“Contemporanul lui Grigore Ghica Vodă care s'ar trezi în Bucureștiul de astăzi care stă în pas cu toate marile centre ale Occidentului în ce privește progresele edilitare și confortul, mult ar avea ocazie să se mire, lung, lung, cu mâna la gură. Dâmbovița de-a cărei apă dulce ne pomenește versul popular era singurul loc de răcoreală pentru mahalagiii bucureșteni, pe cari îi răzbeau căldurile. De cum dădeau căldurile, bucureștenii, mari amatori de apă rece, populau apele mai mult sau mai puțin tulburi ale Dâmboviței. În oraș, de pe atunci, apa era neagră de toate rezidurile casnice industriale ce le colecta Dâmbovița în drum. De aceea, bucureștenii își aleseseră “loc de ștrand" la intrarea râului în oraș, la celebra moară a lui Ciurel, unde e apa rece și limpede ca cristalul. Locul acesta de ștrand a rămas până astăzi, fiind acum amenajat după cerințele moderne.
 |
| Dâmboviţa la Bucureşti - Amedeo Preziosi, 1868 |
Acum 100 de ani, la Ciurel se scăldau bucureștenii, femeile își spălau rufele și sacagiii își umpleau butoaiele cu apă de băut. Desigur că în acea vreme nu existau costumele de baie. Cu o încântătoare impudoare, femeile își etalau nudurile rubensiene, în stricta vecinătate a bărbaților cari purtau fără urmă de falsă pudoare, același costum strămoșesc al lui Adam. Femeile cari veneau să bată pânza, se dezbrăcau, profitând ca să se şș îmbăieze. Alături, la moara lui Ciurel, poposeau care, neguțători, oameni din tot orașul, care aveau ocazia să privească gratuit acest fermecător spectacol.” (extras din articolul “Ștrand bucureștean acum un secol” – publicat în revista “Ilustrațiunea Română” - numărul din 24 martie 1937)
Transformarea Snagovului dintr-o simplă baltă de la marginea orașului într-o destinație estivală a fost una spectaculoasă. Iată cum se vedea acest nou punct de atracție pe harta Capitalei, așa cum consemna revista Realitatea Ilustrată în 18 iulie 1929:
 |
| O baie reconfortantă în Lacul Snagov |
„Parcul și lacul Snagov sunt și astăzi unele dintre locurile cele mai frumoase și mai frecventate din apropierea Bucureștiului. Ansamblul mănăstiresc de la Snagov, ctitorit de Neagoe Basarab, este un loc cu o istorie impresionantă. [...] Puțină lume știe însă că Snagovul a devenit un loc de atracție pentru bucureșteni abia pe la începutul secolului 20, după ce s-a realizat asanarea lacului. Vechea «baltă» s-a transformat într-o oglindă de apă curată iar pe malurile ei Primăria Bucureștiului a amenajat un parc superb.”
 |
| Weekend interbelic la Snagov |
Succesul a fost atât de mare încât, doar câțiva ani mai târziu, zona a trecut printr-o transformare radicală. Plaja și parcul Snagov au fost complet reamenajate la începutul anilor ’30, iar fastuoasa inaugurare din anul 1933 s-a făcut în prezența Regelui Carol al II-lea, a Voevodului Mihai și a unor personalități de prim rang ale vremii, printre care Nicolae Iorga, Iuliu Maniu și primarul Dem I. Dobrescu.
Istoria adevăratelor ștranduri bucureștene începe să se scrie cu adevărat în perioada interbelică. Anii ’30 sunt cei în care se construiesc marile ștranduri populare care atrag mii de oameni din toate colțurile orașului, oferind facilități moderne la prețuri accesibile.
