Acum câtva timp am petrecut împreună câteva
nopți prin prin tavernele ale Bucureștiului interbelic. Am fost aruncat o privire în “Café New York” și în “Clubul ambulanților”, am aplaudat un spectacol de “varieteu familiar” în localul lui Nea Nae Florian. Bucureștiul interbelic era însă înțesat de o puzderie de localuri
în care cei cu mai multă sau cu mai puțină dare de mâna puteau să petreacă:
Bucureștiului interbelic, noaptea
“O bună călăuză,
noaptea în București, te informează precis despre ceea ce poţi vedea la
diferite ore. La această oră târzie, cred ca n'am avea cine știe ce vedea.
- Din contra, spuse “detectivul".
Acum sunt petrecerile în toi. În centru avem varieteurile Carlton Bar, Chat Noir, Alcazar, cu “numere artistice" care
s'au epuizat şi cu acea binecunoscută clientelă cosmopolită care întreţine viaţa
acestor localuri. Avem apoi Zissu, unde
a cântat până mai adineaori Moscopol, cu atmosfera selectă şi îndeajuns de
misterioasă, în care se cufundă într’o bizară promiscuitate lumea bună cu elita
interlopilor. Apoi, Herăstrăul cu “peştele viu" şi cu mămăliguţa
caldă, cu icre negre şi cu şampanie; localurile de periferie cu mult mai
interesante şi mai animate decât cele centrale şi în sfârşit… la Pitpalac.
-
La Pitpalac, la ciorbă de burtă, în piaţă, la
Mitică Dona?
- Da...
- Dar acum unde crezi că am putea merge?
- La “Simplon", în
Câmpineanu, local pe care nu vi l'am pomenit. Un local curios, care
ziua este cafenea, iar seara varieteu, bineînţeles cu artiste şi cu program nou,
program schimbat...”
Să ne petrecem așadar seara la “Simplon”,
însoțiți de neobositul reporter Ion Tik și de prietenul lui “detectivul”, bun
cunoscător al lumii petrecerilor de noapte bucureștene:
LA “SIMPLON”
“Ne urcarăm într-o maşină şi pornirăm pe strada Câmpineanu. În drum oprim la
câteva localuri de petrecere, pe care le recunoaştem uşor după mirosul de grătar
şi de mititei. Aceași veselie “la
toartă", aceiaşi oameni cari petrec în sunetul muzicei naţionale. Doar o
variantă de decor şi de chelneri. Ici şi colo, instantanee amuzante. În preajma
unui asemenea local, “o bandă" de oameni cari 'au chefuit se desfată pe
seama unui ambiţios care ţine morţiş să
se urce sus pe un felinar. Cu anevoie omul ajunge în vârful felinarului, de
unde agită pălăria rostind un scurt şi hazliu discurs, care se termină destul
de reverenţios:
- Bonsoir, popor!
Cineva din bandă
trage un foc orb dintr'un pistol de alarmă. Oratorul se sperie, cade la
piciorul felinarului. Aşa cum a rămas uluit de atentat, pare un Charlie Chaplin în situaţii... tragice.
Un vardist buimăcit
de somnul pe care i l-a stricat detunătura, anchetează în hazul celor de faţă.
- Nici un mort şi nici un rănit; poți încheia proces-verbal, spuse unul dintre delicvenți.
Iată-ne ajunși la “Simplon". Pe Câmpineanu nici țipenie
de om. Câte o siluetă - vr’un întârziat -
se strecoară grăbită spre stația de mașini din piața Teatrului Național.
Intrarea varieteului, care ziua este o cafenea-sadea, este blocată de o perdea de pluș mare, groasă, roșie,
conturând un fel de marchiză în care garderobiera păzește pălăriile și “face ochi dulci", alunăreasa și
florăreasa își fac socotelile, picolii
așteaptă bilețelele de dragoste, iar artistele aranjamentele discrete ale conchistelor... Marchiza de pluș de la intrare constituie în orice caz cel mai discret
colț al “Simplonului", unde se adăpostesc toate tainele vieții acestui
local de noapte. După înserare, varieteul Simplon pare un local de mâna a doua,
totuși destul de curat și destul de bogat în... artiste. Câteodată, ca în mai
toate localurile asemănătoare, numărul artistelor este mai mare decât numărul...
clienților.
