Bunicii Bucureștilor: Din amintirile lui Moș Iancu

Festivalul “Luna Bucurestilor” – organizat în perioada 1935 – 1940 cu scopul de a promova oportunitățile pe care le oferea în acea perioadă Bucureștiul și pentru a crea premise pentru dezvoltarea comertului, industriei, culturii și turismului – a fost considerat cel mai important eveniment anual din Capitală. “Luna Bucureștilor” a fost de asemenea și o perioadă destinată pentru “afirmarea unui obicei vechi românesc: cinstirea bătrânilor”. La manifestările organizate cu acest prilej erau invitați și cinstiți cei mai bătrâni locuitori din acea vreme ai urbei de pe Dâmbovița. Reporterul revistei “Realitatea Ilustrată” Alex F. Mihail nu putea să nu profite de acest prilej pentru a descoase pe câțiva dintre “bunicii Bucureștiului”. Vom afla pentru început, de la Moș Iancu, din strada Sinagogii, câteva dintre amintirile sale din vremurile lui Mihai Vodă Sturdza și ale lui Cuza Vodă, dar și câteva sfaturi prețioase pentru a ajunge la adânci bătrânețe”:

NUNTA DE DIAMANT


În str. Sinagogii am dat peste soţii care se pregăteau să-şi serbeze nunta de diamant, fiind pe pragul celui de-al optulea deceniu al căsătoriei lor. E vorba de lancu şi Sarah Altersohn, cu cea mai lungă căsnicie din Bucureşti, care însă nu s'au prezentat la concurs. Bătrânii s'au căsătorit în primul an după sosirea lui Carol-Vodă la Bucureşti.


Strada Sinagogii - 1935

Când am păşit în idilica lor locuinţă, din fundul curţii, mama-mare, în ale cărei trăsături regulate se mai pot citi urmele frumuseţii de odinioară, bandaja cu grije la mână pe moş lancu.
- S’a lovit la un deget! - îmi explică infirmiera improvizată.
Imediat după asta alergă sprintenă la bucătărie - era ora prânzului - ţinând să-şi servească ea personal la masă tovarăşul de viaţă.
- Să nu crezi tot ce-ţi va spune lancu... - aruncă o vorbă, în treacăt.
- Cum, eu sunt mincinos!? Te-am înşelat vreodată? - ripostă oarecum ofensat soţul.
- Apoi să judece domnu... Acu’ 70 de ani, când ne-am logodit, mi-ai dăruit broşa asta şi lănţişorul, pe cari le mai port şi azi la gât. ‹‹E aur curat, tot atât de veritabil ca şi părul tău bălai!›› - mi-ai spus atunci, făcând pe grozavul. Şi când colo ‹‹aurul›› tău s’a albit. Era numai argint poleit…
- Dar şi părul tău de aur - răspunse moşul zâmbind - s’a argintat şi el…
În urma acestei riposte glumeţe, reprezentanta sexului guraliv se declară învinsă, lăsându-ne să să stăm de vorbă.”

DIN AMINTIRILE LUI MOŞ IANCU


„Moş lancu a apucat şi pe Mihai Vodă Sturdza, pe care evreii din Nordul Moldovei îl numeau ‹‹Roş-Împărat››, pentru că avea părul bronzat. El este acela care-a întemeiat orăşelul Mihăileni, de la vechea frontieră spre Bucovina, colonizându-l mai ales cu evrei. A mai văzut alaiul lui Cuza Vodă, trecând pe ulițele noroiase ale Bacăului, într'o caleaşcă condusă de surugii călări pe opt cai înaintaşi. Domnitorul, în călătoria ce făcea prin Moldova, urma să fie găzduit în casele boerului Docan. Surugiii, după obiceiul lor, goneau ca vântul. Când ai cotit peste podeţul din faţa curţilor boeruiui băcăoan, roţile de dinainte au luat tot podeţul, prea şubred, iar caleașca a rămas în șanț. Speriați că s'a întâmplat o nenorocire, s'au repezit toţi slujitorii din ogradă şi chiar boerii, care așteptau în ceardac. În cele din urmă l-au ridicat pe umeri pe Vodă şi astfel l-au dus pe sus, până în casă. Un doboșar - de altfel singurul care era în tot Bacăul, spune Moş lancu - fusese pus de boerul Docan să stea la poartă și să bată toba când o sosi Domnitorul. Cuza-Vodă, făcând mult haz de această întâmplare și de primirea neașteptată, dădu un semn cu mâna doboșarului, ca să înceteze. Dar nu-i putu potoli zelul. Plin de entuziasm, doboșarul nu observă ordinul Domnitorului, continuând să bată mereu cu mare larmă, până ce Vodă intră în casă. Așa se călătorea pe acea vreme, așa erau uliţele oraşelor de provincie şi chiar ale celor două Capitale... - ne spune Moș lancu.”