Nisip de la mare și bazine moderne în Calea 13 Septembrie și Obor
O radiografie excelentă a acestor noi facilități edilitare o găsim în articolul “București – oraș de vilegiatura”, semnat Alex F. Mihail, publicat în revista “Realitatea Ilustrată”, numărul din 3 martie 1933, care descria eforturile municipalității de a transforma Bucureștiul într-un veritabil „oraș de vilegiatură”:
“În Bulevardul Maria, la rond, e un teren vast, cu plajă de nisip, adus de la mare, cu trei bazine. Ultimul, în construcție, va fi gata peste câteva zile. Acesta va avea șapte sute de metri pătrați suprafață și doi până la trei metri adâncime, fiind destinat pentru înotători. Bazinul special al copiilor are numai 50 cm. - 110 cm. adâncime. Apa se schimbă zilnic la toate bazinele. Mai sunt nu știu câte dușuri, apoi aparate de gimnastică, minge, foot-ball... Mai stau la dispoziție mese cu umbrele, scaune, bănci, cântar, bufet. Ștrandul are o uzină proprie, pentru lumină. Există un vestiar, foarte bine organizat, unde ar putea depune hainele șase mii de persoane. Vizitatorul se dezbracă într'o cabină și apoi predă hainele la garderobă printr-o ferestruică, ce e practicată la spatele cabinei. Sunt numeroase asemenea cabine, pentru desbrăcat. O secție specială a vestiarului este destinată pentru doamne. Să mai menționăm, că de jur împrejur s'au plantat pomi... Intrarea este 5 lei pentru copii și 10 lei pentru adulți. Pentru cinci lei se poate închiria un costum de baie.
 |
| Ștrandul Obor |
Mai este un asemenea ștrand popular, construit tot de Primăria de Albastru, în Calea 13 Septembrie. D. Chiriță Vasilescu, primarul Sectorului a făcut foarte bine și merită mulțumirile călduroase ale cetățenilor, atât pentru initiațiva construirii acestor ștranduri cât și pentru că nu le-a concesionat vreunui antreprenor, care apoi să exploateze publicul (…).
 |
| Aglomerație estivală |
Aglomerație estivală și dușuri în libertate la Ciurel
"... unde într-un decor rustic, pe o insulă cu pomi și iarbă din mijlocul Dâmboviței, unde pasc vaci și cai, vin Dumineca numeroși bucureșteni să facă baie în râul carpatin, stăvilit de enormele porți de fier, de la intrarea în cetatea lui Bucur. S'au instalat și acolo vreo sută de cabine. Copiii, ștrengari ai Bucureștilor, preferă însă să-și ia dușul în libertate, fără să plătească nimănui nici o taxă, pe enormele trepte de piatră de la stăvilare, unde cade, în cascade, apa Dâmboviței, îndărătnică și răsvrătită în încătușarea ei…”
 |
| Răcoreală |
Ștrandul Obor: Glume între băieți și „atmosferă de cartier"
“În partea cealaltă se petrecea o glumă aproape stranie. Câțiva înotători, cu structuri atletice, abia ieșiți din bazin, se salutau sgomotos unul pe un altul, tot atât de tânăr, cu mușchii tot atât de articulați…- Servus, Dane… Ia arată-ne ce poți…- Habar n'am să înot.- Lasă “bancurile" astea, pentru alții care au timp să asculte…- Serios, mă, pe cuvânt…- Îi e frică de apă! Vrei să știi cum e apa? Apa e… umedă… Pe el!Ridicat din toate părțile, acel care răspundea la numele de Dan, a fost învârtit mai întâi în aer, cu o întreagă ceremonie, după aceia, brusc, sec și fără multe formalități, asvârlit în apă, ca un bolovan… Un moment apa la readus la suprafață:- Ajutor, mă, nu știu…- Banc!... Se întoarseră ceilalți plictisiți.L-au scos dinăuntru destul de târziu, atunci când bietul Dan, sătul de apă, nici nu mai putea să-și blesteme “prietenii"…- Lasă, Dane, că așa înveți… Era păcat de tine…”(sursa: articolul “Aspecte din Ștrandul Obor” - publicat în numărul din 29 iulie 1936 al revistei “Ilustrațiunea Română”)
Bazinul Lido: Valuri maritime, jazz și aparate de masaj în centrul orașului
Deschiderea bazinului Lido a adus marea direct pe bulevardele bucureștene. O cronică entuziastă din iulie 1930 descria perfect efervescența acestui loc exclusivist:
 |
| Lido - bazinul cu "valuri maritime" |
“Bucureștenii au, în sfârșit, un mijloc minunat să scape de căldură: fac băi în grandiosul Bazin “Lido" cu valuri maritime, situat în centrul Capitalei, în bulevardul Brătianu colț cu strada Franklin. În fiecare zi, mii de oameni profită de minunata invenție a valurilor Bazinului “Lido", valuri cari au forța și eficacitatea valurilor mării. Când ies din valuri, vizitatorii bazinului “Lido" găsesc în jurul piscinei splendide grădini și terase solare, înzestrate cu admirabile aparate electrice de gimnastică și de masaj.
