La pas prin Eforie (1931): Vacanță la mare în perioada interbelică

Ne continuăm periplul interbelic prin stațiunile de pe litoralul românesc al Mării Negre — o călătorie fascinantă începută într-un weekend în Mamaia anului 1935. 

 

 

Astăzi ne oprim în Eforie, o destinație care în anii '30 își câștiga rapid statutul de stațiune modernă, cu pretenții europene. 

---

---

Eforie — Scurt istoric

Istoria stațiunii Eforie Nord începe în anul 1893, când Societatea de binefacere «Eforia Spitalelor Civile din București» a achiziționat de la Ministerul Agriculturii și Domeniilor un teren de 100 de hectare, situat pe malul de nord-est al Lacului Techirghiol (în zona ocupată astăzi de Hotelul Europa).

• 1900: Societatea construiește «Spitalul Marin», primul sanatoriu de acest gen de pe litoralul românesc al Mării Negre.

• Anii următori: Începe dezvoltarea zonei prin ridicarea primelor vile, sanatorii și baze de tratament balnear.

• 1930: Se construiește celebrul Hotel «Grand», căruia în anii 1936–1937 i s-a anexat o bază modernă de tratament. 

Eforie în anul 1931: O imagine din presă

Cum arăta noua stațiune la începutul anilor '30? O putem vizualiza prin ochiul critic al unui reporter al revistei „Ilustrațiunea Română” (19 august 1931):

„Pe locul unde acum câțiva ani se întindeau nesfârșitele bălării pudrate de praful calcaros al drumului dobrogean, între Agigea și Sanatoriul Eforiei Spitalelor Civile, se ridică astăzi cocheta și pretențioasa nouă stațiune Eforie-plajă. Un parc de vile ultramodern, un hotel grandios și «european» în larga accepție a cuvântului, o faleză pietruită în dale, o pergolă elegantă legând hotelul de plajă.

Grand Hotel din Eforie-Plajă în 1931:
În stânga, un pavilion elegant (pergolă) din grădina hotelului,
iar în dreapta, fațada impunătoare a clădirii principale.

Cazinoul Riegler, Cazinoul Hotelului, Sanatoriul Dr. Antoniu și construcțiile taberei O.N.E.F. reprezintă primele așezări ale noii stațiuni. S-au ridicat, ce-i drept, printr-un efort lăudabil al câtorva oameni care s-au devotat ideii noii stațiuni și printr-un sacrificiu bănesc care nu poate rămâne nerăsplătit într-un apropiat viitor.

Și în timp ce gospodarii Movilei (n.r. vechiul nume al stațiunii) nu s-au învrednicit în 12 ani să pietruiască o singură stradă sau să realizeze o singură îmbunătățire la care mândra noastră stațiune avea tot dreptul, Eforie-plajă ne-a dat cel mai frumos exemplu pe care ni-l putea da o stațiune balneoclimaterică românească.”

---

---

Eforie — Alternativa interbelică la stațiunile din străinătate

Această dezvoltare rapidă a reprezentat o mare satisfacție pentru turiștii români care jinduiau la stațiunile din străinătate, atrase de confortul și spiritul lor occidental. Eforie-plajă s-a născut dintr-o viziune modernă, diametral opusă delăsării specifice zonei.

Atmosferă de vacanță la Eforie-Plajă (1931):
În stânga, tineri din tabăra O.N.E.F. într-o barcă cu vele pe Marea Neagră;
în dreapta, o fetiță zâmbitoare cu umbreluță de soare pe plajă.

Totuși, reporterul vremii nu ezita să puncteze și minusurile de început ale stațiunii, în special la capitolul servicii:

„Conducătorii noilor așezăminte trebuie să găsească mijlocul de a crea sau importa oameni care au darul de a atrage clientela — nu să o indispună, să o respingă, să o brutalizeze sau să o terorizeze, cum se întâmplă de obicei…

Sub acest raport, nici Eforie-plajă nu se poate felicita. Are totuși scuza unui început realizat vertiginos. Un exemplu: în cel mai confortabil loc, la hotel, unde excelează un spirit cu totul occidental, celor mai bune intenții li se opune pensiunea unui restaurator care, oricare i-ar fi motivele, n-a izbutit să mulțumească.

Eforie-plajă nu trebuie să repete greșelile altor stațiuni. Ar fi păcat de investițiile însemnate, de frumusețile care se pun atât de inteligent în valoare, de munca atâtor oameni care se ostenesc să realizeze o operă de merit și de gust.

O stațiune nouă este un nou izvor de bogăție și încă un mijloc de a împiedica exodul vilegiaturiștilor în alte țări. De aceea, străduințele tuturor trebuie să-i asigure, de la început, o bună și sigură dezvoltare.”

Eforie în perioada postbelică

Schimbările politice de după Al Doilea Război Mondial au marcat profund și destinul stațiunilor de pe litoral. În anul 1950, după instaurarea regimului comunist, numele localității a fost schimbat în Vasile Roaită, în cinstea muncitorului de la Atelierele Grivița remarcat în timpul grevelor din 1933. Denumirea a fost păstrată până în 1962, când orașul a fost redenumit Eforie Sud. Câțiva ani mai târziu, în 1966, a fost creat oficial orașul Eforie prin unirea celor două localități vecine, Eforie Nord și Eforie Sud — Eforie Sud devenind centrul administrativ al orașului, iar Eforie Nord localitate componentă.

Secvență pitorească pe nisipul din Eforie (1931):
Turcul „cu bragă și rahat” servind turiștii aflați la plajă

Astăzi, Eforie (Nord și Sud) rămâne una dintre cele mai populare destinații de pe litoralul românesc, reușind să îmbine turismul estival de familie cu tradiția balneară de peste un secol. Cu faleze reamenajate, plaje extinse și sanatorii moderne care folosesc în continuare resursele unice ale Lacului Techirghiol, stațiunea își păstrează farmecul marin și poziția strategică pe harta turismului de la Marea Neagră. 

Descoperă mai multe povești din vacanțele de altădată

Dacă te-a fascinat atmosfera Eforiei din anii '30, te invităm să explorezi și alte pagini de nostalgie estivală din arhiva noastra! Află cum își făceau românii planurile de concediu în articolul La munte, la mare sau două halbe la terasă? Dilemele estivale ale anului 1929 și însoțește un gazetar al vremii într-un weekend la Mamaia în 1935: jurnalul unui reporter interbelic. Descoperă cum arăta Toamna la mare în România interbelică: vacanța "pârliților" pentru cei care căutau liniștea de final de sezon și admiră stilul inconfundabil al epocii în ghidul dedicat Modei interbelice în vacanță: Ținute de plajă, călătorie și rochii de seară.

  

Sursa articolului și a fotografiilor: Articolul „Eforie-plajă”, publicat în săptămânalul „Ilustrațiunea Română”, numărul din 19 august 1931.