Publicitate la început de secol XX

Pe la începutul secolului al XX-lea nu existau încă radiouri, televiziune sau internet. Exista însă exista presa scrisă și prin intermediul ei publicitatea începea să fie cu adevărat „sufletul comerțului“. Rubricile de “Mică publicitate” din paginile ziarelor erau de asemenea o modalitate accesibilă de a publica anunțuri de cumpărare sau de vânzare, pentru căutarea de locuri de muncă  sau  pentru anunțuri… matrimoniale. Am selectat pentru voi - din paginile ziarului arădean “Românul”- câteva anunțuri și reclame. Sper să vi se pară și vouă interesante. Sau poate amunzante?...

Caut domnișoară fără zestre dar…

“Momentan m’aș căsători și fără zestre cu o domnișoară ori doamnă văduvă până la 30 de ani, prin care aș ajunge la un post de notar într’o comună românească. Sunt apt, calificat și român. Adresa: “Vice-notar”, Năbrad (Szatmar m.) “post –restante”." (“Românul” – 15/18 noiembrie 1912)

Mașini de cusut, biciclete,
 arme, revolvere și gramofoane

Pălării – colecția de toamnă – iarnă și… de doliu

“Am onoarea a aduce la cunoştinţa on. dame din Arad şi provincie, că mi-au sosit noutăţile de pălării de toamnă şi iarnă, pe care le vând cu preţuri foarte ieftine. Magazin permanent de pălării de doliu. Execut tot felul de transformări de pălării, în timp scurt, cu preţuri foarte ieftine. Roagă binevoitorul sprijin: Amtmann M. Arad, str. Zrinyi.“ (“Românul” – 14 noiembrie 1912)

Pentru o față juvenilă, trandafirie și curată

Răchie de prună curată 

”Vindem per vagon sau în mic ab. gara Marosillye, "Răchie de prune curată" (din prune bistriţe). Răchia se poate fierbe şi sub supravegherea cumpărătorului până la finea lunei Noembre.  „PRUNA " - societate pe acţii industrială şi comerciala în MAROSILLYE.“ (“Românul” – 14 noiembrie 1912)

Pălării pentru țăranii români și sași

Caut fată sau văduvă onesta

“Un învăţător de stat de 38 de ani cu avere 20.000 cor. dintr'un orăşel montanistic aproape de centrul comitatului Caraş-Severin, doreşte să se căsătorească amăsurat vârstei sale cu o fată sau văduvă onestă, cultă şi din familie bună. Oferte la adresa administraţiei sub numirea Agnavia." (“Românul” – 10 octombrie 1912)

Ceasuri OMEGA

Caut o fată spre finanțare

“Un tînăr universitar anul III caută spre finanţare o fată, care deja de acuma l-ar ajuta până absolvă. Discreţie, onoare. Oferte  sub deviza „Ţara Oltului", Budapest, Üllői út 87 I 12-a.” (“Românul” – 10 octombrie 1912)

Favor la prețuri la fotograf

Oglidă, lampă și pat pentru servitoare

„De vânzare imediat, din cauza schimbărei de locuinţă: o elegantă oglindă de Veneţia, o lampă de Veneţia, o garderobă, o maşină de cusut şi un pat pentru servitoare. Informaţii dă cu plăcere: Rubinstein Mór, expeditor, unde se pot vedea şi obiectele amintite." (“Românul” – 3 octombrie 1912)

En-tout-cas și ploiere

Cosmetice – mare asortiment

“Cremă pentru față, pudre, parfumuri, apă de Colonia, perii pentru dinți, păr și haine, pieptene, ace pentru păr etc. de calitatea cea mai bună, - mare asortiment – se pot căpăta în drogheria Török Andor, Arad, Andrassy-ter20, tel. 900.” (“Românul” – 3 octombrie 1912)

Mașini de cusut Singer,
biciclete și gramofoane

Caut vorbitoare de limbi străine

“În căsătorie caut o fată inteligentă, bine crescută, poate fi şi fără zestre, afară de limba română să poată vorbi cel puţin încă una străină din patrie. Eu am de 2 ani o prăvălie do modă pentru domni şi dame cu un capital propriu de cor. 40.000 şi sunt în vârsta de 30 de ani. Reflectantele să se adreseze direct mie. La caz scrisorile se înapoiază sub cea mai mare discreţie. Sima Micşa comerciant, Titel.” (“Românul” – 16 august 1912)

Instalații electrice și sanitare
 în 1912

Damă de conversație

“O domnișoară română, orfană, inteligentă, se angajează la o doamnă sau familie domnească ca damă de conversație, eventual ajutor în casă, pe lângă condiții modeste. Reflecțiuni la administrația ziarului nostru.” (“Românul” – 23 august 1912)