 |
| Bucureșteni la Lido |
La ora aperitivului, după amiaza la ceai, seara la dineuri, animația întreținută de un jazz excelent și de renumitul restaurant “Cina-Lido" e extraordinară. E inutil să adăugăm că “Bazinul Lido" cu valuri maritime e centrul sezonului bucureștean și ținta primei vizite a tuturor străinilor și oficialilor care vin în vizită în București.” (sursa: articolul “Lido - bazinul cu valuri maritime" - publicat în numărul din 17 iulie 1930 al revistei “Realitatea Ilustrată”)
Ștrandul Kiseleff: Avangarda lui Marcel Iancu ridicată în doar 52 de zile
 |
| Kiseleff - cel mai mare ștrand interbelic |
“Ștrand. Minunat loc de recreaţțe pentru bucureștenii condamnați de soartă, să rămână pe meleagurile pe care a păstorit Bucur. Instalația din Șoseaua Kiseleff vine să umple un gol demult resimțit. Deși a apărut ca din pământ - construirea lui nu a durat decât 52 zile - ștrandul se prezintă astăzi admirabil din toate punctele de vedere. În primele zile, este adevărat, el a avut lipsurile inerente oricăror începuturi, dar cei puși să conducă monumentala operă și-au înțeles menirea și cu o perseverență rară, au procedat la înlăturarea a tot ceea ce nu corespundea cerințelor. Astăzi imensa construcție dintre Școala de Agricultură și Hipodromul Băneasa, este gata să concureze cu instalațiile similare din străinătate.
 |
| Ștrandul Kiseleff |
Cine nu a văzut ștrandul, nu-și poate da seama de măreția lui, cu atât mai mult cu cât durata construirei lui a fost excesiv de scurtă. Este deci nevoie să te plimbi pe alei și prin atenanse spre a-ți putea face o idee exactă asupra formidabilei întreprinderi. Imaginați-vă un teren imens, în mijlocul căruia se află un bazin de dimensiuni respectabile, înconjurat de o plajă în suprafață de 12.000 de metri pătrați! Așa vă veți putea da oarecum seama de impunătoarea instalație.” (sursa: articolul “Măreață serbare la ștrand” - semnat Jenny Dumitrescu - publicat în numărul din 15 august 1929 al revistei “Ilustrațiunea Română”)
Fie că vorbim de luxul central de la Lido, de avangarda minimalistă de la Kiseleff sau de farmecul simplu al bazinelor din Obor și 13 Septembrie, ștrandurile interbelice au redefinit complet modul în care bucureștenii își petreceau timpul liber. Ele nu au fost doar simple locuri de răcoreală, ci adevărate scene ale modernizării sociale și arhitecturale ale Capitalei.
Dacă povestea verilor de altădată v-a trezit curiozitatea, vă invit să explorați mai în profunzime secretele acestor oaze urbane. Puteți descoperi detaliile uimitoare din spatele celei mai mari baze sportive a epocii în articolul dedicat Ștrandului Kiseleff: cel mai mare bazin din Europa în anul 1929. Iar dacă vreți să mergeți și mai înapoi în timp, în vremurile când ideea de igienă publică speria comunitatea, nu ratați savuroasa cronică despre Revolta stârnită de instalarea primei băi publice din București.
