Sondaj interbelic (1933): Pentru ce ne înscriem la universitate?

Lumea studenților interbelici era o copie fidelă a întregii societăți de atunci — un tablou plin de viață în care se amestecau ambițiile mari, visele sincere, bunăstarea, dar și lipsurile grele. În 1933, revista „Realitatea Ilustrată” a lansat o anchetă printre tinerii universitari pentru a afla ce-i mână cu adevărat în luptă și ce căutau pe băncile facultății. 

 

 

Răspunsurile lor ne oferă o imagine fascinantă a acelor vremuri și ne pun o întrebare simplă: oare cât de mult s-au schimbat motivațiile noastre în ultimul secol?

Un detaliu extrem de fain este chiar autoarea interviurilor: Liliana Delescu Stanimir — nimeni alta decât Miss România 1932! Dacă vreți să aflați mai multe despre povestea acestei doamne, vă recomand cu drag articolul dedicat: Despre Severin, Miss România și… Monumentul Eroilor. Până atunci însă, vă las în compania mărturiilor din epoca de aur a studenției:

 

---

---

"Așa e obiceiul: îți trebuie un titlu"

 

Pentru unii tineri din mediul urban înstărit, facultatea nu era o opțiune legată de vocație, ci un compromis necesar pentru a păstra aparențele și statutul social în fața gureșei lumi mondene: 

“Primii întrebați au fost doi buni prieteni. Amândoi îmbrăcați în costume îngrijite, amândoi în necazul primilor fulgi de zăpadă au arborat blăni luxoase; iar automobilul unuia știu că-l așteaptă afară, în fața facultății, în permanență. L-am luat deoparte pe cel mai scund:

- Pentru ce te-ai înscris în Facultate?

- I-auzi întrebare! Dar ce era să fac?

- Averea tatălui D-tale e destul de considerabilă, din câte știu, așa că ți-ai fi putut crea o situație și fără să fie nevoie să-ți pierzi timpul aici la Facultate.

- Doamne ferește! După ce cu chiu cu vai am isprăvit cele 8 clase liceale, să-i fi spus tatălui meu “acum stau acasă", m-ar fi dezmoștenit și pe urmă în saloane când aș fi fost întrebat “D-ta ce urmezi?" și aș fi răspuns “Nimic", ar fi însemnat ca să roșesc până dincolo de urechi, iar societatea în care m-aș afla să-mi zvârle anateme ca unui netrebnic. Ce să faci! Așa e obiceiul: îți trebuie o patabulă, o spoială, un titlu, ca să te ridice în stima celor cu care vii în contact, indiferent de felul cum ai reușit să obții acea patalama.

- D-ta nu te revolți împotriva acestei ipocrizii?

- Dacă n'ar fi tata la mijloc...”

---

---

"M-am înscris la facultate ca să am ce face"

 

Alții vedeau în anii de studiu pur și simplu un pretext ideal pentru a se bucura din plin de farmecul și lipsa de griji a vieții boeme de student:  

“Dar D-ta pentru ce te-ai înscris în Facultate? – îl descos pe celălalt prieten.

- Uite ce este, după câte știi, eu sunt bogat, destul de bogat ca să am cu ce trăi și încă bine de tot. M-am înscris la Facultate ca să am ce face; iar astăzi continui să frecventez Facultatea fiindcă sunt un mare iubitor de viață studențească. Nici nu știi câtă veselie, câtă camaraderie, petreceri, tinerețe, chiar chefuri. Mă complac grozav în societatea camarazilor mei studenți. Cu învățătura însă stau cam prost, în trei ani n'am reușit încă să-mi iau examenele de anul întâi. Când m'oi plictisi de Facultate m'apuc de politică ca și tata.”

Vreau să fiu "cineva"

 

Existau însă și tineri ambițioși care căutau afirmarea prin propriile forțe, refuzând să trăiască umbriți de realizările părinților lor: 

“Am trecut mai departe. Colegul meu de bancă se vede rar prin Facultate. E totuși un element excelent care și-a trecut în fiecare an examenele în mod strălucit.

- Pentru ce te-ai înscris la Facultate?

- Fiindcă vreau să fiu “cineva". Știu, ai să-mi spui, că sarcina mea va fi ușoară fiindcă mă voi servi de faima și de averea tatălui meu. Ei bine, tocmai pentru asta vreau să fiu “cineva". Îl ador pe tata, dar m’aș simți nenorocit, distrus, ca în viață, în toate împrejurările, să mi se deschidă uși și suflete cu cheia trecutului tatălui meu. “Prin mine însumi" - și te rog să mă crezi că nu sunt un orgolios, sunt un mândru, sunt mândru de numele ce-l port și vreau să-l cinstesc precum se cuvine."

