Vă invit să facem împreună o vizită pe la periferiile
Bucureștiului. Ca de o obicei ne vom întoarce în timp (în anul 1934) și - tot ca
de obicei – nu vom pleca singuri în periplul nostru, ci însoțiți de un reporter
din perioada interbelică, ascuns în spatele inițialelor “I.
T.” (Ion Tic?). Gazda noastră va fi patronul “cofetăriei din colț” căruia – o să vă convingeți și voi - nu degeaba vecinii îi spuneau “ureche
de aur".
Ne vom așeza nevăzuți la masa încărcată cu savarine și pe care tronează clondirul cu rom,
alături de prietenul nostru, domnul Nae, de coana Sița și de “cei
trei copii, cumnata, verișoara și cele două mătuși care au ocupat două mese, așezate cap la cap”. Dar să nu lungim
vorba: vă promit o petrecere pe cinste!
La cofetăria din colț
“La cofetăria din colț, dumnealui, dumneaei, cei trei
copii, cumnata, verișoara și cele două mătuși au ocupat două mese, așezate cap
la cap, așa cum obișnuiește familia onorabilului Domn Nae în fiecare Duminică
după-amiază.
Cofetarul, care în orele libere face și pe
frizerul mahalalei, este un om la curent
cu moda și cu cerințele publicului consumator. De aceea a introdus radio - un
crâmpei de pâlnie răgușită, care’și alternează
glasul cu trilurile celor doisprezece canari, “podoaba și mândria întregului cartier”.
Domnul Nae se simte cu mult mai bine cu
acest obicei duminical, în sânul familiei, pe care o poate opri de la ispitele
centrului zgomotos. Mănâncă omul prăjituri, ascultă muzică, discută. O singură
dată a avut o neplăcere de atunci se ferește de savarine ca de Satana.
Coana Sița la cărturăreasă
Era într'o Duminică. Dumneaei, Sița,
povestea cu patos întâmplarea de la cărturăreasă, o femeie care i-a ghicit
numele, prenumele, anul nașterii și i-a spus atâtea amănunte din viața de familie,
încât nu mai încăpea nici o îndoială că zgripțuroaica era de aproape înrudită cu
necuratul. I-a spus despre dumnealui, Domnul Nae, cum s'a lăsat de băutură și cum din când în când
trage cu coada ochiului la nevasta lui Niță - vecina cea sprâncenată și gureșă.
Ca s’o încredințeze
și mai mult că “știe
tot – vede tot” a adăugat
și amănuntul senzațional că Domnul Nae are... o aluniță sub țâța stângă...
Femeia s'a încruntat, a scuipat în sân tremurând ca varga și a ascultat partea
a doua: viitorul.
Domnul Nae, căruia întâmplarea de la cărturăreasă
îi înfipsese un cuțit drept în inimă, pentru că zgripțuroaica de cărturăreasă
nu era alta decât fosta lui iubită, care se răzbuna cum putea mai bine - afecta
un aer de completă indiferență. Încerca omul să schimbe vorba întrebându-și cumnata
de rezultatul bătăii de alaltăseară despre care a auzit, dar la care, din
nefericire, n'a putut lua parte, fiind prins la o întrunire politică; despre
isprava unui flăcău pe care-l cunoștea și cumnată-sa și care a izbutit cu
farmece să scoată din minți pe cea mai cuminte femeie din mahala. Zadarnic. Dumneaei,
Sița, prinsă în focul profețiilor cărturărești, povestea de zor, în timp ce
copiii, cumnata, mătușile erau numai ochi și urechi. Mâncau cu toții pe nerăsuflate
savarinele cu rom, pe care cofetarul șiret le servea cu destulă grabă, fără ca
cineva să fi comandat “repetition”.
De necaz, Nae înghiți și el, ca niciodată,
trei-patru bucăți. Și practic cum e, în loc să stropească prăjiturile cu romul
din clondirul pe care cofetarul îl lăsase “la discreție”, puse
mâna pe sticlă și din câteva înghițituri bune o goli. Cofetarul, ca să-i facă
plăcere – erau doar prieteni - aduse a doua sticlă. În schimb ținu să-i comunice
ultimele noutăți.
Evenimentele mahalalei relatate de Nae - "urechea de aur"
Insinuant, ca de obicei, patronul își dădu raportul
despre toate evenimentele mahalalei. Nu degeaba vecinii îi spuneau “ureche de aur". Omul povesti cu lux
de amănunte flagrantul delict de adulter al Zoicăi, nevasta gușatului de la
poștă, despre care s'a scris pe scurt și la gazetă; despre ceea ce s'a hotărât la
întrunirea politică de alaltăseară, unde, un om de-al zilei a făgăduit “pă cuvânt de onoare” că va aduce în mijlocul cartierului pe
Don’ Primar
să făgăduiască și să jure că va da lumină și apă; despre svonul care s'a răspândit
că Mihai, băiatul popii, umblă noaptea cu iarba fiarelor după o comoară; în sfârșit despre bătaia pe care a
mâncat-o Aglaița, nepoată-sa, care a venit ieri seara cu unghiile lăcuite cu
sidef și cu un buchet de flori pe care-l primise de la un țăpândău.
Nae -
care de obicei savura povestirile cofetarului ceva mai mult decât prăjiturile
după care se prăpădea întreaga familie - nu auzise aproape nimic. Îi vâjâiau
urechile de mânie nestăpânită, așa cum i se întâmpla pe vremuri la alegeri când
“i se făcea
a ocnă” și când
trimitea la spital câte 4-5 inamici care cutezau să’i înfrunte supărarea. Simțea omul că
sângele îi fierbe în vine și ca să-și potolească furia se strecură pe după
tejgheaua cofetarului și sorbi o a treia sticluță cu rom...
Când cofetarul își isprăvi noutățile, Dumneaei Sița, respiră mulțumită că poate continua cu povestire prezicerilor cărturăresei. Și într’un târziu, când una dintre mătuși dădu semnalul de plecare, Nae – care se făcuse “Krup” – începu să cânte și să spargă paharele ca pe vremea bună când era regele chefliilor.
Femeile, stupefiate, își făcură semnul crucii. Una șopti cu nedumerire:
- Doamne! S’a îmbătat cu savarine!”
Sursa:
- articolul
“Periferie” – semnat “I. T.” – publicat în
revista “Ilustrațiunea Română”- numărul din 12 septembrie 1934
Frumos articol! Se vede că lumea de acum optzeci de ani avea probleme cu primarii. Dar e bine că erau cofetării și savarine. Nu știam că trebuiau stropite cu rom,savarinele de astăzi nici miros de rom nu au!
RăspundețiȘtergere