Lacul Snagov și Parcul Snagov reprezintă, fără îndoială, unele dintre cele mai frumoase și mai frecventate atracții din apropierea Bucureștiului. Ansamblul mănăstiresc de la Snagov, ctitorit de Neagoe Basarab, ascunde o istorie aparte: legenda spune că aici ar fi fost îngropat sub o lespede Vlad Țepeș, după ce a fost ucis în anul 1476.
Snagovul a devenit un loc de atracție pentru bucureșteni abia pe la începutul secolului al XX-lea, după ce s-a realizat asanarea lacului. Vechea „baltă” s-a transformat într-o oglindă de apă curată, iar pe malurile ei Primăria Bucureștiului a amenajat un parc superb. În forma de azi, plaja și Parcul Snagov au fost reamenajate la începutul anilor ’30.
Dar nu despre farmecul de altădată al Snagovului va fi vorba însă în articolul următor - articol semnat de Ion Tic și publicat în numărul apărut în 20 iulie 1938 al revistei „Ilustrațiunea Română”. Subiectul îl reprezintă vechile legende ale Snagovului
“Știți cum am ajuns în acest pitoresc loc, acum câteva nopți? Printr'o întâmplare destul de ciudată. Într'un târziu de noapte, pe când mă pregăteam să ațipesc, după o zi de călduri caniculare, un telefon mă făcu să mă înfior de groază: cineva mă informa că unul din cei mai buni prieteni a avut “acum câteva minute un groaznic accident de automobil și că dacă pot să mă reped până acolo…". Cât ai clipi din ochi am sărit din pat și cu primul taximetru pe care l’am găsit în cale, am luat-o razna, spre Snagov. Drumul de o jumătate de oră cu mașina mi s'a părut o veșnicie. Mă gândeam cu groază la bietul meu prieten, sportiv din naștere, care scăpase de atâtea ori de la moarte, care acum - cine știe - în ce hal s'o fi găsind în marginea șanțului de la Snagov. Îl și vedeam la spitalul de urgență, pe masa de operație, cu fața palidă, zbătându-se între viață și moarte…
 |
| Casă de vacață (stânga) Plaja Lacului Snagov (dreapta) |
Iată-mă în poarta Snagovului, acostând trecătorii întârziați. Oamenii îmi răspundeau monosilabic, unii nedumeriți de înfățișarea mea de om speriat, alții convinși că au în față un noctambul trezit dintr'un vis urât. Dar și unii și alții îmi răspundeau precis la întrebarea despre accident: nu! M'aș mai fi bălăbănit eu mult și bine dacă un jandarm care făcuse până atunci “de serviciu” pe șosea nu m'ar fi asigurat solemn că “nimic nu se petrecuse prin partea locului”.Bănuind că la mijloc nu putea fi vorba decât de o glumă de prost gust, am pornit-o spre lac, la restaurantul din preajma locului, unde lăutarii mai cântau încă cu glasurile lor răgușite romanțe “de inimă albastră”. Mergeam gândind la posibilitatea unei “soții”, când privirea îmi fu atrasă de un boschet mai retras unde în întunericul nopții ardeau două lumânări de mort. O clipă, siguranța glumei de prost gust se schimbă în posibilitatea unei întâmplări tragice… Alergai în goană, și spre uimirea mea, găsii pe prietenul meu care era întins pe o masă, acoperit cu un cearșaf. În jurul mesei veghea trist și abătut un grup de prieteni. Dar când să mă apropii de “mort” – “mortul” sări în picioare în hohotele de râs ale prietenilor care astfel isbutiseră să mă aducă la Snagov.Sticlele aruncate pe sub mese, paharele răsturnate și resturile de mâncare, dovedeau sfârșitul unui copios ospăț la care doi prieteni au pus un rămășag, punând la încercare “viteza cu care un prieten poate veni la vestea unui accident”. Această întâmplare, care mi-a dovedit cât de ușurateci pot fi unii oameni atunci când se lasă înșelați de puterea șprițurilor răcoritoare, mi-a dat în schimb prilejul să petrec și eu, “fără baterii”, o noapte a Snagov.”
