Două ştiri

Doi ani electorali în România: 1937 şi 2014. Şi două ştiri. Nu cred că mai trebuie să fac vreun alt cometariu:

1937

Voturi de ieri...

“ După o acalmie de patru ani, Ministerul de finanţe a deslănţuit o furtuna de reforme. Într'o bună zi funcţionarii statului au aflat că li se ridică, netam-nesam, curba de salarii. Neîncrezători cum sunt, funcţionarii nu s'au mişcat, n'au făcut manifestaţii pentru guvern, aşteptând realizarea promisiunii.

N'au isbutit oamenii să se desmeticească de la aflarea vestei, că o nouă ordonanţă a Ministerului de finanţe i-a buimăcit cu desăvârşire. Ordonanţa cu pricina afirma că funcţionarii vor primi salariile pe Decembrie asa cum au fost sporite, prin ridicarea curbei de sacrificiu. În acest scop, verificarea statelor, care nu se poate face până la 14 Decembrie, a fost amânată în cursul lunei ianuarie 1938. Până atunci, ministerul de finanţe a trimis un tablou de salarii pe funcţiuni şi grade, asa cum trebuie să se prmească, împreună cu sporurile acordate.

Observati graba lăudabilă pe care o pune ministerul de finanţe, pentru fericirea funcţionarilor. Să se mai spună că funcţionarii sunt oropsiti în ţara românească !

Post scriptum: În cursul lunii Decembrie au loc alegerile pentru parlament!”

(1937: “Realitatea ilustrată”)

2014

Voturi de azi...

“ Salariile bugetarilor vor creşte de la 1 ianuarie 2015, procentul urmând să fie stabilit după consultări cu organismele financiare internaţionale, a declarat astăzi, la Timişoara, ministrul Muncii, R.P..

"După ce pleacă instituţiile internaţionale vom putea comunica exact cifra de creşteri salariale. Ca urmare a măsurii implementate de Guvern de creştere a salariului minim pe economie, în momentul de faţă fiind 850 de lei, avem 15 clase de salarizare care se suprapun, de la 1 iulie vom avea 29 de clase de salarizare care se suprapun. Intrăm în discuţii cu instituţiile internaţionale, astfel încât să avem începând cu 1 ianuarie 2015 o creştere decentă a salarizării în sistemul bugetar", a spus ministrul R.P., potrivit Agerpres.

Ministrul Muncii a precizat că de aceste majorări salariale vor beneficia toţi bugetarii, indiferent că este vorba despre administraţia locală sau centrală.”

(2014 : http://jurnalul.ro/)

Citește mai mult... »

Cronică româno-chineză

Pentru că am văzut că v-au plăcut versurile vesele şi sprinţare ale “Duduiei Grădinăriţa” dintr-un “număr trecut” al blogului o să vă mai ofer o mică parodie semnată cu acelaşi simpatic pseudonim. Versuri la fel de actuale în anul de graţie 2017 ca şi atunci când au fost scrise şi publicate în “Realitatea Ilustrată” (6 octombrie 1928). Sau poate mai actuale azi. Dar ca să începem cu începutul, o să vă spun în preambul precizările autorului: “La chinezi nu există un singur nume de botez, el variază după împrejurări. La fiecare veniment important din viaţă - înscrierea în şcoală, prima slujbă, primul succes etc. - chinezul capătă alt nume, de pildă: Scris elegant, Faima Chinei, etc. Ultimul nume îl capăta pe patul de moarte.”

CRONICĂ CHINEZO-ROMÂNĂ

                                             Duduia Gradinariţa

Nu vi se pare, că în China

 Botezul e sistem model?

De aceia eu nu văd pricina,

De ce n'am face noi la fel.

Când vine prichindel pe lume

 E bucurie, zaiafet…

I s'a găsit de-acum un nume

 El e “de-ai noştri", Get-Buget.

 Pe urmă, ca elev de şcoală,

Schimbăm ăst nume de botez.

La un examen e o fală

Însă la carte e “chinez".

Când a intrat apoi în viaţă

 Şi este trainic curtezan,

Câte-o amantă îl răsfaţă

 Scump “Ciocănel” sau “Găetan”.

 După un timp vrea să se'nsoare.

 Dorinţa e de explicat.

 Dă tata-socru zestre mare

Deci o să fie: “Om dotat".

Apoi dă prima lovitură

 Spre’o carieră triumfală.

 Isprava asta îi procură,

 Alt nume: cel de “Învârteală".

Când s'a căpătuit băiatul,

 În parlament, la minister,

 Desigur că’l botează statul

Cu-alai: “Teren petrolifer".

 Pe ale puşcăriei trepte

-Căci se întâmplă, zău aşa!

Ca lucrurile să se'ndrepte,

I se va zice “Muşama".

 Târziu, când încetează jaful,

Căci cetăţeanul a murit,

Îi mai adaugă epitaful,

 Încă un nume: "Om cinstit".

Ce ar mai fi de adăugat? Nu mare lucru. Aşa că voi încheia acum - aşa cum încheiam cândva demonstraţiile la matematică:

Quod erat demonstrandum !

Citește mai mult... »

Mic dicţionar de pseudonime

Nu existau internet, chat, forumuri, site-uri matrimoniale. Dar erau rubrici în revistele de la începutul secolului XX în care domnii şi domnişoarele puteau să “socializeze” având identitatea mai mult sau mai puţin ascunsă în spatele unor pseudonime (ID-uri, nickname-uri…) drăguţe. Atât doar că răspunsurile la mesajele “postate”  veneau doar peste o săptămână, o dată cu apariţia noului număr al publicaţiei. Câtă emoţie atunci când îţi vedeai mesajul tipărit în jurnal. Urma apoi o săptămână de chinuitoare aşteptare. Şi apoi, în sfârsit, momentul răsfoirii înfrigurate a numărului nou apărut în căutarea unui răspuns sau a unui mesaj care îți era adresat. Ramânea doar de răspuns la veşnica întrebare: cine se ascundea cu adevărat în spatele pseudonimului ?

