Romeo și Julieta”, urmat de partitura principală din „Casta-Diva”. 

---

---

Privind înapoi peste trei decenii, în cadrul aceluiași interviu acordat publicației „Realitatea Ilustrată”, artista retrăia emoțiile primelor distribuții, frica de scenă și întâlnirea decisivă cu regizorul Paul Gusty:

“— Fiind încă la conservator, am jucat la Național roluri principale ca Ofelia din “Hamlet”, Julieta din “Romeo și Julieta”, Anca din “Vlaicu Vodă”, etc.
— Care a fost prima piesă în care ați jucat?
— “Peste Dunăre”, o piesă în care jucam rolul unui copil și unde aveam de spus exact trei vorbe și jumătate; însă mă distram în scenă prinzând fulgii ce cădeau. De mică aveam trac. Când trebuia să intru în scenă mâncam, din nervozitate, fisticuri, alune, etc. și Gusti (notă: regizorul Paul Gusty) mi le smulgea cu forța din mâini, căci altfel aș fi intrat cu ele în scenă. Până în ziua de astăzi încă am acest trac, bineînțeles că nu se mai manifestă prin consumarea de fisticuri și alune, și la drept vorbind am convingerea că tracul este unul din argumentele care te fac să-ți dai toată osteneala, mai ales la premieră.
— Cui îi datorați dv. strălucita carieră pe care ați făcut-o?
— Lui Gusti.” (2)

Marioara Voiculescu – o Sarah Bernhardt a României: Amintiri

În anii care au urmat debutului, Marioara Voiculescu a dat viață unui număr impresionant de personaje memorabile pe cele mai importante scene ale țării. Talentul său vulcanic și expresivitatea ieșită din comun au făcut ca critica vremii să o compare deseori cu marile stele ale teatrului european, precum Eleonora Duse, Sarah Bernhardt sau Réjane.

Fără a ne propune o biografie exhaustivă a celebrei artiste, vă invit să revenim la mărturisirile pline de farmec și savoare din interviul acordat în anul 1929 revistei „Realitatea Ilustrată”, în care actrița rememora peripețiile din turnee și reflecțiile sale despre viață:

"Teatrul e viața mea”: Amintirile vesele sau triste ale Marioarei Voiculescu

"— Acum vă rog, o amintire din viața dumneavoastră.
— Nu știu pentru alții, dar pentru mine amintirile păstrează totdeauna o notă de tristețe. E drept, în viață ai amintiri vesele și triste, am convingerea însă că majoritatea celor vesele se pierd în negura timpurilor, cele triste însă se întipăresc mai adânc.
— Totuși, vă rog o amintire veselă.
— Eram înainte de război, în turneu la Huși cu Demetriad, unde jucam “Romeo și Julieta”. Noi aduseserăm decorurile din București, dar scena fiind rudimentară nu aveam posibilitatea să le montăm, mai ales cele pentru scena balconului. După ce ne-am căznit o dimineață întreagă, ni s'au adus pe la prânz două butoaie mari de vin pe care trebuia să le aranjăm unul deasupra celuilalt și pe care urma să mă urc eu la scena balconului. Eu amețesc foarte repede și nimic n'a putut să mă convingă să mă urc în balconul improvizat. Forțată de împrejurări însă, a trebuit să mă urc. Butoaiele se clătinau. Eu tremuram de frică și trebuia să joc rolul uneia din cele mai îndrăgostite femei. Doamna Mărculescu trebuia să imite la această scenă cântecul privighetorii, cu un ulcior cu ape din acelea cu care se joacă copiii. Distrată fiind de lucrurile pe care i le povestea o colegă, uitase să înceteze la timp cu “privighetoarea” ei, lucru care mă enerva grozav. Pe atunci se serveau cafele negre în sala spectacolului și în momentul cel mai patetic al rolului, cafeaua a dat în foc la ogeac, frigând-o pe cafegioaică. Țipătul ei răsună îngrozitor în sală. Privighetoarea cânta mereu, eu mă clătinam pe butoaie… Și astfel am jucat la Huși “Romeo și Julieta”.
— O întâmplare tristă?...
— Întâmplările triste, după cum am spus, se sădesc mai adânc în inima noastră. La ele luăm parte cu tot sufletul și de aceea amintirea lor se păstrează mult timp. Ele fac parte din patrimoniul nostru sufletesc intim. Credința mea e că majoritatea din aceste întâmplări se datoresc mai ales nouă, femeilor…
— Care a fost prima d-voastră dragoste?
— Nu m'ați lăsat să termin. Mi-ați ghicit gândul și văd că-l exploatați. La această întrebare îmi permit să nu vă răspund. Vă pot spune doar că prima dragoste e și prima durere. O credem că trebuie să fie eternă și frumoasă. Ne facem iluzii și desnodământul e cu atât mai tragic pentru noi.
— Ce proiecte aveți pentru viitor?
— Să fac teatru și numai teatru.
— Cinematograful nu vă atrage?
— Îmi place, dar nu mă atrage. Teatrul e viața mea. Dacă am vreun regret e că din anumite motive n'am putut continua opera mea, făcând să propășească teatrul ce-mi poartă și azi numele… “

