1907: În paşi de vals printre poeţi

 

Ce poate fi mai relevant pentru a afla câte ceva despre preferinţele oamenilor dintr-o anumită epocă decât un… sondaj de opinie. Despre un astfel de ”sondaje”, realizate în anul 1907, o să vă vorbesc astăzi. Nu este bineînţeles vorba despre un sondaj de opinie realizat pe un “eşantion reprezentativ” şi cu o “marjă de eroare” strict determinată. Sunt doar răspunsuri ale cititorilor revistei “Moda nouă ilustrată” la întrebările puse de redactori despre dansurile preferate sau despre poeţii citiţi cu plăcere. Opiniile, preferinţele, limbajul şi… pseudonimele cititorilor o să va intereseze şi o cred că o să vă amuze:

“Care din dansuri vă este preferabil? 

 Şi de ce?“

Blondina cu ochi verzi din Vaslui “numeşte dansul ei preferat: valsul regele dansurilor şi ne mărturiseşte că nimic nu e mai plăcut decât atunci când se simte legănată de acordurile unui vals.”

Brunetele cu ochi de foc, loco: “Fiind nişte pasionate valsatoare, găsim că cel mai preferabil dintre toate dansurile e valsul, căci nu eşti mai fericită decât când, cu un bun valsator, te legeni în plăcuta melodie a valsului răpitor. Noi credem că o perfectă dansatoare sau dansator nu poate prefera alt dans decât valsul, valsul şi iar valsul.”

Dolman din Medgidia: “drăguţa horă, fiindcă este un adevărat dans românesc, apoi sentimentul naţional se simte de la primul pas si acord al instrumentului. Mai este şi liniştit, neobositor şi un bun prieten al sănătăţei. Nu te simţi în urma acestui dans nici cu junghiuri, nici cu ameţeli, bătăi de inimă şi apoi nu te încălzeşte aşa rău ca după serie o obositoare de vals. A dansa nu înseamnă, după mine, decât pur şi simplu ruina sănătăţii, însă o persoană pasionată după dans nu simte răul făcut precum nici pasionatul fumător nu simte otrava ce în mari cantităţi o introduce în corpul său.”

Doi ochi căprii, Caracal  “se pronunţă pentru vals, căci “numai el prilejuieşte ocazia de a fi mai aproape de persoana iubită, care să te facă să simţi o senzaţie nespus de plăcută.”

Două surioare brune, Mizil adoră valsul căci:

“Ce frumos este valsul, valsul răpitor !

El ne urcă pân’la ceruri, pe scări de amor.”

Marchizul Chamery, loco: se declară şi d-sa partizan al valsului. “Cea mai mare plăcere ce o simt în viaţa mea este când cu o perfectă dansatoare mă simt legănat de fermecătoarea armonie a unui vals sublim ! Nimic nu e mai dulce decât valsul, valsul şi iar valsul Cu valsul pe buze vom muri.”

 “Pe care dintre poeţii români 

îl citiţi mai cu plăcere ?”

Gig. Heruvim, Brăila: “Pe Alecsandri, căci el a ştiut să zugrăvească calitaţile românului, a contribuit la împuţinarea defectelor. Pe el, căci numai el a înţeles murmurul pârâiaşelor, cântecul păsărelelor, frumuseţea naturei. Pe Eminescu, căci el a cântat mai frumos pe coardele iubirei, el a înţeles tainele ei.”

D-şoara Mygnona, Focşani: Aduce omagii lui Eminescu pe care îl numeşte  << stea divină ce aruncă’n ţara lui lumină >>.

D. Craumois d’Aurenzio, Galaţi îşi exprimă părerea în versuri:

Lui Vlahuţă

“Cu o măiestrie ne’ntrecută,

Frânturi de vorbe tu închegi

Şi cânţi în versuri cristaline

Poema visurilor pribegi. (…)”

Două Romaşcance: “Oricine simte româneşte poate aprecia în timpul generaţiei noastre pe mult adoratul şi gingaşul poet transilvănean Octavian Goga care a fost apreciat acum de curând până şi de Academia Română, dându-i cel mai mare premiu pentru versurile lui.”

D-şoara Vanilia de la Putna: “…fiecare poezie îşi are farmecul ei şi fiecare poet meritul lui. În prima linie citesc cu drag poeziile şi tot ce scrie scumpa noastra poetă Carmen Sylva, căci tot ceea ce a scris a scris cu multă simţire şi de un lirism înduioşător.