“Moda Nouă Ilustrată” din 25.11.1907:

Graurul: Duduie brunetă, sunt un călugar păcătos, mi se scurg ochii după chipuri drăgălaşe de fete şi buzele îmi ard de dorul sărutărilor pătimaşe.

Ţigăncuşa cu ochi dulci doreşte cunoştinţa tânărului V. P. Dorohoiu.

Tânărul brunet visător răspunde Gingaşei Nelly că preferă “un crin cu sufletul senin”.

Gingaşul Meteor caută meditator pentru “Amor”.

Stafia cenuşie din T. Severin doreşte întovărăşirea unui strigoi.

Zaira cea blondă cu ochi căprui, Ploieşti, mulţumeşte lui Orosma regele Erusalimului pentru sărutările trimise, dar îl întreabă: Cine eşti?

Panseluţa sărută Ţărăncuţa şi frăţiorii ei.

Pelişor din Balş salută pe O inimă sfâşiată de durere din Craiova, dorindu-i cunoştinţa spre consolare.

Călugărul din Dorohoi săruta dulce Steluţa din Putna şi o întreabă cum a ajuns tocmai acolo.

Palida brunetă din Galaţi este felicitată pentru ziua onomastică de Silvius veşnic iubitorul.

Fatma cea frumoasa: Porumbelule călător prea mult neglijezi răspunsul…

Şireata cu ochi dulci îşi anunţă plecarea la Bucureşti.

Principesa de Montenova întreabă pe Îngeraşul 

Cupidon cu ce drept trimite sărutări lui Fibus.

Împărăteasa îngerilor cu ochi căprui doreşte cunoştinţa unui drăguţ deslegător brăilean.

Garofiţa alba avertizeaza Samsarul de guriţe că e din acelaşi oraş ca şi el.

Şatena cu ochi verzi doreşte a ştii cine este un Suflet pribeag şi îi transmite: Dorule, sunt drăguţă şi minoră, de voieşti să mă cunoşti, caută-mă printre cunoştinţe şi c’o sărutare te răsplătesc.

“Moda Nouă Ilustrată” din 12.04.1907:

Drăgălaşa Sephora din Galaţi mulţumeşte d-lui Craumois d’Aurenzio pentru frumoasa nuvelă, urându-i succes pe toată calea.

Păsărica paradisului transmite dulci sărutări surorilor din Ploieşti şi le roagă să facă ouă roşii multe.

Violeta de Parma, Ploieşti, este curioasă să ştie de unde o cunoaşte Mitisefendi, Constanţa, şi dacă nu o confundă cu altă persoană.

Contelui de Batianici facem cunoscut că Boccacio şi-a schimbat numele în Cavaler de Planto.

Ţigăncuşa cu inima de piatră întreabă pe Ghiţă Hraştina dacă e copie sau original.

Globuleţ de aur salută pe Şatena din Călăraşi şi îi doreşte cunoştinţa.

Viorica de Muscel răspunde lui Ionel de la gară că dispreţuieşte pe unul din fraţi şi ca răzbunare te-ar iubi, numai să nu ai ochi albaştri.

Desolata din Burdujeni transmite mii de sărutări lui Jenică din aceiaşi localitate.

Contesa de R.-Sărat mulţumeşte Firului de rozetă pentru salutări.

Regele Aralt săruta cu drag ochişorii Sirenei din Monte Carlo.

Michiduţă cu şapca roşie a plecat dupa vânat, să găsească o porumbiţă, să îi dea a ei guriţă.

Doi ochi trişti şi de lacrimi udaţi întreabă pe d. E. Petrescu Fălticeni dacă e drept să ia de soţie pe d-na din Paşcani.

Un excetric care adoră broscuţele ar dori ca Broscuţa din Valea Palatului să sară în Canalul V. Lupu.

Regina florilor din Tg. Ocna salută Brunetul cu ochi de foc şi îl roagă să nu o mai curteze atât de mult.

Fanchete speră să se întâlnească cu Micşuneaua de sărbători.

O zambilă cu ochi căprui din Bucu. sărută dulce pe Trandafirul blesat cu ochi albaştri şi îl roagă să nu mai uite scrisorile adresate Modei Noi prin buzunar.

O păuniţă închisă într-o grădină din Bucureşti salută cu drag pe Păunaşul Codrilor şi îi admiră poesiele.

Inocentule din Constanţa, vino să pribegim împreună şi ţi-oi cânta dorul meu de dragoste; te sărută Copila suferinţei, Loco.

“Moda Nouă Ilustrată” din 15.07.1907:

Drăgălaşă Seneş, cu nerăbdare aştept clipa când să-ţi strâng mâna şi să-ţi sorb nectarul de pe buze:”Un bon vivant” – Don Juanul cu ochi negri.

Gingaşa artistă, cu ochii trişti şi visători regretă că nu poate da iniţialele prin M.N.I. Dulcelui Merişor; dă-ţi d-ta adresa, şi eu îţi voi scrie.

O nostimă cu picăţele voieşte a-şi lua zborul cu un brunet drăguţ.

Împăratul Nerone, Brăila, caută pe Popeca modernă oferindu-i coroana imperială.

