De ieri și de azi: Traditii

Recomandări:

Se afișează postările cu eticheta Traditii. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Traditii. Afișați toate postările

Dragostea și mătrăguna

În practicile magice românești de ieri, mătrăguna a ocupat întotdeauna un loc deosebit de important. Se credea despre ea că este o plantă cu virtuți magice – fiind aducătoare de noroc în dragoste și de prosperitate. În popor exista credința că mătrăguna strălucește noaptea ca și o perlă și - poeate tocmai de aceea - mătrăguna era considerată un simbol al feminității și al fertilității 
 
Mătrăguna
 
Mătrăguna (cunoscută și sub numele de Beladonă, Cireașa lupului, Doamna-codrului, Doamna-mare sau Iarba-codrului) crește prin locuri umbroase și înflorește în perioada iunie-iulie. Planta întreagă - dar mai cu seamă fructele ei - sunt deosebit de otrăvitoare, mătrăguna fiind probabil cea mai toxică dintre ierburile care cresc pe la noi, fapt ce a consacrat-o ca fiind o adevărată “iarbă a vieții și a morții”.
 
Citește mai mult... »

Nunta în vremea lui Caragea

Vă povesteam într-un alt articol despre galanteriile din vremea lui Vodă Caragea. Dar după "galanterii" urmează nunta, nu-i așa? Iar organizarea unei nunți în București pe la începutul secolului al XIX-lea “erea dandana mare”, după cum ne spune Ion P. Licherdopol în “Bucureștii”. 
 
Nuntă în București
Nuntă în secolul al XIX-lea
 
Așadar, după pețitul cu “colăcerii cu aldămaș” și după logodna cu “arhiereu, cu diaconi. cu preoți, cu cântăreți, cu lăutari și cu zaiafet toată noaptea până la luceafărul de zi” urma marele eveniment: nunta. Cu câteva zile înainte de nuntă, dacă mirele și mireasa erau din neam de boieri, se făcea “cherofilima”, o festivitate organizată la curtea domnească, unde tinerii logodnici erau duși cu alai “spre a săruta mâna lui Vodă și a Doamnei, cerându-le binecuvântarea”.

După obținerea binecuvântării, în timpul puținelor zile rămase până la nuntă mahalaua, se împodobea cu brazi drumul de la casa ginerelui până la cea a miresei. Cu o zi înainte de nuntă, “călțunăresele” - cucoanele cele mai alese dintre rudele ginerelui - plecau cu alai și cu daruri la casa miresei "în trăsuri înhămate cu armăsari de preț". Călțunăresele parfumau casa miresei cu “fum de odagiu” și o stropeau cu apă de trandafiri (semn al curățeniei). Aduceau pe o tavă de argint florile care urmau să împodobească cununile și dăruiau miresei peteală (semn al bogăției). Și aduceau bineînțeles tăvile încărcate cu daruri pentru mireasă: șaluri, giuvaeruri, stofe scumpe, bani, cofeturi. În tot timpul acesta lăutarii “ziceau din vioare și din gură vechiu cântec":  

"Astăzi cu fetele...
Mâine cu nevestele!”

Jupâniță din secolul al  XIX-lea

Toate femeile împleteau apoi cununile: “cruce întreagă pentru ginere și cruce jumătate pentru mireasă”. Urmau apoi jocurile, împreună cu feciorii de data asta, feciori care se adunau și ei la casa miresei: “ineluș-învârtecuș, de-a baba mija, de-a gaia, de-a cârpa”.  Ziua nu se putea încheia decât cu o horă mare și cu o petrecere care ținea toată noaptea, până în zori. Dimineața devreme începea cu adevărat... nunta. Mai întâi avea loc momentul “despărțeniei de părinți”. Miresele lăcrimau în acest moment iar lăutarii cântau:

“Taci, mireasă, nu mai plânge,
Căci la măta te-i mai duce
Când o face plopu pere
Și răchita vișinele…”

