De ieri și de azi

Despre corupţia de ieri, de azi şi de mâine

România în anul 2020: o ţară în care persistă corupţia sub toate formele sale şi la toate nivelurile. Rezistenţa puternică în faţa măsurilor care vor să instaureze integritatea sunt o dovadă clară că ducem mai departe o tară adânc şi sigur înrădăcinată în societatea noastră. Auzim astăzi despre soluţii pentru instaurarea legalităţii, despre responsabilitatea ministerială sau a funcţionarilor publici, despre rolul justiţiei independente în combaterea corupţiei. Aşa că o să încercăm să fim optimişti în privinţa iminentei “schimbări la faţă a României” – la fel cum au fost înaintaşii nostrii din 1989, 1907 sau din... 1929. Asta pentru că toate guvernele României, de la Cuza încoace cel puţin, fie ele takiste, junimiste, averescane, liberale, ţărăniste sau de altă orientare “au făcut eforturi” să combată flagelul hoţiei din banii publici, al şperţului, gheşeftului, bacşişului, sfănţuielii sau cum s-o mai fi numit. Toate partidele “aflate la putere” au îmbunătăţit legi, au deferit justiţiei vinovați mai mari sau mai mici, au înfierat “opoziţia” coruptă. Rezultatul? E cel pe care îl ştim cu toţii...

Binecuvântare Sfânt părinte!
Binecuvântează-mă să mă pot înfrunta din buget şi în 1910...

O politică economică, destructivă şi acaparatoare

“Prin politica lor economică, destructivă şi acaparatoare, aceşti degeneraţi ai tuturor târfelor fanariote au aruncat asupra României haina neagră a mizeriei. Iar în politica internă samavolnicii şi ilegalităţi! Constituţia era doar o simplă hârtie în mâinile lor murdărite de atâtea fărădelegi. Nimic ce era lege şi tradiţie nu era respectat! (...). Şperţurile, mituirile, persecuţiile neomeneşti şi protecţionismul deocheat, erau armele lor de guvernare şi de administrare a bunurilor ţării !” (“Chemarea tinerimii române” – 17 martie 1929)

Câteva "consemnări" despre corupţia societăţii româneşti o să puteţi citi în cele ce urmează. Să ştiţi însă că a fost pentru mine una dintre cele mai ușoare "documentări": paginile jurnalelor de ieri erau pline de demascări ale afacerilor de corupţie de la diferitele niveluri ale societăţii româneşti. Pentru a nu fi acuzat de vreun partizanat – am înlocuit cu asterixuri numele partidelor “în discuţie”, tocmai pentru că nu ele contează. În această privinţă toate au fost, sunt şi vor fi (!?) la fel!

CORUPŢIE LA GUVERN

“Păcatele guvernării *** au isbucnit pretudindeni în forma de seringi cari au costat statul 300 milioane de lei. Opinia publică revoltată a cerut sancţionarea vinovaţilor şi chestiunea seringilor a fost deferită de guvernul actual justiţiei. Guvernul care are ca substrat al existenţei sale noţiunea dreptăţii, nici nu putea trasa altă cale. Care să lumineze într’adevăr această scabroasă afacere mai obiectiv şi real. Nu prin anchete parlamentare inutile, ca cele instituite de guvernul ***, care să încurce şi mai mult chestiunea, nu prin mijloace din umbră şi printr’o complicitate deghizată – ci prin concursul justiţiei ţării – se vor putea stabili precis vinovăţiile tuturor acelora care au crezut că între averea ţării şi averea lor personală e bine să nu facă nici o distincţie. Guvernul *** are deci şi în această chestiune un mare merit; acela de a integra justiţia ţării în atribuţiile ei fireşti – care cuprind pe toţi cetăţenii acestei ţări – şi indiferent dacă cineva a fost în timpul hoţiei comise ministru să poată fi judecat efectiv şi să-şi ispăşască păcatele.

Bugetul României de ieri sau de azi:
un sac fără fund

Până azi legea responsabilităţii ministeriale, a fost o frumoasă şi amăgitoare ficţiune constitutională. Miniştrii puteau săvărşii orice tâlhărie, puteau substituii legii domnia bunului plac fără ca nimeni să le fi cerut cândva socoteala, sau fără să se gândească, cel puţin, că pentru faptele lor vor putea fi traşi la răspundere vreodată. Acest sistem însă a dispărut deodată ca interesaţii care l’au susţinut. Problema seringilor a evidenţiat suficient că guvernul *** este hotărât să aplice legea responsabilităţii ministeriale efectiv. Şi mă tem că aceasta, va însemna fatal întemniţarea multor ticăloşi, care au trecut până azi drept oameni cinstiţi ori invulnerabili. Şi va însemna în primul rând lichidarea corupţiei prin temniţă.” (“Chemarea tinerimei române” – 10 martie 1929)