Rândunelelor din Vaslui: am venit dar ce folos dacă aţi fugit când voiam să vă cunosc mai bine. Diavolo

Blondina mulţumeşte de salutari celor doi Cavalerişti Turneni, în schimb le transmite salutări şi îi roagă să înceapă dânşii corespondenţa, fiind cavaleri iar pe Blondinul cu ochi verzi cl. VIII Piteşti îl sărută: ce crezi ştrengarule că nu te cunosc?

Nicule, mă miră foarte mult purtarea ta; aşi dori să ştiu pentru ce promiţi şi nu te ţii de cuvânt; aşi vrea să pun capăt suferinţelor. În aşteptarea răspunsului, te sărută Inima nenorocită din Piatra Neamţ.

Licuriciul drăguţ din Dorohoi roagă cu multă insistenţă pe d-ra Luţa Cosbirean a’i da 0.30 bani, care i-a împrumutat pentru prăjituri.

O stea pribeagă din Turnu Severin mulţumeşte pentru atenţiune Luceafărului serii şi este foarte veselă să o acompanieze…

Sursa: colecţia revistei “Moda Nouă Ilustrată” a Bibliotecii Digitale a Bucureştilor

Citește mai mult... »

Poveşti vieneze

Sunt unul dintre turiştii care nu pleacă la drum fără o temeinică “documentare” prealabilă despre locurile pe care urmează să le viziteze. Ştiu că poveştile locurilor în care urmează să ajung dau farmec şi savoare călătoriei. Întotdeauna am în bagaje ghiduri turistice şi cărţi de călătorie – căile cele mai comode de a afla informaţii despre locurile pe care urmează să le “explorez”. Tocmai de aceea m-am bucurat mult atunci când am aflat că o cititoare a blogului meu este Julia Maria Cristea – autoarea unor carti de călătorie fermecătoare.

Spun fermecătoare pentru că autoarea nu se rezumă la a descrie locurile vizitate – ci pentru că adaugă “ingredientele” care de obicei lipsesc: poveştile şi legendele acestor locuri. Vă voi oferi în continuare trei poveşti vieneze – selectate de Julia Maria Cristea (colaboratoare din anul 2004 al revistei virtuale Agero Stuttgart) din volumul “Viena, drumuri, popasuri, poveşti”. Dar v-aş ruga să nu rataţi nici mult mai “balcanica” poveste româno-vieneză din finalul articolului – povestea apariţiei acestei fermecătoare cărţi:

Legenda Basiliskului

“ Pe Schönlaterngasse, o străduţă mică din apropierea lui Roternturnstrasse, la numărul 7, s-a petrecut (se zice) acţiunea uneia dintre cele mai populare legende vieneze „Basiliskenhaus”. Pe faţada casei, datând din 1740 deasupra uşii este figura din piatră a unui animal fabulos - Basilisk, cunoscut şi în folclorul românesc sub numele de Vasilisc. El are capul şi picioarele ca de cocoş, corpul ca un şarpe, coadă cu solzi, te ucidea cu privirea sau cu respiraţia lui otrăvită, s-a născut dintr-un ou de cocoş...aici povestea este mai lungă şi complicată, şi în sfârşit locuia în fântâna casei şi a putut fi omorât doar când i s-a pus în faţă o oglindă...E interesant că în analele Vienei, a rămas nu numai legenda Basiliskului ci şi un autentic proces intentat în 1474 unui cocoş, condamnat la ardere pe rug datorită faptului că a ouat un ou. Astfel, s-a „dovedit” că este precis un Basilisk...Legenda presupusului monstru se datorează lui Plinius cel Bătrân (cca 23-79 e.n.), care l-a descris pentru prima oară în cartea sa „Historia naturalis”...”

Cavalerul şi arta falsificării banilor

“ Vorbind despre infracţiuni şi felul cum erau pedepsite, nu pot să nu amintesc că Viena a avut faima de a fi fost locul unde s-a născut şi a trăit cel mai genial falsificator de bani, care a făcut cele mai perfecte bacnote din istoria criminalităţii.

Este vorba despre cavalerul Peter von Bohr (1773-1847) – o personalitate a timpului său, cunoscut om de afaceri, unul dintre cei care au făcut parte dintre cei 53 de membrii întemeietori ai băncii Österreichischen Spar-Casse (1819) şi a Societăţii vapoarelor cu aburi de pe Dunăre. Una dintre fetele sale era căsătorită cu ministrul de finanţe - contele Wallis, el personal era bun prieten cu cancelarul Metternich, în palatul său din Praterstrasse până şi împăratul (al cărui consilier financiar era),venea în vizită. Mai deţinea palatul Kottingbrunn din Baden şi Rosseg în Kärnten, deci un om ultra bogat, cu aspiraţii de a intra în rândurile marii nobilimi. Crème de la crème...

În spatele marilor averi se ascund şi mari secrete. Este un fapt constatat pe toate meridianele...

