Însoțiți de reporterii interbelici am
cutreierat în articolele anterioare două dintre locurile rău famate ale
Bucureștiului interbelic. Am fost împreună la
pas prin Mahalaua Dracului și am aruncat o privire în lumea Mandravelei
– răspântia blestemată de la periferia Capitalei. Mai apoi am făcut o
altă călătorie în timp, prin lumea “vânzătoare
de plăceri de-o clipă” de altădată: Vestalele
din Cartierul Griviței. Să nu credeți însă că lumea tavernelor insalubre și
a cârciumilor cu “program și cu femei de consumație” era proprie doar
Capitalei. Articolul “Aspecte ieșene: În
cartierul amorului tarifat” semnat de C.
Luca-Iași și publicat în numărul din 26 august 1936 al revistei “Ilustrațiunea Română” ne dezvăluie povestea
unei nopți petrecute într-unul din cartierele ieșene ale plăcerii mizere:
“Strada Gării, ziua atât de pașnică, străbătută doar de puținii pasageri
ce pleacă sau vin la lași, odată cu apropierea nopții capătă un aspect cu totul
nou, necunoscut chiar multor ieșeni. Cu cât înaintează noaptea, cu atât această
stradă, lungă de cel mult două sute de metri și cu o sumedenie de cârciumi și “bodegi” cu aspect îndoielnic, îngrămădite una în alta, începe să
se însuflețească. Aici vine drojdia orașului să-și “topească” gologanii, câștigați într'un fel sau altul. Din toate aceste localuri, cu ușile
deschise în lături, izbucnește în stradă câte o melodie atât de schilodită
încât este peste putință să ghicești ce e. Iar prin stratul gros de fum de
țigară ce plutește peste capetele chefliilor de la mese, se distinge pe un fel
de scenă improvizată în câte un colț, “cântăreața”
plătită de patron cu 20 - 30 de lei pe noapte “și masă”, ce-ți
ia auzul cu vocea-i spartă și răgușita de băutură și țigări (căci în pauze “cinstește" și ea cu clienții, strânși
de grațiile-i fade, spre a mări consumația). Iar dacă vre'un străin mai “slab de înger” se lăsa ispitit să intre
în vreo cârciumă din acest “Broadway”
al mizeriei, în zori de zi se trezește în stradă cu buzunarele întoarse pe dos,
dormind pe trotuar, apoi o ia rușinat spre comisariatul de poliție, spre a se
plânge că a fost buzunărit.
Spre a-mi da seama mai bine de cele ce
se petrec în acest cartier cu renume prost, mi-am pierdut și eu o noapte
colindând tavernele. Abia făcusem câțiva pași, când din umbra unui gang se desprinse
o femeie vopsită țipător și mă atinse cu cotul, suflându-mi fum de țigară în
față:
- Încotro, drăguțule?
Am intrat în vorbă cu ea. O cheamă
Veronica Popa. Tip de femeie voinică de țară, aducând mai mult a bărbat, cu
fața pătrată și maxilarele puternice.
- Sunt din județul Lăpușna (notă: județ situat în partea estică a României Mari,
în centrul Regiunii Basarabia). Acum vre'o șapte ani am avut și eu o
dragoste cu un flăcău din sat de pe urma căruia mi-a rămas și “un copil de fată-mare". Într'o bună
zi, Vania, căci așa-l chema, a plecat la pădure după lemne și un trunchi, căzând
peste el, l-a omorât pe loc. În zadar am țipat și m'am zbătut. Satul a început să
mă arate cu degetul și în cele din urmă, de rușine, am plecat încotro am văzut
cu ochii. Am ajuns la Iași fără o para chioară în buzunar și după vre'o două
zile “de foame”,
am intrat „la stăpân”, cu
două sute de lei pe lună și câte o zdreanță veche de-a “coanei”. Și așa mi-am mâncat viața, până
acum vreo două luni, frecând la dușumele și spălând vasele pentru un blid de
mâncare și câteva “bulendre”,
până când mi-a deschis capul o prietenă. Acum stau cu ea într'o cameră “particulară” și… “fac trotuarul".
- Și asta crezi d-ta că e viață? – o întrerup
eu. Nu atunci îți “mâncai”
viața ci acum.
