Unul dintre cele mai iubite lăcașuri de
cult ale Bucureștiului a fost Biserica Sf. Vineri. Construită pe locul unui
vechi schit în timpul lui Matei Basarab, micuța biserică a fost un loc care a
atras deznădăjduiții, bolnavii, credincioșii plini de încredere în puterile icoanei făcătoare de minuni a Cuvioasei
Paraschieva pe care o adăpostea.
Din păcate, biserica a fost demolată de
autoritățile comuniste: în 19 și 20 iunie 1987 biserica a fost
rasă de pe fața pământului cu ajutorul unor deținuți de drept comun cărora li
s-a promis reducerea pedepsei. Asta pentru că muncitorii aduși de primărie
pentru a dărâma lăcașul au refuzat să facă acest lucru. Tocmai pentru că biserica a avut o viață
atât de tumultuoasă – mi-a atras atenția un articol apărut în “Ilustrațiunea Română”, numărul din 12 octombrie 1932, care surprinde imagini din viața de
atunci a lăcașului sfânt:
“Fericiți acei ce și-au păstrat credința în puterea binefăcătoare a sfinților! I-am văzut venind în
pelerinaj la biserica Sfânta Vineri, la biserica făcătoare de minuni. Ologi, orbi,
bătrâni, mame cu prunci slăbuți în brațe, urcau cu speranță și credință'n
suflet treptele ce duc la altarul care ascultă și alină durerile. Care este taina
misterioasă a icoanelor, a izvoarelor făcătoare de minuni?... Nimeni n'o va
tălmăci vreodată. La Lourdes, în Franța, chiar la noi, la Schitul
Ialomicioarei, am văzut sute de cârje, pe care le-au depus ologii la picioarele
statuilor în urma câtorva rugi fierbinți. „Crede și te vei mântui!" Minunea e a
icoanelor sau a credinței?"
Biserica Sf. Vineri în anul 1932 |
CEI CE CRED ÎN MÂNTUIRE
"Cum am pășit pragul
bisericei, am fost întâmpinat de o femeie mai în vârstă, sărăcuța, purtând bariș
în cap.
- Faceți-mi, vă rog, un bine: dați-mi ceva, cât
vă lasă inima, pentru un maslu de sănătate.
- Dar ce boala ai?
- Eu n'am nimica.
Băiatul îmi zace de un an de lingoare. I-am făcut eu maslu, dar nu i-a ajutat.
Acuma m'au învățat femeile, să-l fac cu bani de căpătat. Așa se zice, că se îndeplinește ruga mai bine, dacă e
făcută din milă de creștin.
Un țăran, copleșit
de suferință, cu fruntea încrețită, se apropie, sfios, de grupul nostru.
- Săru'mâna, n'ați
binevoi să-mi scrieți dv. un pomelnic? Eu nu știu carte…
- Ce fel de pomelnic?
- Iaca l-am adus pe
băiatul meu, fac rugăciune să scape de blestematele alea de arsuri de la inima
! O mână o duce tocmai la stomac, iar cu cealaltă, îmi indică pe fiu-său, un
flăcău de vre'o 25 de ani cu fața pământie, pe care sigur îl roade vreun cancer
sau vre'o tuberculoză.
- Eu nu știu să scriu pomelnic. Dar… la
doctor l-ai dus?
- Ce să-l duc la
doftor? Doftorii îți iau numai banii. Ce să te vindece ei? Nu sunt tot oameni
ca și noi?... Dacă nu te vindecă sfânta biserică… Acuma m'au învățat oamenii să-l
aduc aci la Sfânta Vineri. Am auzit de multe minuni de ale Sfintei.
- Uite - îi arată femeia cu bariș - du-te colo la scriitor; îți face el un
acatist bun.
În căutarea tămăduirii |
Îmi îndrept și eu
privirea spre “masa scriitorului". Se pierde sub mulțimea acelora ce stau
în picioare, în jurul lui, așteptându-și rândul cu smerenie, cu o foaie de hârtie și cu câțiva lei strânși în pumni, să li se scrie acatistul. Majoritatea sunt
femei cu copii mici în brațe. Își împărtășesc una alteia:
- Al meu are friguri.
- Fata mea are bube
pe tot trupul.
- Mie mi-au murit până acum nouă copii. Mai
am trei. Asta e cea mai mică.
- Ce-au avut, maică?
- Au murit de frică. Țipau
noaptea în somn. Nu m'am priceput ce să le fac. Acuma a început fetița asta, cea mai mica, să țipe. Am adus o cămăruță și o rochiță de ale ei, să mi le ție părintele la icoană, să-i iasă frica din
ea. Acuma mă pricep ce să-i fac. M'o ajuta Maica Domnului și Sfânta Vineri...