Se spune că Peter era bun prieten cu prinţul Franz Orsinni, un cartofor notoriu, care şi-a tocat la poker, nu numai averea personală ci şi a prietenului său, care-i tot împrumuta bani pentru a-i salva onoarea. Se apreciază că i-ar fi dat în guldeni contravaloarea a cca 4,8 milioane euro, ceea ce l-a făcut „să ajungă la fundul sacului”. Ce era de făcut? Trecuse de 60 de ani, iar soţia lui era cu 25 de ani mai tânără şi foarte frumoasă...În aceste condiţii focul dragostei trebuia întreţinut...Fiind un desenator, gravor şi siderograf excelent, şi-a aranjat în dormitorul şi camera sa de lucru, un atelier unde producea – cu hârtie realizată tot de al, bacnote de 10, 100 şi 500 de guldeni. Se apreciază că ar fi difuzat pe piaţă bacnote a căror contravaloarea ar fi fost în jur de 14 milioane de euro. Culmea ciudăţeniei, genialul şi talentatul falsificator era orb de un ochi, iar cu celălalt vedea foarte prost. În sfârşit, „ulciorul nu merge de multe ori la apă”, într-un târziu, a fost prins. Soţia sa a mers la cumpărături cu o bacnotă falsă de 100 de guldeni, vânzătorului i s-a părut ciudat ca pentru câteva mărunţişuri să schimbi atât de mulţi bani...Au fost arestaţi, Peter condamnat la închisoare pe viaţă, averea confiscată iar soţia care a declarat că nu ştia nimic, a fost lăsată liberă.. Peter a murit un an mai târziu, la 74 de ani, Din cercetările ulterioare a reieşit că începuse mult mai devreme să practice această „meserie artistică”. Despre această întâmplare neobişnuită, au fost scrise patru romane şi turnat un film.

Falsificatori de bani au existat de când există banii. Pe prima bacnotă din lume, editată în anul 1024 în China ( dinastia Ming) scria: „cine va falsifica această bacnotă i se va tăia capul”. Şi în Austria pentru acest delict a existat până în sec. XIX inclusiv, pedeapsa cu moartea. Dar...nu pentru nobili...”

Duhuri, fantome, vampiri – înfiorătoarea Vienă

“ Dacă vă plac poveştile de groază, cu fantome, făpturi malefice, răzbunări a unor forţe supranaturale, „Femeia neagră”, „Femeia albă”, duhuri necurate, vampiri, cranii de morţi furate, „aure” misterioase şi multe alte grozăvii, trebuie să aveţi norocul să fiţi în Viena într-o zi de 13 (indiferent luna). Atunci aveţi ocazia să participaţi la un tur cu ghid „Raising the Spirits” prin oraşul vechi, unde vi se prezintă toate aceste grozăvii. Sau, în fiecare marţi, un alt tur de groază – „Geister, Gespenster, Vampire – gruseliges Wien” (duhuri, fantome, vampiri – înfiorătoarea Vienă).

Un loc deosebit al groazei este Michaelerplatz. Aici a fost un cimitir în jurul bisericii. Se spune că oasele celor îngropaţia aici, doar în parte au fost depuse în catacombele bisericii, o bună parte au fost fără pietate zdrobite, şi folosite la facerea pavajului...iar spiritele lor neliniştite hălăduiesc...Se spune că în acele vremuri, se furau capetele morţilor – astfel cel a lui Haydn (care a locuit in Michaelerhaus) a fost furat din mormânt de doi membrii a grupului „Gall’schen Schedellehre” anume Peter şi Rosenbaum şi de abia în 1952 a fost pus lângă schelet, iar pentru capul lui Beethoven (când a fost transmutat în Cimitirul Central) s-a oferit suma de 1000 de guldeni.. .

Pe locul unde este actualul palat Ferstel, prin anul 1500, un ucenic de brutar din Regensburg, a ucis bestial întreaga familie a meşterului. Pentru aceasta a fost condamnat la moarte prin spintecare, de jos în sus, singurul caz de execuţie de acest fel existent în analele Vienei. Fantoma lui cutreieră şi astăzi locul...Brrr...

În apropiere de Schottenkloster, circulă fantoma „Femeii albe” . Se spune că Berta von Rosenberg ar fi avut un bărbat beţiv, brutal, afemeiat, care o snopea zilnic în bătaie. La moartea lui, în loc să plângă şi să-l jelească, s-a îmbrăcat în alb şi a făcut un chef de pomină, ca să-şi serbeze eliberarea. Pentru această „faptă îngrozitoare”, ea a fost pedepsită, încă din 1476, de la moartea ei nu-şi găseşte liniştea, şi umblă de năucă în nopţile fără lună, pe străduţele sau prin pivniţele întunecoase...

Se spune că şi la Schönbrunn fantoma lui Sisi umblă noaptea prin palat...probabil că nu-şi găseşte liniştea deoarece toată viaţa a preferat să cutreiere Europa, în loc să stea la casa ei... Sunt numai câteva din multele poveşti de groază...dacă aveţi nervii tari, ascultaţi-le...”.


Poveste româno-vieneză în lectura autorului

“ M-am bucurat nespus când în 2001 editura Vremea, mi-a comandat un ghid despre Viena, oraşul în care locuiesc de la începutul anilor 80. L-am scris cu pasiune şi dăruire, Viena - La vecchia Signora nobile di Europa - (batrâna nobilă doamnă a Europei), cum au definit-o italienii, are multe de spus celor care vor s-o cunoască... Am scris şi trimis manuscrisul spre corectură, aşteptând acceptul editurii şi trimiterea contractului, aşa cum se procedează. Si mare mi-a fost mirarea - nu, stupefacţia, când am vazut cartea gata editată, "operată" după principiul "Patului lui Procust", cu numeroase greşeli - cea mai importantă fiind schimbarea numelui meu - Julia Maria Christea, aşa încât să nu mă pot bucura de recunoaşterea virtuală a unei munci efectuate, de cea materială- nici nu a intrat în discuţie, de cinci ani beneficiile vânzării acestui ghid al Vienei, care s-a reeditat de nenumărate ori, fiind afacerea exclusivă a editurii VREMEA. No comment !?