Nunta în vremea lui Caragea
Taraf de lăutari - secolul XIX

Cununia se celebra la prânz, la biserica parohiei din care era mireasa. După aceea, alaiul ducea mirii într-o trăsură împodobită cu flori și ramuri de brad la casa ginerelui, “cu așternuturi și cu zestre cu tot”. Trăsura era înconjurată de călăreți: flăcăi, rude și prieteni ai mirelui. La casa mirelui se organiza și marea petrecere. Petrecere care “la cei de jos, ținea trei zile, iar la boieri ținea șapte zile și șapte nopți, după legea Domnilor și a împăraților”. Mesele erau pline “cu zaharicale de la becerul Manolachi și cu cofeturi de la vestitul Pascu; cu vin de Drăgășani, cu pelin de Dealu Mare și cu vutca de vanilie și de cursă. Lăutari și horă toată noaptea, iar la ziuă se trimiteau nunii, socrii și nuntașii pe la casele lor cu lăutari”.

Adevărat grăit-a cronicarul: “Pe atunci nunta erea dandana mare!

Sursa: „Bucureștii” - Ion P. Licherdopol (1889)


Citește mai mult... »

Cântece și descântece de dragoste

Poate că vă amuză credința românilor în farmece, descântece și blesteme. Ea era prezentă însă în conștiința populară la începutul secolului al XX-lea – și persistă în lumea de azi. Se rosteau și atunci, ca și acum  “incantații” speciale pentru îndepărtarea vrăjilor sau pentru alungarea spiritelor rele. Folclorul românesc conține multe descântece de deochi, acesta fiind considerat în popor o boală indusă prin magie de o simplă uitătură invidioasă. Dar descântecele se fac și pentru aducerea dragostei, pentru sănătate, pentru… aducerea înapoi a bărbatului. Practic pentru orice situație ivită în viața există o soluție în lumea farmecelor și a descântecelor. (din articolul “Iubirea în farmece, cântece și…  descântece”).

Mă sculai,  mă spălai...

    Voi completa articolul menționat cu descrierea câtorva vrăji și descântece de dragoste. Nu a fost atât de simplu pe cât s-ar putea crede (o simplă căutare cu ajutorul d-lui Google vă va lămuri). O explicație am găsit într-o importantă culegere de folclor – “Materiale folkloristice” - apăruta în anul 1900 prin îngijirea lui Gr. G. Tocilescu – membru al Academiei Române:
 
    Culegerea acestui gen de literatură poporană e cea mai anevoioasă, din cauza numărului restrâns al celor ce sunt depositarii descântecelor și a vrăjilor. De obicei puține femei bătrâne mai știu a descânta și a vrăji; apoi ele au superstiția de a nu comunica cuiva vr’un descântec, de teamă ca nu cumva descântecul, o dată comunicat, să nu mai aibă tărie, și astfel meșterițele descântătoare sau doftoroaiele satelor să-și piardă meseria lucrativă.” 
 
    Asta era în anul 1900 și a mai trecut un veac de atunci… Din aceiași culegere de folclor am “cules” pentru voi descrierea câtorva descântece și vrăji. Doar pentru lectură…

Cu apă neîncepută...
Cu apă neîncepută...
     

Citește mai mult... »

Joacă bine Moș Martine...

Motto:

Joacă bine Moș Martine,
Că-ți dau pâine cu măsline!


În vremea sărbătorilor de primăvară mai cu seamă, satele românești și maidanele mahalalelor din marile orașe erau luate cu asalt de ursarii care “jucau ursul” și care cutreierau ulițele. Victor Bilciurescu consemna în anul 1945 în volumul București și bucureșteni de ieri și de azi”: 
 
 
“Pe vremea mea, cu deosebire la mahala, lumea căsca gura cât timp țiganul își juca ursul și se ținea după el de-a lungul uliței. De acolo și zicala: “S'a strâns lumea ca la urs''. Jocul consta din câteva mișcări ritmice ale ursului, după cântecul și bătăile în ciur ale ursarului, dintr'o luptă între ursar și nenorocitul prizonier flămând și cu spinarea tobă de ciomegele stăpânului și care se termina cu întinderea ciurului la spectator, care zvârleau în ciur unul sau doi gologani.
 
Jocul lui Moș Martine
Joacă bine Moș Martine...