LA ICOANĂ
În jurul iconiței
de argint a Sfintei, patroana a bisericii, se înghesuie credincioșii să-și
dobândească fericirea. Câte o floare, pe care au sfințit-o mai întâi pe la toate
celelalte icoane din biserică, e depusă, împreună cu o lacrimă, un oftat adânc și
o rugă fierbinte la icoană. Alt îndurerat vine, sărută icoana și-și ia, să
poarte cu sine, una din florile sfințite, ca pe un talisman. Pe fața unei
tinere fete care stă împietrită în fața
icoanei, citesc expresia unei adânci suferințe. O tulbur din reculegerea ei, cu
un cuvânt prin care aș vrea să-i exprim milă și dorința mea umilă de a-i aduce puțină
mângâiere.
- Ești suferindă?
"A da de pomană săracilor înseamna să împrumuţi pe Domnul" |
Drept răspuns, două
lacrimi îi îneacă ochii.
- De ce nu te duci la
spital?
- ...Mie nu-mi poate ajuta spitalul...
Scena aceasta mi-a amintit de Maica Domnului făcătoare de minuni din
Wetzlaar. La picioarele ei sunt depuse sute de inimioare de ceară, de către
acei care vor să fie mântuiți de chinurile dragostei.
APA SFÂNTĂ A SFINTEI VINERI
Într’alt colț al bisericii e izvorul cu apă sfințită. Fiecare credincios ia
într’o sticlă apa sfințită șbea câteva înghițituri. Restul îl duce acasă să dea să bea celor ce n'au venit
la biserică, să fie feriți de boli și de rele. Băutura e împărțită cu zgârcenie:
câteva picături pentru iconița din colțul odăii, câteva pentru copilași, apoi pentru câmp și restul pentru vite. Apa
sfântă și acatistele trebuie să alunge răni și să aducă fericirea în casă.
SLUJBA DE VINERI DIMINEAȚA
În timp ce fiecare
își spune la icoană o taină dureroasă pe care nu i-o poate împărtăși decât ei, ruga preoților e îngânată încet și monoton
în jurul altarului. În biserică se produce deodată rumoare. Părintele s'a
apropiat de Sfânta făcătoare de minuni și va întovărăși ruga sa fierbinte,
numind în parte pe fiecare rob, care-i cere îndurarea. Oamenii se adună cu toții
în jurul preotului să audă când li se citește acatistul.
- Cât îi dai
părintelui? se interesează o babă, la alta, de tariful “scrisorilor către
Dumnezeire".
- Păi, când e așa, cu
ghiotura, îi dau șeu numai cinci lei. Dacă mi-l citește singur, îi dau mai mult.
- Pai ce mi-e cu ghiotura, ce mi-e singur! Acatistul e acatist, rugăciunea o
aude Dumnezeu și între o mie, dacă pornește de la un suflet bun și cu credință...
ICONIȚA CARE OPREȘTE BANUL
Babele sunt obișnuite
de-ale bisericii. Mă adresez lor pentru a afla, care e icoana sfântă, care-ți dovedește
că ți-a auzit ruga, oprind lipit de ea banul pe care i l-ai întins.
- Eu n'am auzit, că ar fi la Sfânta Vineri, icoană care să-ți oprească banul.
- Cum n'ai auzit, soro? Iaca vino să ți-o arăt.
- Eu n'am auzit, că ar fi la Sfânta Vineri, icoană care să-ți oprească banul.
- Cum n'ai auzit, soro? Iaca vino să ți-o arăt.
Baba îmi arată
într'un colț întunecos o icoană veche de lemn:
- Dar să nu încerci minunea, decât dacă ai o rugăminte fierbinte și dacă ești pătrunsă de credință.
- Dar să nu încerci minunea, decât dacă ai o rugăminte fierbinte și dacă ești pătrunsă de credință.
Minunea s'a îndeplinit.
Icoana de lemn i-a oprit bătrâioarei, care i-a cerut fierbinte încă câțiva ani
de viață, un leu, pe care aceasta îl privește, în extaz.
LA POARTA BISERICII
Cine spune că nu se înfăptuiesc minuni?...
Cei ce coboară scările bisericii au alte lumini în ochi și pășesc cu pas de
om sănătos spre poarta lăcașului Domnului. Săracii și negustorii de iconițe și cărți
sfinte le mai dau prilejul de a-și împlini și o datorie sfântă față de D-zeu,
ajutând pe aproapele nenorocit. La poartă stau poate cei mai nenorociți: văduva
cu doi gemeni, orbul, invalidul un trunchi de om, femeia fără picioare. Mă interesez de nenorocirea acesteia din urmă.
