“A fost odată... Astfel
ar putea să înceapă această poveste de iubire, poetică și gingașă ca un basm.”
O poveste de dragoste adevărată ai căror protagoniști au fost Yasuhito - prinț Chichibu (fiul împăratului Japoniei Taishõ și fratele succesorului acestuia, celebrului împărat
Hiro Hito) și frumoasa Matsudaira
Setsuko – “Floare de cireș”. O
poveste care a marcat profund societatea japoneză a anilor ’20. Dar nu numai:
“(…) Aventura de dragoste
datează de pe vremea când Chichibu frecventa cursurile celebrei Universități
din Harward. Într'o zi, la Casa Albă din
Washington avu loc o ceremonie simbolică menită să pecetluiască pentru
totdeauna prietenia dintre Japonia și Statele Unite. Fiica ambasadorului Tsunes Watsuidara, care răspundea la numele dulce de "Floare de cireș’" trebuia să planteze în grădinile
palatului prezidențial câteva ramuri
ale tradiționalului pom japonez. Prințul Chichibu fusese
invitat de asemenea să asiste la acel rit sugestiv.
"Floare de cireș" avea numai 16 ani și era o făptură
delicioasă care, însoțind pe tatăl ei în
numeroasele peregrinări ale acestuia prin diferite capitale europene, ajunse să
vorbească la perfecție mai multe limbi moderne. Educată după moda occidentală,
ea practica toate sporturile și stăpânind o cultură aleasă, compunea poezii
delicate cari și astăzi sunt cunoscute și admirate în Japonia. Aceasta a fost ocazia când cei doi tineri s'au cunoscut și
simpatizat; dragostea veni numaidecât după aceea, fulgerătoare, năvalnică.
Yasuhito - prințul Chichibu |
Vestea pasiunii care constituia
fericirea prințului nu întârzie să
ajungă până la Tokio de unde, cu aceiași repeziciune, sosi un categoric "veto" al împăratului. Chichibu a fost rechemat în patrie. În ajunul
Crăciunului din 1926 Mikadoul murea: în ziua aceea, fiul se
îmbarca la San Francisco spre a se întoarce în Japonia.
Pe tronul din Tokio se urca Hiro Hito, fratele lui Chichibu;
acesta la drept vorbind cârmuia destinele țării de aproape cinci ani în locul bătrânului monarh pe care o boală
cruntă îl îndepărtase de la orice activitate. Însă și noul Mikado era potrivnic hotărât al căsătoriei fratelui.
Frumoasa Matsudaira Setsuko prințesa “Floare de cireș” |
„Floarea de cireș", pe lângă că nu era de sânge regesc, cobora dintr'o familie obscură; se
spunea, pe drept sau pe nedrept, că bunicul ei fusese hamal descărcător în portul Yokohama şi că se îmbogățise de pe urma unor câștiguri necinstite. Situația prințului ajunsese și mai delicată după încoronarea lui Hiro Hito: devenise moștenitor presumtiv al tronului și aceasta nu putea decât să accentueze motivele de contrast.
O soluție japoneză
Dar Chichibu era hotărât să se însoare cu "Floare
de cireș", gata să renunțe - dacă așa ceva ar fi fost trebuincios - la
toate drepturile sale asupra Coroanei, ba chiar la titlul și prerogativele regale.
Atunci Mikadoul socoti că orice opunere era de prisos și iată că se găsi o
soluție elegantă care face onoare atât lui Hiro Hito cât și sfetnicilor săi. "Floare de cireș“ a fost adoptată de un Samurai din vechea nobilime.
Nimic nu mai împiedica acum
căsătoria care s'a și celebrat în
mijlocul bucuriei întregului popor
japonez, profund mișcat de această
întorsătură fericită. Astfel, împăcând
tradițiile străvechi cu prejudecățile "made U.S.A." larg importate în
imperiul Soarelui Răsare, s'a
rezolvat în chip mulțumitor una din
acele probleme cari acolo, odinioară, și-ar fi găsit deslegare numai într'un "harakiri". Formele au fost
salvate, introducându-se în romanul cu notă trandafirie, chiar în clipa când se părea că izbucnește drama, figura clasică a înțeleptului care, la apropierea furtunii întoarce cârma și duce barca în
port. Așadar, bătranul Samurai are
toate însușirile spre a păstra
aventurii culoarea ei specific locală; dar în același timp, trucul naiv
al adopțiunii din partea unui nobil descoperit la țanc, amintește prea de
aproape finalul mai tuturor comediilor moderne - ungurești și americane - care năzuiesc
să învingă cu o ușurință elegantă vechile formule și prejudecăți zise demodate.