Corespondență din distracție

“O bactișă dorește să corespondeze din distracție cu un tânăr inteligent. Adresați-vă  “Doina” la post-restante, Marosvasarhelly.” (“Românul” – 16 august 1912)

Cazane pentru fierberea rachiului

Damă tânără caut boier

“O damă tânără, cultă și prezentabilă din Transilvania, caută loc la un boier din România, avănd toate esperiențele unei gospodării. Cei interesați îți vor adresa ofertele administrației ziarului “Românul”, de unde vor primi toate informațiile.“ (“Românul” – 5 iulie 1912)

Caut fată orfană dar cu zestre

“Caut de soţie o fată orfană, cu zestre de câteva sute de coroane (spre depunerea unei literaţii sigure). Este de lipsă să ştie perfect limba germană. Adresa  la administr. ziarului sub „Străin de jumătate"." (“Românul” – 28 iunie 1912)

Țigările ANTINICOTIN

Diplomat  la Lausanne  caut loc de muncă

“Român de 27 ani, diplomat al Institutului agronomic din Lousana, practicant al școalelor și fermelor moderne din Belgia, Franța, Anglia, Olanda, vorbind 4 limbi, dorește un loc în direcție într’o fermă sau domeniu. Rădulescu – Pension Ecole Elfenau am Rotsee bei Luzern (Schweiz) Elveția.” (“Românul” – 21 iunie 1912)

Preot caută econoamă

„Econoamă caută un preot de la sate văduv fără copii. Oferte să primesc numai de la preotese, soții de învățător, de notar, văduve și fără de copii, sau de la învățătoare ovodiste necăsătorite. Să cere să’i placă a conduce economia de casă. Altă economie nici nu port. Adresa la administrația “Românul”.” (“Românul” – 31 mai 1912)

Cele mai perfecte
ghete americane

Harmoniu de vânzare

“Un harmoniu se află de vânzare foarte bun, tonuri curate și puternice, bile de os veritabil, dulapul din lemn de stejar sănătos, foarte potrivit pentru concerte, instruarea corurilor și pentru acompaniament. Doritorii sa se adreseze către administrația ziarului “Românul”.” (“Românul” – 31 mai 1912)

Ghete SALAMANDER

Contabilă caută învățător sau preot

“O domnișoară română, contabilă, cu zestre de 2500 cor. Dorește a se căsătorii cu un absolvent de teologie sau învățător. Reflectanții să se adreseze la administrația ziarului sub deviza <<Oficianta>>.” (“Românul” – 1 septembrie  1913)

Tehnică medicală la început de secol XX

Anunțurile de mică și de mare publicitate au fost culese din numere publicate în anii 1912 și 1913 ale ziarului “Românul” - răsfoite din colecția Bibliotecii Centrale Universitare  “Lucian Blaga”  din Cluj Napoca

Citește mai mult... »

Ce-i trebuie României…

“Boala  de  care  suferă  societatea

 românească  e lipsa de caractere”

Nicolae Iorga

Ce-i trebuie României ca să progreseze cu adevărat? De ce România – o ţară atât de bogată din punct de vedere al resurselor de care dispune – a fost întotdeauna şi este şi azi este una dintre cele mai sărace ţări ale Europei? Nu de azi şi nici de ieri – ci de atâtea secole, din vremurile în care s-a născut tristul vers al unei doine: “Săracă ţară bogată!” Sunt întrebări la care au încercat să răspundă bunicii noştri şi la care căutăm încă răspunsuri noi, cei de azi. Am găsit câteva posibile explicaţii într-un articol publicat de “Realitatea Ilustrată” în 9 decembrie 1936 şi într-un desen semnat A. Murnu şi publicat de revista “Furnica” acum un secol, în numărul din 3 februarie 1915 (desen “adus la zi” şi la fel de actual în anul 2015). O bună parte dintre răspunsurile de atunci sunt valabile şi astăzi. Aşadar, să vedem ce-i trebuie României ?...

Lupte politice nu, în nici un caz!

"Ceea ce ne îmbâcseşte viaţa, ne acoperă magica trecere a anotimpurilor, fosforescenta defilare a orelor şi spectacolele infinite ale soarelui peste munţi, şesuri şi oraşe sunt amărâtele de patimi politice de care suntem cuprinşi, târâţi fără voia noastră. Nu ştim dacă o scuturare energica a fiinţei lăuntrice, din dorinţa de a scăpa de vermina meschină, care a năpădit sufletele noastre, ar mai fi în stare să ne redea curând prospeţimea vederii şi simţirilor pierdute…

Luptele politice cari s'au întins ca o pecingine pe întreg cuprinsul ţării noastre se dovedesc mai curând lupte între persoane, interesând vanităţile persoanelor, ambiţiile persoanelor, poftele de răzbunare ale persoanelor politice. Luate cu de-amănuntul persoanele politice cele mai serioase nu pot avea păreri fundamentale prea deosebite cu privire la destinele ţării  noastre şi cu toate acestea n'a mai rămas cetăţean, în biata noastră Românie, care să nu viseze întruniri politice şi care să mai poată avea vreun sentiment - de tată, de prieten sau de fiu - neîntinat de zoaiele patimilor politice.

