Primul Crăciun în Republica Populară Română

România anului 1948 era administrată deja de câțiva ani de guvernele comuniste conduse de Petru Groza. Regele Mihai abdicase și părăsise România în urmă cu aproape un an. Regatul României devenise Republica Populară Română. Economia țării era secătuită de societățile mixte de tip SovRom prin care se exportau în URSS, la prețurile impuse de la Moscova, mărfurile produse la noi. În toate ministerele erau plasați consilieri sovietici, care aveau puterea de decizie. Închisorile erau pline de deținuți politici. Dar încă se mai se sărbătorea Crăciunul. Primul Crăciun din Republica Populară Română: În Republica Populară Română, Crăciunul din anul acesta se sărbătorește în împrejurările activității intense depuse de oamenii muncii pentru consolidarea țării și prin aceasta pentru întărirea frontului păcii care are în frunte pe marea noastră vecină de la răsărit, Uniunea Sovietică. Întrecerile socialiste în muncă, producerea de bunuri cât mai multe și de cât mai bună calitate, lozincă lansată de Partidul Muncitoresc Român, au mobilizat toate forțele productive ale oamenilor muncii, în marea cursă a îmbunătățirii din ce în ce a condițiilor de viață din Republica Populară Română.”

O grupare artistică de copii  la festivalul A.R.L.U.S. 1948


Cât de repede s-a schimbat societatea românească, nu-i așa? Și cât de repede limbajul de lemn și sloganurile comuniste au pătruns în paginile publicațiilor românești! În 1948 însă, în Republica Populară Română, încă se mai sărbătorea Crăciunul. Chiar dacă Moș Crăciun fusese expulzat deja din lumea copilăriei noastre și se pregătea venirea triumfalistului Moș Gerilă:



Brazi pentru toți...

Brazii stau culcați, acolo în piață, în grămezi înalte, verzi, cu vârfurile drepte și țepoase, înălțate semeț și închirciurate de brumă groasă, așteptând lumini și bucurii pentru ochii copiilor. Și’n alți ani stăteau așa. Și limuzine luxoase sau sănii ușoare cu clopoței și telegari sprinteni îi purtau spre casele oamenilor bogați care își îngăduiau pentru copiii lor toate bucuriile din lume. Și rămâneau în urmă ceilalți copii, cei foarte mulți, care înfruntau gerul și asprimea serilor de iarnă cu ochii măriți, ca în extaz, cu inimile stinse de înfrigurare și sufletul jinduind după bucurii care nu erau pentru ei. Și brazi și jucării și lumini și artificii erau pentru acei ce le puteau plăti, cu bani mulți. Ale lor credeau ei că sunt toate bucuriile din lume. Și fulgii de nea care pluteau ireal de ușor în văzduh și troienii albi de zăpadă și luciul gheții bună de patinat și brazii pădurilor. Pentru copii cei mulți și necăjiți erau doar nevoile, mizeria, lipsurile.

Se scriau povești înduioșătoare despre mizeria acestor foarte mulți copii sărmani. Povești pe care odraslele avuților le citeau cu înfrigurare la gura căminului în care focul duduia din plin. Copilul sărman cu năsucul lipit de geamul vitrinei feeric luminate, privea cu ochii măriți de dorință în fața bradului care se înălța acolo strălucitor împodobit: “Crăciunul copilului sărac.

O producție mărită și raționalizată
a făcut posibil ca piața să fie
inundată de dulciuri

Dar a sosit o zi în care s’au răsturnat stări de fapte care păreau de neînlăturat. A dispărut vitrina care despărțea bradul de Crăciun, luminat și împodobit, de ochii și mânuțele copiilor. Ale tuturor copiilor care au dreptul la bucurii. Astăzi bradul e al tuturor. Copiii i-au pipăit crengile țepoase, acolo sus în munți, în vara care a fost pentru ei o întâlnire cu sănătatea, cu munții, cu marea. Iar acum îl așteaptă să coboare în mijlocul lor, în căsuțele frumos zugrăvite. Ați privit vitrinele cofetăriilor și dulciuri în acest an? Mirajul de altădată al copilăriei? Stau doldora piramidele de acadele de toate culorile, de bomboane de toate specialitățile și gusturile, de fursecuri și prăjituri. O producție mărită și raționalizată a făcut posibil ca piața să fie inundată de aceste articole în ajunul sărbătorilor care se apropie. Fabricile de zahăr au lucrat din plin iar cele de produse zaharoase nu mai prididesc cu prelucrările. Ca șuvoaiele curg siropurile dulci și parfumate, iar cazanele mari, ca întro poveste minunată, mestecă pasta care va prinde formele cele mai diverse.

În sala sindicatului

În țesătoria aceasta mare, lucrul a încetat în sala mașinilor. Războaiele care au țiuit o zi întreagă în ritmul sacadat s’au oprit, iar țesătoarele au întrerupt câteva ore jocul mâinilor pe claviatura ițelor. Au coborât jos și s’au oprit în sala sindicatului. S’au așezat liniștite în fața mesei lungi pe care s’au așezat grămezi de sculuri și bobine de lână moale, de toate nuanțele și culorile. Mâinile au prins andrelele, degetele au început să se joace cu firele moi și țesătura crește văzând cu ochii. Ciorăpei, jachețele, mănuși, bonete pentru copii... Pentru toți copiii din fabrică...