De reporterul interbelic s-a apropieat unicul fiu al unui mare proprietar.

"- Pentru ce te-ai înscris în Facultate?

- Pentru ca să învăț.

- Ce? Drept și articole de lege? Ce ai să faci cu ele în ziua în care singura D-tale ocupație va fi cultivarea holdelor moșiei tatălui D-tale?

Tânărul rămase perplex; la asta nu se gândise.

- Dar ce era să fac? Să stau la țară și să fac pe logofătul tatei?!?

- Nu m'ai înțeles. D-ta trebuie să reprezinți știința, alături de experiența practică a tatălui, bunicului și străbunicului. Pentru asta locul D-tale era la Academia Agricolă, la Chimia Industrială chiar, în nici un caz la Drept și nici la Medicină, etc. Greșeala D-tale este greșeala majorității meseriașilor. Fii de viticultori care urmează “Bele arte", fii de agricultori care învață “Dreptul", negustori care fac “Filosofie". Rezultatul? După ani de muncă se întorc la meseria tatălui, fiindcă nu sunt capabili să întreacă prin meseria pe care și-au impus s'o învețe veniturile gata create prin îndeletnicirea de ani de zile a părinților."

***

"Primul care mi-a ieșit în cale după aceea a fost un soi de omuleț, negru la piele, cu figura îmbătrânită și mustățile “pe oală", cum se spune.

- Pentru ce te-ai înscris la Facultate?

- Sunt băiat de țăran, de țăran chiabur. Am fost trimis la carte împins de tendința firească, naturală, de a-mi schimba treapta socială.

- Pentru ce?!?

- Din spirit umanitar.

- Cum asta?!?

- Noi suntem datori sa reîmprospătăm păturile orășenești degenerate.”

---

---

Un răspuns din partea unui student silitor

 

În amfiteatrele pline până la refuz, printre cei care pierdeau timpul pe ultimele rânduri, se distingeau și tinerii cu adevărat devotați studiului și progresului: 

“Pentru ca săobțin un răspuns din partea unui element silitor - din cei ce tocesc,  așa li se spune în limbajul special studențesc - a trebuit să mă scol într’o zi cu noaptea în ca și de la 7 jumătate dimineața, după o luptă eroică cu mulțimea studenților, să ocup un loc în banca I-a. Vecinii mei de bancă îi știu pe toți. Sunt băieți muncitori, totdeauna atenți la explicații. Ei se strâng de la 7 dimineața în fața ușilor încuiate ale Facultății ca să aștepte în căldură, în frig, pe ploaie sau ninsoare, deschiderea sălilor, pentru a ocupa astfel un locușor în banca I-a. Aceasta deoarece de la banca a patra încolo, aspectul sălii în timpul cursurilor este foarte curios: se vorbește, se lucrează, se citesc jurnale, ba chiar se joacă cărți și zaruri.

- Pentru ce te-ai înscris la Facultate? - îndrăznesc să întreb într’un târziu pe vecinul meu din dreapta.

- Ca să parvin în meseria pe care mi-am ales-o - dacă voi fi capabil, bine înțeles. De nu, mă întorc în sat la noi, să iau și eu coarnele plugului ca toți ai mei din moși strămoși.

- Dar dacă n'ai să reușești, ai să regreți timpul pierdut, energia și chiar banii cheltuiți?

- Nu. Suntem datori să conlucrăm la progresul țării noastre. Pentru aceasta ar trebui ca de la cel mai umil până la cel mai de sus, să acumuleze cât mai multă învățătură, pentru a ridica nivelul cultural al țării noastre. Mă revoltă până la lacrimi desființarea școlilor de fete și de băieți pe motiv că sunt prea mulți elevi. Cât mai multă carte, cât mai multă lumină. Numărul exagerat de elevi, eleve, studenți, studente, trebuie să ne bucure nu să ne îngrijoreze. Să se deschidă larg porțile școlilor. Cei aleși să meargă mai departe, ceilalți să se întoarcă de unde au venit și acolo, fatal, vor fi la rândul lor factori de progres, căci individul cu un oarecare grad de cultură nu va mai accepta starea de promiscuitate pe care a apucat-o din moși-strămoși.”

 ***

“- Dar d-ta de ce te-ai înscris în Facultate? - întreb la ieșire pe unul dintre colegii cei mai mediocrii din clasă.

- Ca să-mi iau licența.

- Ce să faci cu ea?

- Ce-oi putea. Sau carieră, sau să-mi dea Statul de lucru.”

De ce se înscriu domnișoarele

 

Sondarea opiniilor în rândul studentelor scoate la iveală o varietate de motivații, de la dorința de independență financiară și libertate personală, până la romantism sau emancipare socială: 

“- Pentru ce te-ai înscris în Facultate?!?