CORUPŢIE LA PRIMĂRIA CAPITALEI

“Ieri la amiază a izbucnit al patrulea scandal la Primăria Capitalei, în următoarele împrejurări: Ieri, miercurl, la orele 11 şi jumătate, urma să se ţină la primărie licitaţia pentru 12 lucrări de şoseluire, trotuare, rigole, fornituri etc. La licitaţie s'au presentat vr'o 40 de antreprenori. La ghişeu, apărând d. Melişianu că se înceapă formalităţile de licitaţie, d. Niculescu, în capul antreprenorilor, depune o ofertă condiţionată. Melisianu, cu musca pe căciulă, ştiind că oferta condiţionată cere primăriei garanţii că antreprenorii nu vor fi sfănţuiţi, a respins'o fără nici o vorbă. Antreprenorii, printre cari se aflau d-nii Dobrescu, Teodoriades, Niculescu, Sache, Bulintineanu, Bello, etc., înţeleşi de mai’nainte, au hotărât să facă imediat o demonstraţie în contra lui Melişianu. D. Dobrescu, în numele lor, a înaintat spre Melişianu şi i-a adresat următoarele cuvinte:

- Domnule locţiitor de primar, toţi antreprenorii presenţi declară că se retrag în mod ostentativ de la această licitaţie, deoarece :

1) preţurile sunt prea reduse;

2) n'avem nici o garanţie că vom fi scutiţi de sfănţueli; n’avem nici o incredere în cinstea domnilor cari conduc primăria Capitalei.

- Aşa e ! răspund cu putere antreprenorii presenţi.

Melisianu se face galben ca ceara şi, după câteva momente de zăpăceală, dispare prin sălile primăriei. Antreprenorii se retrag mulţumiţi de bobârnacul pe care l-au dat faimosului bandit de la primărie. Am întâlnit pe unul dintr'ânşii şi l'am întrebat:

- Moşule n'ai ostenit să duci sacu'
pe vremea asta în spinare ?
Dă'ni'l să'l purtăm şi noi...

- De ce v'aţi retras?

- Cum să nu ne retragem, d-le? D-ta nu te dai la o parte când dai de vr'un pungaş? Uite, aşa am făcut şi noi. Ne’am săturat de atătea sfănţuieli. Şi acum ne-am hotărât cu toţii să cerem garanţii, că nu vom mai fi sfănţuiţi!

- Şi cum vă sfănţuia?

- Uite cum: aveam de pildă o lucrare de făcut; de la început ni-se făceau şicane de către poliţia comunală şi ca să scăpăm de ele trebuia să dăm un bacşiş. Apoi la recepţiunea lucrării, ca să nu fim şicanaţi, trebuia să dăm alt bacşiş. Şi la urmă ne alegeam mereu cu paguba.

- Cine v'a sfănţuit?

- Nişte păcătoşi, mi-e şi ruşine de ruşinea lor. Lasă-i în păcate că sunt oameni cu copii…” (“Epoca” – 24 iulie 1898 )

CORUPŢIA BARONILOR LOCALI

“Când a izbucnit răsboiul hispano-american şi preţul grâului s'a urcat, guvernul s'a temut că exportul nostru ar atinge aşa proporţii încât să nu rămâie bob de grâu în ţară. Pentru a evita consecinţele unei asemenea eventualităţi, guvernul a autorizat pe primarii din oraşe să cumpere orice cantitate de grâu, cari să formeze un stoc de rezervă.

Nu ştim câţi primari au ascultat de povaţa guvernului; se ştie doar că între cei dintâi primari cari sau grăbit să cumpere grâul este d. N. N. Ionescu, primarul Brăilei, care a cumpărat 30.000 de hectolitri de grâu. Modul cum s'a făcut cumpărarea acestui grâu a scandalisat înca de la început opinia publică din Brăila.Mai întâi, cumpărătoarea s'a făcut într'un moment când preţul grâului atinsese maximul; apoi grâul s'a cumpărat, în afară de aceasta, cu 8O de bani mai scump pe hectolitru decât cursul pieţei din ziua cumpărărei. Nu s'a anunţat nici o casă de comerţ din portul Brăila, nu s'au cerut probe şi preţuri, ci s'a însărcinat d. Radu Bălan, un consilier comunal, ca să facă cumpărarea. Neavând fonduri ca să plătească grâul, primarul Ionescu a luat 150.000 lei din împrumutul de 6 milioane, contractat de comună pentru executarea diferitelor lucrări de edilitate, şi mai contractează un împrumut la Banca Naţională de 350.000 cu 8 la sută dobândă. Ambele aceste operaţii sunt contrare legii.