Asta este avantajul sa fii român, departe de ţara ta, eşti tratat ca atare, deoarece se ştie că timpul şi distanţa nu-ti permite să umbli prin tribunale pentru a-ţi apăra drepturile! Aşa încât, am scris un nou ghid al Vienei şi am folosit aceeaşi poză a căţelului meu, apărută pe ghidul pe care editura VREMEA şi l-a facut singura cadou... pe munca mea, pentru a avea cel putin satisfacţia că în felul acesta se va şti că eu - Julia Maria Cristea sunt autoarea primului ghid, editat cu numele schimbat, pentru a nu putea avea nicio pretenţie.”(cf. articolului: “O nouă apariţie editorială: Viena - drumuri, popasuri poveşti - Ghid turistic - Julia Maria Cristea, Viena” ).

De acelaşi autor:

Carţi de călătorie:

- În Ţara Surâsului

- Rapa Nui

- El condor pasa

- India magică

- Irlanda, bere, recorduri şi ruine

- E lung pământul, ba e lat

- Hai hui pe meridiane

- Hoinar prin lume

Etnografie:

- Sărbători, tradiţii, ritualuri, mituri

Poezie:
- Cântecele vieţii 

Roman:

- Loredana

Citește mai mult... »

SONDAJ: Resemnare sau luptă… pentru dragoste

În articolul  “SONDAJ: Preferaţi viaţa la ţară sau pe cea la oraş ?” am reuşit împreună sa facem o comparaţie a preferinţelor noastre cu cele ale  cititorilor revistei “Moda nouă ilustrată” din anul 1907. Cred că rezultatul a fost unul suficient de interesant încât să merite să ne continuăm “experimentul”. Azi vă invit să răspuneti şi voi la provocatoarea întrebare pusă de  “Sylphida fată zglobie” :

“Când eşti nenorocit(ă)  în amor, este mai bine să te resemnezi sau să sari peste orice obstacol pentru a ajunge la cel iubit ?”

Nu vă veţi supăra pe mine dacă vom da şi acum  întâietate răspunsurilor domniţelor şi ale domnilor din anul 1907, nu-i aşa?...

Inimă zdrobită, Pitesti:

“Având de suferit această încercare groaznică a vieţei, aş căuta a trece ori şi ce obstacol, fie el cât de îngrozitor, pentru a ajunge la ţinta unde cu gândul am plecat. Însă în cazul când ar fugi din cale-mi departe, voi renunţa, rămânând pe loc şi aşteptând’o cu speranţa că are să revie cât mai curând. Aşa’mi dicteaza inima. Aşa aş face!” (“Moda Nouă Ilustrată” – 5 septembrie 1907)

Două ţărăncuţe, Fileşti-Covurlui:

“Atunci când soarta ne este a fi nenorocite în amor, e mai bine să ne resemnăm, să ne lăsăm în voia ei, căci încercând să sărim peste orice obstacol, spre a ajuge la cel iubit, adesea se întâmplă să cădem în mai mari nenorociri decât în acele ce suntem.” (“Moda Nouă Ilustrată” – 5 septembrie 1907)

Constanţa şi Orlansa, Vârfu-Câmpului:

“Când se întâmplă că vreo nenorocire te desparte de iubit şi el încă te iubeşte, atunci face el tot posibilul de a fi iarăşi aproape. Dar dacă nu te iubeşte şi e mulţumit de întâmplare, e de prisos să mai înlături obstacolele şi e mult mai bine să te resemnezi” (“Moda Nouă Ilustrată” – 5 septembrie 1907)

Poeta leilor cu soţi:

“Odată ce iubeşti şi eşti nenorocită,  nu’ţi rămâne altceva decăt să sari peste orice obstacol, fie el cât de greu, spre a’ţi asigura fericirea, bine înţeles dacă persoana pentru care sacrifici totul nutreşte tot acele simţăminte de iubire şi dacă e pe deplin de acord a realiza frumosul ideal: căsătoria. Dar o mică obiecţie: ce te vei face însă când persoana pe care o iubeşti nu ştie de dragostea ce tu îi păstrezi şi dacă tu eşti foarte timidă şi nu poţi a’i transmite focul ce porţi în piept? În cazul acesta cred că e mai nimerit a iubi în tăcere şi a nu te destăinui.” (“Moda Nouă Ilustrată” – 15 septembrie 1907)

D-şoarele Venera şi Tilina-şosea:

“Când caracterele se aseamănă, când ochii se înţeleg, când inimile se iubesc, amorul învinge tot. Căci: Amorul nu cunoaşte nici lege, nici frică; el e fiul libertăţei.” (“Moda Nouă Ilustrată” – 15 septembrie 1907)

D-şoara Sofia Vârgolici, Vârlezi:

“Înving orice mi s’ar ivi în cale, păşesc peste orice, numai să ajung la fiinţa ce o iubesc şi mă iubeşte, dar să constat următoarele: dacă acea fiinţă e demnă a iubi şi merită a fi iubită şi dacă e în stare a ţine o credinţă.” (“Moda Nouă Ilustrată” – 5 septembrie 1907)

Păunaşul codrilor, Argeş:

“(…) Şi atunci, ce rămâne de ales? Resemnarea e prea crudă, prea dureroasă. Singura salvare e a te arunca în braţele unei alte resemnări, în nepăsarea de orice s’ar întâmpla şi sărind peste orice obstacol, înfruntând orice primejdie, să alergi spre a ajunge la cel iubit. De altfel e şi prea logic: între două dureri alegi pe cea care e mai puţin dureroasă;  prin obstacolele ce ai să le treci, orice s’ar întâmpla, e mai puţin dureros decât resemnarea, e mai puţin sfâşietor decât depărtarea. Cel mult pot aduce moartea, pe care însă orice nenorocit în amor o doreşte, în lipsa altei scăpări”. (“Moda Nouă Ilustrată” – 5 septembrie 1907)

