Moscova și tezaurul României

Alex F. Mihail, reporter în anul 1934 al săptămânalului „Realitatea Ilustrată” se întreba retoric: Se va mai reîntoarce tezaurul de la Moscova?”. Au trecut aproape nouă decenii de atunci şi întrebarea reporterului interbelic a rămas încă fără răspuns. Cu toate acestea, cred că nu nu trebuie să uităm să spunem povestea tezaurului românesc copiilor noştri, pentru ca şi ei să cunoască adevărata faţă a vecinului nostru milenar, Rusia. Pentru că vor fi întotdeauna împăciutori nostalgici după vremurile apuse - sper - pentru totdeauna ale “socialismului multilateral dezvoltat” de tip sovietic, care vor susţine că marele urs ar putea să ne devină prieten.

« Ce a fost transportat acolo şi ce a mai rămas neprădat »

“În ziua de 15 August 1917 era mare fierbere în gara Iaşi. Erau acolo douăzeci de vagoane încărcate cu bijuterii, bani şi alte valori de ale Casei de Depuneri. Se svonise în oraş că nemţii sunt pe punctul de a trece Siretul. Transporturile Băncii Naţionale a României plecaseră mai de mult. Se prepara acum ultimul transport al Casei de Depuneri. A fost ca un val vârtej, o furtună, o panică ce a întrecut pe cele de prin secolele trecute, când se auzea strigătul „Vin turcii!” sau „Vin tătarii!"

Locomotiva din capul convoiului de vagoane era sub presiune. La fiecare ceas veneau ordine şi contraordine. Toată lumea îşi pierduse capul! Generalul Masaloff, care era pe atunci la Iaşi şi reprezenta Rusia la noi, stăruia mereu pentru trimiterea tuturor valorilor la Moscova. Era de altfel o politică de duplicitate. După cum se vede din raportul secret dela 7/20 Nov.1916, al Ministerului de Răsboiu Rus, generalul Polivanow, raport publicat de guvernul Sovietelor, Rusia oficială de atunci urmărea îngenunchierea României, „ale cărei interese erau contrare celor ruseşti”.

D. C. Ionescu, fostul director al Casei de Depuneri, care dormea în vagoanele tixite cu comori pe liniile de garaj, amâna mereu plecarea, ingrijorat de soarta ce ar putea-o avea tezaurul pus sub paza sa. Totuşi, la un moment dat, a fost un asalt al diferitelor personalităţi marcante aflătoare la Iaşi. Unul aduce în staţie un geamantan, altul un pachet, altul o ladă... Era tot ce avea fiecare mai de preţ: bijuterii, blănuri, covoare scumpe, tablouri, bani... Nici nu mai era timp de făcut vreun inventar sau de dat chitanţă. Lucrurile se aruncau pur şi simplu în vagon, fiecare rugând pe directorul Casei de Depuneri să accepte coletul pe încredere, chiar fără nici o formalitate. Numai să-l ia cu dânsul! Singura condiţie, care se implora, era ca trenul să plece imediat, spre a nu fi capturat de nemţi!

Aurul României

În cele din urmă a fost sugestionat şi valorosul om de stat Emil Gostinescu, care a avut un cuvânt hotărâtor în această chestie. Protocolul de luare în primire a tezaurului Casei de Depuneri a fost semnat de d. Titulescu, pe acea vreme ministru de finanţe, de d.C. Ionescu, director al Casei de Depuneri şi de d. Masaloff, reprezentantul nefast al Rusiei. Şi convoiul cu comori a plecat! Era o valoare de aproape opt miliarde lei, pe care o pierdea România! Pe drum, directorul Casei de Depuneri a aflat despre succesele românilor la Mărăşeşti şi a voit să se întoarcă. Dar s’au opus ruşii: vagoanele au fost nevoite să-şi urmeze calea mai departe spre Kremlin...



De altfel ministrul României la Petrograd, Diamandi, s’a dovedit ca un diplomat cu totul neperspicace deoarece vedea toate lucrurile în roz. Cu câteva săptămâni înainte de isbucnirea revoluţiei, el a pus la cale o vizită în Capitala Rusiei a principelui moştenitor român, însoţit de primul ministru Ionel Brătianu. De altfel, Rusia era pentru şeful guvernului nostru de atunci, „un stat puternic, aşezat pe baze solide, cu o organizaţie trainică, cu viitor strălucit şi, pe deasupra, şi interesată la mărirea Romaniei”.