Acest biet patruped mai îndeplinea și alte misiuni la mahala: călca de durere de șale. Bolnavul se așeza pe o țoală în bătătură cu fața în jos, iar ursul condus de țigan se urca precaut cu câte-și patru labele pe spinarea pacientului, operație care însă costa mai mult decât căscatul gurii la joc. Altă rețetă bună de leac o mai dăruia ursul cu cele câteva fire de păr din blana ce i se smulgea tot în schimbul câtorva gologani, fire de păr cu care se afumau bolnavii ce sufereau de cine știe ce alte metehne. Cei ce astăzi au prilejul să întâlnească ursari, să nu creadă că ursul acestora este tot una cu cel din pădure. O pot afla din gura vânătorilor experți în acest soi de vânat. Cel din lanț nu mai are nimic din fiara semenului său din libertate, ci este este atât de slăbit și de șubrezit, încât chiar de-ar mai fi lăsat în libertate, nu ar mai putea redeveni puternicul rege al fiarelor pădurilor noastre de munte.(1)
 
Călcătura ursului
Călcătura ursului
 "un remediu pentru durerile de șale"
 
Folcloristul Artur Gorovei relata și el despre modul în care – pe la începutul secolului trecut - sătenii din Ibănești, județul Tutova (județul Vaslui de azi) reacționau atunci când un ursar ajungea cu ursul lui în sat:

Poporul de aici (Ibănești – Tutova), mai ales femeile, cum văd vreun țigan cu ursul, îl cheamă, să-i joace ursul și să-l vâre și în casă; și dacă o întrebi pentru ce, eați răspunde: ‹‹așa-i ghine să hie, numai giocuri și veselii în ograda mè, iar din casă ursul ni-o scos faptu’, și de’acu are să ne meargă ghine.” 

Nu rare erau prilejurile în care prin târgurile sau prin satele românești puteai să vezi spectacoleprecum cel consemnat  de revista Realitatea Ilustrată” în numărul din 13 octombrie 1928: O femeie cu basma s-a lungit pe trotuar, cu fața în jos. Ursarul îmboldește animalul, care se urcă pe spinarea femeii și începe să țopăie pe ea. Ce să fie acest spectacol inedit și care pare fără rost? Ei bine, o calcă ursul, „ca să-i treacă durerile de șale”; bizară superstiție, - sau poate că masajul pe care-l face ursul țopăind pe trupul bolnav își face efectul. Iar dacă te-ai speriat, obiceiul îți impune să cumperi „păr de urs”; țiganul va smulge din crupa ursului câteva fire de păr, „pentru sperietură”, și ți le va vinde cu un leu firul...

Tot Artur Gorovei consemna și câteva dintre vechile credințe ale românilor referitoare la urs:  

Jocul ursului
Satul adunat la jocul ursului

 - “ursul se zice că ar fi fost fecior de popă; când a ieșit Maica Precista la biserică, el a speriat-o orăcăind, și blăstămat fiind de ea, s’a făcut urs”.
- „când visezi urs înseamnă noroc”.
- “se crede că dacă cineva are durere de șale, este bine ca ursul să-l calce și apoi îi va trece durerea”. 
- “cine vorbește pe întuneric suferă de spăriet; fă-i cu păr de urs, că scapă; pentru friguri căpătate de frică e bine să te afumi cu păr de urs”.(2)




Perioada interbelică a adus cu ea modernizarea societății românești. Odată cu această schimbare ursarii au devenit tot mai rari în peisajul satelor și al mahalalelor noastre. Scriitorul Felix Aderca surprindea această schimbare într-un articol publicat în numărul din 12 mai 1937 al revistei Realitatea Ilustrată”:

“Pe drumuri de țară, prin târguri mai rar, prin mahalalele orașelor, ursarii se ivesc într'un nour de praf și zvonuri de tobe și de alămuri care stârnesc spaima și lătrăturile tuturor potăilor de curte. Tras de un lanț prins în nasul cu belciug, bietul urs calcă domol, ca un elefant în miniatură, legănându-se de parcă ar umbla numai pe covoare. 