 

De ce nu mergea înainte
 "căruţa României" în anul 1915?

Nu te mai întreabă nimeni ce carte ai învăţat, ce muncă îndeplineşti şi dacă te pricepi la această muncă, dacă îţi creşti bine copiii şi îţi ocroteşti părinţii sau prietenii în nevoie ci:

- Ia spune, neică, e adevărat ce se aude, că te-ai înscris în partidul lui Nea Isprăvitu?

- Nu, dragă, sunt calomnii de-ale adversarilor! Sunt tot membru devotat al partidului lui Conu Pipă-Lungă!...

Asemenea discuţii le auzi în tramvai, pe stradă, în tren, în camerele de aşteptare ale ministerelor, pretutindeni. Nici măcar lupte sociale nu ne trebuie, în România de azi. S'a înţeles în sfârşit că nu pot fi oameni cinstiţi funcţionarii publici - care având de ţinut o familie grea - primesc numai cinci mii de lei pe lună; s'a văzut că lucrătorilor salariaţi cu o lefuşoară de mizerie nu li se pot cere opt ore de lucru şi nici un lucru de calitate şi astfel în chip fatal, fără sbuciume şi vărsări de sânge, poate că se va face pe'ncetul o echilibrare mai dreaptă a forţelor sociale.

Dar ceea ce ne trebuie neaparat şi numaidecât, e o nouă gospodărire a ţării. Acolo unde au fost în joc interese personale, s'au realizat în ultimii ani miracole de construcţie. Avem fabrici care pot produce în cantităţi impresionante ţesături tot atât de fine ca cele din Anglia, parfumuri tot atât de savuroase ca cele din Franţa, mătăsuri de delicateţea celor japoneze. În oraşele mari ale ţării şi mai cu seamă în Capitală s'au clădit palate şi block-housuri de mărimea şi fastul celor de la New-York sau Paris. Acest avânt şi această prosperitate lipsesc însă din toate domeniile sau aproape toate domeniile publice.

Starea drumurilor noastre e ¡alnică şi toate măsurile luate de autorităţi în ultimii ani au dus a realizări cari nu sunt mai mari decât picătura de apă faţă de Ocean. Se călătoreşte bine numai cu trenul şi cu avionul care n'au nevoie de drumuri comune. Cu automobilul, cu bicicleta, cu trăsura sau cu un car cu boi se poate călători numai cu riscul vieţii şi nu trebuie să ne mire faptul că societăţile de asigurare din străinătate primesc asigurări de călătorie cu automobilul în toate ţările Europei cu excluderea României.

De ce nu merge înainte
 "căruţa României" în anul 2018?

Altă faţă a gospodăririi publice ne-o arată sărăcia alimentaţiei cu peşte, care pentru valoarea alimentară şi ieftinătate, ar trebui să fie hrana de bază a populaţiei româneşti. Sute şi sute de kilometri pătraţi de lacuri, Dunărea şi Marea stau în părăginire sau sunt supuse unei exploatări rudimentare. Se ştie oare că încă mai importăm peşte din Rusia?... lndustria pescăriei în România ar putea deveni exportatoare, dacă am introduce un nou spirit gospodăresc.

Ne plângem de scumpetea pământului agricol, dar n'am făcut nimic pentru a utiliza tot acest pământ agricol de care dispunem. Fluviile, râurile şi pârâiaşele curg în neştire, în meandre care fac sterile zeci de mii de hectare. Numeroase băltoace producătoare de stuf şi tântari malarici înconjoară oraşele şi târgurile. De-a lungul Dunarii teritorii imense sunt inundate periodic, sustragând culturii întregi moşii cu pământ din cel mai rodnic. O mai bună organizare a muncii naţionale ar da însă României în cel mai scurt timp, o prosperitate reală, hărăzită ei de Dumnezeu.

E o ruşine să se mai publice statistici de şomeuri, muncitori şi intelectuali, când mii de kilometri de drumuri aşteaptă să fie refăcute, mii de kilometri de râuri cer să fie canalizate, sute de mii de metri pătraţi de bălţi adastă să fie secate, când toată Dunărea cere un dig de apărare şi când bogatele ape stătătoare şi curgătoare o cultură de peşte bine chivernisită, de care au atâta nevoe mai cu seamă copiii, soldaţii şi ţăranii subalimentaţi.“

Sursa: articolul “Ce-i trebuie României” – semnat “A.” – publicat în revista “Realitatea Ilustrată” din 9 decembrie 1936 – citit din colecţia Bibliotecii Digitale a Bucureştilor

Citește mai mult... »

Două ştiri

Doi ani electorali în România: 1937 şi 2014. Şi două ştiri. Nu cred că mai trebuie să fac vreun alt cometariu:

1937

Voturi de ieri...

