Moscova și tezaurul României

Alex F. Mihail, reporter în anul 1934 al săptămânalului „Realitatea Ilustrată”, se întreba retoric: „Se va mai reîntoarce tezaurul de la Moscova?”. Au trecut aproape nouă decenii de atunci și întrebarea reporterului interbelic a rămas încă fără răspuns. Cu toate acestea, cred că nu nu trebuie să uităm să spunem povestea tezaurului românesc copiilor noștri, pentru ca și ei să cunoască adevărata față a vecinului nostru milenar, Rusia. Pentru că vor fi întotdeauna împăciutori nostalgici după vremurile apuse - sper - pentru totdeauna ale “socialismului multilateral dezvoltat” de tip sovietic, care vor susține că marele urs ar putea să ne devină prieten.

 

 

 

Ce a fost transportat acolo și ce a mai rămas neprădat

“În ziua de 15 August 1917 era mare fierbere în gara Iași. Erau acolo douăzeci de vagoane încărcate cu bijuterii, bani și alte valori de ale Casei de Depuneri. Se svonise în oraș că nemții sunt pe punctul de a trece Siretul. Transporturile Băncii Naționale a României plecaseră mai de mult. Se prepara acum ultimul transport al Casei de Depuneri. A fost ca un val vârtej, o furtună, o panică ce a întrecut pe cele de prin secolele trecute, când se auzea strigătul „Vin turcii!” sau „Vin tătarii!"

Locomotiva din capul convoiului de vagoane era sub presiune. La fiecare ceas veneau ordine și contraordine. Toată lumea își pierduse capul! Generalul Masaloff, care era pe atunci la Iași și reprezenta Rusia la noi, stăruia mereu pentru trimiterea tuturor valorilor la Moscova. Era de altfel o politică de duplicitate. După cum se vede din raportul secret dela 7/20 Nov. 1916, al Ministerului de Răsboiu Rus, generalul Polivanow, raport publicat de guvernul Sovietelor, Rusia oficială de atunci urmărea îngenuncherea României, „ale cărei interese erau contrare celor rusești”.

D. C. Ionescu, fostul director al Casei de Depuneri, care dormea în vagoanele ticsite cu comori pe liniile de garaj, amâna mereu plecarea, îngrijorat de soarta ce ar putea-o avea tezaurul pus sub paza sa. Totuși, la un moment dat, a fost un asalt al diferitelor personalități marcante aflătoare la Iași. Unul aduce în stație un geamantan, altul un pachet, altul o ladă... Era tot ce avea fiecare mai de preț: bijuterii, blănuri, covoare scumpe, tablouri, bani... Nici nu mai era timp de făcut vreun inventar sau de dat chitanță. Lucrurile se aruncau pur și simplu în vagon, fiecare rugând pe directorul Casei de Depuneri să accepte coletul pe încredere, chiar fără nici o formalitate. Numai să-l ia cu dânsul! Singura condiție, care se implora, era ca trenul să plece imediat, spre a nu fi capturat de nemți!

Aurul României

În cele din urmă a fost sugestionat și valorosul om de stat Emil Gostinescu, care a avut un cuvânt hotărâtor în această chestie. Protocolul de luare în primire a tezaurului Casei de Depuneri a fost semnat de d. Titulescu, pe acea vreme ministru de finanțe, de d.C. Ionescu, director al Casei de Depuneri și de d. Masaloff, reprezentantul nefast al Rusiei. Și convoiul cu comori a plecat! Era o valoare de aproape opt miliarde lei, pe care o pierdea România! Pe drum, directorul Casei de Depuneri a aflat despre succesele românilor la Mărășești și a voit să se întoarcă. Dar s’au opus rușii: vagoanele au fost nevoite să-și urmeze calea mai departe spre Kremlin...

De altfel ministrul României la Petrograd, Diamandi, s’a dovedit ca un diplomat cu totul neperspicace deoarece vedea toate lucrurile în roz. Cu câteva săptămâni înainte de isbucnirea revoluției, el a pus la cale o vizită în Capitala Rusiei a principelui moștenitor român, însoțit de primul ministru Ionel Brătianu. De altfel, Rusia era pentru șeful guvernului nostru de atunci, „un stat puternic, așezat pe baze solide, cu o organizație trainică, cu viitor strălucit și, pe deasupra, și interesată la mărirea României”.

Ce a trimis Banca Națională în Rusia

D. Const. I. Băicoianu, directorul Băncii Naționale, arestat de nemți în timpul ocupațiunii căci se opunea la urcarea artificială a mărcii în dauna leului românesc, a binevoit să ne dea următoarele date cu privire la ceea ce acest institut bancar românesc a trimis în Rusia, până în Februarie 1917: Peste trei sute de milioane (exact 314.580.466) lei aur în 2140 casete sigilate și alte șapte casete în valoare de șapte milioane lei aur, cuprinzând bijuteriile reginei Maria. În valoarea de azi a aurului (notă: 1934 – anul apariției articolului), se poate prețui la aproximativ zece miliarde lei suma trimisă în Rusia, de către Banca Naționala a României. Guvernul lui Ion Brătianu continua să acorde cel mai larg credit regimului putred rusesc, chiar după isbucnirea revoluției. După începerea prăbușirii, toate încercările de a restabili Rusia țaristă, toți aventurierii care urmăreau acest scop, erau priviți cu simpatie de I. Brătianu: Kornilov, Kaledin, Duchoniu, S. Korapadski și mai târziu Wrangel și Kolceag.