Ce a trimis Banca Naţională în Rusia?

D. Const. I. Băicoianu, directorul Băncii Naţionale, arestat de nemţi în timpul ocupaţiunii căci se opunea la urcarea artificială a mărcii în dauna leului românesc, a binevoit să ne dea următoarele date cu privire la ceea ce acest institut bancar românesc a trimis în Rusia, până în Februarie 1917: Peste trei sute de milioane (exact 314.580.466) lei aur în 2140 casete sigilate şi alte şapte casete în valoare de şapte milioane lei aur, cuprinzând bijuteriile reginei Maria. În valoarea de azi a aurului (notă: 1934 – anul apariţiei articolului), se poate preţui la aproximativ zece miliarde lei suma trimisă în Rusia, de către Banca Naţionala a României. Guvernul lui Ion Brătianu continua să acorde cel mai larg credit regimului putred rusesc, chiar după isbucnirea revoluţiei. După începerea prăbuşirii, toate încercările de a restabili Rusia ţaristă, toţi aventurierii care urmăreau acest scop, erau priviţi cu simpatie de I. Brătianu: Kornilov, Kaledin, Duchoniu, S. Korapadski şi mai târziu Wrangel şi Kolceag.

CUM AU GARANTAT PUTERILE MARI

În ziarul România din 21 Ianuarie 1918 a apărut un comunicat oficial, arătând că tezaurul a fost dus la Moscova după invitarea Rusiei. Guvernul, românesc văzând, la un moment dat, că tezaurul este în primejdie, l-a pus sub garanţia colectivă a puterilor aliate. Acestea au cerut sovietelor să le arboreze drapele deasupra imobilelor care adăposteau valorile româneşti. Dar deoarece puterile aliate nu recunoşteau, pe atunci, guvernul maximalist (notă: marxist), este lesne de înţeles de ce această cerere a obţinut un răspuns ciudat. Maximaliştii au declarat întâi că „fondurile româneşti depuse la Moscova sunt intangibile pentru oligarhia română. Guvernul sovietic îşi ia răspunderea păstrării acestor fonduri şi a predării lor în mâinile poporului român”. Mai târziu însă ruşii au spus că aceste valori reprezintă numai „o parte din echivalentul numeroaselor depozite lăsate de armta rusească în România, depozite care întrec cu mult valoarea tezaurului de la Moscova”.

CE AM PIERDUT 

Spre deosebire de cifrele globale arătate mai sus, culese de noi la Banca Naţională şi Casa de Depuneri, găsim în expunerea de motive la bugetul general al Statului pe 1921-1922, sub semnătura d-lui N. Titulescu, cifra de 7.922.154.989 frcs. ca valoare a tezaurului. Oricare ar fi cifra oficială, totuşi e de observat că pentru comorile, trimise în Rusia, nici nu se poate face o valorificare precisă. O bună parte din tezaur este alcătuită din obiecte, ce nu se pot preţui.

Ce valoare să dăm odoarelor mănăstireşti din Moldova şi din Muntenia? Cum să preţuim minunatele evanghelii de la Neamţ, chivolele şi epitraehilul de la Bistriţa, toate darurile lui Vasile Lupul şi ale soţiei sale Tudosca de la biserica Trei Ierarhi din Iaşi? Între acestea era şi acea minune de evanghelie scrisă de Isidor din Rădăuţi... Apoi erau monedele şi medaliile vechi româneşti ale Academiei şi comorile de la Pietroasa, unice, care nu se pot plăti cu tot aurul lumii.

