Jean Yonnel (n. 21 iulie 1891,
București – d. 17 august 1968, Paris) – pe numele său adevărat Jean-Estève Schachmann – a fost un renumit actor francez de origine
română. El a fost unul dintre cei 4 actori români care au avut privilegiul de a
deveni societari ai Comediei Franceze (alături de Maria Ventura, Eduard de Max
și Elizabeth Nizan). Articolul “Viața lui Yonnel – Copil al
Bucureștilor și societar al Comediei Franceze” – semnat de Ioan Massof și publicat în revista “Realitatea
Ilustrată” – numărul din 19 martie 1940 – ne dezvăluie în
parte biografia marelui actor, mai puțin cunoscută astăzi:
“Yonnel s’a născut în București, în strada
Știrbey Vodă. Fiu al unui medic cu stare, unul dintre cei mai populari
doctori ai Capitalei – doctorul Schachmann, scoborâtor al unei vechi familii
bucureștene – Yonell (nume de scenă care
nu e altceva decât transpunerea franceză a românescului Ionel) a învățat
clasele primare acasă, dând examen, cum se spune, în particular. Clasa întâia
de liceu a făcut-o la “Lazăr”. Murindu-i mama, de foarte tânără, Yonnel a fost
trimis la Paris, intern al vestitului liceu “Louis le Grand” când avea doar 13
ani. În ultimul an, înaintea examenului de bacalaureat la Filozofie, o simplă
întâmplare – mai bine spus o minge – a hotărât soarta tânărului care răbdase cu
stoicism regimul foarte sever al internatului.”
Unul
care declamă “Cyrano”
“Yonnel,
împreună cu mai mulți colegi, bătea mingea în curtea liceului, așa cum o bătea
și pe ulițele Bucureștiului. Mingea a căzut într’un canal. Colegii l-au rugat
să urce în cameră și să aducă o altă minge. Intrat în cameră, Yonnel a dat de
un coleg care țipa de unul singur: chipurile declama din “Cyrano”.
-
Ce faci?
-
Mă pregătesc pentru Conservator și iau lecții cu Alexandre.
Alături de tătăl său - doctorul Schachmann |
Afirmația
aceasta a avut darul să arate tânărului bacalaureat o lume minunată, de un farmec
irezistibil. În acel moment s-a născut
actorul. Partida de minge a rămas nesfârșită iar strigătele camarazilor din
curte nu puteau fi auzite de junele care, uitând cu totul pricina venirii lui
în cameră,
privea parcă fermecat la prietenul care “se prepara” pentru Conservator. Yonnel a luat nestrămutata hotărâre să se
facă actor. După ce și-a luat bacalaureatul, încurajat de prietenul său,
s’a prezentat la Conservator. A fost socotit “admisibil” dar amânat pentru că
era prea tânăr.”
La arme
“Tatăl,
aflând de gândurile fiului, pe care nădăjduia să-l facă doctor, pentru a-l obliga să revină în țară, l-a înscris
voluntar în Regimentul 2 Cetate. Yonnel s’a reîntors în țară pentru a-și
face stagiul militar, dar elegantul artilerist era tiranizat de același
gând: să urce pe scenă. Doctorul își înscrisese fiul la Facultatea de medicină,
dar acesta pândea întâiul prilej pentru a pleca la Paris. Cum tatăl, dându-și
seama că feciorul mai mic nu s’a însănătoșit pe deplin de gândul năstrușnic de a se face
actor,
i-a retras orice subvenție, Yonnel, aflând că Petre Carp prietenul familiei
sale pleacă la Paris, s’a urcat în același tren, implorând pe conu’ Petrache să-i
cumpere bilet. Carp, impresionat, i-a
cumpărat bilet și i-a oferit și 200 de lei.”
“Ar fi o crimă să nu faci
teatru!”
“Cu
o săptămână înantea examenului de admitere la Conservator, Yonnel s’a prezentat
la Alexandre, societar al Comediei Franceze. Acesta, ascultând povestea
tânărului robit de focul rampei, a spus că nu vrea să își
ia răspunderea și că dorește să afle și părerea lui Mounet Sully. Acesta,
convins, a spus: “Ar fi o crimă să nu
faci teatru!”