Ursari
Ursul joacă "prin zvonuri de tobe"

Stăpânul lui e un prinț al Indiei, ajuns după rătăciri milenare cerșetor, prin jalnica Europă; din vechile-i halate de mătase și podoabe de aur cu smaralde n'au mai rămas decât zdrențele unor izmene peticite, unor opinci desfundate și brâiele ferfenițite cu paftale de plumb. Zulufii de odinioară răsuciți în mirodenii pe tâmple, sunt azi lațe nepieptănate, invadate de toate speciile de păduchi. Bietul urs, după ce a învățat să salte de mic pe un cuptor încins cu jar dedesubt, saltă acum numai la o vorbă a țiganului, se lasă jumulit de firele de păr brumăriu, care sunt bune la descântece de spaimă și calcă șalele țăranilor desnodați și ale țațelor. Răcnetele în versuri libertine ale ursarului, care nu se teme de afurisenia Academiei și nu sție ce înseamnă pornografia, încântă mai mult pe ascultători decât pe urs, a cărui partener de câștig e zeciuiala pâinii sau a mămăligii primite în dar. Am deplânge pe urs și am blestema pe țigan, dacă n'am vedea că e singura întovărășire dintre om și animal, pentru viața de azi a amândurora. E amarnică soarta ursului educat pe cărbuni și crunt destinul indianului coborât la starea țiganului de pustă și bărăgan, dar cine le oferă o viață mai bună? În mizeria lor, ursul ține la țiganul care-l bate și țiganul dă de mâncare ursului, care aduce satul, cu merinde, întru întâmpinarea lor.

Urs la târg
Ursarul și ursul lui

Nu s'a dat încă nici o circulară către jandarmi care să împiedice meseria ursarului: Semn bun… Dumnezeu n'a uitat de tot pe urs și pe țigan!... Căci poate nu e departe vremea când vom lua ultima pereche de urși, să-i prăsim, să-i creștem, de la mâna ursarului, ca să nu-i pierdem cu desăvârșire, așa cum am pierdut zimbrul, de la care nu ne-a mai rămas decât efigia”. (3)

Cu toate acestea rămânea nostalgia vremurilor trecute, pe care Radu Gyr o transpunea în versuri:

Tot mai rar prin mahalale desfundate
Primăvara, trec țigani ursari,
Cu obrajii arși de zări înveninate
Cu amieze largi în ochii mari.

Trec ursari, ducând prin praf și șanțuri
Urșii mohorâți și pădureți.
Parcă duc pădurile în lanțuri,
Parcă duc mormane de tristeți…”(4)


Surse:

(1) Victor Bilciurescu – “București și bucureșteni de ieri și de azi” – Editura “Universul” – 1945
(2) Artur Gorovei – “Credinți și superstiții ale poporului român” – Editura “Librăriile Socec&Comp.” – 1915
(3) Felix Aderca – articolul “Ursul și prietenii lui” – publicat în numărul din 12 mai 1937 al revistei “Realitatea Ilustrată
(4) Radu Gyr – “Țiganii ursari” – publicată în numărul din 17 iunie 1939 al revistei “Universul Literar”




Citește mai mult... »

Superstiţii şi prejudecăţi (de ieri și de azi)

Noi românii suntem prin firea noastră un popor superstițios. Foarte mulți dintre noi "credem în semne” care ne influențează viața sau care ne prevestesc viitorul. Suntem superstițioși – dar fără să devenim fanatici. Dacă lucrurile prevestite de semnele citite în jurul nostru se împlinesc, povestim aceste lucruri aproape cu voluptate celor din preajma noastră. Am să vă spun în cele ce urmează câteva superstiții, culese de eminentul folclorist Artur Gorovei la începutul secolului trecut și publicate în volumul “Credințe și superstiții ale poporului român” – apărut în anul 1915 (răsfoit din colecția digitală a Bibliotecii Digitale a Bucureștilor):




Dacă găsești un ac, e semn de ceartă.

Dacă găsești un ac cu urechi, îți va naște femeia o fată; dacă acul găsit e fără urechi, nevasta îți va naște un băiat.

Exista credința că dacă visează un om tânăr albine zburând îi va merge foarte bine; dar dacă un om bătrân visează albine zburând, îi va arde casa.

Alunițele sunt semn de mare noroc și de aceea, dacă tai părul de pe ele, îți pierzi norocul.