Sosim tocmai spre sfârșitul petrecerii. La mese artistele
își cultivă până în ultima clipă a plecării clientela. Varieteul, deși “familiar", este lipsit de familii. Sunt numai
domni cari petrec în tovărășia artistelor. Numerele “artistice" s'au sfârșit
de mult. Stelele localului sunt acum simple femei de petrecere, care îndeamnă
cu deosebită măiestrie, la consumație... Fac, bietele fete, tot ce le stă în
putință ca cei câțiva consumatori să înghită vagoane de mâncare și de
băutură. Ochiul stăpânului priveghiază de la distanță, autoritar și aspru, cum
“lucrează" fetele. Dar cum pot ele stimula dacă "numărul clientilor” este
așa de redus!
- Criză,
domnule. Criză în toată legea și la noi, îmi spunea una dintre artiste. Ne
mulțumim și cu suta de lei, gajul seral ce ni se plătește. Rar cade la plasă
câte unul mai chiabur, căruia să-i strecurăm câteva sticle de șampanie...”
MARIETTE & COMP.
“De cum am
intrat în local, Marietta, favorita clienților, ne-a întâmpinat grațios, oferindu-ne o masă și talentul de a ne antrena la vorbă, la petrecere. Marietta este româncă neaoșă, specialistă în
dansuri naționale. Pe vremuri, când era mai tânără și mai sveltă, a făcut, ca
mai toate artistele de varieteu, turul centrelor orientale, încercând o
celebritate pe care n'a găsit-o. Resemnată și probabil amărâtă, s'a întors în
țară.
- Am încercat și
cu norocul în larga lume - îmi spunea Marietta cu oarecare melancolie. Dar, precum o vezi, m-am întors la ai mei.
- Și, desigur,
în meseria ta, ai văzut multe...
- Am văzut și am trăit eu însumi multe. Atât de multe încât ați putea scrie un roman tot atât
de interesant și de senzațional, cât cele pe care le cetiți dv., produsul
fanteziei romancierilor...
Ion Pribeagu - cunoscutul umorist într-un "varieteu familiar" |
Simpatică,
brună, destul de robustă, Marietta știe să povestească, ba încă cu un colorit
frumos. Mi-a povestit romanul ei, precum desigur, în lungile nopți petrecute în
local, l-a povestit atâtor oameni pe cari trecutul și viața ei sbuciumată îi
interesa cu mult mai puțin decât vinul din pahare și veselia pe care o
afectează prin nenumărate trucuri profesionale. În timpul
povestirei, alte câteva artiste luară loc la masă să-și asculte “colega"
spovedindu-se. Dar Marietta schimbă deodată cursul conversației.
- Știți ceva? Mai
bine băutură, decât povești despre morții cari nu se mai întorc de la groapă.
Și dintr'odată
dansatoarea - o clipă dusă pe gânduri - isbucni în acea veselie exuberantă
caracteristică “acestor păsări
captive" silite să cânte când trebuie să plângă sau să vorbească de
dragoste când nu mai au nimic de sperat. Marietta, în mijlocul “camaradelor" se bucură de oarecare ascendent, pentru că “directorul artistic o
apreciază" iar publicul îi acordă un fel de simpatie nemărturisită pentru
că are, spre deosebire de toate celelalte ceva... românesc. De aceea și…
“libertățile" care întovărășesc sburdălnicia și exuberanța silită a
acestei artiste sunt cu mult mai mari decât ale tuturor. Sărind într'un
picior se strecoară la mese împărțind cu o excesivă generozitate “ochi dulci", șoapte, glume, vorbe
drăgăstoase sau curtenitoare. La fiecare masă consumă. Orice i se oferă și
rareori ceea ce poftește. De poftit ar pofti ea întregul bufet cu mâncări
și băuturi, dar consumatorii, deși în general
oameni cari nu prea prețuiesc valoarea banilor, “nu mai sunt ca mai'nainte": se constrâng și ei după mersul crizei...
În cele din urmă Marietta revine, pentru a reîncepe firul întrerupt…
pentru necesitățile profesiunei.
