Femeile fumează: O istorie a emancipării feminine

Vă voi povesti azi despre un alt pas important făcut de reprezentantele sexului frumos în lungul lor drum pentru câștigarea drepturilor egale cu ale bărbaților. 

 

Femeile fumează!

 

De această dată va fi vorba despre un viciu interzis doamnelor până pe la sfârșitul secolului al XIX-lea: fumatul. 

---

---

Dreptul femeilor de a fuma în public

La începutul secolului al XX-lea, femeilor le era interzis să fumeze în spații publice, acest obicei fiind tolerat, și atunci doar ocazional, exclusiv “demimondenelor”. În plus, chiar și acestea din urmă întâmpinau dezaprobarea fățișă a “tradiționaliştilor”. Până și Regina Maria – despre care se știe că “fuma ca o turcoaică” – își întreținea această pasiune exclusiv în intimitatea odăilor sale private.

Pas cu pas însă, femeile au câștigat și acest drept: de a fuma în public. Și au făcut-o cu eleganța ce le caracterizează: tabacherele, “șpițurile” și port-țigaretele destinate doamnelor au devenit adevărate bijuterii. Moda fumatului, care la început a fost mai mult o formă de snobism, a prins din ce în ce mai mult în lumea femeilor pe măsură ce și ocupațiile lor au cucerit domenii destinate până atunci exclusiv bărbaților. 

Regina Maria fumând în tren (stânga)
Tabachera Reginei Maria (dreapta)

Prin anii ’30 femeile care fumau nu mai erau de mult timp o ciudățenie. Un articol interesant destinat femeilor fumătoare a fost publicat în numărul din 14 octombrie 1931 al revistei “Ilustrațiunea Română”:

Femeie fumând (gravură din 1820)

---

---

Femeile și moda fumatului

 

Pe măsură ce femeia modernă a început să își revendice locul în societate, fumatul feminin a încetat să mai fie o simplă curiozitate, devenind o extensie a personalității sale.

“Femeia nu mai consideră fumatul ca pe o poză de salon, și-și ia toate libertățile în practica acestui viciu. Prima preocupare a fumătoarei este dobândirea unui stil cât mai personal și cât mai original. Alegerea rechizitelor de fumat și a tutunului trebuie să corespundă tipului și ocupațiunei fumătoarei. Sportiva cu umerii drepți, cu mușchii bine legați, nu-și va potoli niciodată setea de tutun cu o țigaretă fină, prinsă într'un șpiț de fildeș; iar blonda suavă și mlădioasă nu va lua niciodată între dințișorii ei de lapte pipa scurtă englezească.  

Da, doamnelor, pipa scurtă, engleză, care nu cuprinde mai mult tutun decât o țigaretă, i se potrivește de minune femeii sportive, care de cele mai multe ori e și o profesionistă. Această mică extravaganță o face mai atrăgătoare, mai originală și-i desăvârșește tipul. Desigur că această pipă reclamă două șiruri de dinți albi și puternici, de mic animal de pradă. Pipa însă nu va fi scoasă  din buzunar decât în cadrul potrivit: la sport, în munți sau la mare, sau cel mult la meditațiuni solitare între patru pereți.

Marlene Dietrich
sau arta fumatului grațios (1933)

Toaleta de vizită sau de seară îngăduie în locul acesteia un mic ciubuc umplut cu tutun parfumat, având totuși un gust diferit de țigareta obicinuită. Poate și mai originală să vi se pară fumătoarea havanei. Aceasta își aprinde cu predilecție o impozantă țigară de foi în timp ce-și soarbe cafeaua de dimineață, fierbinte și aromată. Deși este obișnuită cu un tutun mai tare, va renunța le această pasiune atunci când iese în lume. Gestul excentric ar cere foarte mult curaj  și o "bravare" a opiniei publice. Nu l'ar putea risca decât o femeie de o rară frumusețe, căreia havana n'ar face  decât să-i adauge un farmec în plus."

Femeile cu fantezie adoptă șpițul

Fumatul: Un mijloc de exteriorizare a caracterului

 

Fumatul a devenit, în perioada interbelică, un veritabil instrument de definire a temperamentului feminin.

"Femeia modernă preferă însă, în general, țigareta elegantă cu tutun străin, sau numai cu denumiri exotice, pe care o găsește în sute de varietăți: țigareta turcească, în vârful unui șpiț lung, cât mai lung posibil... care se pretează la cele mai cochete poze și atitudini; țigareta egipteană, care nu se va profana cu nici un fel de șpiș (acesta alterează în general gustul tutunului). La sfârșit vom numi obicinuitele țigarete de dans, fumate pe nerăsuflate de legionarele acestui viciu, în orice ocazie, dar mai ales la ceremonia toaletei matinale.

Femeia energică fumează pipă

Dar nu există posibilitatea de a fixa genurile sau categoriile modului de a fuma. Câte femei fumătoare, tot atâtea feluri de pipe, țigări, țigarete, cu sau fără șpiț! Dacă înainte, numai grație concursului unor “împrejurări fericite" se putea defini tipul unei femei în gingașă, robustă, pasionată, blândă, indiferentă, rece sau pătimașă - astăzi, o privești umblând și, fără greș, o poți plasa în genul care-i este propriu. Femeia a găsit în fumat, ca în atâtea alte preocupări și pasiuni, un nou mijloc de exteriorizare a caracterului și temperamentului ei.”

Pentru femeia de afaceri
se impune țigara de foi

Dacă te-a amuzat această incursiune într-o epocă în care micile gesturi cotidiene au devenit veritabile manifeste ale independenței feminine, te invit să descoperi și alte pagini din istoria viciilor din România de altădată:

• Românii și „Iarba Diavolului”: O istorie fascinantă a tutunului în Țările Române
• Poveștile cafelei: Rețetele uitate ale cafenelelor de altădată
• O mișcare antialcoolică în România interbelică

Sursa: articolul “Femeile fumează!” - semnat "R." - publicat în revista “Ilustrațiunea Română” - numărul din 14 octombrie 1931.