Yonnel
a fost admis în clasa bătrânului maestru Leitner. Neprimind însă nici un ban de acasă, elevul de Conservator se
angajează cu 70 de franci pe lună la Teatrul “Cluny”, unde a cântat într’o
revistă, apoi cu 50 de franci la Teatrul “Moncey” – unde a jucat rolul Umbrei
din “Hamlet”, pentru ca în lunile fără angajament să cutreiere Parisul, mulțumindu-se doar cu câțiva cartofi copți
hrană pentru toată ziua. Dar avea 20 de ani, purta lavalieră, părul mare și
nu se plângea, ba era chiar mândru! A absolvit Conservatorul dând examen cu
Oreste în Misantropul și luând premiul
întâi, ceea ce îi dădea dreptul la un angajament la un teatru de stat. Nu a
fost însă angajat, în ciuda intervențiilor stăruitoare ale lui Eduard de Max care nu înceta să îl
încurajeze: “Tu vei fi urmașul meu!”.”
La
Verdun
“A
sosit războiul. Yonnel s’a reîntors în țară; tatăl, văzând că n’o scoate la capăt,
l-a iertat. A stat în România 2 luni, gata să răspundă la orice chemare a
patriei. Crezând însă că România va rămânea neutră, s’a reîntors în Franța și s’a
angajat în Legiunea străină. A luptat la
Verdun, a fost rănit de două ori și a fost decorat.
În lista societarilor din anul 1930 ai Comediei Franceze (alături de Maria Ventura) |
După
război a fost angajat la Odéon, unde a jucat clasici, o piesă de Paul Géraldi,
Emil Fabre. Pe urmă a jucat pe numeroase scene, între care și la teatrul Sarei
Bernhardt, alături de marea artistă, în piesa “La Gloire” a lui Maurice
Rostand. În această piesă a jucat de 150 de ori, apoi a plecat în turneu la
Bruxelles. Purtat pe brațe de mulțimea
entuziastă, alături de divina Sarah, aceasta i-a strigat: “C’est la gloire aussi pour vous Yonnel!”.”
“La
Comedia Franceză a fost angajat în ziua de 15 ianuarie 1926, fără să i se pună
condiția – așa cum i se pusese cu prilejul altor oferte de intrare în casa lui
Racine – a naturalizării. A debutat în “Cidul”. A apărut apoi în Orest,
Fantasio, Chatterton, Sapho, Marionetele. A jucat alături de marea sa compatrioată
Marioara Ventura. Publicul entuziasmat luase obiceiul să-i însoțească
aparițiile pe scenă cu strigătele: “Societar! Societar!”. În 1929 Yonnel și-a văzut visul împlinit: a devenit societar al
primului teatru al Franței, al primului teatru al lumii. Și și-a mai
împlinit și un alt vis, scump inimii sale: să fie sărbătorit și pe glorioasa
scenă a României.”
Jean Yonnel la o recepție organizată la Ambasada Franței ascultându-l pe maestrul naiului Fănică Luca |
A
urmat o carieră de excepție pe scena Comediei Franceze, al cărei Decan a
devenit în anul 1954. La pensionare, în anul 1956, a fost declarat
societar onorific al primei scene franceze. Între anii 1942 și 1962 Jean Yonnel
a fost profesor al Conservatorului Național Superior de Artă Dramatică din
Paris.
Citește și: O femeie fatală - actriţa Alice Cocea
Jean
Yonnel a fost de asemenea și un iubit actor de film. După debutul pe marile ecrane din scurt metrajul “Le Crime enseveli” (1913) au urmat
mai mult de 20 de apariții în producții cinematografice.
Dintre marile succese amintesc doar “Amok” (1934) în care a jucat alături de Marcelle
Chantal, “Les Nuits blanches de Saint-Petersbourg” (1937), parteneră fiindu-i Gaby Morlay sau filmul pentru televiziune “La Reine morte” din anul
1961.
Oh, mulţumesc şi pentru acestă postare!
RăspundețiȘtergereJean Yonnel ar fi putut să-ți fie un... partener in producțiile cinematografice, Greta Garbo! :)
ȘtergereCu siguranţă! :)
ȘtergereEu... din drag şi respect faţă de cinematografia valoroasă, am luat acest nickname. Ar putea fi şi Yonnela, inspirat de articolul tău. :)
Mulțumesc pentru că am posibilitatea de a citi asta. Mă întreb deseori, de ce ne pleacă valorile din țară, dar uite, problema e veche, se pare că vina este a noastră, pentru că nu știm să îi apreciem, nu știm să le oferim locul pe care îl merită. Îi punem in situația jenantă de a accepta să fie ceea ce nu sunt... Mereu a fost așa.. Cine a spus :" iar ție, popor ingrat... ", a spus bine...
RăspundețiȘtergereMăcar să nu uităm de valorile care s-au născut pe aceste pământuri, chiar dacă și-au găsit consacrarea pe alte meleaguri. O merită cu prisosință!
ȘtergereGreta Yonnelo sau Jeana Garbo... de ce nu? :)
Ștergere