“ După o acalmie de patru ani, Ministerul de finanţe a deslănţuit o furtuna de reforme. Într'o bună zi funcţionarii statului au aflat că li se ridică, netam-nesam, curba de salarii. Neîncrezători cum sunt, funcţionarii nu s'au mişcat, n'au făcut manifestaţii pentru guvern, aşteptând realizarea promisiunii.

N'au isbutit oamenii să se desmeticească de la aflarea vestei, că o nouă ordonanţă a Ministerului de finanţe i-a buimăcit cu desăvârşire. Ordonanţa cu pricina afirma că funcţionarii vor primi salariile pe Decembrie asa cum au fost sporite, prin ridicarea curbei de sacrificiu. În acest scop, verificarea statelor, care nu se poate face până la 14 Decembrie, a fost amânată în cursul lunei ianuarie 1938. Până atunci, ministerul de finanţe a trimis un tablou de salarii pe funcţiuni şi grade, asa cum trebuie să se prmească, împreună cu sporurile acordate.

Observati graba lăudabilă pe care o pune ministerul de finanţe, pentru fericirea funcţionarilor. Să se mai spună că funcţionarii sunt oropsiti în ţara românească !

Post scriptum: În cursul lunii Decembrie au loc alegerile pentru parlament!”

(1937: “Realitatea ilustrată”)

2014

Voturi de azi...

“ Salariile bugetarilor vor creşte de la 1 ianuarie 2015, procentul urmând să fie stabilit după consultări cu organismele financiare internaţionale, a declarat astăzi, la Timişoara, ministrul Muncii, R.P..

"După ce pleacă instituţiile internaţionale vom putea comunica exact cifra de creşteri salariale. Ca urmare a măsurii implementate de Guvern de creştere a salariului minim pe economie, în momentul de faţă fiind 850 de lei, avem 15 clase de salarizare care se suprapun, de la 1 iulie vom avea 29 de clase de salarizare care se suprapun. Intrăm în discuţii cu instituţiile internaţionale, astfel încât să avem începând cu 1 ianuarie 2015 o creştere decentă a salarizării în sistemul bugetar", a spus ministrul R.P., potrivit Agerpres.

Ministrul Muncii a precizat că de aceste majorări salariale vor beneficia toţi bugetarii, indiferent că este vorba despre administraţia locală sau centrală.”

(2014 : http://jurnalul.ro/)

Citește mai mult... »

Poveşti vieneze

Sunt unul dintre turiştii care nu pleacă la drum fără o temeinică “documentare” prealabilă despre locurile pe care urmează să le viziteze. Ştiu că poveştile locurilor în care urmează să ajung dau farmec şi savoare călătoriei. Întotdeauna am în bagaje ghiduri turistice şi cărţi de călătorie – căile cele mai comode de a afla informaţii despre locurile pe care urmează să le “explorez”. Tocmai de aceea m-am bucurat mult atunci când am aflat că o cititoare a blogului meu este Julia Maria Cristea – autoarea unor carti de călătorie fermecătoare.

Spun fermecătoare pentru că autoarea nu se rezumă la a descrie locurile vizitate – ci pentru că adaugă “ingredientele” care de obicei lipsesc: poveştile şi legendele acestor locuri. Vă voi oferi în continuare trei poveşti vieneze – selectate de Julia Maria Cristea (colaboratoare din anul 2004 al revistei virtuale Agero Stuttgart) din volumul “Viena, drumuri, popasuri, poveşti”. Dar v-aş ruga să nu rataţi nici mult mai “balcanica” poveste româno-vieneză din finalul articolului – povestea apariţiei acestei fermecătoare cărţi:

Legenda Basiliskului

“ Pe Schönlaterngasse, o străduţă mică din apropierea lui Roternturnstrasse, la numărul 7, s-a petrecut (se zice) acţiunea uneia dintre cele mai populare legende vieneze „Basiliskenhaus”. Pe faţada casei, datând din 1740 deasupra uşii este figura din piatră a unui animal fabulos - Basilisk, cunoscut şi în folclorul românesc sub numele de Vasilisc. El are capul şi picioarele ca de cocoş, corpul ca un şarpe, coadă cu solzi, te ucidea cu privirea sau cu respiraţia lui otrăvită, s-a născut dintr-un ou de cocoş...aici povestea este mai lungă şi complicată, şi în sfârşit locuia în fântâna casei şi a putut fi omorât doar când i s-a pus în faţă o oglindă...E interesant că în analele Vienei, a rămas nu numai legenda Basiliskului ci şi un autentic proces intentat în 1474 unui cocoş, condamnat la ardere pe rug datorită faptului că a ouat un ou. Astfel, s-a „dovedit” că este precis un Basilisk...Legenda presupusului monstru se datorează lui Plinius cel Bătrân (cca 23-79 e.n.), care l-a descris pentru prima oară în cartea sa „Historia naturalis”...”