De data aceasta am în fața mea o fetiță zburdalnică cu ochi negri strălucitori, cu figura inteligentă.

- Pentru ce? - îmi răspunde ea impasibilă - ca s'o fac și pe asta. Și de ce să o fac? Doamne! Câte nu faci în viață?... Și după ce ai făcut, peste o săptămână, o lună, un an, la bătrânețe chiar, te întrebi singur de ce ai făcut.

Să fie răspunsul acesta o decepție pentru mine? Sau să găsesc în el o adâncă filosofie? Majoritatea studentelor pe care le-am iscodit cu întrebarea mea mi-au răspuns clar:

- Ne-am scris în Facultate pentru ca să avem o carieră și ca să ne putem câștiga viața. Vremurile grele în care trăim ne-au dictat asta.

- M-am înscris în Facultate - mi-a răspuns una dintre studente, cu figura transfigurată de emoție - ca să-mi realizez idealul, fericirea vieții mele. Iubesc; dar sunt săracă și el este sărac ca și mine. Urmez medicina. Când voi ajunge doctoriță, pot pe drept cuvânt să-mi socotesc meseria drept zestrea de care aș fi avut nevoie ca să mă pot mărita cu alesul inimii mele!

- Știi pentru ce m-am înscris în Facultate? Ca să fiu mai liberă. Eu sunt din provincie. Acolo n'aveam voie nici să ies singură în oraș, nici să merg la cinematograf cu prietenele, nici să mă duc la ceaiuri, nici-nimic. Atunci am luat o hotărâre. M-am înscris la Facultate. Acum sunt liberă, fac ce-mi place și petrec cât pot. Părinții încetul cu încetul se vor desvăța să mai vadă în mine un “baby" inconștient și neputincios și atunci toate vor intra în normal fără să mai fie nevoie de simulări. De meserie n'am nevoie, dar nici nu strică.”

***

“Tot de “libertate" mi-au pomenit și alte colege; dar nu de libertatea aceasta banală. Multe mi-au pomenit de libertatea față de societate.

- Vreau să-mi fac o carieră ca să pot să-mi asigur o independență desăvârșită - mă asigura cea mai bună prietenă a mea. Până când să stăm să împletim ciorapi și să-l așteptăm pe Făt-Frumos ca să binevoiască să vină să ne ia de nevastă? Vrem libertate și egalitate.

- Și totuși poate ai să te măriți odată!...

- Nici nu vreau să aud. Eu vreau să fiu eu și să nu datorez nimănui nimic, înțelegi?

- Draga mea - i-am răspuns - te-aud; dar nu vreau să te înțeleg. Și eu muncesc, pentru mine activitatea febrilă a ajuns o a doua natură; dar vreau să parvin pentru a-mi asigura o altfel de independență: “independența personalității mele". Femeia trebuie să-și facă datoria de femeie. Mai presus de toate femeia trebuie să-și întemeieze un cămin; iar munca prin care a parvenit să ajungă la cariera pe care și-a ales-o îi va servi ca să fie sprijinul moral, colaborator, iar nu sclavă ca odinioară, în căminul pe care și l-a creeat. Muncește – cinste pentru tine - dar asta să nu te îndemne a călca legile firii, legile sociale.”

O oglindă peste timp: Ce s-a schimbat, de fapt?

Lectura acestei anchete din 1933 demonstrează că, dincolo de haine, limbaj și decoruri, resorturile umane rămân surprinzător de constante. Fie că vorbim despre căutarea unui statut social, dorința de aventură și distracție, ambiția pură sau lupta pentru independență, tinerii de acum un secol se confruntau cu exact aceleași frământări ca studenții de astăzi. Facultatea rămâne, astfel, nu doar o instituție de învățământ, ci un spațiu al definirii de sine și un barometru fidel al valorilor fiecărei generații.

Dacă v-a făcut plăcere această incursiune în lumea sondajelor de opinie de altădată, vă invit să răsfoiți și alte anchete sociale interbelice. Puteți descoperi o alta dezbatere efervescentă a vremii în Al optulea păcat capital: O anchetă interbelică, să analizați atmosfera tensionată de dinaintea marilor schimbări istorice citind Va fi sau nu va fi război!? Lecția uitată a anului 1936 și optimismul de azi, ori să vă bucurați de o lectură mai caldă despre frumusețea graiului nostru în Cele mai frumoase zece cuvinte din limba română. 

 

Sursa: articolul “Pentru ce ne înscriem la universitate – O anchetă printre studenți și studente” - semnat Liliana Delescu Stanimir – publicat în revista “Realitatea Ilustrată” - numărul din 14 decembrie 1933