Al doilea citesc cu aceiaşi plăcere pe Vlahuţă, ale cărui poezii Din prag, Dormi în pace şi altele, având subiecte luate din viaţa zilnică, grăiesc cu putere sufletului nostru; de asemenea mă mişcă poeziile lui Eminescu şi Alecsandri. Pe a doua linie vin tinerii noştrii poeţi ale căror poezii au farmecul lor.

Concluzia e: Orişice poet îşi are meritul şi talentul său, orişice poezie farmecul ei!”

Claudius din Călăraşi se declară pentru Eminescu, fiindcă:”…el a suspinat toate tânguielile sufletului, el a rourat cu lacrimile sale visurile de dragoste ale tinereţii noastre; el a dat glas blestemului întregului neam românesc în contra neadevărului civilizaţiunii noastre. Peste aceste credinţe ale noastre, el a întins << straiele de purpură şi aur >> ale poeziei sale, el a învăluit şoaptele inimei generaţiunei noastre cu splendoarea unei forme întinerite de dansul, în care a turnat << limba veche şi înţeleaptă a cronicarilor >>”

Floare albastră, Tg. Lespezi stă în cumpănă între Eminescu, Alecsandri și Vlahuță: “Eminescu sublim… Alecsandri admirabil… Vlahuță blând, dulce… frumos. Ori de câteori citesc ceva de el, mă face să rămâi într’o reverie blândă, nesfârșit de dulce… și pare c’aș vrea ca bucata ce citesc să nu se mai sfârșească. Deci cui dau preferință? Când toți trei îmi sunt dragi și numai momentele predispoziției sufletești decid atracția către unul sau altul?”

D-șoara N.L. însă citește cu o nesfârșită plăcere pe Alexandru Macedonski,

 << marele poet al Nopților>>.

Mocăncuța, Medgidia gustă mai cu drag operele lui Coșbuc, iar acum citește cu pasiune poeziile lui Octavian Goga.

D-șoara Laura Popilian, Drăgușeni: “Sunt sigură că multe din drăgălașele cititoare ale revistei d-v. preferă a citi mai mult versurile nemuritorilor poeți Eminescu, Alecsandri, Coșbuc, Vlahuță etc. prea puține însă își vor reaminti de poeții Neculai Beldiceanu și Traian Demetrescu. Cu toate aceste, versurile lor sunt sublime, plânsul lor pentru proletari ne înalță sufletul la o melancolie divină, iar stilul lor dulce și limpede ca lacrima ne face a le îndrăgi versurile, citindu-le cât de mult, în tocmai ca melodia unui preafrumos cântec, pe care, oricât de mult am asculta-o, tot nu ne săturăm de ea niciodată. Iată de ce prefer a citi mai mult duioasele poezii ale acestor doi poeți.”

Sursa: articolele apărute în rubrica “Anchetele revistei Moda noua ilustrată” apărute în perioada ianuarie – martie 1907 – răsfoite în Biblioteca Digitală a Bucureștilor.

Citește mai mult... »

“Junii Braşovului” – arc peste timp

Serbarea "Junilor" - 1929

Începând de vineri, 21 aprilie, Braşovul îmbracă din nou straie de sărbătoare: Festivalul oraşului, “Zilele Braşovului”, ajunge la ediţia a XIV-a. Duminică 23 aprilie – în Duminica Tomii – este programată coborârea “Junilor” în cetate. Obiceiul Junilor braşoveni a interesat de-a lungul timpului nu numai pe români. Saşii brașoveni s-au procupat de această datină atât de originală si de pitorească. Unul dintre primele documente care descrie acest obicei este un manuscris al lui Wilhelm Kamner (d.1901), fost profesor de desen la Liceul “Johannes Honterus” din Braşov. Conţinutul acestui manuscris este redat de Luiza Netoliczka în articolul “Contribuţiuni la obiceiul Junilor braşoveni: o veche descriere săsească”, publicat de revista “Ţara Bârsei” (numărul din martie-aprilie 1935) şi ne descrie amănunţit acest obicei, aşa cum se desfăşura în secolul XIX:

"Taraful Junilor" -  1929

"Deja cu câteva săptămâni înainte de Paşti, invită conducătorul flăcăilor (Altkneht) pe flăcăi cu scopul de a se înţelege cum să-şi aranjeze festivalul cu ocaziunea sărbătorilor de Paşti. Sărbătorile încep de sâmbătă având loc atât după masă cât şi seara anumite solemnităţi bisericeşti (Învierea Domnului), care durează până la miezul nopţii. În Dumineca Paştilor dimineaţa se ţine înc'o dată o mare slujbă bisericească.  După masă - iarăşi după un serviciu divin mai scurt - preotul botează pe feciori (pe Juni), după aceea aceştia părăsesc curtea bisericii cântând din gură şi se duc până la crucea din Prund. Acolo, prinzându-se de mâini, fac un cerc şi încep hora, acompaniaţi de muzicanţi ţigani. După ce feciorii au jucat câtva timp, conducătorul părăseşte şirul şi intrând în mijlocul horei aruncă în sus buzduganul adus cu sine, cât se poate de drept, cu scopul să-l prindă când cade jos. Aceasta o mai repetă de două ori şi dacă a reuşit să-l prindă de fiecare dată, se întoarce în şirul dansatorilor fără să plătească amenda şi predă buzduganul vecinului său. Acesta aruncă şi el buzduganul de trei ori ca primul June şi apoi îl predă vecinului. Acest lucru se repetă de atâtea ori până când fiecare şi-a făcut rândul. Atât hora cât şi muzica şi aruncarea buzduganului par cam monotone. Singura întrerupere a acestei monotonii se întâmplă atunci când unul, din neîndemânare, nu arunca drept buzduganul, ci oblic. În cazuri de acestea publicul fuge exclamând şi ferindu-se dinaintea greutăţii buzduganului. După ce şi-au terminat jocul, flăcăii înşiraţi frumos se duc împreună cu muzicanţii la localul lor de adunare unde apoi se despart. Seara are loc un chef aranjat din banii celor amendaţi.

Un june din 1929
în costum tradițional

În a treia zi se ţine mai întâi slujba bisericească. După masă Junii se duc pe Coasta Prundului (Kreutzberg) unde iarăşi petrec cu jocuri, cu aruncarea buzduganului, cu mâncări, băuturi şi cu împuşcături, până se înserează. Seara se duc din nou la crucea din Prund, unde continuă jocul şi aruncarea buzduganului. Pe urmă se duc la vătaf, unde petrec cu vin cumpărat din suma adunată din amenzi. În ziua de Miercuri după Paşti atât tinerii cât şi bătrânii se duc fie călare fie cu căruţa între Pietrele lui Solomon (Salamonsfelsen). Acolo împodobesc brazii cu cruci şi cu foiţe aurite pentru cortegiu; şi în acest timp se joacă hora şi se aruncă buzduganul. După masa încep pregătirile pentru reîntoarcerea în oraş într-un cortegiu frumos. Înaintea cortegiului pornesc cimpoierul (surlaşul) şi muzicantii, călări. Apoi urmează brazii împodobiţi, care sunt duşi de feciori călări, apoi toţi Junii vin călări. În urmă se înşiră căruţele cu neamurile Junilor. Cortegiul îşi ia drumul pe Strada Ecaterinei până la crucea Moskaliu. Brazii se împărţesc în modul următor: câte doi la fiecare cruce pe unde trece cortegiul, dar la crucea din Prund se lasă patru; ceilalţi brazi se pun la casa vătafului, armaşului şi la casele membrilor din comitetul bisericesc (Kirchenvater). Joia dupa masă, Junii merg la Grader (sub Tâmpa), unde iarăşi petrec cu mâncare şi băuturi. Vineri şi sâmbătă se întrerupe această serbare, iar Dumineca se mai duc odată sub Tâmpa. Inaintea casei lui Muller joacă hora şi apoi se duc la vătaf, unde fac socotelile. Cu aceasta se termină serbarea.”

Cortegiul Junilor în drum
spre Brașov - 1929

În timp, acest obicei a suferit modificări. O descriere a serbării şi câteva fotografii am găsit în săptămânalul “Realitatea Ilustrată” – numărul din 30 aprilie 1929: “A doua zi de Paşti se ţine obicinuitul serviciu divin. După masă, Junii merg împreună cu părinţii, cu neamurile şi cu alţi tovarăşi în grădina lui Zeimen, unde se așează în diferite grupuri, ospătându-se cu fripturi, prăjituri şi vinuri aduse cu ei, petrecând în discuţii vesele, muzică şi împuşcături. Către seară Junii pleacă din grădină şi se duc în Prund, jucând hora şi aruncând buzduganul la fiecare cruce, atât la ducere cât şi la întoarcere. La crucea din Prund se repetă jocul şi aruncarea buzduganului".