Cavalerul şi arta falsificării banilor

“ Vorbind despre infracţiuni şi felul cum erau pedepsite, nu pot să nu amintesc că Viena a avut faima de a fi fost locul unde s-a născut şi a trăit cel mai genial falsificator de bani, care a făcut cele mai perfecte bacnote din istoria criminalităţii.

Este vorba despre cavalerul Peter von Bohr (1773-1847) – o personalitate a timpului său, cunoscut om de afaceri, unul dintre cei care au făcut parte dintre cei 53 de membrii întemeietori ai băncii Österreichischen Spar-Casse (1819) şi a Societăţii vapoarelor cu aburi de pe Dunăre. Una dintre fetele sale era căsătorită cu ministrul de finanţe - contele Wallis, el personal era bun prieten cu cancelarul Metternich, în palatul său din Praterstrasse până şi împăratul (al cărui consilier financiar era),venea în vizită. Mai deţinea palatul Kottingbrunn din Baden şi Rosseg în Kärnten, deci un om ultra bogat, cu aspiraţii de a intra în rândurile marii nobilimi. Crème de la crème...

În spatele marilor averi se ascund şi mari secrete. Este un fapt constatat pe toate meridianele...

Se spune că Peter era bun prieten cu prinţul Franz Orsinni, un cartofor notoriu, care şi-a tocat la poker, nu numai averea personală ci şi a prietenului său, care-i tot împrumuta bani pentru a-i salva onoarea. Se apreciază că i-ar fi dat în guldeni contravaloarea a cca 4,8 milioane euro, ceea ce l-a făcut „să ajungă la fundul sacului”. Ce era de făcut? Trecuse de 60 de ani, iar soţia lui era cu 25 de ani mai tânără şi foarte frumoasă...În aceste condiţii focul dragostei trebuia întreţinut...Fiind un desenator, gravor şi siderograf excelent, şi-a aranjat în dormitorul şi camera sa de lucru, un atelier unde producea – cu hârtie realizată tot de al, bacnote de 10, 100 şi 500 de guldeni. Se apreciază că ar fi difuzat pe piaţă bacnote a căror contravaloarea ar fi fost în jur de 14 milioane de euro. Culmea ciudăţeniei, genialul şi talentatul falsificator era orb de un ochi, iar cu celălalt vedea foarte prost. În sfârşit, „ulciorul nu merge de multe ori la apă”, într-un târziu, a fost prins. Soţia sa a mers la cumpărături cu o bacnotă falsă de 100 de guldeni, vânzătorului i s-a părut ciudat ca pentru câteva mărunţişuri să schimbi atât de mulţi bani...Au fost arestaţi, Peter condamnat la închisoare pe viaţă, averea confiscată iar soţia care a declarat că nu ştia nimic, a fost lăsată liberă.. Peter a murit un an mai târziu, la 74 de ani, Din cercetările ulterioare a reieşit că începuse mult mai devreme să practice această „meserie artistică”. Despre această întâmplare neobişnuită, au fost scrise patru romane şi turnat un film.

Falsificatori de bani au existat de când există banii. Pe prima bacnotă din lume, editată în anul 1024 în China ( dinastia Ming) scria: „cine va falsifica această bacnotă i se va tăia capul”. Şi în Austria pentru acest delict a existat până în sec. XIX inclusiv, pedeapsa cu moartea. Dar...nu pentru nobili...”

Duhuri, fantome, vampiri – înfiorătoarea Vienă

“ Dacă vă plac poveştile de groază, cu fantome, făpturi malefice, răzbunări a unor forţe supranaturale, „Femeia neagră”, „Femeia albă”, duhuri necurate, vampiri, cranii de morţi furate, „aure” misterioase şi multe alte grozăvii, trebuie să aveţi norocul să fiţi în Viena într-o zi de 13 (indiferent luna). Atunci aveţi ocazia să participaţi la un tur cu ghid „Raising the Spirits” prin oraşul vechi, unde vi se prezintă toate aceste grozăvii. Sau, în fiecare marţi, un alt tur de groază – „Geister, Gespenster, Vampire – gruseliges Wien” (duhuri, fantome, vampiri – înfiorătoarea Vienă).

