Societatea românească
din prima jumătate a secolului trecut nu era nici pe departe una perfectă. Implementarea
marilor proiecte de dezvoltare și de modernizare a României era însoțită și
atunci de mari scandaluri de corupție. Cu toate acestea, planul pentru crearea
unei infrastructuri moderne de drumuri și de căi ferate (ceea ce am putea numi
astăzi “Master Planul de
Transport”) era gândit de cei ce se aflau la
conducerea statului. Și era pus în practică.
Rețeaua de drumuri și de căi ferate
construită începând cu domnia Regelui Carol I – proiect continuat și după Marea
Unire – este în bună măsură cea pe care o utilizăm și astăzi. “E interesant să reamintim că, atunci când i s'a propus
principelui Carol de Hochenzollern tronul Principatelor Unite, acesta, uitându-se
pe hartă, i-a spus lui Ion Brătianu: România e destinată unui viitor strălucit.
Pe teritoriul ei va trece șoseaua Angliei spre Indii!”.
Nu a fost doar o constatare vizionară. Trei sferturi din
rețeaua feroviară pe care o România o deține astăzi a fost construită în timpul
domniei Regelui Carol I (din păcate, pe multe tronsoane se circulă astăzi cu viteze
mai mici decât atunci). Tot în aceiași perioadă a fost derulat un program de
anvergură de pietruire a drumurilor. Într-un singur
an, în România acelor vremuri, se pietruiau mai mulți kilometri de drum decât
totalul kilometrilor de autostradă construiți în România după 1989.
Proiectele începute în timpul domniei
primului rege al României au fost continuate și după Primul Război Mondial. Unul
dintre cele mai importante proiecte de construcții de drumuri din perioada
interbelică a fost construcția “autostrăzii Londra-București-Istambul”, arteră europeană care urma să permită parcurgerea cu automobilul a
distanței Londra-Istambul “în doar 24 de ore”.
E adevărat că termenul de autostradă e pretențios dacă
ne referim la accepțiunea pe care o dăm astăzi acestui cuvânt. Era vorba de
șosele cu o singură bandă pe sens dar asfaltate “ca’n palmă” și care făceau parte din marele
proiect european. Este de menționat
că porțiunea românească a acestui proiect
era aproape finalizată în anul 1936, în timp ce în Ungaria, Bulgaria, Grecia și
Turcia se înregistrau întârzieri importante. Finalizarea aproape în totalitate
a porțiunii de pe teritoriul României Mari din traseul “autostradei europene” – una dintre cele mai importante căi de comunicație
rutieră și azi - este consemnat în articolul “Autostrada
Londra-București-Istanbul”,
publicat în revista “Ilustrațiunea
Română”, numărul
din 14 octombrie 1936:
Postări