Aceasta însă nu întunecă
frumusețea orientală a fermecătoarei idile dintre prințul Chichibu și "Floare de cireș" ci, dimpotrivă, îi împrumută
un aer de modernism sortit să nu
rămâie fără urmări. Și într'adevăr,
tatăl soției - cel adevărat - a fost
chemat mai târziu să împlinească înalta
sarcină de Ministru al Curții
Mikadoului. În această calitate, el a răspândit comunicatul asupra activității
împăratului, comunicat care a stârnit atâta emoție.
Nouă ni se pare ceva extraordinar și, la drept vorbind, nu ne înșelăm. Vedem o întreagă tradiție milenară prăbușindu-se, o statornicie a misterelor
religioase ce se schimbă, un zeu care deși n'a coborât de pe altarul său,
se apleacă totuși până la nivelul poporului lui, dovedindu-se om, deci în
măsură să pătrundă - cu o putere de cunoaștere profundă - nevoile și
aspirațiile lumii sale și - întrucât
e înzestrat cu puteri supranaturale - să aline suferințele și să îmbunătățească condițiunile de trai. E însăși
primenirea, sau mai bine zis înnoirea celei mai clasice și până
acum neclintite instituțiuni. Iar toate acestea se datoresc - vezi puterea
femeii ? - influenței unei modeste Flori de cireș!...”
Sursa: articolul “Ca în basme: povestea sentimentală a
prințului Chichibu și a Floarei de cireș” – semnat “G.R.” – publicat în numărul din 1 septembrie 1937 al revistei “Realitatea Ilustrată” – disponibilă în colecția digitală a Bibliotecii Centrale Universitare “Lucian Blaga” din Cluj Napoca
Partea 2-a. Dar, ar fi fost banal, sau obişnuit, deşi în acele timpuri căsătoria cu o japoneză, chiar celebră, nu era bine primită în rândurile oamenilor cu stare. Într-o bună zi, starul de film Viktor de Kowa, a cunoscut-o pe Michiko şi, la rândul său s-a îndrăgostit de ea. Fără să pregete, a cerut o audienţă la Julius Meinl II, s-a prezentat cine este, ce sentimente incendiare are pentru soţia lui şi „ i-a cerut-o în căsătorie”. În loc să-l provoace la duel, Julius Meinl a acceptat divorţul, mai mult chiar, a fost naşul fostei lui soţii, la căsătorie. Un subiect de vodevil...sau de operă bufă. Într-adevăr, întâmplarea bizară a inspirat filmul austriac „Letze Liebe”(1935), în care protagonista interpretată de însăşi Michiko Tanaka, „pendula afectiv” între un compozitor bătrân şi un dirijor tânăr. Filmul a stârnit un adevărat scandal, deoarece se cunoşteau personajele, prezentate aici „în travesti”...
RăspundețiȘtergerePaul Abraham inspirat de această întâmplare de viaţă, a compus opereta „Djainah, fata din Casa Dansului”, care s-a jucat ani de zile la „Theater an der Wien”. Frumoasa japoneză s-a mutat în Germania, a devenit celebră ca actriţă de film, cântăreaţă de operă, profesoară de canto şi, chiar după moartea soţului ei Viktor (1971), a mai stârnit pasiuni – (ministrul Egon Bahr, din guvernul lui Willy Brandt). Poveşti şi vieţi...
Partea 1O poveste de dragoste în „imperiul cafelei”. Şi nu oricum, ci aşa ca-n romanele ultra sentimentale, a căror acţiune ţine mai mult de ficţiune, sau de dorinţa autorului de a cunoaşte cel puţin virtual ceea ce viaţa i-a refuzat. Julius Meinl II(1869-1944), fiul lui Julius Meinl I (1824-1914), cel care a întemeiat îm 1862 „Dinastia Meinl”, prin simpla idee de a prăji şi râşni singur cafeaua pe care a pus-o în vânzare într-un mic magazin din Fleischmarkt – Viena, s-a dovedit a fii un mare idealist şi un „cavaler” în adevăratul sens al cuvântului. Sau poate, un om practic, preocupat mai mult de succesul afacerii prospere preluate de la tatăl său – (ajunsese să aibă în jur de 1000 de magazine).
RăspundețiȘtergereCine poate ştii ce se petrece în sufletul cuiva? De multe ori nici el însuşi nu reuşeşte să înţeleagă...
În tot cazul, bogatul, puternicul şi tomnaticul conducător al acestui „trust al cafelei” s-a îndrăgostit de nepoata ambasadorului Japoniei, tânăra şi frumoasa cântăreaţă Michiko Tanaka (1913-1988), pe care a cunoscut-o la debutul ei în rolul lui Cio-Cio-San. Scurt circuitul afectiv, a funcţionat brusc, ca sclipirea unui fulger...şi în scurt timp, cei doi au devenit soţ şi soţie. Istoria se putea opri aici, având ca happy-end, comentariul: frumoasa japoneză i-a dăruit pe Julius Meinl III, care la rândul său a continuat dinastia cu Julius Meinl IV, apoi Julius Meinl V (al zilelor noastre)... şi au trăit fericiţi până la adânci bătrâneţe...ceea ce nu era foarte departe, deoarece soţul trecuse de 60 de ani
Partea 1
RăspundețiȘtergereTot o poveste de dragoste „ca în basme” a inspirat libretul muzicalului „Mitsuko”, compus în timpurile noastre de Frank Wildhorn, un compozitor austriac contemporan.