Ea mă privi crunt și-mi răspunse cinic:
- Așa-mi place! Acum sunt liberă și fac
ce vreau. E câștig mai ușor. N'ai să mă înveți d-ta ce să fac și ce nu!
Și pripit:
- Vine “curcanul”! - și
o zbughi pe gangul întunecat.
Privii în direcția în care îmi arătase.
În adevăr, de după colț venea agale sergentul de stradă, iar Veronica probabil
că nu era tocmai în regula cu “condicuța” și nu voia să dea ochii cu el.
La câțiva pași numai, în plină lumină,
un alt grup. Două “păsări de
noapte” cu “protectorul” lor nici nu se sinchisește de sergentul
ce trece pe lângă ele, parcă nici nu le-ar vedea: se cunoaște că au parafa
autorizării “legale”...
Una din ele, slabă și prăpădită, tușește de ți se zburlește părul pe cap. I se
citește pe față activitatea nefastă a microbului tuberculozei, consecință a
nopților pierdute în orgii. Fără să vreau, gândul îmi alunecă privind-o la tovarășa
ei de meserie, Veronica. Unde-i acum să vadă și ea ce o așteaptă în viitor? După
ce i sa mai potolit tusea, această biată epavă aprinse o țigară și după ce
trase de vreo două ori din ea, înăbușită de un nou val de tuse, o aruncă
înciudată, blestemând:
- Nici o țigară nu am parte să mai fumez,
fire-ar...
O cheamă Sonia Păduraru și “practică meseria” de vre'o... douăzeci și doi de ani, sau
în limbajul ei “numai”
dinainte de răsboi. E “veterană” și trăiește din mila “colegelor” mai tinere. În fiecare seară iese pe trotuar din
obișnuință, iar ziua doarme. Astfel de nenorocite întâlnii cu zecile în această
noapte.
Era ora 7 dimineața și mă pregăteam să
pornesc spre casă când îmi atrase atenția un grup, pe o stradelă dosnică de
lângă gară: un țăran între doi tipi ce gesticulau și păreau gata-gata să se încaiere.
Am înțeles imediat situația și am dat buzna între ei. La apropierea mea, cei
doi s'au strecurat.
- Păi da! Știu eu ci or fi vrut? Eu am
vinit la Eș, la spital, la Sf. Spiridon și când am ieșit din gară, m'o oprit
unu din ei și din vorbă în vorbă i-am spus undi mă duc. El o zâs că mergi și el
cu mini că are și el un frate acolo. Pi drum, el o găsit un portofel cu bani și
mi l-o dat mie, să-l ascund în brâu și mai încolo să împărțim. În urma noastră venea
celalt, cu limba scoasă de un cot, văitându-se că o pierdut un portofel cu “bani americănești”. Când m'o întrebat, eu i-am spus că
n'am găsit nimic. El parcă era turbat. Sărea la mine:
- Unde-i portofelul cel “de găsit”?
- lote-l! Și desfăcându-l, căzură din el
câteva bucăți de ziare.
- Ai văzut ce bani “americănești” aveau pungașii în el? Ei ți-ar fi luat
banii d-tale și te-ai fi trezit cu hârtiile astea în loc.
- Ptiu! Bătu-i-ar crucea! – făcu țăranul
dumirit. Unde dau eu acu di dânșii să-i scutur o leacă!
Și astfel a scăpat bietul om de doi maeștri
ai furtului prin “sistemul
grant".
Se spune despre prostituţie că este prima meserie a lumii, care a cunoscut forme diferite, de la cea sacră la cea obişnuită. În Babilon, Sumeria şi Fenicia, prostituţia era considerată o profesie sacră. După cum relatează Herodot, existau „casele paradisului”, dedicate diferitelor zeităţi, (Mullissu – în Asiria; Ninlil – în Mesopotamia; Ishtar – în Babilon şi Akkadia; Inanna – la Sumerienii; Astarte la popoarele semitice unde se practica această formă de prostituţie sacră). În Grecia antică era o formă de venerarea a zeiţei Afrodita de către slujitoarele ei – hetairai, iniţial doar în Corint, apoi Cipru, Sicilia şi Asia Mică.