Un loc deosebit al groazei este Michaelerplatz. Aici a fost un cimitir în jurul bisericii. Se spune că oasele celor îngropaţia aici, doar în parte au fost depuse în catacombele bisericii, o bună parte au fost fără pietate zdrobite, şi folosite la facerea pavajului...iar spiritele lor neliniştite hălăduiesc...Se spune că în acele vremuri, se furau capetele morţilor – astfel cel a lui Haydn (care a locuit in Michaelerhaus) a fost furat din mormânt de doi membrii a grupului „Gall’schen Schedellehre” anume Peter şi Rosenbaum şi de abia în 1952 a fost pus lângă schelet, iar pentru capul lui Beethoven (când a fost transmutat în Cimitirul Central) s-a oferit suma de 1000 de guldeni.. .

Pe locul unde este actualul palat Ferstel, prin anul 1500, un ucenic de brutar din Regensburg, a ucis bestial întreaga familie a meşterului. Pentru aceasta a fost condamnat la moarte prin spintecare, de jos în sus, singurul caz de execuţie de acest fel existent în analele Vienei. Fantoma lui cutreieră şi astăzi locul...Brrr...

În apropiere de Schottenkloster, circulă fantoma „Femeii albe” . Se spune că Berta von Rosenberg ar fi avut un bărbat beţiv, brutal, afemeiat, care o snopea zilnic în bătaie. La moartea lui, în loc să plângă şi să-l jelească, s-a îmbrăcat în alb şi a făcut un chef de pomină, ca să-şi serbeze eliberarea. Pentru această „faptă îngrozitoare”, ea a fost pedepsită, încă din 1476, de la moartea ei nu-şi găseşte liniştea, şi umblă de năucă în nopţile fără lună, pe străduţele sau prin pivniţele întunecoase...

Se spune că şi la Schönbrunn fantoma lui Sisi umblă noaptea prin palat...probabil că nu-şi găseşte liniştea deoarece toată viaţa a preferat să cutreiere Europa, în loc să stea la casa ei... Sunt numai câteva din multele poveşti de groază...dacă aveţi nervii tari, ascultaţi-le...”.


Poveste româno-vieneză în lectura autorului

“ M-am bucurat nespus când în 2001 editura Vremea, mi-a comandat un ghid despre Viena, oraşul în care locuiesc de la începutul anilor 80. L-am scris cu pasiune şi dăruire, Viena - La vecchia Signora nobile di Europa - (batrâna nobilă doamnă a Europei), cum au definit-o italienii, are multe de spus celor care vor s-o cunoască... Am scris şi trimis manuscrisul spre corectură, aşteptând acceptul editurii şi trimiterea contractului, aşa cum se procedează. Si mare mi-a fost mirarea - nu, stupefacţia, când am vazut cartea gata editată, "operată" după principiul "Patului lui Procust", cu numeroase greşeli - cea mai importantă fiind schimbarea numelui meu - Julia Maria Christea, aşa încât să nu mă pot bucura de recunoaşterea virtuală a unei munci efectuate, de cea materială- nici nu a intrat în discuţie, de cinci ani beneficiile vânzării acestui ghid al Vienei, care s-a reeditat de nenumărate ori, fiind afacerea exclusivă a editurii VREMEA. No comment !?

Asta este avantajul sa fii român, departe de ţara ta, eşti tratat ca atare, deoarece se ştie că timpul şi distanţa nu-ti permite să umbli prin tribunale pentru a-ţi apăra drepturile! Aşa încât, am scris un nou ghid al Vienei şi am folosit aceeaşi poză a căţelului meu, apărută pe ghidul pe care editura VREMEA şi l-a facut singura cadou... pe munca mea, pentru a avea cel putin satisfacţia că în felul acesta se va şti că eu - Julia Maria Cristea sunt autoarea primului ghid, editat cu numele schimbat, pentru a nu putea avea nicio pretenţie.”(cf. articolului: “O nouă apariţie editorială: Viena - drumuri, popasuri poveşti - Ghid turistic - Julia Maria Cristea, Viena” ).

De acelaşi autor:

Carţi de călătorie:

- În Ţara Surâsului

- Rapa Nui

- El condor pasa

- India magică

- Irlanda, bere, recorduri şi ruine

- E lung pământul, ba e lat

- Hai hui pe meridiane

- Hoinar prin lume

Etnografie:

- Sărbători, tradiţii, ritualuri, mituri

Poezie:
- Cântecele vieţii 

Roman:

- Loredana

Citește mai mult... »

Astăzi la fel ca și acum 2000 de ani

Incripție de pe
 zidurile Pompeiului

În ziua de 24 august a anului 79 d. C. o coloană de lavă s-a aruncat necruțătoare asupra orașului Pompei. Erupția a durat 12 ore. Cenușa revarsată de vulcan a acoperit definitiv orasul și a curmat viața celor aproape 25.000 de locuitori. Totul a rămas încremenit  în cenușa vulcanică timp de 17 secole: casele, templele, brutarul care tocmai scotea o pâine din cuptor, mama care plivea flori în gradină, câinele de pază al unei case. Ruinele Pompeiului au fost descoperite și au început să fie readuse la lumină abia după 17 secole, începând din anul 1748.

