De ieri și de azi: Căţelul pământului

Recomandări:

Căţelul pământului

Între creaturile supranaturale imaginate de poporul român, Cățelul pământului ocupă un loc aparte. De ce aparte? Pentru că, spre deosebire de ursitoare, zâne, iele, stafii, strigoi sau joimărițe – ca să numesc doar câțiva dintre acești prieteni sau dușmani imaginari ai românului – Cățelul pământului (numit și Câinele pământului, Grivan sau Țâncul pământului) are un corespondent în lumea reală. Acest corespondent este un rozător care se hrănește cu rădăcini și care trăiește în tainica lume subpământeană, ascuns de ochii oamenilor: orbetele.


Mitologie populară
Cățelul pământului

Cățelul pământului - legende

 
Conform legendelor însă, Cățelul pământului este o vietate, se pare asemănătoare câinelui, dacă nu chiar un câine, care trăiește în fundul pământului, departe de sate, deci de locurile în care se fac fântâni. Câteodată iese noaptea pe fața lumii, și prin lătrăturile lui, dacă nu și prin mușcătură, caută să înspăimânte ori să vatăme pe drumeții rătăciți când întunericul este mai greu. Sunt oameni care povestesc că l-au văzut, că l-au auzit; alții spun chiar că îl aud lătrând în fundul pământului, dacă pun urechea în pământ.” *)

Această credință este menționată de Mihai Eminescu în poezia “Strigoii”:

"În numele sfântului
Taci, s-auzi cum latră
Cățelul Pământului
Sub crucea de piatră
."

Cățelul pământului speria și alunga chiar celelalte duhuri adunate prin locurile pe unde el hălăduia:

“Duhurile nu se simt la locul lor
pe unde buha uhuie înfiorând.
Pe unde latră cățelul-pământului
ele se simt la fiece pas stingherite.”
(Lucian Blaga – “Duhuri și oglinzi”)

De ce trăiește "Cățelul pământului" ascuns de privirilor oamenilor

 
O frumoasă legendă care circula în vechiul Regat încerca să deslușească motivul retragerii în subteran a acestei vietăți. Legenda spune că la început orbetele era un câine care păzea curtea unui gospodar bogat. Într-o bună zi, Dumnezeu însoțit de Sf. Petru, se plimbau printre oameni ca să le vadă nevoile. În timpul plimbării ei au ajuns și prin preajma casei bogatului. Acesta însă, văzându-i îmbrăcați sărăcăcios, și-a asmuțit câinele asupra lor. Dumnezeu s-a supărat și a privit mai întâi pe gospodarul cel bogat iar acesta s-a transformat pe dată în scrum. Și-a întors apoi privirea către câinele lui de pază, iar acesta, de frică, s-a făcut mic și s-a ascuns în pământ. De atunci, câinele pământului trăiește sub pământ, ascuns privirilor oamenilor.


Cățelul pământului
Orbetele mic

Iată ce relatează etnograful
Romulus Vulcănescu în studiul "Mitologie Română":
 
"Cățelul pământului duce o viață subterană în preajma cimitirelor din afara satelor, a crucilor și troițelor de hotare. Are înfățișarea unui câine scund, lung, de culoare albă, cu ochii nu vede, o gură puternică, un glas strident. Iese noaptea din pământ, umblă lătrând în preajma drumurilor, a pădurilor și în pustietăți. (...) Făptură mitică funerară se aseamănă cu Cerberul, iar în privința obolului (cerut de la morți), cu Charon, care pentru același obol trece sufletele cu barca lui infernală peste Styx. Doar se aseamănă, el nu are legătură cu trecerea sufletelor peste Apa Sâmbetei, în drum spre Iad, deși deține atribute infernale. (...) Lătratul lui strident prevestește moartea sau alte nenorociri pe capul celui care-l aude la miezul nopții, între toaca din cer și cântatul cocoșilor. Din folclorul mitic cățelul pământului pătrunde în plastica ecleziastică, în care îl întâlnim sub formă de suporturi-picioare de jilțuri în două biserici bucureștene - Sf. Ilie Rahova și Mielari."



Cățelul pământului - superstiții 

 

Cățelul pământului – creatură fantastică moștenită se pare din mitologia dacilor – aduce nenoroc celui care întâmplator îl vede și este cel care prin lătratul puternic, „cu glas ca de zimbru”, prevestește moartea. El controlează mormintele și mușcă morții de nas sau de urechi dacă nu au fost înmormântați respectându-se datinile:

Trei zile și trei nopți de-a rândul, cât stă mortul la început în groapă, vine la el Țâncul pământului și-l întreabă:

- Ce-ai venit peste mine?
Mortul îi răspunde:
- Am să plătesc!
Dar Țâncul pământului nu-l slăbește și trei zile și trei nopți la rând tot îl cihălește și-l trage de nas. A treia zi el zice:
- Plătește-mi!
Și mortul, de are un ban în mână, îl plătește; de nu, i se roade nasul, de merge omul slut la judecata de apoi.” *)

Țâncul pământului

Tocmai de aceea, prin Transilvania, după înmormântare, merg două-trei neamuri la mormânt, îl stropesc cu apă, îl tămâiază și fac 15 mătănii, în timp ce toiagul arde, pentru ca mortul să nu fie lătrat de Cățelul pământului”.