Bugetul: Cloşca cu ouă de aur

Membrii partidului *** din Brăila, alarmat de cele petrecute cu cumpărarea acestui grâu, trimit o delegaţie la primărie ca să cerceteze dosarul acestui gheşeft. Se ştie că art. 31 din legea comunală spune: << Deliberările consiliului comunal sunt pururea la diapoziţia oricărui cetăţean din comună, care ar voi să le cunoască sau să ia copii după dânsele >>. Pe temeiul acestui articol amicii noştrii din Brăila au cerut dosarul în chestiune. Primarul Ionescu refuză să arate dosarul şi prin aceasta mărturiseşte el însuşi, în mod indirect, gheşeftul comis.Preţul grâului însă scade şi teama că vom rămânea fără grâu în ţară se dovedeşte a fi fost numai în capul gheşeftarilor. Grâul trebuia vândut. Cumpărat cu 17 (şapteprezece) lei hectolitru, grâul acesta a fost văndut în ziua de 2 iulie cu 8 lei şi 90 de bani hectolitru. Astfel comuna suferea acum o pagubă de peste 250.000 mii lei. Brăilenii se pot felicita de administraţia lor comunală...” (“Epoca” – 5 iulie 1898)

CORUPŢIA FUNCŢIONARILOR

"Înjghebarea aparatulul electoral a dat de la început naştere unul şir de scandaluri. Se îndepărtează funcţionari, sub învinuirea de necinste. Cum se pare însă că numai în vederea alegerilor se îndepărtează aceşti funcţionari, ca deochiaţi? Funcţionarii destituiţi acuză pe înlocuitorii lor că sunt puşcăriaşi şi dau dovezi. Vrea să zica, administraţia Capitalei că stă de rău, încât trebuie să'şi deschidă braţele puşcăriaşilor ca să poată face alegerile comunale? Iată în ce situaţiune păcătoasă se găsesc colectivităţile. Ceea ce se petrece la Primăria Capitalei, se petrece în toată ţara. Pretutindeni se răscoleşte un noroi îngrozitor de scârbos, cu prilejul pregătirilor electorale. Scandalurile din Capitală sunt numai începutul seriei.” ("Epoca" – 24 iulie 1898)

Să fim aşadar optimişti! Urmează alte schimbări în România anului 2019 şi toate aceste probleme legate de spăgi vor fi rezolvate. Din nou...

Citește mai mult... »

Despre literatură și neurologie cu Chiriachița Atanasiu-Bénisti

Deşi azi pare greu de crezut, în urmă cu doar 100 de ani femeile din România duceau încă o luptă acerbă pentru a-și cuceri dreptul de a activa în domenii rezervate până atunci exclusiv bărbaţilor. Tocmai de aceea mi-a atras atenția o știre publicată în numărul din 1 decembrie 1906 al cotidianului parizian “Le Radical”: “L′académie de Paris vient de conférer a une jeune Roumaine, Mlle Chiriachitza Athanassiou, le diplôme de licence lettres-philosophie. C’est la première Roumaine à qui ce titre est décerné.”

Chiriachița Atanasiu-Bénisti - medic al celebrei clinici Salpêtrière

Încercarea de a căuta informații despre tânăra româncă licențiată în litere și filosofie la Sorbona mi-a dezvăluit și o altă surpriză: Chiriachiței Atanasiu i-a fost acordat de către Facultatea de Medicină din Paris în anul 1918, la doar 33 de ani, titlul de doctor în medicină, specializarea ei fiind neurologia. Colaboratoare a celebrului neurochirurg francez Pierre Marie (primul secretar general al Societății Franceze de Neurologie), Chiriachița Atanasiu-Bénisti a fost medic al celebrei clinici Salpêtrière.