Reporterul interbelic al “Ilustrațiunii române” scria în anul 1931 despre asemănarea neașteptată dintre viața dusă de pompeieni acum 2000 de ani și viața oamenilor din perioada interbelică. Voi adăuga și eu azi că multe dintre obiceiurile sau năravurile evocate se regăsesc și în societatea secolului XXI:

“ Pompei, vechiul oraș roman distrus de lava Vezuviului, nu este numai unul dintre cele mai prețioase documente ale antichității dar este și o dovadă că oamenii de acum 2000 de ani duceau o viața mult asemănătoare cu aceea din zilele noastre. Pompelanii aveau aceleași bucurii, griji și suferințe ca și ale noastre. Peste 10.000 de inscripții s'au păstrat pe zidurile orașului. Acestea ne desfășoară înaintea ochilor viața intensă a acestui oraș.

Idei de vacanţă

Sa remarcăm însa că ceva tot s-a schimbat în ultima sută de ani: dacă pentru majoritatea cititorilor din perioada interbelică ai săptămânalului "Ilustraţiunea română" fotografiile publicate în paginile revistei erau singura posibilitate de a "călătorii" - cu ajutorul imaginaţiei - pe străzile scoase din cenuşă ale Pompeiului, pentru noi cei de azi lucrurile sunt mai simple. Astăzi un sejur la Napoli este la îndemâna tuturor.
Din Napoli ca sa ajungi la Pompei, poti fie sa iei trenul (trebuie sa cobori la statia Pompei-Scavi), fie autobuzul turistic.Ce ziceti - orasul readus la lumina de sub lava Vezuviului ar putea fi o destinatie de vacanta interesanta ?

AFIȘELE SPECTACOLELOR

Pe zidurile ruinelor se pot vedea foarte clar anunțurile luptelor de gladiatori sau ale altor jocuri care erau distracția de căpetenie a romanilor. După cum femeile se pasionează azi pentru vreun tenor de operetă, boxeur sau actor de cinema, sau cum e cazul în Spania, pentru toreadori, tot astfel romanele își închinau admirația și foarte des și inima marilor gladiatori.

În locul scrisorilor de dragoste se pot citi alături de afișe, următoarele inscripții ale adoratoarelor:

<< Tu dorul femeilor… >>

<< Tu tămăduitorul fetelor… >>

Gladiatorii făceau parte de obicei din clasa de jos, sclavi sau prizonieri de război. Dar gloria si succesul atrăgeau adesea în arenă și cetățeni din clasele superioare.Gladiatorii apăreau în costume foarte bogate și în sunetul trompetelor  începeau lupta pe viață și pe moarte.

Marea mulțime cerea, la fel ca populația orașelor civilizate, spectacole senzaționale : fiare sălbatice, monștri, uriași sau pitici. Iată cum suna un anunț:

<< La 28 August va avea loc o luptă a lui Felix cu urșii >>

Alt afiș anunța că:

<<  Teatrul va fi acoperit  ca pânze,

peutru ca spectatorii să fie feriți de razele soarelui. >>

 Al treilea adăuga:

<< Dacă vremea va fi favorabilă >>

ANUNȚURI DIN RESTAURANTE SAU CÂRCIUMI

Imagine din Pompei
  Via dell'Abondenza în 1931

În restaurantele sau cârciumile pompeiane consumatorii își scriau pe pereți mulțumirile sau nemulțumirile lor:

<< Să ajute zeii ca să fii si tu odată păcălit de minciunile tale,

după cum ne dai să bem apă în loc de vin >>

Tema vinului și a dragostei dă prilej la nenumărate inscripțiuni în proză și versuri și desemnuri în aceste localuri:

<< Sănătate celor care iubesc >>

<< Blestem celor care nu cunosc dragostea >>

<< De două ori blestemați cei care ne împiedică să iubim >>

Pompeianul își striga în gura mare dragostea lui :

<< Metha îl iubește pe Chrestus >>

<< Aemonius o iubește pe Anga >>

Citate din poeți celebri, zicători, împodobesc deasemenea acești pereți, la fel cum găsim și astăzi prin loculurile de băutură din Germania sau Anglia.

