Sănătate și frumusețe canină în Bucureștiul interbelic

Istoria societăților pentru protecția animalelor începe în România undeva pe la începutul secolului trecut. În 1908 era constituită deja prima societate de acest gen, iar membrii acesteia puteau să dea în judecată pe cei care maltratau animalele, cărora li se putea aplica o amendă cuprinsă între 5 și 10 lei în baza aplicării – celebrului și controversatului în epocă - articol 385 alin. II din Codul penal.

 

În perioada interbelică, protecția animalelor avea așadar deja un istoric. Era celebru prin mahalalele bucureștene un autobuz mare negru pe care scria: “Dispensarul poporului pentru animalele bolnave ale săracilor”. 

---

---

Dispensarul ambulant aparținea unei organizații londoneze înființate de o anumită doamnă Dickin care deținea astfel de autobuze în Anglia, Franța, Tanger, Egipt și în România. Am găsit chiar o relatare în presa vremii despre existența și misiunea acestuia:

 

Crucea Roșie pentru animale

Dispensarul animalelor sărace (un reportaj din 1934)

“Mașina aceasta e azi un prieten al mahalalelor. Cutreieră colțurile cele mai sărace, depășește marginile orașului, iese afară, pe șosele, colindă satele pentru a duce alinarea sau tămăduirea câinilor, cailor, tuturor animalelor, pe care proprietarii n'au mijloace să le îngrijească. Un mic spital ambulant, care pleacă pe drumuri în căutarea bolnavilor. Se oprește în strada mizeră. Doctorul pășește într-o curticică.

• N'aveți ceva animale bolnave? Vi le caut eu!

Fotografie de la un concurs
de frumusețe pentru câini
organizat în București în anul 1934

Omul sărac privește neîncrezător: să-i spuie? Să nu-i spuie ? Cățeaua lui, care-i păzește de patru ani bulendrele, zace și chelălăie de trei zile. Acesta o fi vreun doctor “șomer". Nu-i vin clienții acasă și a pornit după ei. I se rupe inima că-i moare Zinca, dar îi e teamă să nu-l râdă mahalaua când o auzi c'a dat bani la “doftorul" de câini. Asta-i pentru boieri...

• Nu te costă nici un ban.

Medicul veterinar a aruncat cuvântul magic cu care și-a deschis drumul spre bietele viețuitoare chinuite pe care capriciul destinului le-a strâns pe lângă bordeiele celor săraci.

Minunea automobilului care trece pe la casele celor săraci, lecuind javrele lor fără de pedigren, se răspândește cu iuțeala fulgerului pe la toate periferiile. Cei cari au nevoie de ajutor, ies în poartă și așteaptă neliniștiți, privind în zare, până ce sumbra siluetă își face apariția după colțul străzii... “.  

 

(articolul “Crucea roșie pentru animale” – semnat Daria Luca – “Ilustrațiunea română” – 14 noiembrie 1934)

Maidanez interbelic pe masa de operație

Primul „Institut de frumusețe pentru câini” din România

Cu toate acestea, până acum câteva zile, credeam că institutele de înfrumusețare destinate rasei canine sunt un apanaj al epocii noastre. Un articol din revista „Ilustrațiunea română” anunța însă cu surle și trâmbițe – e drept, cu umor și cu un ton ușor sarcastic – înființarea primului „Institut de frumusețe pentru câini” din România încă în anul 1934: 

“Patima de civilizare a ajuns la noi un soi de psihoza colectivă. Toată lumea vrea să realizeze lucruri occidentale. Nu ați citit la rubrica de “curiozități" a ziarelor că în străinătate au luat ființă “Institute de frumusețe" pentru câini? Se poate ca Bucureștii, capitala României, care produce un tip de câine standard: ciobănesc, de rassă curată, superioară, să nu posede un asemenea institute ?!... Iată de ce o mână de oameni de inimă, proprietari de câini de rasă, în lupta lor pentru occidentalizarea Capitalei și pentru frumusețea câinilor bucureșteni, au înființat abia de câteva zile primul salon pentru înfrumusețarea acestora.”