Vânzătorul de cărți de rugăciune |
- Mi-a tăiat trenul
picioarele.
- Nu ți-a plătit
calea ferată despăgubire?
- Ba, mi-a dat, dar
mai mult de jumătate mi-a luat avocatul. Cu ce mi-a rămas mi-am luat o căsuță.
Dar tot trebuie să cerșesc.
- Barbat n'ai?
- M'a lăsat cu doi
copii de când cu nenorocirea.
Se închină și ea și
privește lung spre crucea cupolei. Așteaptă și ea o minune de la Sfânta, făcătoare
de minuni.”
Sursa: articolul “Biserica făcătoare de minuni” –
semnat Dania
Luca – fotografii St. Ignat – publicat în revista “Ilustrațiunea Română” - numărul din 12 octombrie 1932 – disponibilă în colecția Bibliotecii Digitale a Bucureștilor
Am scris un comentariu decent, competent, la problemă, şi nu l-aţi publicat. Mi-a apărut răspunsul: "Comentariul trebuie să aibă conţinut". Adică? Mă întreb DE CE? Asta este regimul meritat de cititorii fideli? Păcat ! Fac şi eu parte din branşa jurnaliştilor, nu scriu lucruri aiurea. M-aţi dezamăgit. Din nou - PĂCAT !
RăspundețiȘtergereDin pacate cred ca ati gresit ceva la publicarea comentariului - iar textul pe care l-ati vazut afisat era unul generat automat de google - blogger. Eu nu am optiunea de aprobare a comentariilor scrise de cititori - asa ca ele se publica automat dupa scriere. Dovada fiind chiar comentariul tau de acum. Pot cel mult sa sterg definitiv un comentariu - daca contine mesaje si cuvinte "neconforme' - dar asta nu e cazul tau. Ca sa iti scriu textul "Comentariul trebuie să aibă conţinut" - trebuia sa fiu in acel moment online si sa vad ce scrii, ceea ce ar fi fost imposibil. Probabil ai sters din gresala textul inainte de al publica...
RăspundețiȘtergereAsa ca te rog sa revii cu comentariul initial !
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
RăspundețiȘtergereAcum pe locul initial al Bisericii Sfnta Vineri ”Hereasca” se afla un bloc comunist cu arhitectura nord-coreeana specifica zonelor disparute a Cauzasilor si a Caii Vacaresti. Tot bulevardul victoria socialismului a ras strazi si cartiere intregi de la Bariera Vergului si pana la Uranus. In acest spatiu sunt astfel de constructii comuniste tipic nord coreene. Culmineaza cu magaoaia numita casa poporui.Nu sunt de acord cu specificatia ca sa dai de pomana la cersetori bani sau alte bunuri face parte din darnicia domnului. Nimic mai fals: ca si acum, si atunci cat si din vremurile de dezvoltare a Bucurestiului au existat cerserori: putori care nu muncesc si prostesc lumea. Niste paraziti care traiesc din munca altora. Azi, mafia cersetorilor este foarte dezvoltata si bogata. Nici nu va imaginati cati bani au capii acestor retele. Dar asta este alt subiect.
ȘtergereP.S. Sunt foarte interesante misterele constructiei casei poporului si tunelele secrete descoperite cu ocazia distrugerii Dealului Arsenalului(Uranus) cat si a cartierului Antim-Izvor-Calea Rahovei. Aceste tunele au existat si mai exista si azi.
frumos si interesant articol!
RăspundețiȘtergereMultumesc. Ca de obicei iti spun ca... te mai astept pe blog!
ȘtergereCred că Sf Vineri e Cuvioasa Paraschiva, dar sigur n-aș putea spune.. Știu că tradiția spune că Sf. Paraschiva avea obicei să postească vinerea.. Dar ar putea fi Sf. Vineri în sensul că Isus a fost crucificat și a murit într-o vineri.. Sărăcia, oamenii fără posibilități materiale, oameni cu boli sau cei invalizi, au fost dintotdeauna, de fapt și Biblia spune că întotdeauna vor fi săraci. Cred în puterea faptelor bune, și am auzit de puterea credinței..
RăspundețiȘtergereDa, Sf. Vineri e cuvioasa Paraschiva. In greacă, Paraskevi se numește și ziua de vineri, a Sfintei Paraschiva, la fel cum duminica este Kiriaki - a sfântului Chiriac. La bulgari, vineri e Petăk, iar pe sfântă o cheamă Petka...
ȘtergereMulțumim pentru precizări, Marina. Te mai aștept pe blog!
Ștergere