CARTIERUL LUPANARELOR

Foarte numeroase sunt inscripțiile și picturile de pe zidurile lupanarelor. Amenințările polițienești sunt primul semn al destinației locuințelor din acest cartier:

<< Nu stați pe loc, circulați >>

Sau, ca în zilele noastre :

<<  Murdăria oprită >>

Se recurgea și la furia zeilor ca amenințare :

<< Răufăcătorii vor avea să sufere furia lui Jupiter >>

Pe zidurile caselor de tolerență sunt înscrise numele curtezenelor care pot fi găsite aici. Alături de nume e specificată și naționalitatea vânzătoarei de plăceri. Inscripția suna în felul următor:

<<  Cine scapă de mrejele arzătoarei orientale Zwyrinia,

este așteptată de frumusețea grecoacei Aegle

și de farmecul evreicei Maria >>

O inscripție mică, gravată pe zidul unei case mai modeste, a fost parcă o prezicere pentru sfârșitul acestui oraș :

<< Sodoma și Gomorra >>

PROPAGANDA ELECTORALĂ

Imagine din Pompei
 Via dell'Abondenza astăzi

Luptele politice erau la pompeiani le fel de pătimașe ca și azi. Afișele de propagandă sunt înlocuite prin inscripțiuni abundente pe toate zidurile - între reclame, firme și chiar sub statuile zeilor. Lupta mare se dădea mai ales pentru cele două posturi mai însemnate ale orașului Pompei: duumvir și edil.

Aceleași reclame și promisiuni ca și în manifestele noastre electorale:

<< Alegeți-l pe Publius X. Y. duumvir (primar).

El este un om bun și de mare merit.

El vă va da pâine ieftină

 și va ține strâns legată punga orașului >>

Câteodată inscripția nu este decât o armă de luptă:

<<  Pe Vatia îl recomandă ca edil (director de poliție)...

numai pungașii >>

 Altă dată își bat joc de candidat:

<< Alegeți-l pe Claudius duumvir,

căci vi-l recomandă drăguța lui >>

Toate făgăduielile  erau făcute alegătorilor în litere mari și groase, dar se țineau tot atât de puțin ca și în zilele noastre.

RAFINAMENTUL COSMETICELOR ROMANE

Inscripție pe un zid

Un capitol foarte important din viața romanilor este cel al cosmeticelor. Femeile romane nu erau cu nimic mai înapoiate în arta "corijării naturii" decât femeile secolului nostru. Roșul de buze și fardul erau întrebuințate pe o scară tot atât de largă ca și azi. În locul cremei de obraz, romanele își preparau o cocă de pâine, amestecată cu lapte de măgăriță, cu care se ungeau noaptea și care le păstra pielea fragedă ș i viu colorată.

Părul blond, foarte modern, era preluat și pe atunci de la popoarele germanice. Foarte des procedau și romanele la decolorarea părului. Nu cunoșteau încă apa oxigenată; își ungeau însă părul cu un fel de alifie, îl expuneau apoi la soare și reușeau astfel să-l decoloreze.

Romanii se pricepeau de asemenea foarte bine în lucrările dentare. Înlocuiau în mod artistic dinți din fildeș și aur.

În măsuțele de toaletă găsite sub cenușă, s'a găsit un vast arsenal de alifii și uleiuri, cutioare și sticluțe, cuțitașe, pensete și multe alte obiecte de toaletă. Femeia bogată avea mai multe cosmetice și sclave, pe care le-am putea înlocui azi prin coafezele, maseuzele si manichiuristele noastre. E știut că și bărbații romani &dealt loadetei liar o importantA aproape tot atat de mare ea si femeile. Întrebunțau  farduri, creme și parfumuri și dădeau o mare îngrijire părului, pe care-l purtau iarna în cârlionți mai lungi,iar vara, din cauza căldurilor, îl tundeau mai scurt.

CĂRȚI DE VIZITĂ ORIGINALE

Pâine de acum 2000 de ani

Tot zidurile orașului ne scot la  iveală și viața privată a romanilor. Saluturi, lingușiri și amabilități sunt înscrise pe pereți, alături de amenințări și injurii. Cărțile de vizită erau înlocuite prin astfel de inscripțiuni:

<< Sabinus a fost aci >>

Adesea este adăugată câte o drăgălășenie sau câte o răutate :

<< Samius îi dorește lui Cornelius să se spânzure >>

sau:

<< Pe Bercas să-l apuce amețelile >>

 Iată și o carte de vizită de condoleanțe:

<< Pyrhus își salută colegul din Chios.

Am auzit că ai murit; îmi pare rău. Drum bun ! >>

O altă carte de vizită suna astfel:

<< Cine nu mă invită la masă, este petru mine un barbar >>“

Dacă nu v-am convins să alegeţi această destinaţie turistică - să ştiţi că o să revin şi cu alte idei. Dar dacă nu aveţi răbdare - puteţi căuta idei şi destinaţii de vacanţă last minute aici.

Sursa: articolul “Azi la fel ca acum 2000 de ani” – semnat dr. Lc. - publicat de revista “Ilustrațiunea română” -  numărul din  11 noiembrie 1931- citit în Biblioteca Digitală a Bucureștilor

Citește mai mult... »