D-l D. Pătrăşcanu, fost deputat, care cunoaşte bine chestiunea, ne-a făcut o impresionantă enumerare a comorilor româneşti transportate în Rusia:

- Scrisuri şi titluri a!e tuturor băncilor, o parte din arhivele statului şi ale ministerelor, actele orăşeneşti ale Braşovului, aduse la Bucureşti ca să fie salvate, picturile lui Grigorescu şi alte tablouri rare din pinacoteca Statului şi din muzeul Kalinderu, variatele gajuri ale Muntele de pietate, preţioasele colecţiuni ale Academiei Române, compuse din numeroase documente originale, 300 de pergamente cu peceţi domneşti, 25 de volume-manuscrise, române şi slavone, tablouri şi rarităţi, între care vestitele „Răspunsuri ale Mitropolitului Varlaam din 1644 la Catechismul calvinesc” unicul exemplar cunoscut, piese rare ale muzeului nostru de antichităţi, cuprinzând şi vestita Cloşcă cu puii de aur, singura urmă de trecere a goţilor pe la noi. (notă: Tezaurul de la Pietroasa a fost restituit României în anul 1956). Odoarele lui Atanaric, tezaurul de la Pietroasa, era o podoabă a României citată în toate manualele de artă veche; descris în amănunţime şi râvnit de cele mai vestite muzee. Inscripţiile gotice, cu litere runice, au fost cetite cu emoţie şi tălmăcite în felurite chipuri de marii învăţaţi ai lumii. Se mai spune că s’au trimis la Moscova şi unele manuscrise de ale maestrului Enescu...

CE A PIERDUT MITROPOLIA?

Nu ştim dacă s’a publicat undeva vreo listă exactă de tot ce au pierdut diferitele mănăstiri şi biserici. Dacă odoarele scumpe ar fi rămas aici, la noi, poate călugării cucernici le-ar fi putut păstra cu preţul vieţii lor, ascunzându-le prin cule şi tainiţe, după cum au făcut în decursul veacurilor, pe vremea când năvăleau tătarii şi turcii prin meleagurile noastre. Dar aşa, a plecat totul!

Iată cate ceva numai din colecţia muzeului religios al Mitropoliei Ungaro-Vlahiei: evanghelii îmbrăcate în aur şi argint, nouă mitre dintre cari unele cântărind un kilogram şi jumătate numai aur curat, smaragde şi diamante. Una dintre aceste mitre era împodobită cu trei sute zece mărgăritare de mare preţ. Mai erau treizeci şi opt de cruci de piept, încrustate cu diamante sclipitoare de-ţi luau ochii. Impunătoare erau şi cârjele înalte de aur împodobite cu basmale. Unele din aceste basmale erau înflorate cu aproape două sute de mărgăritare. Alte basmale aveau pană la 43 rubinuri. Erau patrusprezece cârje, dintre cari unele încărcate cu topazuri. Apoi sacosuri, stihării, omofoare, epitrahile, rucaviţe, mantile, covoare rare şi scumpe care erau admirate de cei mai călătoriţi oameni şi care vizitaseră cele mai renumite muzee religioase din lume. O intreagă bogăţie!

Câte Doamne şi câte boieroaice, câte românce de odinioară au lucrat luni şi ani de zile, aplecate peste ghergheful lor, unde era prinsă o catifea de Genova, de Lyon, sau o stofă de aur adusă din Veneţia şi pe care ele brodau o perdea a Maicei Domnului sau vreo altă minunată podoabă bisericească.


NEMŢII ŞI VALORILE ROMÂNEŞTI?

Ce ar fi făcut nemţii cu comorile româneşti dacă le-ar fi găsit aici? Probabil că pe aur ar fi pus mâna. Totuşi este de remarcat - după cum suntem informaţi din partea unor persoane autorizate de la Casa de Depuneri - că între 1 Sept. şi până la 11 Nov. 1911, Casa de depuneri a funcţionat la Bucureşti. Conform dispoziţiei d-lui ministru de finanţe Emil Costiniu toate valorile adunate între 1 Sept. şi 11 Nov. au rămas la Bucureşti, cu prilejul evacuării.

Nemţii nu s’au atins de nimic...

