E bun divorțul, ba e rău...

Nu o să încerc să alcătuiesc aici si acum o “istorie a divorţului”. O să vă spun doar că de-a lungul a multor secole doar barbaţii aveau dreptul de a divorţa. Abia către sfărşitul secolului al XIX-lea femeile au dobândit “privilegiul” de a putea intenta divorţul. E drept - doar pentru "motive considerate ca fiind foarte serioase”: cruzimea, incestul, abandonul sau bigamia partenerilor de viaţă. Dobândirea dreptului de a divorţa nu a fost obţinut în urma unei lupte uşoare sau de scurtă durată. O să vă mire poate să aflaţi că Italia a legalizat divorţul abia în anul 1974, Irlanda în anul 1997  sau că ultima ţara din Europa care a legalizat divorţul a fost Malta – în 2011. Din acest punct de vedere putem să considerăm România ca fiind o ţară cu legislaţie modernă încă de la începutul secolului al XX-lea. Asta poate şi pentru că noi românii am avut întotdeauna umor: un hâtru spunea cândva că principala cauză de divorţ în România este... căsătoria. 

Tocmai pentru că divorțul era încă la început de drum în primii ani ai secolului al XX-lea în România, răspunsul dat de cititoarele revistei „Moda Nouă Ilustrată” la întrebarea  „E bine sau rău să existe divorțul?” poate să ne dea o idee despre mentalitățile existente atunci în societatea românească. Completând această anchetă cu răspunsurile voastre ne vom da seama împreună dacă și cât de mult s-au schimbat aceste metalități de-a lungul ultimului secol. Vă invit așadar să citiți răspunsurile cititorilor de acum un veac și să le completați cu răspunsurile voastre, ale celor de azi, făcute sub forma unor comentarii – care vor fi adăugate la articol pe măsură ce le faceți. 

Păreri de ieri:

D-șoara Pieriete Enciulescu, București: “E și nu e necesar divorțul. Dacă după căsătorie se iscă neînțelegeri, caracterele nu se potrivesc, se dezgustă unul pe altul, ce e de făcut? Veșnic să trăiască în acest iad? Veșnic să sufere infernul? Nu. În acest caz divorțul se impune.”

D-șoara Jeanetta, Craiova:

“1) E rău, fiindcă aproape toți, bazați că se pot despărți când vor, contractează căsătoriile fără multă gândire și fără nici un sentiment... știind că vor găsi scăpare în divorț.

  2) E însă și bine că există divorțul, căci el scapă pe multe femei de tirania bărbaților.”

D-na C.D., Giurgiu: “Ușurința cu care se fac azi căsătoriile fac divorțul aproape indispensabil. De multe ori se face logodna între doi tineri, fără ca ei să se fi văzut mai mult de două sau trei ori și deci n’au avut timp de a’și cunoaște întru’câtva caracterele reciproce. De altmintrelea aceasta nici nu li se pare necesar. De obicei tânărul întreabă numai la ce cifră se ridică zestrea domnișoarei, iar dînsa se informează ce leafă are viitorul soț. Dacă cifrele sunt oare-cum satisfăcătoare, căsătoria se face. Și la urma urmei de ce nu? Oare nu au la îndemână divorțul care se însărcinează să-i scape unul de altul îndată ce s-au plictisit de viața în doi? Acesta e însă numai privilegiul fetelor cu zestre și al celor fără inimă. Căci n’are inimă acea femeie care își părăsește copii și soțul, de multe ori numai din cauză că acesta din urmă și-a pierdut serviciul sau că din motive de economie i s’a redus leafa și deci nu mai e în stare să-i facă d-nei numărul de toalete și pălării anual hotărât înainte.

