De ieri și de azi: Locuri de petrecere de altădată

Recomandări:

Locuri de petrecere de altădată

Primul articol din ciclul ‹‹Bunicii Bucureștiului››, prin poveștile spuse de Moș Iancu, din strada Sinagogii, ne-a purtat în vremurile lui Mihai Vodă Sturdza și ale lui Cuza Vodă. Tot Moș Iancu ne-a dat câteva sfaturi prețioase “pentru a ajunge la adânci bătrânețe”. “Bunicul Bucureștilor”, descoperit de d. Al. Donescu, primarul general al Capitalei, sfătosul Moș Toma, din prelungirea Griviței, s'a dovedit și el, la cei 109 ani ai lui, o comoară de amintiri. Nu mai puțin interesante sunt poveștile spuse reporterului "Realității Ilustrate" de Nae Rădulescu – un alt moșneag din cetatea lui Bucur - despre distracțiile bucureștenilor de altădată.
 

GRĂDINILE DE VARĂ DE ALTĂDATĂ


“Un alt moșneag bucureștean, nu prea bătrân, Nae Rădulescu - cu care am stat de vorbă – se mândrește că are părul tot negru. Moșul acesta - un sfătos bun de glume - mi-a povestit despre petrecerile din grădina “Eliade", de la Moși, apoi despre grădina “Bordeiu", de la Floreasca, despre grădina “Diaferu", unde se ridică acum cetatea universitară, despre “Livada cu duzi", de la Abator și despre alte grădini vestite, pe unde se făceau odinioară zaiafeturi. De asemeni, mi-a vorbit de felul, cum se scălda lumea în Dâmbovița, prin dosul Hanului Manuk (Hotel Dacia de azi), pe locul unde acum sunt un șir de prăvălii și hala Ghica-Vodă. Atât pe acolo, cât şi prin alte puncte ale Dâmboviței, prin mijlocul orașului, precum și ale Colentinei, populația de ambele sexe se răcorea de-a valma, în râu, mai ales în zilele de mare arșiță ale lunii lui Cuptor, cum sunt și acum pe la noi.


Preziosi - Dâmbovița la București - 1868
 

LOCURI DE RĂCOREALĂ DE ALTĂDATĂ

 
Moș Nae, de copil, era băiat în prăvălia cârciumarului Neagu Dumitrescu, de la poarta Hanului Manuk. De altfel, chiar în curtea hanului - ne spune Moș Nae - erau diferite prăvălii. Se mai văd și azi, în incinta Hotelului Dacia, ușile cu zăbrele vechi și zidite (mult mai târziu) ale acestor dugheni bătrânești.
- Drac de copil, mă furișam pe un gang și o ușă dosnică, chipurile să aduc apă din gârlă - povestește Moș Nae - dar eu priveam cum se scaldă lumea în dosul hanului Manuk. Pe atunci nu existau ștranduri, ținu să amintească interlocutorul nostru.
Povestirile lui Moș Nae sunt susținute de desenurile în culori ale pictorului Preziosi, care s'a rătăcit prin București în primii ani ai domniei lui Vodă-Carol, așa că trebuie să-l credem și pe moș Nae în cele ce istorisește.




APELE MINERALE DE PE LA "PODUL LEMAITRE"

 
Iată una din amintirile sale:
- Mai ales era renumită grădină de la “apele minerale'' - ne spune Moș Nae – căci lumea putea acolo să se scalde, să bea apă minerală și să se plimbe prin crâng. N’a rămas, până în zilele noastre, ca amintire, decât numele străzii “Apele minerale“, pe la podul “Lemaitre”.
- Dar de ce-i zicea locului “Apele minerale”? - am întrebat.
- Apoi era acolo un isvor cu apă ruginie, căruia îi ieșise faima că e bună de leac. Păcat că isvorul a fost astupat, când s’a făcut podul de piatră... Pe atunci erau acolo pomi mulți, verdeață, viță sălbatecă, tufișuri... dacă intrai nu te mai vedeai. Îndeosebi femeile care doreau să aibă copii veniau să bea “apa mineral”... Cum beau, mai ales dacă făceau și o preumblare prin crâng, rămâneau pe dată “borțoase"...
- Bine Moș Nae - am obiectat - cum se face că Moș Toma, „Bunicul Bucureștilor", nu mi-a pomenit nimic despre minunea cu apele minerale de la Lemaitre?
- Apoi dumnealui era bătrân pe vremea aia și nu se ținea de fleacuri de astea…”

EHEI, PE VREMEA NOASTRĂ....