Casa de Depuneri şi Consemnaţiuni din Bucureşti n’a avut să sufere nici un neajuns din partea Germanilor. În schimb, se spune că primele zile ale revoluţiei ruseşti ar fi fost susţinute cu aurul nostru, transportat la Kremlin. Iar despre bijuteriile familiei regale, ziarul emigranţilor ruşi din Paris, „Poslednia Novosti", crede a şti că au ajuns în vila din stradela Chariton No. 75 din Moscova, unde fusese pe vremuri consulatul norvegian. Tezaurul ar fi fost ascuns de consulul norvegian în zidul clădirii, la primul etaj, cu intenţia ca să-l ridice la timp prielnic şi să-l predea familiei regale româneşti. Dar mai târziu fiind silit să plece, misiunea cehoslovacă, s’a mutat la etajul al II-lea. Făcându-se reparaţii la etajul I-iu, prin anul 1923, bijuteriile ar fi fost descoperite şi transportate în depozitele sovietelor spune „Poslednia Novosti”.

CLOPOTNIŢE VECHI

Zilele trecute m’am urcat pe treptele putrezite din clopotniţa cu zidurile crăpate de cutremure a Mănăstirei din str. Mihai Vodă, unde sunt acum arhivele Statului. În grosimea temeliilor şi sus la clopotniţă se pot descoperi ascunzători, mai mari sau mai mici, lăsate în ziduri de un metru sau doi grosime. Ochiul atent surprinde asemenea firide şi în zidurile ce susţin bolţile clopotniţei din dealul Patriarhiei. După cum, în vremea veche, comorile româneşti au fost ascunse prin tainiţele mănăstiri lor, prin culele cu ziduri groase, prin pivniţele fără fund, dosite şi resfirate prin peşterile de la poalele munţilor, pe sub vadul râurilor... tot aşa s’ar fi putut găsi poate şi acum ascunzători.

Totuşi s’a întâmplat aşa, că ceea ce, timp de secole s’a adunat şi s’a transmis din generaţie in generaţie, să fie încărcat în mai multe convoaie şi să fie trimis plocon acelora care credeau că România nu trebuie luată de nemţi întrucât - spunea ministrul de răsboi rus de pe atunci - „chestia Constantinopolului şi a strâmtorilor” cere ca porţiunea de pământ dintre Carpaţi, Dunăre şi Marea Neagră, alăturată Basarabiei  „ruseşti” să devină o provincie a marelui imperiu al Ţarilor.

Dar împrejurările au nimicit planurile, pline de trufie, ale vicleanului ministru de răsboiu al Rusiei ţariste, care mai spunea că „românii îşi exagerează importanţa” (notă: parcă am auzit zilele astea un oficial rus spunând ceva similar, nu-i aşa?). Viitorul rămâne să dea acum răspunsul la întrebarea pusă în capul acestor rânduri şi să arate urmările intrigei pusă la cale de generalul Masaloff.”

21 de comentarii :

  1. ...greu de comentat când ești pus în fața faptului împlinit! Cred că ne putem resemna și să ne gândim mai bine la aurul, tezaurul pe care-l mai avem.

    RăspundețiȘtergere
  2. Si cum sa il administram singuri, nu-i asa?
    Cat despre resemnare - nu cred ca asta ar trebui sa facem Poate sa reamintim de cate ori e cazul concetatenilor nostri care e fata adevarata a Rusiei.

    RăspundețiȘtergere
  3. Suntem SINGURA tarä de pe Mapamond care ne-am trimis bogätziile - CADOU, la altä natzie. Cand avem atâtea pesteri, unele nici acum investigate suficient. Nemtzii au fäcut din timp buncäre, unde au ascuns valorile muzeale. Rusii la fel. Românii le-au inghesuit la repezealä in trenuri si le-au trimis plocon, unor sträini. Prostia se pläteste. De atunci si pânä acum. Zi de zi.Si mai auzi o multzime de nerozi spunând cu gura plinä: SUNT MANDRU CÄ SUNT ROMAN. Evident. Prostia asta poate fi inscrisä in CARTEA RECORDURILOR. Si, din päcate nu numai asta. Dar, reprezentantzii Guiness sunt in mari dubii, care dintre ele este mai reprezentativä, de-a lungul istoriei?
    S-ar zice cä s-ar putea umple un volum intreg.

    RăspundețiȘtergere
  4. Macar am invatat ceva din gresala din 1917 si in cel de al doilea razboi mondial nu am mai repetat eroarea !