(...) Alături, la altă masă, câteva lucrătoare tinere fac pungile de bomboane. În ochiul lor aceleași lumini... Iar cântecul muncitoresc care a isvorât de undeva din mijlocul lor, irumpe toată bucuria oamenilor din fabrici și uzine. În preajma Lipscanilor, forfota din zilele acestea care preced sărbătorile parcă s’a mai întețit. (...) Și’n alți ani vitrinele magazinelor gemeau de lucruri strălucitor expuse în preajma sărbătorilor. Dar câți se puteau apropia de mirajul lor? Câți oameni muncitori din țara aceasta își puteau îngădui luxul de a păși pragul acestor magazine strălucitoare? Dar de jucăriile care se expuneau în vitrinele de cristal vă mai amintiți? Pentru micuți jucării” incitatoare la violență, la ură. Iar pentru fetițe? Păpuși care reprezentau idealurile de atunci ale femeii... Rimel... fard... ochi mari... expresie de igenuă... rochii spumoase... mătase... strălucire... Și fetițele deveneau femei, femei robite luxului și prejudecăților care le încătușau de veacuri.

Cântec trimfător de muncă  și de luptă

Astăzi se lucrează altfel de jucării: jucării care să formeze un spirit sănătos, constructiv, copilului, cetățeanul de mâine al unei lumi noi, de muncă, de cinste, de sănătate morală. Cuburi de construcție, mașini și unelte, traforaje, vapoare și avioane care să-i desvolte gustul pentru tot ce înseamnă muncă constructivă. (…) Undeva, în înserarea care s’a lăsat peste oraș, a răsunat un cântec. Cântec trimfător de muncă și de luptă... Glasurile de copii se înalță cristaline, dincolo de ferestrele școlii și pornesc să se împrăștie deasupra orașului care freamătă în ritmul muncii intense. Cântecul pregătește clipa în care copiii, toți copiii din țara aceasta vor porni să înalțe, în jurul bradului, sub crengile frumos împodobite, imn de mulțumire celor care le-au redat copilăria.”

O lume pe care unii dintre noi ne-o mai amintim, nu-i așa? Dar și un avertisment: societatea capitalistă e departe de a fi una perfectă....

Sursa:

< data-ad-client="ca-pub-8935135441728535" data-ad-slot="8246425645">
- articolul “Primul Crăciun în Republica Populară Română” - semnat de Ada BârseanuRealitatea Ilustrată” din 26 decembrie 1948

12 comentarii :

  1. Băieţelul meu cel mare
    A venit cu-o întrebare
    -Mamă, nu pricep şi pace
    Spune-mi, oare cum se face
    Că acas când facem bradul
    Aşteptăm să treacă pragul
    În cea noapte de ajun
    Mult iubitul MOŞ CRĂCIUN
    Iar la şcoală ni se spune
    Că de-i iarnă peste lume
    Un alt Moş e aşteptat
    Să vină pe înserat
    Responsabil peste ger
    Nu cu cele sus... din cer
    Deci, numit e Moş Gerilă
    După noua pravilă
    Ştii atunci ce m-am gândit
    Când la tablă am ieşit
    Şi când doamna m-a-ntrebat
    Cine vine pe-nserat?
    Păi... un moş necunoscut
    Conbinaţie din trecut
    Şi prezent. Acas absent
    Moş Crăciun şi Moş Gerilă
    Vine. vine... Moş Cră-cilă

    RăspundețiȘtergere
  2. Moș Cră-cilă, fiul lui Ded Moroz și al Snegurocikăi... Chiar, cum o suna Moș Crăcilă în rusă?? :)

    RăspundețiȘtergere
  3. Păi, să-i zicem дедушка Промежность. Adică Bunicul CRACI. Hai la botez neamule

    RăspundețiȘtergere
  4. Ded Moroz, Ded Moroz... Ne dai sau nu ne dai... Basarabia? :)

    RăspundețiȘtergere
  5. Sau daca preferati asa:

    Добрый вечер Деда Мороза.

    Кошелек или дать нам Бессарабию... :)

    RăspundețiȘtergere
  6. Uite un colind străvechi, cântat în timpu războiului

    „Măş Crăciune, Moş Crăciune
    Dacă vii şi pe la noi
    Să-mi aduci, te rog bătrâne
    Pe tăticu înapoi
    Mi s-a spart demult păpuşa
    Şi n-am alta, n-am nimic
    Dar mi-aşa de dor de tata
    Că nu-mi pasă nici un pic

    Refrenul original -în timpul războiului, era aşa:
    Ştiu că e plecat departe
    Pază sfântă la hotar
    Mi-l păzeşti te rog bătrâne
    Să se-ntoarc-acasă iar

    Dar copiii timpurilor de care vorbeşti, omiteau acest refren
    Taţii lor erau răspândiţi prin PENSIOANELE socialiste: Suceava, Piteşti, Gherla, Târgu Ocna, Târgşor, Braşov, Ocnele Mari, Peninsula. Sighet, Râmnicu Sărat, Galaţi, Aiud, Craiova, Braşov, Oradea, Piteşti. Canalul Dunăre-Marea Neagră, Peninsula, Poarta Alba. Salcia, Periprava, Constanţa, Midia, Capul Midia, Jilava, Văcăreşti: Rahova, Malmaison, Uranus
    De foarte multe ori dispăreau fără urmă, purtaţi din închisoare în închisoare, familia nu mai ştia nici dacă mai trăiesc sau nu, sau unde le era mormântul.
    Dar copiii SPERAU că Moş Crăciun va face o minune...

    Poate că acum ar trebui să cântăm:

    Moş Crăciune, Moş Crăciune
    Te-aşteptăm să vii la noi
    Ne rugăm cu toţi, bătrâne,
    Adu SPERANŢA înapoi

    RăspundețiȘtergere
  7. Sa fim recunoscatori totusi ca - desi vremurile sunt cum sunt - sunt totusi incomparabil mai bune decat cele de atunci, nu-i asa?

    RăspundețiȘtergere
  8. Se urmărea crearea "omului nou", obedient, fără pretenții, supus și dedicat noii orânduiri sociale impuse de Moscova.

    RăspundețiȘtergere