Chiriachița Atanasiu-Bénisti - 1936 (stânga)
Nota din “Le Radical” numărul din 1 decembrie 1906 (dreapta)

Două lucrări științifice de o necontestată valoare publicate în anii 1918 și 1919 - dedicate diagnosticării și trătării leziunilor nervoase post-traumatice ale soldaților care au luptat în timpul Primului Război Mondial –“i-au asigurat compatrioatei noastre o faimă cu greu de dobândit în lumea oamenilor de știință”. În anii ’30 Chiriachița Atanasiu-Bénisti s-a reîntors la prima s-a dragoste și a publicat o serie de trei romane, bine primite de critica franceză a vremii: “La femme et le dictateur” (1935), “Miraje” (1937) și “Le Chant désespéré” (1937). Sperând că v-am stârnit curiozitatea, vă invit să citiți un interviu acordat de d-na Chiriachița Atanasiu-Bénisti revistei “Ilustrațiunea Română” în anul 1936:

Chiriachița Atanasiu-Bénisti - medic al celebrei clinici
pariziene Salpêtrière (rândul de jos - în centru)

Interviu acordat de d-na Chiriachița Atanasiu-Bénisti

“De câtva timp d-na dr. Atanasiu se găsește în țară. A făcut un popas la înapoierea de la Congresul Internațional al Medicilor ținut acum câtva timp la Atena. Am avut și noi prilejul să o cunoaștem grație amabilității unei bune prietene, d-na Maria Filoti, distinsa societară a Teatrului Național. Profitând de această amabilitate, am rugat-o să ne spună câteva cuvinte pentru cititorii “Ilustrațiunei Române". Am importunat-o tocmai în timpul unei interesante discuții ce o avea cu d-na Filotti asupra ultimei sale lucrări - de astă dată aparținând literaturei - noul roman.

- Câteva cuvinte pentru cetitorii noștri…

- Cu cea mai mare plăcere! Dar în nici un caz un interview.

Teza de doctorat publicată în anul 1918

- Nu. Știu că, în timpul popasului, compatrioții dv. “vă garantează" liniștea. V'aș întreba totuși dacă romanul d-v. “La femme et le dictateur" este un divertisment, în orele libere, sau o lucrare care concretizează o idee, o teză cu substrat științific.
- Am studiat, am călătorit și am cercetat îndeajuns probleme care m'au preocupat multă vreme, pentru ca amintindu-mi de ceea ce îmi oferise pe vremuri studiul literelor, să le pot închega, în parte, într'un roman. Nădăjduiesc să scriu și urmarea, un alt roman pe care-l am sub tipar. Și citindu-le pe amândoua veți putea vedea în ce măsură am putut transpune problema dintr'un domeniu în altul.

În anul 1936 la București acordând un interviu revistei
"Ilustrațiunea română"

- Așadar vă devotați literaturii.

- Fără a părăsi însă medicina. Curând, când voi fi iarăși în laboratoarele și clinicile de la Paris, îmi voi relua activitatea științifică: o dovadă că nu mă gândesc “să evadez". Dar de această dată îmi voi împărți timpul între medicină și literatură…

- Pe cât îmi reamintesc, din cetite, dv. ați făcut studii asupra raselor și popoarelor…

- Da, și cred destul de amănunțite. În acest scop am călătorit foarte mult. Am mers multă vreme pe linia teorillor contelui Gobé. Dar, spre regretul meu, în ultimi ani mi-am schimbat părerile. Popoarele din Orient, pe care le socoteam inferioare sub atâtea raporturi, sunt demne de o altă clalsificare. Puritatea și frăgezimea calităților lor umbrite de aspectul lor primitiv merită o mai liniștită și mai atentă cercetare din partea noastră , a “occidentalilor", care ne mulțumim de regulă cu impresii superficiale. Nu este locul să vă înșir dovezile pe care le-am cules în urma unor amănunțite cercetări, dar pot să vă afirm, fără să greșesc, că multe din aceste calități sunt superioare “occidentalilor" tocmai prin puritatea lor.

D-na Chiriachița Atanasiu-Bénisti (centru)
în compania d-nei Maria Filotti (stânga)
și a doamnei Popovici (dreapta)

- Dar despre meleagurile românești, pe care le revedeți din când în când, ce ne-ați putea spune?

- Ce să spun! Îmi sunt dragi, atât de dragi încât cu toate ocupațile mele de la Paris, unde locuiesc de multă vreme, trebuie să vin aproape în fiecare an să le revăd… Muncesc la Paris cu râvnă, cu încordare, dar gândurile mă poartă mereu în țara în care m'am născut, căreia îi aparțin și pe care o iubesc ca oricare alt bun român. Și nu este pentru mine o bucurie mai mare decât aceea pe care o simt în clipa în care pășesc pe pământul țării.

“Le Chant désespéré” (1937)

- Dar despre literatura noastră ce ne-ați putea spune?