Genia, Câmpina:

“Preferabil este a învinge orice obstacol ca să ajungi la cel iubit, dar mai întâi se naşte întrebarea: e posibil a ajunge la cel iubit înfrângând obstacolele? Trebue să ne gândim bine; numai în cazul când posedăm arme suficiente şi suntem sigure că vom putea învinge, numai atunci să întreprindem lupta. În caz contrariu e bine a te resemna pentru a nu deveni ridicolă.” (“Moda Nouă Ilustrată” – 25 august 1907)

Dorina, Piatra-Neamt:

“Niciodată să nu te resemnezi când ţi se pare că iubitul te-a părăsit, ci să întrebuinţezi toate puterile, întăridu-ţi curajul şi speranţa prin a’ţi zice singură: << l’am iubit şi’l iubesc sincer şi tot la mine se va întoarce >>. Prin aste rânduri vreau să încurajez pe colegele mele de suferinţă, să lupte, să nu se resemneze, din contră, iubindu-l, el nu se va putea îndepărta pentru totdeauna şi cu timpul se va întoarce şi vom fi fericite, precum sunt şi eu.” (“Moda Nouă Ilustrată” – 5 septembrie 1907)

Fiul Argeşului, Piteşti:

“Dacă nenorocirea în amor provine din altă parte şi nu de la acea iubită, atunci nu poţi să te resemnezi şi vine de la sine îndemnul ca să sari peste orice obstacol, iar dacă provine de la partea iubită, aceasta însemnează că n’a fost la mijloc decât o perfidie şi în loc de resemnare, urmează răzbunarea”. (“Moda Nouă Ilustrată” – 5 septembrie 1907)

O dulce călugăriţă dintr’un câmp:

“Ca una care nu am avut deziluzii în viaţă, nu pot răspunde decât: dacă iubesc cu adevărat sunt în stare să înlătur orice obstacol spre a ajunge la persoana iubită. Bineînţeles dacă acea persoană tinde a corespunde exact sentimentelor mele.” (“Moda Nouă Ilustrată” – 5 septembrie 1907)

Surse: articolele apărute la rubrica “Anchetele noastre”  în revista “Moda Nouă Ilustrată” – numerele din august – septembrie 1907 – citite din colecția Bibliotecii Digitale a Bucureştilor

Citește mai mult... »

SONDAJ: Preferaţi viaţa la ţară sau pe cea la oraş ?

Doamne din anul 1907

“ Potrivit unui sondaj de opinie realizat de www.deieri-deazi.blogspot.ro majoritatea românilor ar prefera să trâiască intr-un oras mare. Conform acestui studiu 37% dintre repondenţi ar opta, dacă ar avea posibilitatea, să locuiască în mediul rural, 16% ar alege sa traiasca intr-un oras mic si 45% preferă să locuiască într-un oras mare.

Aşa ar arăta o ştire din ziua de azi despre rezultatele unui sondaj de opinie cu tema “Preferaţi viaţa la ţară sau cea de la oraş şi de ce ?” (rezultatele trecute de mine sunt, deocamdată, absolut aleatoare). Şi probabil că rezultatele unui astfel de sondaj ar reflecta realitatea cu o marjă de eroare de 2-3 %. În 1907 însă, sociologia era încă abia la începuturile ei. Ştiinţa realizării sondajelor de opinie încă nu se născuse. Dar forma în care jurnalele vremii încercau să afle preferinţele cititorilor avea farmecul ei. Iar răspunsurile cititorilor cu pseudonime drăgute îşi găseau locul lor în paginile revistelor, asemeni comentariilor de azi de pe paginile reţelelor de socializare.

În timp ce selectam pentru voi răspunsurile cititorilor din anul 1907 ai  revistei “Moda nouă ilustrată” la întrebarea de la rubrica “Anchetele noastre” mi-a venit ideea să pun aceiaşi întrebare cititorilor de azi ai blogului. Şi să amestec eventualele răspunsuri de azi cu cele de la începutul secolului XX. E un joc, dar nouă ne place jocul, nu-i aşa?

Aşa s-a născut şi sondajul de azi de pe pagina blogului (stânga sus) – la care o să vă rog sa răspundeţi. Motivarea răspunsului îşi are loc foarte bine printre comentarii – pe care pe măsura ce o să le faceţi o să le “amestec” printre cele ale repondenţilor din anul 1907. Să vedem ce o să iasă...

Până atunci, să citim primele răspunsuri:

OPINII DIN 1907

Păsărica paradisului, Ploeşti, are mare plăcere de viaţa de la oraş din cauză că “e mai zgomotoasă şi te face să uiţi de toate suferinţele sufletului, pe când cea de la ţară e prea monotonă”. Totuşi, adaogă Păsărica paradisului “ai putea fi şi acolo fericit când ai avea pe lângă tine pe acel pe care îl iubeşti cu dor şi pentru care trăeşti.”

Le feẻ Mignon, Buzău, înclină între amândouă felurile de vieţi. La ţară îi place numai vara, căci acolo “găseşti liniştea de care eşti lipsită la oraş. Viaţa la ţară te îndeamnă mai mult la melancolie, pe când cea la oraş la mai multă ştrengărie. Amândouă felurile de viaţă au farmecul şi plăcerile lor.”