CUM AU GARANTAT PUTERILE MARI

În ziarul România din 21 Ianuarie 1918 a apărut un comunicat oficial, arătând că tezaurul a fost dus la Moscova după invitarea Rusiei. Guvernul, românesc văzând, la un moment dat, că tezaurul este în primejdie, l-a pus sub garanția colectivă a puterilor aliate. Acestea au cerut sovietelor să le arboreze drapele deasupra imobilelor care adăposteau valorile românești. Dar deoarece puterile aliate nu recunoșteau, pe atunci, guvernul maximalist (notă: marxist), este lesne de înțeles de ce această cerere a obținut un răspuns ciudat. Maximaliștii au declarat întâi că „fondurile românești depuse la Moscova sunt intangibile pentru oligarhia română. Guvernul sovietic își ia răspunderea păstrării acestor fonduri și a predării lor în mâinile poporului român”.

 

Mai târziu însă rușii au spus că aceste valori reprezintă numai „o parte din echivalentul numeroaselor depozite lăsate de armata rusească în România, depozite care întrec cu mult valoarea tezaurului de la Moscova”.

CE AM PIERDUT 

Spre deosebire de cifrele globale arătate mai sus, culese de noi la Banca Naţțonală și Casa de Depuneri, găsim în expunerea de motive la bugetul general al Statului pe 1921-1922, sub semnătura d-lui N. Titulescu, cifra de 7.922.154.989 frcs. ca valoare a tezaurului. Oricare ar fi cifra oficială, totuși e de observat că pentru comorile, trimise în Rusia, nici nu se poate face o valorificare precisă. O bună parte din tezaur este alcătuită din obiecte, ce nu se pot prețui.

Ce valoare să dăm odoarelor mănăstirești din Moldova și din Muntenia? Cum să prețuim minunatele evanghelii de la Neamț, chivolele și epitraehilul de la Bistrița, toate darurile lui Vasile Lupul și ale soției sale Tudosca de la biserica Trei Ierarhi din Iași? Între acestea era și acea minune de evanghelie scrisă de Isidor din Rădăuți... Apoi erau monedele și medaliile vechi românești ale Academiei și comorile de la Pietroasa, unice, care nu se pot plăti cu tot aurul lumii.

D-l D. Pătrăşcanu, fost deputat, care cunoaște bine chestiunea, ne-a făcut o impresionantă enumerare a comorilor românești transportate în Rusia:

- Scrisuri și titluri a!e tuturor băncilor, o parte din arhivele statului și ale ministerelor, actele orășenești ale Brașovului, aduse la București ca să fie salvate, picturile lui Grigorescu și alte tablouri rare din pinacoteca Statului și din muzeul Kalinderu, variatele gajuri ale Muntele de pietate, prețioasele colecțiuni ale Academiei Române, compuse din numeroase documente originale, 300 de pergamente cu peceți domnești, 25 de volume-manuscrise, române și slavone, tablouri și rarități, între care vestitele „Răspunsuri ale Mitropolitului Varlaam din 1644 la Catechismul calvinesc” unicul exemplar cunoscut, piese rare ale muzeului nostru de antichități, cuprinzând și vestita Cloșcă cu puii de aur, singura urmă de trecere a goților pe la noi. (notă: Tezaurul de la Pietroasa a fost restituit României în anul 1956). Odoarele lui Atanaric, tezaurul de la Pietroasa, era o podoabă a României citată în toate manualele de artă veche; descris în amănunțime și râvnit de cele mai vestite muzee. Inscripțiile gotice, cu litere runice, au fost cetite cu emoție și tălmăcite în felurite chipuri de marii învățați ai lumii. Se mai spune că s’au trimis la Moscova și unele manuscrise de ale maestrului Enescu...

CE A PIERDUT MITROPOLIA?

Nu știm dacă s’a publicat undeva vreo listă exactă de tot ce au pierdut diferitele mănăstiri și biserici. Dacă odoarele scumpe ar fi rămas aici, la noi, poate călugării cucernici le-ar fi putut păstra cu prețul vieții lor, ascunzându-le prin cule și tainițe, după cum au făcut în decursul veacurilor, pe vremea când năvăleau tătarii și turcii prin meleagurile noastre. Dar așa, a plecat totul!