- Deși prin îndeletniciri departe de țară, citesc totuși lucrările scriitorilor noștri, pe care îi urmăresc și îi admir. Regăsesc în mai toți poeții și prozatorii noștri de valoare suplețea, spontaneitatea și forța creatoare a geniului latin. Apoi, o vigoare tinerească, robustă, plină de făgăduieli. Am cumpărat și la București, cu prilejul “Lunii cărții", o sumă de volume pe care le citesc cu nesațiu. Avem atâtea lucruri bune, atâția scritori de mare talent! Ce păcat însă că se traduce atât de puțin în franceză și în engleză… Merităm să ne cunoască și străinii măcar cu ceea ce merită să stea la loc de frunte în literatura internațională.” (“Ilustrațiunea Română” - numărul din 27 mai 1936)

Citește și: Ella Negruzzi – prima femeie avocat din România

Citește mai mult... »

Cei mai frumoşi ani

Vă propun un joc început mai demult pe paginile blogului. Şi vă provoc şi pe voi, stimate doamne şi domniţe ale anului 2020 să vă jucati puţin, răspunzând la o întrebare delicată şi uşor indiscretă: “Care sunt cei mai frumoşi ani din viaţa unei femei?” Un mic ajutor: transcriu aici câteva dintre răspunsurile date de doamne şi de domnişoare curajoase în anul 1906, păreri exprimate în cadrul rubricii “Anchetele revistei Moda Nouă Ilustrată” (numerele din 20 mai şi 5 iunie). În ce constă jocul? O să “adaug” răspunsurile şi comentariile voastre cu cele date acum un veac de străbunicele noastre. Nu atât de demodate pe cât amputea fi tentaţi să credem. Pentru culoare, o să presar prin articol fotografii ale cititoarelor revistei “Moda nouă ilustrată”. Și tot pentru culoare o să păstrez și ortografia originală a textelor:

D-şoara Lilli, cu o dulce dragoste, Loco:

D-şoara Aurora
Minoescu - Caracal

“Deşi am fost condamnată de soartă încă din leagăn, deşi ca copil şi ca fată tânără am avut şi am numai decepţii, cred totuşi că cei mai frumoşi ani din viaţa unei femei, sunt acei petrecuţi între adevăraţii părinţi şi între fraţi cari se iubesc. E viaţa cea mai fără de grije, sunt zilele cele mai frumoase; neapărat; încă fără experienţă crezi că tot ce zboară se mănâncă, nu cunoşti încă lumea cu toate decepţiile ei, aştepţi ziua de mâine spre a petrece şi mai mult şi toate astea până realitatea le ia locul. Îţi făureşti visuri şi idealuri, ai numai grija petrecerilor şi a persoanei tale. Oricât de bine ar fi ca măritată, când îţi cunoşti menirea pe pământ, pentru o adevărată soţie şi mamă nu pot lipsi grijile celor cari te înconjoară şi îi iubeşti. Frumoşi sunt şi anii aceştia, nu pot fi însă comparaţi cu anii fericiţi ai adolescenţei.”

D-şoara Vanilia de la Putna:

Cecile Schwartz
Roşiorii de Vede

“Cei mai frumoşi ani din viaţa unei femei sunt la 30 de ani. De ce? Pentru că pentru orişice femeie la vârsta de 30 de ani e mijlocul vieţii, e treapta cea mai de sus urcată; ajunsă acolo, stă sus şi mândră priveşte în trecut şi se judecă singură, având mintea bine coaptă şi dându’şi seama de drepturile ei, servindu-se şi de frumuseţea ce i-a hărăzit-o natura; însă dela 30 ani în sus începe a scoborâ treptele una câte una până la sfârşit, timp în care e cuprinsă de regretul tinereţii. Însă mai putem zice că cei mai frumoşi ani pot fi şi anii copilăriei până în momentul când faci primul pas al căsătoriei. Conchid că la anii tinereţelor trăim cu speranţa viitorului şi la bătrâneţe cu amintire trecutului.”

D-şoara Myrita-Palmo, Roman:

D-şoara Elena
Drăgulescu - Loco

“Deşi sunt tânără şi încă necăsătorită, nu pot răspunde cu exactitate la această întrebare; totuşi, după părerea mea, cred că cei mai frumoşi ani din viaţa unei femei sunt atunci când e căsătorită şi trăeşte într’o armonie perfectă. Ce e mai plăcut să vezi decât o pereche tânără care se iubeşte sincer şi e model de virtute? Cu ce plăcere atunci îşi aşteaptă soţia pe bărbatul ei iubitor, cu caracter frumos, bun şi blând! El la rându’i cu ce iubire şi dragoste o înconjoară pe drăgălaşa’i soţie. Nu e nimic mai plăcut de văzut, decât intimitatea unor soţi cari se iubesc şi sunt credincioşi unul altuia.Nu vorbesc decât de acei cari se iubesc şi sunt de o credinţă sfântă unul altuia.Cât priveşte de restul ce trăesc numai în certuri şi necazuri, din diferite cauze, aş fi de idee că, pentru acele femei, cei mai frumoşi ani ai vieţii lor au fost numai acei pe cari le-au trăit la părinţi. Căci oricât de săraci ar fi părinţii, ei veghează cu iubire asupra copiilor şi-i cresc în speranţe înalte, dar la urmă soarta decide destinul fiecăreia: unora le dă prea multă fericire, altora de loc.”

