Culisele Parlamentului interbelic: Alte măști, aceeași piesă lisel

Vă propun astăzi o incursiune în culisele unei lumi care, deși pare îndepărtată, ne este atât de cunoscută. Un subtitlu care mi-a stăruit în minte în timp ce pregăteam acest material este: Nimic nou sub soarele României.

De data aceasta, privim spre culisele Camerei Deputaților, așa cum erau ele surprinse de un reporter în anul 1932. Mă întreb adesea cât de diferită este imaginea de atunci față de cea pe care un reporter de astăzi o vede pe culoarele Parlamentului. Probabil că cele două imagini s-ar suprapune perfect: alte chipuri, dar aceleași metehne. Poate că găsim astăzi mai puțină distincție și mult mai puțină știință a oratoriei, dar esența rămâne neschimbată. Marele Eminescu ne-a spus aceste lucruri încă din 1883:

„Viitorul și trecutul
Sunt a filei două fețe,
Vede-n capăt începutul
Cine știe să le-nvețe;
Tot ce-a fost ori o să fie
În prezent le-avem pe toate,
Dar de-a lor zădărnicie
Te întreabă și socoate.”

O diferență majoră ar putea fi faptul că astăzi lupta pentru imagine a politicienilor se dă și pe ecranele televizoarelor sau ale telefoanelor, nu doar în paginile gazetelor. Vă invit să parcurgeți articolul „Culoarele camerei – din carnetul unui cronicar parlamentar”, scris de Tudor Teodorescu-Braniște și publicat în săptămânalul „Realitatea Ilustrată” la 11 februarie 1932.

---

---

Alte măști, aceeași piesă...

„(...) Dar oricât de interesante vi se par dv. marile desbateri, așa cum le vedeți în incintă, să știți că nu aceasta este adevărata Cameră. Ceea ce puteți observa dv. din tribuna publică este numai aparența. Realitatea e aiurea. E în culisele Camerei, acolo unde nu aveți dreptul să răsbateți. Jur-împrejurul incintei, un culoar circular. Covor verde ca și în incintă. Verde, după cum spunea un parlamentar odată:
– Atât de verde, încât mă mir cum unora dintre colegii mei nu le vine pofta să pască... 

Fotografie de la lucrările Camerei Deputaților (1932)

Pe acest culoar, canapele comode în care – dacă faci imprudența să te așezi – te prinde pe dată somnul. Un tânăr subsecretar de stat, observând fenomenul, spunea:
– Sunt aduse, cu siguranță, de la Senat...
Aici se plimbă deputatul liberal cu cel țărănist, braț la braț, după ce – în incintă – s-au acuzat reciproc de hoție, în admirația dv., a celor din tribuna publică. Ceea ce vă spun, nu este o exagerare. Toate marile dueluri oratorice sfârșesc cu o limonadă la bufet. Iar în stilul reportagiilor parlamentare, „tumult” și „suspendare de ședință” înseamnă un scurt răgaz acordat celor doi oratori adverși, pentru o promptă împăcare la bufet.”

---

---

Intrigi pe culoarele parlamentului

„Nici nu vă închipuiți dv. ce mare importanță joacă, în viața politică, bufetul și culoarul parlamentului. Aci, se pun la cale intrigi și lovituri. Aci, ministrul X face o declarație senzațională, pe care urechea indiscretă a gazetarului o prinde din zbor, stylo-ul lui o fixează pe hârtie, iar rotativa o va răspândi mâine în toată țara... Ministrul o va dezminți, firește. Fiindcă declarația era prea sinceră. Fusese făcută între patru ochi. Nu era destinată publicității... Numai că dezmințirea vine prea târziu! Declarația și-a produs efectul. Și fiindcă veni vorba de aceasta, să vă dau un sfat: singurele știri adevărate, perfect adevărate, sunt cele dezmințite...
Pe aceste culoare ale Camerei, se obțin, la iuțeală, rezoluții, pe care solicitatorul nu le-ar fi putut cuceri în calmul unei audiențe... Situația unui ministru în incintă se fabrică pe culoar. Cu cât mai amabil pe culoar, cu atât mai bine primit în incintă...
Tot aci este și micul chioșc de țigări, iar în fața lui măsuța pe care se vând ziarele de după-amiază. Un deputat, care are în buzunar țigări fine și ziare multe, poate cuceri oricând pe un ministru. Excelența va aprecia îndemânarea și va spune:
– A! X... e un băiat foarte bine pregătit...
Trei lovituri de acestea și X va fi subsecretar de stat. Mai ales dacă are și îndemânarea de-a oferi la timp o țigară pe care ministrul zadarnic o caută în tabachera goală!”

Trecutul își schimbă adesea chipurile și decorul, dar pe culoarele puterii piesa se joacă după același vechi scenariu – în care marile dispute din fața reflectoarelor (sau ale camerelor de luat vederi....) se încheie, invariabil, cu un armistițiu provizoriu și cu o cafea la bufet. 

Dacă ți-a plăcut această incursiune în culisele politicii de altădată, te invit să îți continui călătoria în timp explorând și alte articole dedicate moravurilor politice românești: de la veșnicele discuții despre corupție, trecând prin umorul generat de bugetul și birurile țării, și până la veșnica dilemă a cetățeanului onorabil din articolul „Noi, suntem cetățeni, domnilor, suntem onorabili...”. 

Sursa: Articolul „Culoarele camerei – din carnetul unui cronicar parlamentar”, Tudor Teodorescu-Braniște, Realitatea Ilustrată, 11 februarie 1932.