Sunt însă și femei care duc o viață mizerabilă, moralmente vorbind, și care nu se pot gândi la divorț din cauză că au copii. Ele preferă să sufere decât să se despartă de ei. Căci legea divorțului e astfel alcătuită, că de multe ori, chiar pe nedrept, îi ia mamei copilul, când are numai unul, și îi dă numai parte din ei, când are mai mulți. Poate ea trăi liniștită când știe că singurul copil, sau copiii ei sunt lipsiți de îngrijirile și de mângâierile ei de mama? Nu cred. De aceea multe din femei, cu toate motivele serioase de divorț pe care le au, nu pot profita de el și privesc cu ură acea lege care le asigură dreptul de a schimba bărbații aproape după plac, dar care nu le poate păstra neștirbit dreptul lor de mamă. Totuși, dacă n-ar exista divorțul, eu cred că unele dintre căsătorii s’ar face cu mai puțină grabă și mai multă seriozitate. Tinerii ar căuta să cunoască mai mult caracterul viitoarelor soții, iar zestrea ar rămâne pe planul al doilea. Și d-șoarele n’ar mai putea spune cu atâta ușurință ca astăzi: Îl las și iau altul! ”

  

Dl. Stegheor, Mizil: “Divorțul e bun, întrucât cauzele care te împing la acesta sunt destul de reale. Cine oare ar putea spune că nu-i pentru divorț când soarta i-ar dărui nu numai o iubire efemeră dar și o viață insuportabilă? Precum orișice măsea stricată se dă afară – neputând-o suferi – tot astfel se simte necesitatea de divorț într’o căsnicie dezbinată. Divorțul este un bine pentru că teama lui face pe soți mai îngrijitori, mai blânzi, înlăturând de cele mai multe ori unele nenorociri. Divorțul – în cazul când s’a apelat la ajutorul lui – înlătură orișice soartă lamentabilă, cicatrizează arsurile, dând în același timp fiecăreia dintre părți fericirea și liniștea pierdută. La vie est possible, quand les esprits sont en commune acord.”

  

D-șoara Constanța Constantinescu, Galați: “Când valurile mării sunt lovite de tempestă, corabia trebuie să naufragieze; când valurile căsătoriei se izbesc de stânca unei dragoste stinse și în cale’ți înduri zile spinoase și nopți nouroase și în loc de sentimentele iubirei trădată te vezi, atunci divorțul se impune.”

Dl. Costică de la Vișina: “Această portiță dă soților voie de a se hazarda pe calea răului, și apucând unul dintre soți o cale greșită, iubirea piere, dragostea înflăcărată se nimicește. Dacă divorțul n’ar exista, atunci soții ar întâmpina cu bărbăție micile neajunsuri, neavând loc de scăpare, și astfel mai pe urmă totul ar reintra în armonie.”

D-șoara Florica Chrițoiu, București: “Numai în cazuri extreme să se admită divorțul, nu pentru fiece fleac. De ex. când soțul sau soția ar suferi de defectul beției sau de patima jocului de cărți, când ar fi în stare să-și dea și ultimul ban și să ruineze casa, numai pentru satisfacerea pasiunei lor nenorocite.”

D-na Elena locot. Petrovici, Fălticeni: “De multe ori în viața conjugală suporți multe cu abnegație și răbdare, te închini crudei soarte spre a-ți urzi fericirea din suferință, numai și numai pentru a înlătura divorțul, dar în van. Când obligațiunile mutuale ca: amoarea sanctificată și purificată a voințelor și inteligenței, care ar putea fi focarul virtuților și luminelor între soți ar înceta și când buna reputație a soțului s’ar scoborî într’atâta încât soția nu mai poate a-i arăta candoarea iubirei, resemnațiune și paciență, nu mai rămâne alta decât divorțul.”

Păreri de azi:

Angela Hartmann: În cazurile extreme, când nu mai este nimic de făcut, da, divorțul este necesar!

Ilie Ana Maria: Uneori este necesar, atunci când constați că drumul pe care ai pornit cu partenerul tău nu mai este același și nici motivele pt. care ai pornit la drum. Ce altceva poți face? Orice despărțire cred ca este mai dureroasă atunci când există copii pentru că nu poți știi niciodată cât suferă ei și nici cuantifica durerea lor. 

Cris1na M1nea: E sănătos la nevoie :))

Pucleseanu Alexandrina Georgeta: Da. Când totul se rupe nu mai are rost să continui.

Cornel Schiau, Pătârlagele: Se constată numărul redus de răspunsuri al femeilor căsătorite. "Emanciparea" pe subiect este vizibilă la domnișoare!