D-na Gavrilescu
Vaslui

Brunetele cu ochi de foc, Odobeşti:

“Anii cei mai frumoşi din viaţa femeei este când suntem domnişoare; atunci suntem tinere, frumoase, totul din prejurul nostru ne este drag: natura, florile, cântul, plimbarea etc. De când, dacă ne căsătorim, încep grijile de casă, de copii, nu mai trăim acele ceasuri fericite şi pline de iluzii pe cari le trăiam şi visam când eram domnişoare; aşadar părerea noastră este că anii cât suntem d-şoare sunt anii cei mai frumoşi din viaţa femeii.”

D-şoara Olghetta
Papadopol - Brăila

D-şoara Ellen Davidescu, Galaţi:

“Întreaga viaţă a unei femei poate fi frumoasă dacă va şti cum să se conducă: ca d-şoară să ştie să’şi păstreze prestigiul şi demnitatea; ca soţie să fie model, în orice împrejurări să fie geniul bun în viaţa conjugală, ca apoi să poată avea bătrâneţi fericite, înconjurată de fii şi nepoţi.”

D. locotenent Constans Petrovici, Focşani:

“Cei mai frumoşi ani din viaţa unei femei sunt imediat după ce dânsa e aptă pentru măritiş, căci atunci inima ei e un focar vibrător, atunci sunt anii în care simte flacăra sfântă a dragostei. Până atunci dânsa nu înţelegea rostul anilor ce zburau, în inimă se lupta cu necunoscutul. De la măritiş trece la o eră nouă, anii şi petrece în fericire, şi acei ani sunt cei mai plăcuţi din viaţă.”

Ţiganca cu ochi negri, Tg. Neamţ:

Marcella Capsa
Piatra Neamţu

“Cei mai frumoşi ani din viaţa femeei sunt anii copilăriei, deoarece nimeni nu e mai fericit decât un copil care nu ştie nimic altceva decât de iubirea părintească şi dezmierdările părinteşti. Iubite cititoare, cred că, în timpurile de faţă, în viaţa d-voastră mai jună sau mai înaintată, totdeauna vă gândiţi şi spuneţi: de ce nu mai sunt încă o dată copilă? Şi de ce n’am regreta oare aceşti ani, când sunt atât de frumoşi şi fericiţi? Eu cel puţin toată viaţa mea voi regreta numai anii copilăriei, atât acum că sunt în anii tinereţei, cari în ziua de azi sunt numai ani de suferinţe, cât şi la o vârstă mai înaintată, căci numai ca copilă am trăit fericită, neştiind atâtea suferinţi ce înconjoară viaţa adultă.”

RĂSPUNSURI ALE DOAMNELOR, DOMNIŢELOR ŞI ALE ALE DOMNILOR DE AZI:

Iulia-Cristina Uta, București: Anii următori momentului în care în sfârșit începe să se iubească pe sine, ca om, știe cine este, ce vrea să facă în viață și este fericită.

Ionuț: Fiecare parte a vieții are momentele ei cheie care te marchează.

Yelena Lăcrămioara, Iași: Bună seara! Cei mai frumoși ani cei de după 30 până... probabil la 40!

Anonim: Hmmm...:) Cei mai frumoși ani...? Sunt anii în care simți că ești FERICIT și TRĂIEȘTI!

dordefemeie: Cea mai frumoasa parte a vietii oricui, fie barbat fie femeie, este aceea in care i se deschid ochii asupra frumusetii, urechile asupra cuvintelor alese, inima asupra iubirii, si sufletul asupra lui Dumnezeu. Cand se intampla asta? Poate chiar acum, sau poate in alta viata :) Scuze daca nu am raspuns chiar la subiect :)

EVE A GREEN: Mă joc și eu cu voi!!! Cei mai frumoși ani sunt anii de iubit. Și ăștia sunt toată viața noastră. Nu existăm in afara lor. Cu toate clipele lor de fericire, durere, agonie, extaz, candoare, deprimare. Eu cred că nu trebuie să încetăm să iubim și să ne adunăm anii de fericire din frumusețea care ne înconjoară. Și din iubirile noastre. Dar pentru că era vorba de anii frumoși ai unei femei, la ea totul e mai simplu… Femeia adună iubire pentru a o dărui mai departe. De multe ori în forma ei pură sub formă de prunci. Și știe cel mai bine să de-a la o parte nimicul și supărările atunci când își iubește bărbatul. Iar ea e fericită atunci. Unele dintre noi clădesc minuni de fericire in anii de creație. Depinde doar de noi. Să nu ne oprim. Anii mei de fericire au fost mulți. Vreo 44 până acum...