Cortegiul Junilor - 1937

“(…)Și anul acesta, cu tot timpul nefavorabil, au avut loc de Paşti la Brașov cunoscutele serbări ale „Junilor", la care au luat parte pe lângă un numeros public braşovean, d-nii miniştri I. Mihalache, Mihai Popovici, Voicu Niţescu şi I. Lugoşanu. Serbările „Junilor" la Paşti sunt unele din cele mai frumoase obiceiuri româneşti, caracteristice numai feciorilor din mahalaua Scheiul Braşovului. Ele ţineau altădată opt zile, începând din prima zi de Paşti şi pană’n Dumineca Tomii. Se compun din jocuri şi excursiuni, la care ia parte toată populaţia Braşovului, fără deosebire de naţionalitate. Există obiceiul ca feciorii braşoveni, “Junii”, să se ducă înainte de Paşti în zilele de Buna Vestire şi Florii, împreună cu Surlaşul, pe Coasta Prundului, anunţând începutul serbărilor prin Surlă (un fel de fluier). Surlaşul e un fel de trubadur al junilor, care ia parte la toate serbările, rămânând neschimbat în această funcţie toată viaţa. Cu surla nu se cântă însă decât la Buna Vestire, la Florii şi de Paşti când încep adevăratele serbări ale junilor.

Vrei, nu vrei... (1929)

Începutul serbărilor se face după un anumit protocol, totdeauna acelaşi. În celelalte zile se fac excursiuni la Scheiu şi în jurul lui, cea mai de seamă fiind cea de Miercuri (a 4-a zi de Paşti). Locul de petrecere în această zi e în capătul de sus al Scheiului - la „Între Pietre" - de unde se desfăşoară o minunată privelişte spre Braşov. Junii merg toţi călări, având în frunte vătaful şi armaşii, urmaţi de publicul din Braşov care vrea să ia parte la escursiune. La „Între Pietre" se întinde o horă mare, cu cântece de lăutari şi focuri de pistoale şi se petrece până’n spre seară. Atunci junii se întorc spre oraş trecând prin Groaveri în sunetul muzicilor, pe lângă porţile cetăţii şi oprindu-se apoi la Crucea Moşicoiului, sub poala Tâmpei, unde petrecerea se încheie, cântându-se în cor “Hristos a înviat!” 

Alaiul Junilor în anul 1935

Evenimentele care au trecut peste oraşul Braşov şi peste România în ultimul secol au adăugat şi alte elemente acestei frumoase sărbători. Iată cum s-a desfăşurat ea acum câțiva ani – conform relatării făcute de www.brasov.ro: “În dimineaţa sărbătorii junii coboară călare în cetate, trec pe la vătaf, armaşul mare şi armaşul mic (serje), după care în jurul orei 10 se îndreaptă spre Piaţa Prundului (azi Unirii) din faţa bisericii Sf. Nicolae. Aici înconjoară Statuia eroului necunoscut, nu înainte ca preotul paroh să le sfinţească steagurile printr-o scurtă slujbă. Urmează încolonarea grupurilor după o ordine bine stabilită şi devenită tradiţională: mai întâi Junii Tineri, urmaţi de Junii Bătrâni, Curcani, Dorobanţi, Braşovecheni, Roşiori şi Albiori. Coloana este deschisă de fanfară. Fiecare grup are în frunte vătaful, urmat de stegar, încadrat de cei doi armaşi. Vătaful poartă banderola roşie pe piept, iar armaşii mare şi mic, albastră şi galbenă, formând astfel tricolorul, ca pe vremea când aceasta era interzis. Plecând din Prund, Junii fac un popas la Troiţa Căpitanului Ilie Birt, unde cântă "Hristos a înviat!", fiecare grup în parte. Apoi coboară pe strada Mureşenilor până la Bulevardul Revoluţiei, după care urcă, ocolind pe str. Nicolae Bălcescu, trec de "Poarta Schei", în sus pe str. Căpitan Ilie, str. Tocile spre "Capul Satului" pe str. Podul Creţului şi de aici la Pietrele lui Solomon.