Copilul mic să nu se pupe pe șezut, pentru că atunci când se va face mare va întoarce dosul celui care l-a pupat.

Fetelor care se spală cu apă în care s’a spălat limba unui clopot le va merge vestea departe cum merge sunetul clopotului și vor fi la fel de curate ca și clopotul.

Copiii să nu se scalde cu apă rămasă din ziua cealaltă, fiindcă nu vor mai crește.

Apa de la întâlnitură (de la confluența pâraielor) e bună de scăldat, ca să nu se lipească de cel scăldat boli și farmece.

Caricatura in Furnica 1911
Ce ghinion Nene Iancule, felinarul e ocupat!
("Furnica" - 1 septembrie 1911)


Dacă visează cineva că se scaldă într-o apă curată, atunci va fi sănătos și cu voie bună; dacă însă visează apă tulbure, se va îmbolnăvi.

Să nu vinzi lucruri care le-ai căpătat de pomană căci îți va merge rău.

Femeia însărcinată să nu mănânce aripi de păsări căci copilul care se va naște nu va sta înfășat (va da mereu din mâini și din picioare).

Dacă îți iese în cale un preot e semn rău; dacă nu vrei să îți meargă rău, azvârle după el cu paie sau cu fân.

Dacă te întâlnești dimineața cu o babă, toată ziua îți va merge rău.

Pe cine-l apucă soarele în prima zi dintr-o lună în pat, nu va face avere.

Dacă te mănâncă palma stângă, o sa primești bani; dacă te mănâncă palma dreaptă, dai bani.

Lunea nu e bine să dai bani, fiindcă vei da bani toată săptămâna. Dacă primești bani luni e semn bun.

Ca să ai întotdeauna bani în casă e bine să bați un cui în pragul casei.

Ca să fii bănos, spală-te cu apă de pe bani la cele trei sărbători mari: Crăciun, Paște și Rusalii.

Când e lună plină, să îi arăți bani dacă vrei să ai bani toată luna.

Ți-a ieșit coșaru-n drum
Și-o să ai ce vrei de acum
Griji, nevoi, necaz. durere
Se vor duce ca un fum!


Cine visează bani mărunți, va fi bârfit de cineva.

Dacă te visezi cu barbă și cu mustăți, vei primi oaspeți.

Dacă îți transpiră palmele, vei lua bătaie.

Dacă bei alcool cu mâna stângă – te îmbeți.

Copii care nu sunt botezați și plâng mult se cer botezați; copii care plâng mult în timpul săvârșirii tainei botezului, vor trăi mult.

Dacă îți intră o broască în casă e semn că cineva ți-a trimis farmece sau ți-a făcut vrăji.

Pruncii alăptați de mame despletite fac bube la gură.

Când varsă cineva cafea din greșeală, în ziua aceea va câștiga ceva.

Când pleacă cineva la drum lung, presară-i înainte făină pe prag ca să-i meargă bine.



Să nu te îmbraci cu cămașa pe dos ca să nu te urască nevasta. Să nu porți cămașa pe dos fiindcă ți se întoarce norocul în rău.

Dacă din întâmplare iei cămașa pe dos, se va înrăutății vremea.

Mamele să nu întoarcă cămășile copiilor pe dos, pentru că se vor speria rău noaptea.

Femeia să poarte cămașa pe dos dacă vrea să înțarce copiii.

Fata care spală cămăși și se udă pe veșminte se va mărita cu un bărbat bețiv.
 
Coșar - 1930

Dacă visezi câini ai dușmani mulți.

Dacă te mușcă un câine să nu-l omori fiindcă nu se va vindeca rana.

Dacă va plesni capacul de pe oală, să știi că vei primi o veste mare.

Nu mânca având cartea deschisă ca să nu uiți ce ai învățat.

Când tai castravetele, să tai vârful din partea în care a fost floarea și să-l pui pe fruntea unui copil: nu îl va durea niciodată capul.

Când tai ceva cu foarfecele și le uiți deschise – e semn de ceartă în casă.

Dacă femeile poartă cercei schimbați (unul de la o pereche și unul de la altă pereche) își va schimba și bărbatul.

Dacă strănuți de trei ori la rând e semn de mare chef…
 


Citește mai mult... »