    RăspundețiȘtergere
  5. Titulescu e responsabil de pierderea tezaurului, ca el a decis asa, desi stia prea bine ce situatie instabila e la Moscova. De-aia l-au si ridicat in slavi comunistii.

    RăspundețiȘtergere
  6. Poate si el, poate si familia regala fara aprobarea careia nu se facea acest transfer. Trebuie insa ca fim corecti: socialismul atunci se nastea. Era greau sa vezi viitorul Rusiei fata ţari in acea epoca, ce zici?

    RăspundețiȘtergere
  7. N-avea nici o treaba regele, ca nu el lua asemenea decizii. Titulescu a facut asta (poate nu dezinteresat), desi Blank l-a implorat sa trimita tezaurul la Londra. Pe de alta parte, tezaurul a fost trimis in doua etape. In prima a fost partea cea mai mica a lui, a doua urmand la niste luni distanta. In acest interval de timp a fost evidenta si la Bucuresti instabilitatea de la Moscova. Telefonau saptamanal acolo si de fiecare data era un alt sef care, evident, habar n-avea pe ce lume se afla. Deci, Titulescu, intai secretar de stat la Finante si, inainte de a trimite grosul tezaurului, ministru de Finante, n-are absolut nici o scuza. Daca a fost sau nu o actiune subterana, asta e greu de spus.

    RăspundețiȘtergere
  8. Probabil ca nu. Mi-e greu sa suspectez pe cineva de intentii necurate pentru ca nu cred ca noua putere de la Moscova putea sa inspire incredere din acest punct de vedere. Cat despre alegerea Moscovei, stiu ca Regina Maria mai mult decat Regele Ferdinand a avut un cuvant de spus. Poate ma insel...
    De fapt aici nu incerc sa deslusesc adevarul relativ la aceasta problema. Dupa cum spun si in articol, am incercat doar sa readuc in memoria colectiva povestea tezaurului, pentru ca de foarte multe ori se vorbeste despre el doar estimandu-l din punct de vedere al valorii lui materiale si nu a celei culturale sau istorice. Simpla enumerare din articol a unei parti din obiectele care erau incuse in tezaur e cred mai sugestiva decat orice cifra...

    RăspundețiȘtergere
  9. Din punct de vedere cultural, tezaurul e inestimabil. Chiar si valoarea sa materiala este, din ce am vazut vehiculandu-se, mult subevaluata. Sa ne gandim doar ca acolo au fost nu doar valutele vremii, aur si obiecte apartinand Bancii Nationale, ci si uriase valori personale, unele depuse la Muntele de Pietate, altele inglobate tezaurului, ca efect de turma. Sper sa am timp sa reiau cartea care vorbeste despre toata afacerea, carte din perioada interbelica.

    RăspundețiȘtergere
  10. Si probabil ca o buna parte din informatii sunt inca sub cheia serviciilor secrete. Cert este ca nu vom recupera vreodata decat eventual franturi din acest tezaur - in parte probabil jefuit chiar in timpul revolutiei din Rusia. Cat despre valorile personale si cele neinventariate la "predare"....

    RăspundețiȘtergere
  11. Cred ca nici nu mai vedem ceva inapoi, pentru ca nu cred ca mai exista altceva decat tablourile la Ermitaj, iar pe alea nu le dau din "principiu". Parti importante din tezaurul de la Pietroasa, probabil sunt acum transformate in lingouri, fireste, ceea ce nu ne-au inapoiat; ca altceva nu ne-au dat inapoi.

    RăspundețiȘtergere
  12. Ramanem in schimb cu o mostenire importanta: nostalgicii Marii Rusii !