CUM SE AJUNGE LA ADÂNCI BĂTRÂNEȚE?


„Moş lancu povestește multe. Vom spicui poate, altă dată, din amintirile sale. Deocamdată relevăm că bătrânii din Str. Sinagogii nu s'au despărţit nici o zi, în cursul lungii lor căsnicii; se culcă devreme, se scoală de dimineață. Asta-i regula vieții lor. N'au pierdut nici o noapte în petreceri fără de rost, afară de câteva seri cu prilejul unor evenimente în familie: căsătorii, etc. N'au ținut niciodată și nu ţin nici azi vre-un fel de dietă. Mănâncă de toate: carne şi legume... Nu și-au făcut nici când vre-o analiză medicală.

- Dar şi părul tău de aur...
- Nu e bine ca omul să știe când e bolnav! - îmi spune cu filosofie moş lancu. Eu şi cu baba mea spunem mereu că suntem sănătoși... Și poate de aceea și suntem! Când începi să te vaiți și să te cocoloșești, nu e bine... Am auzit că este un doctor mare la Paris, care vindecă pe bolnavi, punându-i să spuie că sunt sănătoși... Cred că dacă dimpotrivă ar sili pe un om sănătos să zică, în fiecare zi: ‹‹Eu sunt bolnav! Eu sunt bolnav!›› și dacă l-ar mai îndopa cu doctorii, omul s’ar îmbolnăvi la sigur .
- Deci ce sfaturi dai d-ta tinerilor, ca să ajungă sănătoși până la adânci bătrâneți? - am întrebat pe Moş lancu.
- Trebuie să muncești, să nu fii leneş, să nu-ți frămânți sufletul invidiind pe alții, să nu pierzi nopțile, să fii cumpătat în toate și mai presus de toate să-ți spui, în fiecare zi, ca o rugăciune: ‹‹eu sunt pe deplin sănătos, nu mă doare nimic!››.”

Sursa: articolul “De vorbă cu moșnegii” – semnat Alex F. Mihail – publicat în numărul din 21 august 1935 al revistei “Realitatea Ilustrată





5 comentarii :

  1. Ceva mai recent, un articol apărut în ziarul Libertatea, pe 28 aprilie 2008: Iata-l pe cel mai batran roman!
    Stejaru, Tulcea. Un loc in care timpul pare sa se scurga altfel. Un petic de pamant in care oamenii simt si traiesc fiecare clipa cu bucurie in suflet. Un taram destinat parca nemuritorilor. Aici l-am intalnit pe mos Tanase Tanase, un batranel simpatic, ce a ajuns la venerabila varsta de … 114 ani. El este cel mai batran roman… Batranul are zeci de nepoti, 24 de stranepoti si alti sase stra-stranepoti. Vreo 80 in total.
    Mos Tanase spune ca nu e ceva neobisnuit.”Sa fim veseli, sa mancam gratar si sa mai luam cate-un gat de tuica. Dar neaparat sa nu lipseasca painea facuta la cuptor, nu asta de paie care se gaseste acum, si branza proaspata de oaie cu smantana. Ăsta e marele secret”, povesteste cel mai batran roman.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Se pare ca "marile secrete" sunt în esenta - azi ca si ieri - sa duci o viata cumpatata si cat mai aproape de natural si de natura. Si sa alungi stresul si rautatea din viata. Simplu, nu? :)

      Ștergere
  2. Da,cumpătarea în toate si bucuria sufletului ca ești în viața.

    RăspundețiȘtergere
  3. Stră-străbunica soţului meu - a fost într-o vreme cea mai bătrână femeie din România. Verişoară cu Vasile Alexandri, membră a familiei Capşa, a murit la 114 ani în 1962, după ce a luat timp de 62 de ani de la statul român, pensie ca profesoară. Asta da, performanţă. Se ştia că nu trecea o zi fără să bea un păhărel cu vin de Cotnari. Iar carnea? Când se tăia porcul, sau păsările, la o petrecere. Deci, viaţă echilibrată. S-a stins de bătrâneţe, nu de vreo boală. Acuma? Păi dacă se preconizează ca femeile să iasă la pensie la aceeaşi vârstă cu bărbaţii, dacă muncesc dublu ca ei - şi la serviciu, şi gospodărie, şi creşterea copiilor, şi mai şi suportă agresiunile soţului - deoarece nu există legi RADICALE în acest sens, nu mai apucă pensia, nu mai ajung longevive, ba din contră, mor în floarea vârstei. De multe ori prin suicid. De... suntem în secolul vitezei când totul este alert, ne grăbim să ajungem mai repede la LINIA FINALĂ. Şi totuşi... să învăţăm ceva de la strămoşii noştrii. Sau din filozofia chineză: „Nu-ți fie teamă că înaintezi prea încet. Teme-te dacă te oprești”. Sun Tzu

    RăspundețiȘtergere