“Snagovul, noaptea, este ceva mai mult decât o feerie dintr'o “mie și una de nopți”. Un crâmpei de vis poetic pe care dărnicia naturii și munca oamenilor l'a realizat mai frumos decât își poate închipui cineva. Un colț de rai pământesc ridicat la pretențiile occidentului rafinat, în care omul și natura s'au întrecut să facă adevărate minuni. Snagovul așa cum este… Snagovul amintirilor de altă dată, înmormântate în ruinele unei mănăstiri istorice. Snagovul pădurilor neumblate peste care s'a suprapus un alt Snagov, mai cochet și mai ispititor, pentru a lega două lumi atât de deosebite. De ce nu zugrăvesc scriitorii noștri care se abat pe aceste meleaguri, frumusețile fără asemănare pe care atâția români le caută peste hotare?
 |
| Terase cu amenajări horticole la malul lacului (stânga) O minunată priveliște peste lac (dreapta) |
Gândeam la toate acestea, cu privirea rătăcită pe întinsul lacului, când o mână mă lovi voinicește pe umăr. Era barcagiul meu, “lipoveanul”, pe care-l cunoscusem cu ani în urmă și care, încântat de revedere, a ținut să mă oprească. Un lipovean cu fața urâtă, dar bun și prietenos din cale afară. Barcagiul ținu să-mi spună că povestea pe care mi-a spus-o acum câțiva ani și pe care am publicat-o în reportajul meu “Snagov", l'a făcut și mai cunoscut în lumea vizitatorilor…- Care poveste?- Nu-ți reamintești? Povestea unei nopți la Snagov, acum optzeci și cinci de ani… Povestea podului-plutitor încărcat cu boieri surghiuniți, pe care-i conducea la mânăstirea de pe insulă, un țigan. Podul care s'a rupt în mijlocul apei, înecându-se și boierii, și santinelele. Și țiganul, care scăpând de la înec, a înnebunit și a trăit nebun în pădurea sălbatică până într’un târziu, când un călugăr s'a învrednicit să-l deslege de blestem și să-l vindece.- Da, da… Îmi reamintesc… Legenda pe care mi-ai povestit-o și pe care am scris-o și eu așa cum am auzit-o. Numai că, la câteva săptămâni după aceea, un bătrân din Dobroșești, pare-mi-se pescar ca și tine, mi-a spus alta…Colea barcagiul, așa se numește prietenul meu, făcu ochii mari…- Alta?- Desigur. Și dacă vrei, am să ți-o povestesc. Dar mai întâi să facem o plimbare cu barca.La auzul unei asemenea propuneri, lipoveanul de abia își putu reține bucuria.- Mergem, bucuros…În câteva clipe ne instalarăm în barca pe care Colea, în închipuire, o socotea cel puțin un transatlantic. Câteva lopeți și barca alunecă, ca un fulg, pe fața liniștită a lacului, care se întinde ca o oglindă fermecată. Malul dinspre debarcader, cu toată ora târzie, se desprindea în decorul plin de lumină al aleilor și al teraselor inundate de flori și de șoapte de dragoste. Ici și colo, perechi de îndrăgostiți își strecoară umbrele spre funduri tainice de alee. Este atâta farmec în liniștea acestei nopți…Undeva, departe, un glas argintiu de fată îngână “un cântec de demult"… Colea, bătrânul prepelicar, ciulește urechile.- Frumos, Colea?- Tare frumos. Cântă dragostea, tinerețea… Cântă până se revarsă zorile. O știu eu... O fată care, de dragul iubitului plecat pe lumea cealaltă, petrece cu toată lumea… Dar mi-ai făgăduit să-mi spui cea de a două legendă a boierilor din “noaptea cea de groază”..."