Din păcate, visul arzător al Marioarei Voiculescu de „a face teatru și numai teatru” până la sfârșitul zilelor nu avea să se împlinească. În anii crunți ce au urmat Celui de-Al Doilea Război Mondial, marea actriță a fost marginalizată și ulterior exclusă din teatru din cauza refuzului ei ferm de a interpreta roluri de propagandă în piese cu tematică realist-socialistă.

Retrasă de pe scena pe care o adorase, a continuat totuși să dăruiască din experiența sa ca profesor la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică (IATC) din București, unde a format generații de aur, avându-i ca studenți pe Liviu Ciulei, Carmen Stănescu, Alfred Demetriu sau Mihai Berechet. Deși a trăit o viață lungă (s-a stins din viață la București, pe 3 martie 1976), marea tragediană nu a mai fost lăsată niciodată să urce pe scândura teatrului.

Suferința acestei îndepărtări forțate rămâne vie și tulburătoare în paginile jurnalului său personal:

„Mă doare sufletul de dorul teatrului, îmi lipsește Teatrul, cum mi-ar lipsi aerul. Mi-e sete de joc, să învăț, să repet. Mi-e dor de oboseala până la extenuare a repetițiilor, ce preced premierele. Mi-e dor să-mi fie frică, să sufăr groaznic că nu pot juca mai bine, să joc așa cum mintea mea pricepe și-și imaginează. Mi-e dor să blestem scena care mă torturează, mi-e dor de sentimentul de ușurare pe care îl încerc după fiece premieră, asemenea condamnatului la moarte care a primit vestea grațierii. Mi-e dor de întunericul din culise, de praful și mirosul decorurilor. Mi-e dor tare și sufăr”. (3) 

Alte destine fascinante care au scris istoria teatrului românesc

Pentru a înțelege pe deplin efervescența artistică a epocii interbelice, vă invit să descoperiți și poveștile marilor sale colege de scenă: o incursiune în destinul tragic al actriței de comedie Nora Piacentini: povestea tragică a unei actrițe de comedie, portretul complex al divei Silly Vasiliu - vedeta Alhambrei de altădată , amintirile legate de Maria Mohor - frumoasa "Mona" din "Steaua fără nume"  și viața dedicată teatrului a marii actrițe Aura Buzescu: O viață dedicată scenei românești. 

Surse:

(1)  F. O. Fosian – “87 artiști bucureșteni din teatru, operă și revistă” - 1941
(2) Articolul “De vorbă cu D-na Marioara Voiculescu” – semnat “S.B.F.” – publicat în numărul din 26 octombrie 1929 al revistei “Realitatea Ilustrată” 
(3)  Iolanda Berzuc – studiul “Marioara Voiculescu – Portretul unei artiste”.