Acum două
secole Bucureștiul era un oraș cu mult mai mic decât cel pe care îl știm astăzi. Străzile
importante erau în continuare pavate cu grinzi de lemn dar - începând cu anul
1830 – au început să fie amenajate și primele străzi pavate cu piatră de râu. Boierii nu
mergeau în acele vremuri niciodată pe jos – ar fi fost o mare rușine pentru
rangul lor – și de aceea caleașca, butca
sau rădvanul îi aștepta mereu la scară. Boiernașii și slujbașii mai mici se
deplasau de cele mai multe ori călare. Negustorii și mahalagii mai înstăriți
foloseau droștele. Toți ceilalți
locuitori ai Bucureștiului mergeau pe jos. Abia
începând cu anul 1828 oamenii de rând au primit dreptul de a se deplasa
utilizând trăsurile sau birjele.
“Până în 1872, marea majoritate a cetățenilor
orașului București se mulțumeau să călătorească pe jos sau cu trăsurile care erau de două categorii,
clasa întâi cu numere albe și clasa a doua cu numere roșii, cu birjele de Herasca sau cu trăsuri de casă” (1)
Începând cu anul 1859, populația din noua
capitală a Principatelor Unite a început să crească exploziv. În aceiași perioadă s-au făcut și primele lucrări de anvergură pentru modernizarea orașului – care includeau și construirea de străzi și de bulevarde mai largi și mai drepte.
Trăsurile, din ce în ce mai multe, începeau să nu mai facă față necesităților
capitalei iar edilii trebuie să țină seama de această nouă realitate.
Tramvaiele trase de cai
Ca urmare, în anul
1871, o societate engleză a obținut autorizația de a construi în București primele linii pentru tramvaiele trase de cai. Peste doar un
an, în 1872, “într-o zi frumoasă zi de
mai, se zărește pe Calea Moșilor un vagon galben cu imperială deasupra. Pe
vagon scria The Bukarest Tramways.
Conducătorii erau români, dar inspectorii străini; toți aveau uniforme și șepci
roșii. Vă închipuiți surpriza cea mare a locuitorilor: bucătăresele lăsau ciorba pe foc și alergau să vază tramway-ele. Pe
drum, lumea sta uimită și cu ochii ațintiți ca la ceva nemaivăzut de ei. Dar
poporul nu putea să zică tramvai: zicea traivan,
trangavan, tranca-fleanca.” (1)
Tramcarul lui Toma Blându |
Pe străzile pe
care nu erau construite linii de tramvai, circulau așa numitele “tramcare ale lui Toma Blându”, mijloace
de transport foarte apreciate de bucureșteni și preferate de multe ori
tramvaielor cu cai deoarece erau mai ieftine și circulau prin zone de interes
major pentru ei. Au devenit celebre însă mai ales datorită zgomotului infernal
pe care îl făceau roțile lor de fier care alergau pe caldarâmul de piatră al
străzilor.
Tramcarele au circulat până prin anul 1904: “Cel dintâi
care a bănuit marile resurse de câștig pe care le putea oferi circulația
capitalei în devenire, s'a numit Toma Blându. În aducerea aminte ale bătrânilor
mai circulă încă acest comparativ: “huruie
ca tramcarul lui Toma Blându". Închipuiți-vă un soi de camion lung, cu
bănci pentru pasageri pe lături, a cărui originalitate consta mai ales în roțile
aproape minuscule. Acestor roți, care nu ar fi reușit cu nici un preț să amortizeze
bălămbăneala fierăriei vechi, li se datora mai ales, zgomotul devenit proverbial.
Tramvai cu cai - spre Belu |
În plus se adăuga pavajul desfundat, legendar
al Bucureștilor de atunci. Tramcarul era tras de trei cai, înhămați unul
alături de altul, care contribuiau și ei la pitoresc prin faptul că spiritul
economicos al lui Blându nu se încumeta încă la alte achiziții decât la
gloabele oborului, care reprezentau reforma hergheliilor boierești. Și dacă
s'ar fi rupt o roată sau s'ar fi prăbușit surul cu părul căzut, savoarea
spectacolului rămânea egală. Pasagerii coborau în mijlocul străzii să-și
continue pe jos restul drumului, în timp ce reparațiile începeau. Și după alte
câteva ore, tramcarul se urnea în chiotele pline de veselia izbânzii ale
vizitiului-conductor. Spectacolul acesta nu era rar și putea să fie întâlnit în
traseul, de altminteri singurul, pe care tramcarul își făcea cursele: Piața Sfântul Gheorghe - Gara de Nord.” (2)
l
Tramvai cu cai in Bucureşti |
Pe la începutul secolului al XX-lea apar pe
străzile Bucureștiului primele automobile și primele “mașini
de piață” (echivalentul taxi-urilor
de azi). Cu toate acestea de pe străzile tot mai aglomerate ale capitalei nu
dispar - până pe la mijlocul anilor ’30 - nici celebrele birje ale muscalilor.