PANDHORA: Este evident că nu se poate generaliza, atâta timp cât oamenii sunt diferiţi şi percepţia asupra a ceea ce înseamnă cei mai frumoşi ani va fi diferită... Ca să răspund la această întrebare ar trebui să fac referire la ceva foarte personal şi care, evident, nu ar fi înţeles la valoarea reală de un terţ... Aşa că o să încerc un răspuns pe cât posibil general valabil. Cred că cei mai frumoşi ani sunt cei în care faci ce îţi doreşti, faci asta cu plăcere, cei mai frumoşi ani sunt cei în care fiecare dimineaţă înseamnă bucuria că începe o nouă zi... Când dimineţile nu ne mai bucură înseamnă că frumuseţea vieţii noastre păleşte...

Citește mai mult... »

De vorbă cu Bunicii Bucureștilor (de ieri și de azi)

Primul articol din ciclul ‹‹Bunicii Bucureștiului››, prin poveștile spuse de Moș Iancu, din strada Sinagogii, ne-a purtat în vremurile lui Mihai Vodă Sturdza și ale lui Cuza Vodă. Tot Moș Iancu ne-a dat câteva sfaturi prețioase “pentru a ajunge la adânci bătrânețe”. Astăzi vom afla de la Dumitru Comănescu, cel mai în vârstă bărbat de pe planetă în 2020, secretul longevității sale, și vom povesti cu Moș Toma, cel mai în vârstă locuitor al Bucureștiului interbelic, despre negustorii bucureșteni de altă dată:

Moș Toma - 109 ani - Bunicul Bucureștilor în anul 1935 (stânga)
Dumitru Comânescu - 111 ani - Bunicul Bucureștilor în anul 2020 (dreapta)

Bunicul Bucureștilor: Dumitru Comănescu

Începând din luna iunie 2020, românul Dumitru Comănescu, în vârstă de 111 ani, a devenit cel mai în vârstă bărbat de pe planetă, fapt recunoscut de Cartea Recordurilor. Acest Bunic al României s-a născut în 8 noiembrie 1908, la Provița de Jos, în județul Prahova. A fost de profesie inginer agronom și trăiește în acest moment în București. Secretul longevității sale a fost dezvăluit într-un interviu acordat Centrului pentru Seniori al Municipiului București. „Vreau să mulțumesc tuturor celor care au fost alături de mine, care m-au ajutat și susținut de-a lungul anilor, familiei, prietenilor și apropiaților. Dar mai ales, pentru tot, eu îi mulțumesc lui Dumnezeu, pentru că El a ales să fiu astăzi aici, pe primul loc în clasamentul celor mai în vârstă bărbați din lume. Vă mulțumesc pentru urări și gândurile frumoase, vă doresc multă sănătate și sper ca dumneavoastră să mă depășiți!”, a adăugat cel mai bătrân bărbat din lume. Dumitru Comănescu a declarat că longevitatea sa se datorează dragostei familiei, a soției, a fiilor și a nepoților. (notă: Dumitru Comănescu, românul în vârstă de 111 ani, care timp de o lună a fost cel mai vârstnic bărbat din lume, a murit în 26 iunie 2020).

Dumitru Comânescu - 111 ani

Bunicul de ieri al Bucureștilor: Moș Toma

Poveștile lui Moș Toma, cel mai în vârstă român în anul 1935, le vom asculta prin intermediul articolului “De vorbă cu moșnegii”, semnat Alex F. Mihail și publicat în numărul din 21 august 1935 al revistei “Realitatea Ilustrată”:

„Pe Moş Toma, „Bunicul Bucureştilor", l-am găsit stând la masă, în grădină, la umbra unui pom, împreună cu cele două fete ale sale: coana Ana Tomescu, în vârstă de 72 ani şi coana Ecaterina Florian, în etate de 57 ani. Moş Toma mănâncă şi el de toate, fără nici o fereală.