Un grup de juni cântând

 ,,Christos a înviat" - 1935

Pe tot parcursul călătoriei, junii sunt întâmpinaţi de locuitorii Braşovului cu urale şi aplauze, cărora junii le răspund prin a-i invita să-i însoţească "la Pietri" ca să petreacă în natură alături de ei. Odată ajunsi la Pietrele lui Solomon, într-un splendid amfiteatru natural, junii serăspândesc pe cele două platouri, la locurile amenajate din moşi strămoşi, la mesele lor. Petrecerea începe prin ieşirea la horă şi aruncarea buzduganului, pe melodia cunoscută ca "Hora junilor".  Urmează şi alte jocuri: sârba, brâul, breaza, bătuta s.a., fiind invitate la joc şi fetele. După o zi de petrecere cu jocuri, cântece şi veselie, grupurile se încolonează aşteptând să coboare de pe platoul ce domină amfiteatrul. Junii Tineri îşi ocupă locul de frunte, ca adevăraţi iniţiaţi şi păstrători fideli ai obiceiului. Alaiul părăseşte locul plin de legendă de la Pietrele lui Solomon, reluându-şi traseul de la urcare. Junii ajunşi în Piaţa Prundului nu se mai opresc la Poarta Schei (ca altadătă), ci pătrund în Cetate, fiind primiţi cu "porţile deschise", ocolesc Casa Sfatului (azi Muzeul Judeţean) şi se îndreaptă spre cimitirul bisericii "Sf. Paraschiva", în Groavei, unde se află mormântul marelui poet Andrei Mureşianu (ale carui oseminte sunt aduse de Pe Tocile în anul 1925) şi în faţa mormântului cântă "Hristos a înviat!" şi un pasaj din imnul "Deşteaptă-te Române".

Hora mare de pe tăpșan
jucată de Juni în anul 1935

Aplaudaţi de mulţime, grupurile de juni se despart, îndreptându-se fiecare pe străzi diferite, nu înainte ca mulţimea să le adreseze vătafilor urarea "Să ne traiești, vătafe!". Documentele atestă că în anul 1931 existau şapte organizaţii ale junilor, cea mai veche fiind cea a Junilor Tineri. Ultimul grup înfiintat este cel din 1924 grupul Junilor Braşovecheni, format numai din bărbaţi căsătoriţi.”

Aşadar, trei relatări din trei epoci diferite ale acestei tradiţii frumoase păstrate de braşoveni. Sper că peste decenii cineva să povestească contemporanilor săi despre serbarea “Juniilor Braşovului”, aşa cum era ea prin anul… 2018.

Surse:

- articolul “Contribuţiuni la obiceiul Junilor braşoveni: o veche descriere săsească” semnat Luiza Netoliczka – publicat în revista “Ţara Bârsei” – numărul martie-aprilie 1935

- articolul “Serbarea junilor la Braşov” – publicat în revista “Realitatea Ilustrată” – numărul din 20 aprilie 1929

- articolul “Junii” de pe site-ul: www.brasov.ro 

Citește mai mult... »

O poveste de dragoste cu final tragic (Vasile Alecsandri si Elena Negri)

Articolul rescris şi completat îl găsiţi aici (clik pe titlu pentru a-l vizualiza) :

Elena Negri - steluţa pierdută a poetului Vasile Alecsandri 

Citește mai mult... »

Femeia perfecta de ieri si de azi

 Sa ne si amuzam...

Idealul femeii perfecte a evoluat de-a lungul vremii.Astfel, ea, femeia perfecta a Clujului interbelic, avea ochii caprui, ca Mary Pickford, inaltimea de 1,63 m, ca Pola Negri, pieptul ca Greta Garbo (82,5 cm), talia ca Bebe Daniels (65 cm) si soldurile Gildei Gray (90 cm).

Sursa: Foaia transilvana

In 2009 femeia perfecta trebuia sa aiba picioarele Eve Longoria sau cel putin ale Nadinei Coyle, de la Girls Aloud, acestea trebuind sa fie "infipte" in apetisantul posterior al cantaretei Kylie Minogue. Parul trebuia sa arate ca cel al lui Cheryl Cole, iar abdomenul perfect al lui Britney Spears se potrivea perfect. Kelly Brook avea sani superbi, iar chipul Angelinei Jolie ii facea pe englezi sa-si ridice palariile.Englezii apreciau ca femeia perfecta ar trebui sa aiba brate ferme, ca ale Primei Doamne americane, Michelle Obama, care are si gingii perfecte.

Sursa: The Sun

 Dar care ar fi idealul in 2014?  Ma ajutati voi?

Sursa: www.topx.ro

Citește mai mult... »