Un tramvay cu cai... aglomerat |
Tramvaiele electrice
Modernizarea transportului
în comun începuse însă și nu mai putea fi oprit. Prima linie electrică pentru tramvaie din București s-a dat în folosință în anul 1894, pe
traseul Obor - Cotroceni. Un deceniu
mai târziu rețeaua urbană de transport avea deja 75 de km. de linii de tramvai
– dintre care 26 de km. de linie dublă (în anul 1906).
Tramvai electric în Piața Sf. Gheorghe |
“În sfârșit, începe
lupta dintre capitalul belgian și cel englez prin cele două concesiuni ale rețelelor
de circulație. Primul fir electric a străbătut bulevardul Elisabeta care, după
cum se vede, a rămas și astăzi artera principală. Înmulțirea populației implica
progresul acestor întreprinderi, astfel că în anul 1895 capitala are la dispoziție 36 vagoane cu cai și 4 electrice, ceea
ce, a se recunoaște, însemna mult.” (2) Cu
toate acestea, tramvaiele trase de cai au rămas, până prin anul 1929, o prezență comună pe străzile
Bucureștiului.
Tramvaie electrice de pe Calea Moșilor |
Înființarea STB - Societatea Comunală pentru Construcțiunea și Exploatarea Tramvaielor în București
Înființarea STB - Societatea Comunală pentru Construcțiunea și Exploatarea Tramvaielor în București
Un alt reper important în istoria
transportului în comun bucureștean este anul 1936, an în care STB - "Societatea Comunală pentru Construcțiunea și Exploatarea Tramvaielor în București" - a obținut și exclusivitatea transportului în comun cu autobuze în
capitală. Societatea avea deja în parcul propriu un un număr de aproape 400 de
autobuze Renault, Chevrolet și Henschel și opera pe 22 de linii. După război, în anul 1949, s-a inaugurat și prima linie de troleibuz pe traseul Piața Victoriei - Hipodromul Băneasa.
Autobuz Chevrolet -1929 |
Cu toată această diversitate a
mijloacelor de transport în comun de pe străzile capitalei, încă din perioada
interbelică se simțea nevoia mutării acestuia în subteranele Bucureștiului: “Bulevardele, dublate în lărgime și netezite prin dărâmarea
colțurilor, au devenit neîncăpătoare. Curând,
foarte curând, va fi nevoie de echipele unor cârtițe omenești, să zgâdărească
adâncurile capitalei, pentru ca șuvoiul care nu mai încape în lumina zilei
să-și găsească un drum rapid și confortabil. Ascensoarele vor urca pe străzi
verticale și prin tunele oamenii își vor continua clocotul vieții.” (2)
Automobilele, tramvaiele și trăsurile coexistau pe străzile Bucureștiului interbelic |
Metroul bucureștean
Primele planuri
pentru construcția unei linii de metrou în București datează din
perioada 1936 - 1940. Izbucnirea celui de Al Doilea Război Mondial a amânat, din
păcate, cu câteva decenii împlinirea acestui vis al bucureștenilor. Inaugurarea primei linii de metrou – cea dintre stațiile Timpuri Noi și Semănătoarea - a avut loc abia în 16 noiembrie 1979.
Surse:
(1) “Din Bucureștii de altă dată” – Geoge Potra
(2) articolul “De la tramcarul lui
Toma Blândul la… 8 cilindri” – semnat “F. C.” - publicat în revista "Ilustrațiunea română” - numărul din 15 februarie
1933
Interesantă evoluția transportului public de persoane în Bucureștii de altădată!
RăspundețiȘtergereMultumesc Gigi ca ai revenit pentru o plimbare virtuala cu tramcarul lui Toma Blandu...
RăspundețiȘtergereDoar mie mi se pare de vis perioada din vremurile trecute? Mi-ar placea sa ma intorc in timp. Multumesc pt un articol de basm
RăspundețiȘtergereAu fost timpuri cu lumini dar si cu umbre - asemeni tuturor vremurilor. Te mai astept pe blog, Vero.
Ștergere