"" DE IERI ȘI DE AZI: Fotoreportaj interbelic în lunca Dunării

Recomandări:

Fotoreportaj interbelic în lunca Dunării

Imaginea României interbelice nu ar fi completă dacă nu am adăuga la măreția noilor “block-house-uri” din centrul marilor orașe și la instantaneele luate în lumea mahalalelor de la periferia orașelor sau a localităților pitorești - dar încă foarte sărace - aflate la o aruncătură de băț de acestea. Tocmai de aceea vă învit să facem împreună o vizită în două localități din apropierea Bucureștiului: în satele Herești și Greaca, din lunca Dunării. Ghid ne va fi și de această dată un reporter interbelic, V. Gheti pe numele lui, care și-a înscris impresiile în articolul “Viața în baltă a pescarilor”, publicat de revista “Realitatea Ilustratăîn numărul din 29 septembrie 1937:

“La sud de București, la o distanță de 30 de km., pe malul stâng al fluviului Dunărea, se află unul din cele mai mari lacuri ale țării noastre, care alimentează Bucureștiul cu pește. Lacul care are o vechime istorică, nu este altceva decât valea de altădată a fostei mări de care ne vorbesc geologii, rămânând aici - ca o masă de apă aparte de fluviu – mostră a vechii mări. Și poate că ar fi secat, rămânând o vastă câmpie, pe care grecenii ar fi cultivat-o, dacă nu ar avea legături cu Dunărea, care îl alimentează cu apă. Pe o întindere de 136.000.000 mp., dă cetățeanului prima noțiune de mare. Bărci de pescari iscusiți se pierd în zare și pescuiesc ziua întreagă, ca apoi seara să se retragă la vad. E o viață aici pe care n'o cunosc mulți. E viață de coloniști.”

La pescuit


CONACUL DE HEREȘTI


Ne vom opri din drumul nostru către balta din lunca Dunării, pentru câteva clipe, în satul Herești, ca să aruncăm împreună o privire asupra unui vechi monument istoric: un palat de piatră ridicat în timpul domniei lui Matei Basarab, mai apoi devenit conac al prințului sârb Miloș Obrenovici. Conacul era în paragină în anul 1937, așa cum este - se pare - încă și azi:
 
“În ziua de 10 sept., m'am decis să fac o vizită lacului Greaca, mai ales că acum este sezonul peștelui. În treacăt am vizitat în satul Herăști vechiul domeniu al boierului Herosiu, cumnat cu Matei Basarab. Aici am găsit vechiul castel al prințului Miloș Obrenovici, azi în stăpânirea d-lui Dinu Stolojan. La umbra lui, sub stema princiară, am poposit câteva minute. Azi se găsește în părăsire, cu tot luxul de care se bucura altădată. În iarna anului 1931, o mână rea i-a dat foc. Cum în sate nu există pompieri, iar de la București n'au putut veni în ajutor prea repede, mărețul și cochetul castel s'a prăbușit în flacăra focului ce-l mistuia. Totuși și azi își mai păstrează măreția. Curtea, cu frumosu-i parc princiar, azi e plină de buruieni; iar pe zidurile castelului s'a urcat o plantă agățătoare, parcă înadins să-l astupe, spre a nu mai fi văzut.

Ruinele conacului prințului sârb Miloș Obrenovici

Tot aici se povestește că sunt îngropate comorile prințului Milos; iar încercarea de a le căuta a fost în zadar. Ca o urmă a istoriei și a trecerii pe aici a prințului, a mai rămas biserica din preajma castelului, cu clopotul ce și azi, spun oamenii, pronunță când este tras, numele prințului: Mi-loș!”

Biserica din Herești - 1937

VIAȚA ÎN BALTĂ


Ne vom continua acum călătoria înspre Greaca, un sat de pescari din lunca Dunării. Numele localității se datorează unei grecoaice, proprietară de moșie, care avea un han în partea locului. Călătorii din acele timpuri își făceau popasul "la grecoaica cea frumoasă", sau prescurtat "la grecoaica". Prima atestare documentară a localității Greaca datează din anul 1532, satul fiind menționat în hrisoave cu ocazia trecerii prin aceste locuri a lui Vlad Voievodul (Înecatul) - Domn al Țării Românești între 1530 și 1532. Acesta a emis două documente prin care întărea stăpânirea jupânului Fârtat Pârcălabul asupra satului Oneștii de Jos și acorda viniricitul Cernăteștilor Mănăstirii Snagov. (cf. http://www.primariagreaca.ro/)



“În fine, conduși de simpaticii dascăli Radu Constantinescu și Gogu Vornicu, am coborât în valea bălții și ne-am apropiat de locul unde se importă peștele, numit vad. Sute de căruțe, venite de prin zori, așteptau ieșirea bărcilor cu pește. Pentru sătenii din jurul bălții, peștele a ajuns un aliment indispensabil, cu toată scumpetea lui. 