D-şoara Hortense Decis, Brăniştari (Vlaşca):

Toalete din 19o7

“Dulce-i viaţa de la ţară, unde natura cu peisagiile sale pitoreşti pare că te chiamă la o viaţa nouă şi plină de fericire. Aci totul este încântător, armonios, patetic, sublim. Chiar şi mândrul “Cupidon” aci aruncă cu mai multă putere şi succes săgeţile-i amoroase, pentru că la ţară, mai mult ca oriunde, găseşti adevăratul amor: curat şi sincer. La ţară şi în timpul iernei este frumos, căci ce poate fi mai plăcut decât să vezi mici sănioare trase de cai sirepi, spintecând văzduhul în sunetul zurgăliilor atârnaţi de gâtul lor. În favoarea mea vorbesc şi doi mari poeţi ai noştri, V. Alecsandri şi Depărăţeanu: primul în pastelurile sale neîntrecute până acum şi cel de al doilea în poezia sa intitulată “Viaţa la ţară”. Unde se oglindeşte tot farmecul vieţei de la ţară.

Departe de mine oraşele cu viaţa lor zgomotoasă, dupa cum zice şi poetul:

“Şi dulce este viaţa ce curge lin, departe,

De’al omenirii zgomot, de-a ei fumuri deşarte !”

Copilul Suferinţei, Craiova, dimpotrivă, are plăcere de viaţa de la oraş, din pricina distracţiilor ce le oferă.

Veselul student, Băileşti, cumpăneşte foloasele celor două vieţi:

“… Sunt student şi’mi place patria studenţilor. Viaţa liberă şi cumpătată, traiul vesel şi chefliu, apoi oraşul cu zgomotele şi animaţia continuă, distracţia şi mediul, atăt de necesare pentru formarea de caractere mă fac să iubesc oraşul… Îmi place, mă atrage şi când sunt departe îl doresc.Dar ca preferinţă… viaşa de ţară mă atrage mai mult, fiindcă înalţă şi-mi înobilează sufletul şi găndul.

Viata la oraş e frumoasă, agitată şi utilă.

Viaţa la ţară e liniştită, idilică, sublimă.

Căci, cum a cântat Depărăţeanu:

“Acolo e fericirea

Şi iubirea

Timpului patriarchal

Viaţa ce aci s’ascunde,

Curge’unde.

Curge’n unde de cristal.”

Doamna in rochie
de toal alb

Violeta de Parma, Ploeşti, se pronunţă categoric pentru oraş:

“Prefer viaţa de la oraş, pentru că aci poate cineva fi în contact cu persoane culte, după cum îi convine; pe când la ţară lucrul ăsta se schimbă: acolo nu prea are cineva de unde alege, sau dacă se găsesc persoane cu oarecare cultură, apoi nu se poate să nu găsească mai în aceiaşi măsura şi invidia, care-ţi produce cu atât mai multe dureri cu cât te învârteşti într’un loc strâmt şi’ţi e în neputinţă a găsi un mediu unde să nu dai de ochi care te privesc duşmănos.”

Bruna Aurica, Focşani, găseşte că nimic nu-i mai fermecător decât a trăi la ţară, căci:

“Cu toate că te privezi, ce e drept, de a vedea lumea şi a gusta toate distracţiile ce le oferă oraşul, ce sunt acestea fără o singură seară petrecută la ţară; un apus de soare, apoi liniştea complectă influenţează atât de mult asupra spiritului încât te laşi într’o dulce uitare de sine însuţi şi ai vrea ca noaptea să continue şi să  tot stai s’asculşi concertul nesfârşit al greerilor şi lăcustelor acompaniat de cântecul din fluer al băeţilor, care îţi place mai mult decât concertul celui mai distins maestru.

Viaţa la ţară numai cel ce a petrecut-o o poate aprecia.

Să fii departe de zgomot, clevetiri şi să n-ai înainte’ţi decât câmpul frumos care-ţi farmeca vederea, liniştea desăvârşită, nu ştiu ce poate fi mai dumnezeesc.”

Doamna in
rochie de postav

Nenorocita arhiducesă, Piteşti, găseşte mulţumire “departe de sgomotul asurzitor al oraşului, la ţară, unde aerul e cu mult mai curat, unde florile câmpului te îmbată cu mirosul lor şi unde păsările cântă cu mult mai frumos. Ah ! cât de mult aş dori să-mi petrec viaţa în acel colţ de rai !”

Adoratoarea mănăstirilor, Bucureşti, preferă locul unde se află acum, mănăstirea, nefiind nici la ţară nici la oraş. “Aci (la mănăstire) e tocmai bine de trăit şi mă simt cea mai fericită. De aceea mi-am ales un pseudonim conform cu cerinţele mele sufleteşti.”

Două urzici din Călăraşi îşi dau cu părerea că:

“Mai de preferat e viaţa la ţară, căci “decât coadă în oraş, mai bine fruntea la ţară, şi, deşi suntem orăşence, nu ne place oraşul.Aci e lux, invidie, şi, afară de asta, cheltueli mari. Noi cari ţinem la economie şi, deşi tinere, totuşi dorim a strânge bani, mai bine am dori să ne legăm viaţa cu o persoană de la ţară, tânăr cult şi cu puţini bani.”

Genio din Iaşi concluzioneză în versuri:

“ La ţară vreau să stau, la ţară…

Acolo văd tot rostul firii,

Şi uit că viaţa e amară

Mă’mbăt de farmecul iubirii

La ţară vreau să stau, la ţară !”