“- Ehei, pe vremea noastră nu începea bătrânețea de la 70 de ani ca azi – îmi spune unul dintre interlocutorii mei. Când ajungeai la 40 de ani, erai bunic și-ți sărutau mâna tinerii de 20 de ani. Ce-i drept, bătrâni tot se mai zăresc și azi, dar cucoane bătrâne... mai rar... afară doar de baba mea! - sfârși moșul cu un surâs mucalit. Altă viață, alți oameni și alte obiceiuri! Au trecut timpurile când îmbătrâneau femeile...”

Sursa: articolul “De vorbă cu moșnegii – semnat Alex F. Mihail – publicat în revista “Realitatea Ilustrată” - numărul din 21 august 1935


4 comentarii :

  1. Foarte mucalit moșul! Se cheamă că femeile nu îmbătrâneau niciodată! Poate de la izvoarele minerale li se trăgea!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sunt absolut convins de asta. De fapt, se pare că și generația care a urmat bunicelor noastre se datorează, în parte, vestitelor ape minerale...

      Ștergere
  2. Pietà, Signore dacă nu am de gând să postez un comentariu INODOR, INCOLOR ci să relatez o situaţie in facto. Cu date reale, în parte spilcuite din articole de ziar, sau propria constatare.
    Iată doar două titluri relevante: „Romania, te iubesc: Statiunile balneare romanesti, duse pe apa sambetei!” sau: „România deţine o treime din potenţialul balneoclimateric al Europei, staţiunile sunt lăsate însă în paragină”
    Şi câteva spilcuiri: „Avem 40 de staţiuni balneoclimaterice în România şi resurse naturale pentru 200 de astfel de staţiuni. Este cel mai mare potenţial pe care îl are o ţară din Europa. Dacă înainte de 1989 toate staţiunile erau pline de turişti străini şi români, care veneau pentru tratament si izvoarele termale, acum peste 50% dintre bazele de recuperare sunt în paragină. În staţiuni precum Voineasa, Băile Herculane (una dintre cele mai vechi din lume comparată pe vremuri cu Karlovy Vari), Borsec, Buziaş (altădată poreclită „Perla Banatului") Amara sau Tuşnad investiţiile se lasă încă aşteptate, iar unele locuri arată ca după bombardament”. Am enumerat doar câteva dintre cele amintite.
    Şi o constatare personală, despre un fapt abominabil, trecut cu vederea de primarii Bucureştiului sau DECIS de aceştia. În BUZA Bucureştiului, în spatele Casei Scânteii, a existat un Izvor Termal cu apă de 37°deosebit de solicitat zilnic pt. eficienţa în tratarea diferitelor boli. Statul comunist a amenajat câteva BARĂCI din scânduri unde vizitatorii se dezbrăcau, făceau duş sau făceau baie într-un bazin mizer. Dar EXISTA şi era o binefacere pt. bucureştenii care se puteau trata chiar lângă casă. Preţul intrării era modic. La câţiva ani de la Aşa zisa revoluţie, barăcile, bazinul, grădina au dispărut, izvoarele au fost înfundate şi acum nu mai există nicio urmă. Doar un câmp părăginit. În loc să se solicite un Împrumut European pt. a se ridica o Bază Balneară temeinică, cu hoteluri unde să se cazeze străinii, administraţia Bucureştilor a preferat să distrugă totul. La ce să-şi bată capul?Că tot în cei 10 ani de membră UE, România nu a reuşit NICIODATĂ să acceseze fondurile europene, cel puţin la nivelul contribuţiei sale anuale obligatorii.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Corect. Dar nimic nu e nou sub soarele Romaniei. Foarte multe articole de pe blog confirma asta. Trist, nu-i asa?

      Ștergere