Pescari pe lac

Pe marginea lacului sunt întinse corturile pescarilor, la număr vreo 30. O adevărată colonie de turtucăieni. Ei își au un șef, o conducere în viața lor de toate zilele și un angajament cu boierul, care-i dl. D. Alimăneșteanu, actualul subsecretar la finanțe. Peștele iese de bună calitate atunci când nu bate vânt și-i timp frumos. 

Pescari împletind un năvod

Pentru curiozitatea cititorilor, dau și kg. de pește care ies pe zi, la cele trei vaduri: circa 150 de mii de kg. pește, din care jumătate se trimite la oraș, iar restul se vinde sătenilor. Ca un gest de bună înțelegere, d. Alimăneșteanu importă săptămânal pește gratuit sătenilor d-sale din jud. Muscel; iar celor din jurul bălții, cu un preț mai redus.
 
Recolta pescarilor

Dacă una din părțile atractive ale bălții e ostipetul, nu mai puțin interesantă e masa, luată sub corturi, în mod cu totul Colonial, sorbind cu poftă cea mai delicioasă ciorbă pescărească și mâncând un pește la proțap cu o dexteritatea ce n'o întrece nici cea mai bună bucătăreasă bucureșteană. Femei din jurul bălții vin mâncare, cu alimente, cu vin și iau pește. Ar fi un schimb în natură, ceea ce în contabilitate este numit troc sau trampă. Aici se poate vedea foarte bine.
 
În vad, femeile lucrează și ele

Pescarii își au și ei interesele lor. Sunt nemulțumiți de felul cum sunt tratați, mai ales că nu câștigă prea mult. Cota lor e de 35%, din care, făcând socoteala, pe perioade, nu le iese nici 50 lei pe zi. În dese rânduri au făcut proteste, dar nu li s'a îndreptat situația. Majoritatea dintre ei au familii numeroase, sunt datori și au copii în școli. Apoi, viața lor de baltă, ca a unor adevărate lebede, le scurtează din ani văzând cu ochii. Par trași la față, cu ochii stinși și mâinile tăiate de solzii peștilor. 

Mâncare și vin în schimbul peștelui

Seara, în jurul focului, se strâng spunând când glume, când basme, sau ascultând în noapte, vuietul valurilor și semnalul paznicului din larg; căci balta balta noaptea se păzește, pentru ca să nu vâneze și sătenii.”





 

3 comentarii :

  1. mai este inca balta de pescuit la Greaca. asta am gasit pe google, daca ar coincide cu Greaca-Cercani. captura este eliberata, cf regulamentului administratiei baltii!
    cat despre conac, istoria lui de peste 400 de ani m-a impresionat. una din putinele cladiri laice din perioada feudala care a fost o vreme "Muzeul boierului roman" (ce fain suna!) desfiintat intre timp.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Am gasit si eu lacul pe Google Maps dar, nefiind sigur ca e vorba despre acelasi lac cu cel mentionat de reporterul interbelic, am preferat sa nu fac referire la el in articol. Cat despre conac, la un moment dat era in vanzare se pare... Doar la noi se vand monumentele istorice!

      Ștergere
  2. S-o fi schimbat ceva în viața pescarilor? Mă tem că o duc mai rău, că dacă nu au ce prinde nici cei 50 de lei nu-i mai câștigă în fiecare zi. La știri vezi altceva : pești care mor din cauza deversărilor de chimicale. Conacele boierilor de altădată? Au fost odată, așa e în povești. În realitate a fost odată rămâne doar o poveste. Nu contează : mutăm România într-un loc unde a fost odată se mai poate vedea și astăzi.

    RăspundețiȘtergere