Firma primului "Institut  de înfrumusețare canină"
 din București - 1934

Vizită la salonul de lux canin: „Nenea Dotolu” și pacienta Puffy  

 

Reporterul interbelic chiar face o vizită la “curiosul” institut proaspăt înființat. Interesante sunt însă și informațiile despre metehnele și mentalitățile de atunci, atât de asemănătoare cu cele care caracterizează și România de astăzi:

“Institutul de frumusețe se compune dintr'o cameră de primire și consultații, din o sală de baie, una de operații și înfrumusețare și o sală pentru boli contagioase. Totul e nou, curat, strălucitor. Cei doi medici au halate albe, impecabile, iar ajutorul, mâinile proaspăt spălate. Cel mai bine îngrijit leagăn de copii nu se poate compara cu acest cochet local, destinat frumuseții potaielor de lux.

Planuri de vacanță

Una din primele cliente e “Puffy". Un “griffon" corcit cu “terrier", durdulie și cu părul mătăsos zburlit pe ochi. Puffy are sarcina înaintată, e aproape de naștere și a căpătat o exemă, fiindcă mănâncă prea multă carne. D-na, stăpâna, lămurește cu multă îngrijorare că toată noaptea Puffy a avut un somn foarte agitat… Pe masa de consultație, Puffy tremură de frică. Mâna parfumată a stăpânei îi mângaie capul ciufulit și-l strânge la sân.

• Nu-ți fie frică, “nenea dotolu" nu-ți face rău!

Puffy se calmează și “nenea dotolu" a pipăie, o examinează cu deosebită atenție.

• Îi trebuie regim. Mănâcă prea multă carne. Nici sosurile și nici oasele nu sunt permise! Mai cu seamă laptele e strict interzis!

• Laptele? În fiecare zi îi dădeam o jumătate kilogram ! Știți, e înainte de naștere.

Tânăra doamnă se înduioșează pentru viitorul fericit eveniment. Nouă ni se strânge inima. Când te gândești că sunt în București mii de familli sărace care nu au cu ce să-și hrănească noii născuti!... Regimul prescris lui Puffy e următorul: paste făinoase cu unt, brânză sărată, supe dense de zarzavat, iaurt și dulciuri. Nimic mai mult. Câteva injecții contra exemei și toaleta, regulat. I se face deocamdată o baie cu apă caldă, fiartă electric și un duș bun. I se mai taie puțin părul crescut prea abundent și unghiile ce amenință să strice puritatea rassei...

Puffy la băiță

La plecare, doamna cumpără un pachet cu biscuiți, un produs “importat din străinătate", compus din extract de oase si vitamine. A costat câteva sute de lei. Dar Puffy merită: Știe să facă tumbe ca un adevărat câine de circ. Ni se mai spune o noutate de mare importanță: la congresul internațional de chinologie, care se va ține la Monaco, în 1934, pentru prima oară va fi reprezentată și România. Se va discuta între altele și recunoașterea rassei naționale a câinilor ciobănești. E un semn al timpului. Am pornit-o serios pe calea progresului. Dar mai este un mare pas de făcut. În țara noastră, unde mor 65 la sută dintre sugaci, nu s'a gândit încă nimeni la frumusețea pisicilor!

Am părăsit “Institutul de infrumusețare a câinilor'', gândind la o veche zicătoare:

• Ce-i lipsește chelului?”

O familie de terrieri interbelici

 

Povestea acestui prim „institut de înfrumusețare” ne arată că, dincolo de trecerea deceniilor, dorința românului de a fi „în rând cu lumea” și contrastul izbitor între luxul elitist și realitatea dură a mahalalei au rămas constante ale spiritului autohton. Fie că vorbim despre Bucureștiul de ieri sau cel de azi, grija pentru prietenii noștri necuvântători rămâne o oglindă fidelă a empatiei și a priorităților unei societăți în plină transformare. 

 

Explorează și alte pagini din istoria vie a Bucureștiului

Dacă farmecul străzii Bazaca v-a trezit nostalgia după parfumul epocii interbelice, vă invit să descoperiți și alte locuri emblematice care au modelat spiritul bucureștean. Puteți face o plimbare imaginară pe Lipscani – strada vanităţilor, centrul eleganței de odinioară, sau puteți simți pulsul mulțimii într-o zi în "Piața Mare" a Bucureștiului interbelic, unde forfota și poveștile se împleteau la fiecare pas. Pentru cei pasionați de comerțul pitoresc la marginea orașului, Târgul Vitan de altădată oferă o perspectivă inedită, în timp ce o incursiune în Cartierul Tei de altădată vă va dezvălui farmecul boem al „mahalalei celor 400 de cârciumi”.

 

 

Sursa: Articolul “Ce-i lipsește chelului?” – semnat “Rex” – “Ilustrațiunea română” din 1 ianuarie 1934.

 

---

 

---

---

---