RăspundețiȘtergereO SCURTĂ trecere în revistă.
Apoi istoria menţionează curtezane celebre Ex. Teodora, fostă prostituată într-un bordel MODEST din Constantinopole, devenită soţia împăratului bizantin Iustinian. Şi lista rămâne deschisă, din antichitate... până în zilele noastre... PRIETENE de preşedinţi care au înfluenţat destinele ţării şi mai ales... ale visteriei.
Dar oare, prostituţia este prima meserie a lumii?
Poate că ar trebui făcută o rectificare. Prima meserie nu a fost determinată de Titanul Prometeu, fiul lui Iapet și al Climenei, fratele lui Atlas? El a furat focul zeilor pt. a-l dărui oamenilor. Deci înainte de meseria prostituţiei a fost PRIMA CONSEMNARE ISTORICĂ A MESERIEI DE AUR, care a rămas NEMURITOARE, practicată LA TOATE DIMENSIUNILE, „de la Vlădică la opincă”, pe TOATE MERIDIANELE de la începutul omenirii şi până în prezent.
Curios: nici Prometeu, și nici Teodora nu au fost români... :)
ȘtergereDA, dar exemplele INTERESANTE prind rădăcini puternice, apoi DEVIN TRADIŢIE.
ȘtergereŞi cum românii respectă cu ARDOARE TRADIŢILE - nu atât cele care reprezintă CULTURA unui popor, rămase mai mult în mediul rural, cât mai ales cele foarte recente, - cum ar fi PUPATUL MOAŞTELOR VREUNUI TE MIRI CARE SFÂNT autohton sau TURIST, făcător de MINUNI INIMAGINABILE, sfinţi APĂRUŢI DUPĂ AŞA ZISA REVOLUŢIE, tradiţie UNICĂ ÎN EUROPA,
cum să nu se adopte AD INTEGRAM aceste MINE INEPUIZABILE DE AUR – prostituţia şi hoţia, care au rezultate PALPABILE?
Apropos de PUPATUL raclelor DIVINE de către zecile de mii de CREDINCIOŞI PUPĂCIOŞI, România este pe primul loc în Europa la incidenţa TBC-ului, boală eradicată în alte ţări. Vin la rând alte CADOURI primite prin CONŢINUTUL salivei rămase pe icoane şi racle: Hepatite B şi C, HIV, Mononucleoza, Candidoza bucală, Herpes bucal, şi tot felul de alte DRĂGĂLĂŞENII.
DAR, toate BINECUVÂNTATE de către oasele făcătoare de minuni şi mai ales – STATORNICE, greu sau chiar imposibil de vindecat.
Of.. Nu întotdeauna stau lucrurile așa, vorbesc de ceea ce se întâmplă astăzi. Sunt prostituate peste tot, unele fiindcă nu au minte, altele nu au noroc. Unele pică în plasa unor Don Juani de ocazie și devin prostituate de voie de nevoie.. Altele sunt duse de nas cu promisiuni care mai mai de care mai fantasmagorice.. Altele de foame.. Altele chiar nu au alte soluții, dat fiind pregătirea, educația puține, ori mintea slabă.. Aud la știri că unele femei se prostituează cu acordul soțului... Minte puțină, studii incomplete, anturaj greșit și... Destinul, care nu e roz mereu.. Nu, nu vorbesc eu cu ele, mi-e rușine, ce să întreb? Știu una, é trecută binișor de patruzeci de ani, stă în același cartier cu mine, bărbatul ei, nu știu, e o legumă, nu știu dacă pe fond psihic sau altfel.. Am văzut-o într-o noapte când m-am dus să conduc pe mama la tren, am intrat într-un bar să iau o cafea, trenurile întârzie și la sosiri, nu doar la destinația respectivă. Am văzut-o la bar cu alte tovarășe, bărbatul dormea în cărucior, și ea se tocmea cu un taximetrist. Am ieșit fără să dau impresia că am văzut.. Ce să îi zic? Cu ce tupeu să mă iau de ea?.. Lume. De toată mâna. Nu s-a schimbat nimic de acum o sută de ani. Pot garanta. Deși mi-ar plăcea să mă înșel, tare mult mi-ar plăcea.
RăspundețiȘtergere