Biserica Stavropleos şi blestemul clopotelor

Fără doar și poate, unul dintre cele mai frumoase lăcașuri de cult din București este Biserica Stavropoleos. Sufocată azi între construcțiile monumentale care o înconjoară, reușește totuși să supraviețuiască și să impresioneze.  

 

Biserica Stavropoleus - fără cupola cu care
 a fost înzestrată la începutul secolului XX

 

Construită în anul 1724 în stilul brâncovenesc prin stăruința arhiereului Ioanichie Stavropoleos, biserica a fost înzestrată de acesta și cu numeroase proprietăți care urmau să îi asigure veniturile. Printre acestea, un han și treisprezece "prăvălii”, cele mai multe dintre ele “cu etaj”, situate pe străzile Stavropoleos, Lipscani și pe strada Germană. Inițial, bisericuța nu avea o cupolă, așa cum se poate vedea într-o gravură de la mijlocul secolului al XIX-lea. Construcția a fost înzestrată cu o turlă în timpul lucrărilor de renovare conduse de arhitectul Ion Mincu la începutul secolului XX.

Văduvită azi de "toate acareturile”, biserica rezistă încă așa cum au clădit-o înaintașii noștri. Puțină lume mai știe însă frumoasa legendă a clopotelor bisericii Stavropleos. Eu am găsit-o povestită cu har în paginile revistei „Ilustrațiunea Română”:

 

Biserica Stavropleos - scurt istoric

„Puțini dintre bucureștenii ce trec de sute de ori pe zi prin spatele Poștei Centrale, vor fi știind că îngrămădită între palatele monumentale ale unor institute de credit, se află unul din cele mai prețioase juvaieruri artistice ale Capitalei noastre. Biserica Stavropoleos, vizitată mai mult de străinii veniți de peste hotare, care cunosc din cărți și “baedekere" adevărata însemnătate artistică a acestui  monument istoric, este foarte puțin cunoscută de locuitorii autohtoni. Împodobit cu frescele ale celor mai talentați zugravi bisericești, interiorul acestei biserici a fost renovat de marele arhitect Ion Mincu iar de atunci nu s'a mai făcut nimic pentru reparare, din lipsă de fonduri. Comorile de artă, argintăriile și cărțile au fost duse la diverse muzee, și chiar în vechea casă a bisericii s'a alcătuit un muzeu și un atelier de sculptură.

Mănăstirea Stavropoleos în vechea ei înfățișare

Și iarăși puțini bucureșteni  își vor fi aducând aminte că biserica aceasta avea aproape în stradă o clopotniță cu patru clopote. Unul mare și ceva mai nou, iar trei mici, cu sunet de argint, cari s'au pus din dania boierului Stavrake Clococenu, cum iscălește el pe acte în anul de grație 1812, adică în anul când Basarabia a trecut în robia rusească. Ienachie Stavropoleos, călugărul după numele căruia se trage numele bisericii e, după câte se pare, strămoșul boierului Clococeanu. Acesta a lăsat cu limbă de moarte dispoziția așezării celor trei clopote mici, de aramă, care au dăinuit multă vreme. Acum, după dărâmarea clopotniței însă, nu se mai știe de soarta lor.

Biserica Stavropoleos azi

Stavropoleos, a cărui piatră de mormânt cu litere chirilice se află astăzi în curtea bisericii ce-i poartă numele, venise la noi în țară de mulți ani, ajungând negustor bogat. Când a simțit că i se apropie sfârșitul a îmbrăcat rasa călugărească și a purces la clădirea acestei biserici, pentru care a adus pe cei mai buni meșteri zidari din țară și din străinătate. 

Biserica Stavropleos - blestemul clopotelor

 

Din averea lăsată moștenire a lăsat cu blestem, ca nepoții săi să îngrijească de biserică, și să’i facă o clopotniță cu clopote multe și frumoase. Boierul Clococeanu, unul dintre moștenitori, uitând de blestemul călugărilor, s'a pus pe trai bun cu banii moșteniți. Dar într'o bună zi, fiica lui cea mai mare, Ileana, s'a aruncat în heleșteul de la via Târca, dinspre Dudești-Cioplea și s'a înecat. Pasă-mi-te iubea Mira fără nădejde pe o beizadea, căreia nu-i păsa de ochii ei frumoși. Speriat de acest tragic avertisment de dincolo de mormânt, boierul Clococeanu s'a cumințit și din marea lui avere a comandat la un vestit clopotar trei clopote mici de aramă iar când a fost gata de turnat, nefericitul boier a lăsat în metalul topit să curgă lacrimi din ochii lui îndurerați, ca să sune bine a jale clopotele blestemului.

Biserica Stavropleos - în dreapta se poate vedea
vechea clopotniță cu cele "trei clopote de aramă"

Când au sunat prima oară clopotele Clococeanului, s'au adunat oameni din șapte mahalale să le audă căci sunau mai jalnic decât doina cea mai jalnică. Sunetul era curat ca lacrima Clococeanului și adânc, cum e adâncul în care a pierit frumoasa Ileana, cea nefericită. Legenda spune însă că clopotele acestea au adus nenoroc celor ce le-au făcut și neamul lor a decăzut până a pierit aproape de tot.

 

Legenda aceasta romantică am auzit-o într’o seară din postul Sf. Paști, când vegheam alături de economul Ilarion al mănăstirei Neamț, răposat de mult întru Domnul. Era o seară limpede de April, cu stele multe pe un cer neted de nori. Și povestea molcomă a starețului Ilarion, care se retrăsese din vâltoarea lumei pentru o pricină de dragoste, mi-a rămas ascunsă, într’un colț al inimei cu tot decorul acela maiestos al nopții de April, al munților și al luminițelor din mănăstirea întunecată. De Paștile anului 1935 vizitând monumentul de artă de la Stavropoleos, mi s'a deșteptat amintirea de demult a legendei economului Ilarion.” 

 

Sursa: articolul “Biserica Stavropoleos -  Legenda clopotelor” – semnat “I.” – publicat în numărul special de Paști 1935 al revistei “Ilustrațiunea Română”  - citit din colecția Bibliotecii Digitale a Bucureștilor