OPINII DIN 2014

Daniela Mihaela Drenea

Daniela Mihaela Drenea, Toscana: Printre prietenii mei cei mai buni era un nuc bătrân ,răcoros cu iz de poveste ,unde mă cocoțam des pt a-mi făuri vise.M-am născut la țară ,am clorofila în sânge ...Locuiesc În Italia ,într-un oraș măricel. Când simt că mă usuc, așa ca frunza toamna,dau fuga în pădure ,prind puteri și mai merg înainte o bucată de vreme. 
"Mai e puțin ,mai e un piiic "și mă voi întoarce la nucul meu bătrân ,să ne mai povestim despre viață.

EVE A Green

EVE A Green, Romania: Tânjesc după viața la țară, dar mai mult după idea de ”țară”! Adică sentimentul acela de liniște și de curgere molcomă a timpului, cu firescul ei, cu toate lucrurile plăcute pe care ni le-am închipuit, noi, orășenii de fapt! În realitate prefer un oraș boem, cu toată vâltoarea lui...

Denisa Vasile

Denisa Vasile, Argeş: eu prefer viaţa de la ţară, deoarece e mai sănătos din punct de vedere poluare şi mâncare şi e mult mai liniştită decât viaţa de la oraş.


Mădălina Radu, Bucureşti: am încercat viaţa la ţară, e grea dar frumoasă; tânjesc uneori...


Poveştile mele, Bucureşti: la ţară !!! cu ceva confort, o librărie şi un cinematograf la distanţă de vreo oră-două !

Greta Ravas

Greta Ravas, Roma: la ţară !


Dany Aura: La ţară dar cu condiţii de oraş…



Anonim: Cred că locul unde preferi să trăieşti e legat şi de temperamentul şi de aspiraţiile fiecăruia. Aşa ca şi plantele, fiecare POATE trăii în mediul caracteristic speciei. Le schimbi locul – se veştejesc. E frumoasă o vacanţă la ţară, dar nu în România, ci în ţări civilizate unde nu poţi deosebi satele de micile orăşele. Curăţenie de farmacie, şosele impecabile, şi tot confortul sec. XXI. Plus ambianţa umană – CIVILIZAŢIA în îmbrăcăminte şi relaţii sociale. Contează enorm. Nu după câteva zile să ştie toată suflarea satului cine eşti, de unde vii, ce faci, ce ai făcut, ce mănânci că… o fi romantic (in teorie) “să stai seara la portiţa, ca să-l vezi pe-al tău bădiţă”, dar nu femeile îngäăate, cu basmale negre în cap, care clevetesc permanent – că ăsta-i nivelul lor intelectual. Şi bărbaţi venind acasă pe 7 cărări şi înjurând. Şi acum, MAJORITATEA satelor din Ro este ca acum 100 de ani… poate chiar mai rău: Când te duci pe drumul mare, La plimbare, Este praf de nu te vezi. Trec, mişcând domol din coadă, Spre livadă, Ale satului cirezi. Şi te poartă sub escortă, O cohortă. De ţânţari subţiri în glas...(...) D-aia zic eu, prin urmare, Vorbă mare: Că de-acuma, să mă tai, Nu-mi mai trebuie-altă cură, În natură, Să mă duceţi cu alai !

Buga Leon

Buga Leon: Prefer viata de la tara dar asociata cu conditiile de trai zilnice de la oras, cele normale nu extreme. Linistea mormantala din mijlocul zilei calduroase de vara unde doar glasul unor pasarele, gainilor si cocosilor din gospodariile taranesti le mai auzi din când in când iti aduce remediu total din stresul cotidian de la oras, iubesc viata la tara si cred ca este mult mai morala si mai evlavioasa ca cea de la oras.

Gaby Schuster

Gabi Schuster : Oamenii doresc adesea ceea ce nu au. Orăşenii îşi doresc un sat, sătenii îşi doresc un oraş. Avem o nemulţumire adâncă. Şi este bine aşa. Ne fereşte de anchilozare.Eu nu prefer, eu locuiesc la sat la marginea pădurii şi a cerului. Dar mă bucură uriaş orice ieşire la oraş. Instinctele de vânător se trezesc, caut freamătul, diversitatea, cultura, oamenii, vâltoarea, zgomotul ... mă umplu, mă las răsfăţată, îmi pun deoparte materialul din care se fac amintiri, apoi obosesc ...
Şi mă întorc acasă mulţumită, cu un mic sentiment de vinovăţie ca după un flirt paşnic, îmi reiau liniştea şi singurătatea, întru înapoi în mănuşile care nu au apucat să se răcească. Şi zic din nou că este bine aşa ...

Dor de femeie

Dor de femeie: Eu aş prefera să locuiesc undeva la ţară pentru o mulţime de  motive, dar în primul rând pentru un mod de viaţă mai sănătos şi mai liber.



Anca: Eu aş prefera să locuiesc undeva la ţară pentru o mulţime de motive, dar în primul rând pentru un mod de viaţă mai sănătos şi mai liber.

Crina Pop

Crina Pop, Cluj Napoca: Noi ne dorim in general ce nu avem, natura umana. Daca traim la oras ne mai dorim si momente de relaxare ,visam la o casuta cu flori , verdeata, dar cat mai privat , nu neaparat intr-un sat cred eu. Ideal ar fi sa le ai pe amandoua si orasul si oaza de liniste pentru echilibrul tau.

Jurnalul unei mame: Sunt nevoita sa locuiesc in oras, insa ma visez la tara, intr-o zi frumoasa de primavara-vara, in mijlocul unei gradini de flori inmiresmate, sub o bolta de trandafiri, intr-un balansoar ori hamac, cu o carte in mana...

Sursa : numerele din 15 iulie, 25 iulie şi 5 august 1907 ale revistei “Moda nouă ilustrată” citite în Biblioteca Digitală a Bucureştilor

Citește mai mult... »