- Am muncit până la vârsta de 105 ani – ne spune. Azi am 109. La adânci bătrâneţe am fost mic negustor şi-mi câştigam pâinea vânzand lămâi şi altele în piaţa Banu Manta. Dacă vrei să ştii, ţi-aş povesti câte ceva despre vechii negustori bucureşteni. Înainte de toate erau cinstiţi! Se’ntreceau, care de care, să dea marfă cât mai curată, mai trainică şi mai bună. Cavafii, cojocarii, işlicarii, postăvarii, lumânărarii şi alţi meşteşugari n’aveau căutare dacă nu lucrau marfă cinstită. Iar brutarii erau bătuţi cu nuiele, la spate, în piaţă (piaţă se numea tot târgul) în văzul tuturor, când erau prinşi cu lipsă la cântar.

Moș Toma - 109 ani

În anul 1847, în ziua de Paşte, a fost cel din urmă mare foc din Bucureşti, când au ars multe prăvălii, case de ale marilor negustori, o parte din hanul Sf. Gheorghe-Nou cu hrube boltite, pline cu mărfuri şi chiar mai multe biserici, în cari unii îşi adăpostiseră avuţia de furia prăpădului. Deşi negustorii bucureşteni erau cunoscuţi ca cinstiţi şi aveau mare credit în străinătate, la Lipsca şi în alte părţi, de pe unde ne soseau mărfuri, totuşi vestea focului celui mare, cari pârjolise târgul, a adus îngrijorare în rândurile fabricanţilor de peste graniţă. Ei au trimis pe dată împuterniciţi de-ai lor, spre a cădea la învoială cu negustorii păgubiţi de pe malul Dâmboviţii, oferind scăderi însemnate celor care ar voi să plătească imediat toată datoria.

Prăvălii de altădată

Târguiala asta supără grozav pe negustorii bucureşteni, atât pe toptangii (notă: negustori care vindeau cu toptanul, angrosiști), cât şi pe cei cari vindeau cu paralâcul (notă: negustori care vindeau cu amănuntul). După o consfătuire ce s’a ţinut la Carvasaraua domnească din strada Colţii (un fel de antreposit-vamal), s’a hotărât ca toţi negustorii din Bucureşti să plătească pe deplin şi îndată după foc, fără nici o amânare, toate datoriile ce aveau în străinătate, spre uimirea fabricanţilor europeni, care veniseră anume să se învoiască cu scăzământul. Am văzut o dată pe un mofluz (negustor care nu-şi plătise datoriile) închis la hătmănie, cu butuc la picioare, pe când la prăvălia lui era erotocrisie (un fel de sindic al falimentului)… Iar pe un simigiu l-am văzut ţintuit cu cuie, chiar la uşa prăvăliei lui...

- Vre-un osândit la moarte ai apucat, moş Toma?

- De o aşa privelişte mi-a fost totdeauna groază. Dar am auzit că pe ucigaşi şi pe hoţi îi băga în fiare sau îi spânzura pe locul unde se fac acum Moşii…”

Citește aici: Bunicii Bucureștiului: Din amintirile lui Moș Iancu

Surse:

- articolul “Capitala României a câștigat bătălia longevității”, publicat pe site-ul Centrului pentru Seniori al Municipiului București

- articolul “De vorbă cu moșnegii” – semnat Alex F. Mihail – publicat în numărul din 21 august 1935 al revistei “Realitatea Ilustrată”

Citește mai mult... »

Invitație la lectură pentru cei mici

Pentru că se apropie cu pași repezi ziua de 1 Iunie – vă propun câteva lecturi pline de farmec pentru copiii noștri:

Misterul ceasului din perete

John Bellairs

Lewis Barnavelt, un băiat de vreo zece ani, orfan, merge să locuiască în orășelul New Zebedee, la unchiul său Jonathan Barnavelt, într-o casă din ai cărei pereți se aude un ticăit ciudat. Unchiul și prietena sa cea mai bună, Florence Zimmermann, se poartă minunat cu Lewis, făcând, cu ajutorul magiei, un periplu prin istoria marilor bătălii navale de care Lewis e peste măsura de pasionat. Un singur lucru îi interzice Jonathan lui Lewis, și anume să dea iama în rafturile pe care își ține tratatele de magie, dar, pentru a-și impresiona un prieten, băiatul ignoră această rugaminte și învață o vrajă prin care îi poate învia pe cei morți. Pe negândite, Lewis dezlănțuie furia unei perechi de vrăjitori malefici care doresc să aducă sfârșitul lumii.

Această tulburătoare poveste gotică, creata de maestrul misterelor John Bellairs, este acum transpusă pe marile ecrane într-un proiect cinematografic de proporții, avându-i în distribuție pe Jack Black și Cate Blanchett!