Monica Obrad, Ocna de Fier: Divorțul nu rezolvă cu adevărat orice problemă și nu reușește să șteargă memoria nici-unei persoane. 

Daniela Mihaela Drenea, Toscana: Uneori e tot atât de necesar ca și amputarea; renunți la o parte pt. a trăi...

Nicoleta Dumitru: Dacă partenerii nu se mai iubesc,nu se mai respectă, atunci divorțul este bine venit.

Erna Ștefan-Marius: Divorțul este o ruptură care te scoate dintr-un coșmar.Spun asta pentru ca nu sânt de acord cu divorțurile din plictiseală, care sânt multe în ziua de azi. Și nu sânt de acord să se divorțeze ca să se cadă din lac în puț.

Anonim: Instituţia căsătoriei a fost făcută pt. a se asigura copiilor un cămin, o familie, unde să crească în siguranţă, îngrijit şi înconjurat de dragoste - pt. a se dezvolta armonios. De foarte multe ori această INSTITUŢIE devine o adevărată INCHISOARE unde DEŢINUŢII ajung să se urască... iar viaţa copiilor devine un îngrozitor coşmar, asistând la certuri şi bătăi, care le RĂPEŞTE COPILĂRIA. Şi, culmea tragismului, când ajung la maturitate, copiii, cei pt. care ţi-ai distrus viaţa trăind alături de cineva nepotrivit, ajung să-ţi facă reproşuri, imputări, şi să te scoată din viaţa lor, pt. a-şi trăi FRUMOS viaţa lor. Când doi oameni nu se potrivesc, să-i obligi să se suporte o viaţă întreagă, este un nonsens. Viaţa este şi aşa prea scurtă ca să fii obligat s-o petreci alături de un om pe care, în timp, ajungi să îl deteşti. Adulterul nu este o soluţie, ci, aşa cum spune Daniela, AMPUTAREA se impune. Prozaic vorbind, când o pereche de pantofi te strâng, îţi fac răni la picioare, NU-I MAI PORŢI. Cauţi alţii care ţi se potrivesc. SAU... mai bine desculţ...

Lore Loredana: Zâmbesc, pentru că nu știu exact ce să răspund. Divorțul e și bun, dar și rău. Da, de acord cu divorțul acolo unde este violență, jignire, când nu mai există cuvântul familie , dar pe de altă parte nu sunt de acord cu divorțul când pentru orice supărare hai să divorțăm, azi mai plăcut, mâine nu. Uneori pentru căsătorie trebuie să "luptăm", să o ținem strâns, dacă ne-o dorim. Este foarte ușor să divorțezi.... dar să ne întrebăm dacă chiar merită! Duminică plăcută în continuare...

Maria Safca, Murighiol: Majoră întrebare pentru vremurile care le trăim astăzi!?..Dacă este căsătorie poate urma nefericit şi un divorţ... Să cugetăm bine...



Ecaterina Barbu, Iaşi: Când doi oameni nu mai au ce să-şi spună, când se incomodeză unul pe celălalt, când nu se mai tolerează unul pe celălat, când totul e cenuşiu când sunt împreună, când nu se mai pot bucura că sunt împreună, din păcate, sau din fericire, divorţul e soluţia salvatoare.

Anonim (pentru Lore Loredana): O căsnicie NU SE ŢINE STRÂNS. Ideea în sine aduce a DICTATURĂ. Iar istoria confirmă că orice dictatură a fost răsturnată. Este o alianţă dorită şi apoi acceptată bilateral, în care ambii parteneri TREBUIE să facă mici sau mari compromisuri, pentru a ajunge la un numitor comun, în momentul în care CHIMIA HORMONILOR a dispărut. DAR, dacă aceasta nu este înlocuită cu ataşament, cu afecţiune sufletească, cu respect reciproc, căsnicia devine o corvoadă. Să nu creiem FALSE IMAGINI, ANGELICE. Te lupţi pentru a ţine legat un om care nu mai vrea să-şi împartă viaţa cu tine? Eşti tipul FEMEILOR CRAMPON care mai bine îşi vede soţul mort decât să-i redea libertatea?

Citește și: Divorțul în Bucureștiul interbelic