Iată cate ceva numai din colecția muzeului religios al Mitropoliei Ungaro-Vlahiei: evanghelii îmbrăcate în aur și argint, nouă mitre dintre cari unele cântărind un kilogram și jumătate numai aur curat, smaragde și diamante. Una dintre aceste mitre era împodobită cu trei sute zece mărgăritare de mare preș. Mai erau treizeci și opt de cruci de piept, încrustate cu diamante sclipitoare de-ți luau ochii. Impunătoare erau și cârjele înalte de aur împodobite cu basmale. Unele din aceste basmale erau înflorate cu aproape două sute de mărgăritare. Alte basmale aveau pană la 43 rubinuri. Erau patrusprezece cârje, dintre cari unele încărcate cu topazuri. Apoi sacosuri, stihării, omofoare, epitrahile, rucavițe, mantile, covoare rare și scumpe care erau admirate de cei mai călătoriți oameni și care vizitaseră cele mai renumite muzee religioase din lume. O întreagă bogăție!

Câte Doamne și câte boieroaice, câte românce de odinioară au lucrat luni şș ani de zile, aplecate peste ghergheful lor, unde era prinsă o catifea de Genova, de Lyon, sau o stofă de aur adusă din Veneția și pe care ele brodau o perdea a Maicei Domnului sau vreo altă minunată podoabă bisericească.

NEMȚII ȘI VALORILE ROMÂNEȘTI

Ce ar fi făcut nemții cu comorile românești dacă le-ar fi găsit aici? Probabil că pe aur ar fi pus mâna. Totuși este de remarcat - după cum suntem informați din partea unor persoane autorizate de la Casa de Depuneri - că între 1 Sept. și până la 11 Nov. 1911, Casa de depuneri a funcționat la București. Conform dispoziției d-lui ministru de finanțe Emil Costiniu toate valorile adunate între 1 Sept. și 11 Nov. au rămas la București, cu prilejul evacuării.

Nemții nu s’au atins de nimic...

Casa de Depuneri și Consemnațiuni din București n’a avut să sufere nici un neajuns din partea Germanilor. În schimb, se spune că primele zile ale revoluției rusești ar fi fost susținute cu aurul nostru, transportat la Kremlin. Iar despre bijuteriile familiei regale, ziarul emigranților ruși din Paris, „Poslednia Novosti", crede a ști că au ajuns în vila din stradela Chariton No. 75 din Moscova, unde fusese pe vremuri consulatul norvegian. Tezaurul ar fi fost ascuns de consulul norvegian în zidul clădirii, la primul etaj, cu intenția ca să-l ridice la timp prielnic și să-l predea familiei regale românești. Dar mai târziu fiind silit să plece, misiunea cehoslovacă, s’a mutat la etajul al II-lea. Făcându-se reparații la etajul I-iu, prin anul 1923, bijuteriile ar fi fost descoperite și transportate în depozitele sovietelor spune „Poslednia Novosti”.

CLOPOTNIȚE VECHI

Zilele trecute m’am urcat pe treptele putrezite din clopotnița cu zidurile crăpate de cutremure a Mănăstirei din str. Mihai Vodă, unde sunt acum arhivele Statului. În grosimea temeliilor și sus la clopotniță se pot descoperi ascunzători, mai mari sau mai mici, lăsate în ziduri de un metru sau doi grosime. Ochiul atent surprinde asemenea firide și în zidurile ce susțin bolțile clopotniței din dealul Patriarhiei. După cum, în vremea veche, comorile românești au fost ascunse prin tainițele mănăstiri lor, prin culele cu ziduri groase, prin pivnițele fără fund, dosite și resfirate prin peșterile de la poalele munților, pe sub vadul râurilor... tot așa s’ar fi putut găsi poate și acum ascunzători.

Totuși s’a întâmplat așa, că ceea ce, timp de secole s’a adunat și s’a transmis din generație în generație, să fie încărcat în mai multe convoaie și să fie trimis plocon acelora care credeau că România nu trebuie luată de nemți întrucât - spunea ministrul de răsboi rus de pe atunci - „chestia Constantinopolului și a strâmtorilor” cere ca porțiunea de pământ dintre Carpați, Dunăre și Marea Neagră, alăturată Basarabiei  „rusești” să devină o provincie a marelui imperiu al Țarilor.

 

Dar împrejurările au nimicit planurile, pline de trufie, ale vicleanului ministru de răsboiu al Rusiei țariste, care mai spunea că „românii își exagerează importanța” (notă: parcă am auzit zilele astea un oficiali ruși spunând ceva similar, nu-i așa?). Viitorul rămâne să dea acum răspunsul la întrebarea pusă în capul acestor rânduri și să arate urmările intrigei pusă la cale de generalul Masaloff.”

 

Sursa:

 

- articolul "Se va mai reîntoarce Tezaurul de la Moscova" - semnat Alex. F. Mihail - publicat în revista "Realitatea Ilustrată" - numărul din 20 mai 1934 - disponibil în colecția digitală a B.C.U. Cluj