Țâncul pământului și albina

 
Voi încheia spunându-vă o altă frumoasă legendă în care Țâncul pământului apare în prim-plan:
 
Se zice că Dumnezeu, când a urzit lumea, a urzit prea multe și că acestea nu încăpeau sub cer. Ce să facă? Ce să dreagă? Ca să afle, trimite albina să ispitească pe Țâncul pământului. Albina a mers la Țâncul pământului, dar acesta n’a voit să-i spuie:
- Dacă-i Dumnezeu, lasă că știe singur ce să facă!
Albina, cuminte, nu s’a dus, ci s’a ascuns lângă poarta lui. Țâncul pământului, crezând că-i singur, a zis:
- Hm! El mă întreabă pe mine ce să facă. Da de ce nu strânge pământul în mână, că s’ar face ici dealuri, colo văi, și atunci toate ar încăpea pe lume.
Albina cum a auzit, a zburat la Dumnezeu și i-a spus ce a auzit. Dumnezeu, pentru lucrul acesta a blagoslovit-o să facă miere și oamenii să mănânce. De aceea e albina bună la Dumnezeu.” *)



Sursa:

*) Tudor Pamfile – studiul „Mitologie românească - Dușmani și prieteni ai omului” – 1916)

19 comentarii :

  1. Frumoase legende. Si interesante, mai ales ca nu le cunosteam... :)

    RăspundețiȘtergere
  2. Pe masura ce le gasesc, vi le spun si voua!

    RăspundețiȘtergere
  3. Iată ce relatează etnograful Romulus Vulcănescu în volumul său Mitologie Română: "Căţelul pământului duce o viaţă subterană în preajma cimitirelor din afara satelor, a crucilor şi troiţelor de hotare. Are înfăţişarea unui câine scund, lung, de culoare albă, cu ochii nu vede, o gură puternică, un glas strident.Iese noaptea din pământ, umblă lătrând în preajma drumurilor, a pădurilor şi în pustietăţi.(...) Făptură mitică funerară se aseamănă cu Cerberul, iar în privinţa obolului (cerut de la morţi), cu Charon, care pentru acelaşi obol trece sufletele cu barca lui infernală peste Styx. Doar se aseamănă, el nu are legătură cu trecerea sufletelor peste Apa Sâmbetei, în drum spre Iad, deşi deţine atribute infernale (...) Lătratul lui strident prevesteşte moartea sau alte nenorociri pe capul celui care-l aude la miezul nopţii, între toaca din cer şi cântatul cocoşilor.Din folclorul mitic căţelul pământului pătrunde în plastica ecleziastică, în care îl întâlnim sub formă de suporturi-picioare de jilţuri în două biserici bucureştene - Sf. Ilie Rahova şi Mielari."
    Evident, dacă acestea mai există, nu au fost dărâmate de către "Cel mai iubit dintre pământeni" în anii lui de paranoia

    RăspundețiȘtergere
  4. Multumesc pntru completari anonimule. Am adaugat citatul din Romulus Vulcanescu in articol, acolo unde ii este locul.

    RăspundețiȘtergere
  5. Foarte interesant, mi.a placut mult.

    RăspundețiȘtergere
  6. Tare frumos articol. Și foarte bine documentat. Multe din cele scrise aici, sunt o noutate pentru mine. Mi-ar place să fie de-adevarat câine, deși știu că este vorba despre cârtița. Dar făpturile fantastice, trebuie să aibă locul lor, și legendele, sunt locuri potrivite.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Si totusi cainii pamantului nu sunt cartitele. Sun orbetii, rozătoare subterane foarte specializate, care trăiesc permanent în galeriile pe care le fac rozând și scurmând pământul cu picioarele dinainte. Galeriile sunt complicate și pământul scos este ridicat în mușuroaie mari, cu un diametru de ½ m, dar uneori și de 2 m. Denumirea de "orbeți" provine de la faptul că pleoapele lor sunt lipite, și din cauza aceasta pot simți cel mult deosebirea dintre întuneric și lumină, și numai în măsura în care lumina trece prin pleoape. Se hrănesc cu rădăcini, tuberculi și chiar plante verzi, producând pagube în grădinile de zarzavat.