Să depănăm firele poveştii...S-a întâmplat în 1892. Contele Heinrich Coudenhoven Kalergi, înrudit de departe cu familia de Habsburg, era ministru plenipotenţiar austro-ungar, trimis cu o misiune diplomatică la Tokio.Chiar în primele zile, mergând cum era obişnuit să facă echitaţie, a fost aruncat de pe calul – probabil mai puţin docil decât cei europeni, cu care era obişnuit. Singurul martor al întâmplării nefericite a fost tânăra Aoyama Mitsuko, ce i-a sărit în ajutor şi l-a dus imediat la spital.
O întâmplare banală, nimic deosebit...doar capriciul vieţii care poate să transforme o simplă scânteie în rug incendiar...Două săptămâni mai târziu s-au căsătorit, contele neţinând seamă că pe atunci în Europa, Japonia era considerată o mică ţară necivilizată din îndepărata Asie, iar japonezii „o rasă inferioară”. Pentru a preveni orice incident care i-ar putea afecta soţia, contele şi-a anunţat cunoştiinţele din Tokio că este gata să se dueleze cu oricine nu o va trata ca pe o europeancă.
Revenit în Austria, a trebuit să renunţe la cariera de diplomat, deoarece nu era de conceput ca un aristocrat să se căsătorească cu o japoneză, astfel s-au retras împreună la castelul şi domeniile sale întinse. Tatăl lui Heinrich murise de puţină vreme, aşa încât el a rămas capul familii, care, a primit-o atât de ostentativ pe intrusă, încât se spune că de multe ori Mitsuko a vrut să se întoarcă în ţara sa.
Partea 2-a
RăspundețiȘtergereDar, din primul an, încă din Tokio dragostea a rodit, aşa încât ea s-a hotărât să lupte, a luat lecţii cu un profesor particular, ca să înveţe limba şi „normele de civilizaţie şi cultură europeană”.
An după an s-au născut încă şase copii, când, în 1906, tot ca şi lovitura de trăznet care i-a unit, a venit aceea care i-a despărţit. Pentru totdeauna. După 14 ani de căsătorie, contele a murit pe neaşteptate, iar ea trebuit să infrunte singură, într-o ţară străină, societatea ostilă şi duşmănia familiei – deoarece a fost desemnată ca principala moştenitoare.
După primul război mondial, când Japonia s-a alăturat Angliei împotriva Germaniei şi Austriei, atmosfera antijaponeză căpătase proporţii isterice. Toţi japonezii au părăsit Austria, Mitsuko a avut curajul să rămână. Împreună cu cele trei fiice, s-a angajat ca voluntară la Crucea Roşie, obţinând astfel după ani de zile simpatia austriecilor. Dintre copiii ei cel care a contrubuit la „scrierea paginilor istoriei” a fost primul băiat - Richard (născut în Tokio) întemeietorul mişcării, apoi Uniunii Paneuropa (1922), precursoarea Uniunii Europene. Din acest moment, ziarele au avut „o altă orientare”, numind-o pe Mitsuko: “ „Mutter der Idee einer europäischen Union“, „die Mutter der Idee eines vereinigten Europas“, „die Mutter Paneuropas“. (Mama ideii unei Uniuni Europene, mama ideii unei Europe unite, mama lui Paneuropa). În 1941 Mitsuko a murit fulgerător, aşa ca şi soţul ei. Mormântul său din cimitirul Hietzing, este loc de pelerinaj pentru turiştii japonezi.
Multumesc pentru cele doua povesti pe care ni le-ai spus. Tulburator de frumoase si de adevarate amandoua. Poate ca te gandesti sa le transformi in articole si sa le vedem pe un blog. Poate chiar aici....!?
RăspundețiȘtergereSunt povesti ADEVÄRATE copiate din cartea mea: Viena, drumuri, popasuri, povesti
RăspundețiȘtergereNu stiu cum pot fi transformate in articole. Dacä vrei poti s-o faci. Multumesc.
JMC
Simplu....redactand povestea si adaugand cateva fotografii.Pot sa gazduiesc articolele aici ... Cu semnatura ta! Daca te hotarasti, da-mi un semn pe e-mail:
RăspundețiȘtergeredeierisideazi@yahoo.com
Oricum iti multumesc si te mai astept pe blog....