    RăspundețiȘtergere
  13. În 2003, cu ocazia aniversării jubileului de 300 de ani, am vizitat St. Petersburg. Şi evident Muzeul Ermitaj. Am avut noroc de o ghidă nemţoaică, care ne-a spus că o întreagă aripă - care nu se poate vizita, cuprinde obiecte de artă, preţioase etc. LUATE cu japca din diferite ţări. Să fie oare şi Tezaurul României acolo? Cine îşi imaginează că va mai scoate o singură centimă din mâna rusului e la fel de prost ca cei care le-a dat PE TAVĂ asemenea tezaur, nepreţuit. Peste 94 tone de aur din care s-a restituit doar o parte infimă. Le-a fost frică de armatele Puterilor Centrale şi le-a dat ruşilor spre păstrare… şi ei s-au conformat, ÎL PĂSTREAZĂ. TEMEINIC. Egal ţarist sau comunist rusul a fost şi va rămâne RUS. Unde a fost biserica atotştiutoare? Din cele mai vechi timpuri în caz de război oamenii îşi îngropau comorile. Vezi tezaurul de la Pucioasa, sau, mai trist cel de la Sânnicolau Mare – cel mai mare tezaur aparţinând Evului Mediu timpuriu. Aflat astăzi în proprietatea Austriei şi expus la Kunsthistorisches Museum - Viena. Nici cel puţin nu se spune că a fost al românilor, pe vitrina respectivă este scris: „Goldschatz von Nagyszentmikls” .
    Nu uitaţi LOZINCA aia ultra vehiculată: “Sunt mândru că sunt român”… că într-adevăr, aveţi de ce…

    RăspundețiȘtergere
  14. Situatia s-a repetat oarecum in Al doilea Razboi. Depozitat initial la Tismana in iulie 1944 a fost "descoperit" de comunisti in 1947. De aici nu prea se mai stie ce s-a intamplat. Dupa unele surse acele 320 de tone de aur fin ar fi ajuns la Banca Nationala. Alte surse - credibile - spun ca aurul ar fi fost "evacuat" in URSSS dupa ce ar fi fost transformat in lingouri STAS tip URSS. Poate ar fi cazul ca Banaca Nationala sa ne spuna adevarul???

    RăspundețiȘtergere
  15. Minciuna stă cu regele la masă
    Dar asta-i cam de multişor poveste
    De când sunt regi, de când minciună este
    Duc împreună cea mai bună casă...
    ...............................

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Fiind democratie avansata, sunt mult mai numerosi mesenii in zilele noastre! :)

      Ștergere
  16. revin după 4 ani, când am SEMNAT ANONIM, apoi după alţi 2 ani, când am renunţat DEFINITIV la anonimat

    ATUNCI, guvernul şi clasa Conducătoare a dat dovadă de ENORMĂ INTELIGENŢĂ dând pe tavă COMORI INESTIMABILE ale României
    ACUM, tot SCUMPII CONDUCĂTORI, VÂND străinilor nu numai comorile pământului şi ale mării, ci ÎNSĂŞI PĂMÂNTUL ŢĂRII. În aceste condiţii, s-ar putea ca tare, tare curând FOSTA ROMÂNIE să existe DOAR în cărţile de istorie Poate că ar fi tare bine ca Imnul Naţional să fie cântat la fel ca în Japonia, ZILNIC la începutul zilei de lucru în TOATE INSTITUŢILE, pt. ca versurile ARZĂTOARE ale lui Andrei Mureşean să fie recepţionate aşa cum au fost gândite CU SUFLETUL
    DEŞTEAPTĂ-TE ROMÂNE


    RăspundețiȘtergere
  17. Rusia e un vecin perfid, mincinos, lacom, apucător și fără cuvânt. Și-au trezit ura și desconsiderarea întregii lumi civilizate. De la toți vecinii au furat teritorii, bunuri, valori... Și se mai cred o nație mesianică... Ar vrea să cucerească toată planeta...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu pot să contrazic ceea ce spui. Te mai aștept pe blog, Raul!

      Ștergere
  18. Articolul este total în favoarea nemților. Probabil e scris de vreun fost student al nemernicului Bolta. Nemții nu au mai avut ce lua dar au căutat cu acribie orice document sau obiect istoric național, orice înscris și orice amintirea a istoriei neamului românesc! Astfel, au furat și au topit pînă și clopotele mînăstirilor și bisericilor care aveau pisanii pe ele, au ars orice document găsit prin acestea și au căutat cu mare furie capul voievodului Mihai Viteazul spărgîndu-i piatra tombală de la Dealu...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Articolul a fost publicat de Alex F. Mihail, reporter în anul 1934 al săptămânalului „Realitatea Ilustrată” si are ca temă Tezaurul României. Și e semnat. (comentariile de azi sunt anonime, e mai simplu așa :) )

      Ștergere