- Așadar,
Marietta, tu ești fată voiajată…
- M-am dus să-mi câștig pâinea printre
străini.
- Desigur pe urma unei aventuri dragoste...
Marietta devine
iar gânditoare. În vâltoarea acestei vieți sbuciumate, aventurile nu sunt decât
capitol de roman care se desfășoară în cadrul acestui cabotinaj presărat de
mizerii, de bucurii și adeseaori de întâmplări extraordinare. Câteva duzini de amoruri nefericite, câteva
voiajuri cu peripeții emoționante, câteva străluciri aparente în contrast cu
mizeriile vieței de toate zilele alcătuiesc “istoria dansatoarei" cu care
se fălește “Simplonul" de astăzi. Pe măsura
efectului băuturei pe care Marietta o înghite în silă - un
wischy de 99° - ea povestește din ce în ce mai aprins fragmente din viața
ei chinuită, frânturi din “viața de petreceri" pe care o invidiază sau o
doresc atâția oameni... Este destul de încântată
că mai sunt oameni cari se intereseaza de trecutul și de situația ei de acum. Ne-a făgăduit
că, a doua seară, la “producție", ne va arăta ce știe în materie de dans.”
CUM SE PETRECE LA SIMPLON
“La ora târzie în care ascult spovedania Mariettei, aștept mai repede
cântecul cocoșilor decât melodia vre'unei cântărețe. Totuși, din norii de fum
ai unei mese de consumație, se deslușeste chipul palid, istovit, al unei
cântărețe care face efortul unei romanțe englezești. Un viorist imită în
acompaniament sunete de havaiană; dar cheflii râd și glumesc atât de tare încât
vocea de abia se mai aude. Greu să pot desluși ceva. Cântăreața,
enervată, se suie pe masă. Cineva răstoarnă peste pantofii de mătase,
decolorați, un pahar cu vin negru. Dar artista, fără să dea importanță unei
asemenea glume, scoate sunete supraomenești, stridente, metalice și totuși
voalate de răgușala cronică a lungilor nopți de petrecere.
Didi și Nona |
Chef și veselie. Consumatorii și artistele,
istoviți peste măsură, au ajuns la saturația băuturei care a avut timp
să se acrească în gâtlejuri. Prietenul meu, care cunoaște bine localul, mă
documentează asupra cătorva dintre vedetele “Simplonului":
- Uite pe Didi și Nona, dansatoare care devin
cameleonic franțuzoaice, englezoaice, nemțoaice, după nevoile... clientelei. Una blondă, alta brună și amândouă drăguțe; nici nu bănui că sunt românce. lată o alta care-și coase, colo în colț,
rochia de voal, ruptă adineaori: Este „Intzy",
Intzi Helmein, dansatoarea veselă, radioasă, sglobie chiar când n'are în
poșetă cei douăzeci de lei pentru tramvai...
-
Cum este cu putință să n'aibă câțiva lei?
-
Câțiva o fi având; dar câte
“artiste" care beau șampanie nu sunt nevoite să petreacă "cu
stomacul gol” de câteva zile?
-
Dar cele două
care moțăie cu jobenele pe cap cine sunt?
- Duo Visconti. Cea mică dansează
“cu temperament". Artista descinde dintr-o nobilă și cunoscută familie. "Temperamentul"- vai temperamental
nebunatec, sglobiu peste măsură a aruncat-o în vârtejul tuturor a
vânturilor.... Dacă această “fată"
ți-ar povesti scurta și viforoasa ei
viață, ai rămâne uimit de ceea ce se poate petrece în sufletul unei dansatoare
care totuși mai râde și joacă.
Alte artiste, cu farduri multicolore și cu
pieptul și cu mâinile încărcate de bijuterii false, stau gânditoare, fumând ca
niște locomotive... “
Sursa:
articole din ciclul “Bucureștiul petrece
nopți” - semnată Ion Tik - publicate
de săptămânalul “Ilustrațiunea Română”
– numerele din 28 mai 1931 și 3 iunie 1931 - disponibile online în Bibliotecii Digitale a Bucureștilor.
Niciun comentariu :
Trimiteți un comentariu