      Ștergere
    2. Intr-adevar nu e cartita, dar tocmai caracteristicile descrise mai departe in raspuns sunt caracteristice cartitei :o) Orbetele sapa cu dintii aia "frumosi", nu foloseste labele anterioare (care nu au ghearele inspaimantatoare ale cartitei); iar ochii nu au pleoape lipite, ci sunt chiar acoperite cu un strat protector de piele - desi structuri primitive oculare exista, iar orbetele are un ritm circadian asemenator mamiferelor terestre; in plus e mai mult de dimensiunile unui sobolan mare decit a unui caine ... ceea ce ne aduce la animalutzul descris in fragmentele din articol - dupa comportamentul nocturn, departe de sate (in general), dimensiuni si zgomotele asemanatoare cu cele ale unui caine as zice ca ar putea fi mai degraba vorba de... bursuc :) ... decat de orbete (in plus are niste dungi albe pe spate, care s-ar potrivi culorii albe descrise de Romulus Vulcanescu). Sincer, sa umbli noaptea prin pustietati, pe intuneric si sa auzi fosgaind in apropiere, grohaieli si pufnituri, umbre albe alergand in jur - nu e pt cei slabi de inima :) ...Dar nu gasesc nimic din asemanarea animalului cunoscut azi ca Tancul pamantului in descrierea creaturii mitologice. E curios cum de nu s-a bagat nici un biolog sa discute creaturile astea fantastice la noi...?!

      Ștergere
    3. În cazul creaturilor din legende trebuie întotdeauna să rămână și un dram de mister, nu-i așa?

      Ștergere
    4. :) Oarecum de acord; dar daca se suprapun lipsei unei educatii stiintifice solide, pot naste monstri inspaimantatori... E hazliu totusi ca am ajuns la "masa de discutii" a blogului dvs. cautand informatii despre animalutzul real tzancul pamantului intr-o tentativa de a scapa de obsesiva poveste real-imaginara a bestiei din Gevaudan - vinovat de instigare fiind filmul francez "Le pacte des loups" (conflictul dintre superstitie si stiinta in perioada Iluminismului european fiind unul din subiectele filmului). Se pare ca iarna ramane totusi momentul preferat pt rascolirea bestiarelor :D ... (si ca sa dam Cezarului, ce e al Cezarului, orbetele ramane un combatant formidabil in lupta gradinareasca - se pare ca in afara exterminarii, cu trimitere medievala :o/, (si in lipsa pradatorilor naturali, de ex vulpea) orice alta metoda de intimidare ramine ineficienta, inclusiv ultrasunetele, razboiul chimic, inundarea galeriilor, etc... fostul blocatar dotat mai nou cu curte, cu pasiuni de cultivator de zarzavaturi, legume, sau lalele, poate ajunge pe nestiute noul creeator de povesti cu fiinte super-naturale :)

      Ștergere
  7. Strabunica mea spunea bunicului meu ca asculta la " catelul pământului " , atunci cand dădea drumul la radio si asculta clandestinul post " Europa Liberă" ; eram curios sa aflu ceva despre aceasta expresie.( era născută in Pianu-Alba)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Amuzanta asemanarea dintre "Europa libera" si "catelul pamantului". Dar cum undele radio veneau din vazduh, asemeni duhurilor, de ce nu...

      Ștergere
  8. foarte frumos si bogat textul dvs, felicitari, o mare placere sa il parcurg. si comentariile super faine - mi se pare foarte relevant ca o bunica de demult se folosea de protectia catelului pamantului pentru a asculta romania libera. eu numesc catelul pamantului orice catel care alearga topaind in iarba mare sau zapada mare sau aratura adanca ... e ceva mult dincolo de simpla imagine cand vad asa ceva...; odata, o cartita mi-a mancat multe radacini de flori si a ridicat musuroaie in gradinita, eram f suparata, tatal meu spunea ca el o stie ca are si el una la fel acasa la el - o cheama Gianina - nu, deloc nu m-am gandit la catelul pamantului

    RăspundețiȘtergere
  9. Mulțumesc mult. Te mai aștept pe blog... Unknown! :)

    RăspundețiȘtergere
  10. Toate bune și frumoase , am aflat tot ce nu știam despre cățelul pamantului (ca ființa!) dar nu ceea ce mă interesa : cum sa-l îndepărtez din grădină și solarul meu , unde sapă neobosit , face tuneluri și omoară plantațiile de legume !a poate ajuta cineva ? Nu țin neapărat să moară dar sa nu mai vina in straturile mele de morcovi , ceapa ,și alte culturi pe care le zdrobește și le ume de mușuroaie imense de îndată ce am făcut plantarea ! Mărturisesc că pentru asta IL URĂSC !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Asta e cu totul altă poveste. Poți, poate, să încerci să îi faci cunoștință o domnișoară a pământului - cu spațiu locativ corespunzător în dotare - care să locuiască departe de grădina ta? :)
      Te mai aștept pe blog, Viorica!

      Ștergere