Ne continuăm periplul prin locuri pline de farmec din România de altădată — o călătorie fascinantă în care descoperim cum se distrau bunicii și străbunicii noștri în perioada interbelică.
 |
| Instantanee din viața de noapte la Băneasa: lăutari cântând „la ureche” la mese și atmosferă de petrecere la restaurant (1932) |
Astăzi ne oprim în Băneasa, o destinație care în anii '30 devenise un pământ al făgăduinței pentru viața de noapte a Capitalei, un magnet irezistibil pentru cheflii, boemi și lumea mondenă.
Băneasa — Scurt istoric
Cunoscut inițial sub numele de Cârstănești, domeniul din nordul Bucureștiului și-a primit denumirea de „Băneasa” în secolul al XVII-lea, de la văduva banului Mareș Băjescu. Ulterior, moșia a trecut în posesia familiei Văcărescu – unde poetul Ienăchiță Văcărescu a ridicat o reședință boierească și Biserica Sf. Nicolae – iar în secolul al XIX-lea a ajuns în proprietatea domnitorului Gheorghe Bibescu.
Înconjurată de lacuri și de vegetația Codrilor Vlăsiei, zona a devenit rapid locul de refugiu și promenadă preferat al elitei bucureștene. În prima jumătate a secolului al XX-lea, comuna suburbană Băneasa a cunoscut o modernizare accelerată, transformându-se într-un leagăn al aviației românești odată cu înființarea Aeroportului Băneasa în 1920. În anii următori zona s-a îmbogățit cu repere arhitecturale și culturale majore, precum Gara Regală, Fântâna Miorița, Vila Minovici și uzinele Romaero.
Spre paradisul chefliilor
În anii '30, Șoseaua Băneasa devenise pământul făgăduinței pentru viața de noapte a Capitalei, un magnet irezistibil pentru cheflii, boemi și lumea mondenă. Departe de zgomotul centrului, dar suficient de aproape pentru o escapadă nocturnă, grădinile de vară, dancings-urile și restaurantele faimoase ale vremii – precum „La Potou” sau „Brotăcei” – își deschideau porțile pentru cei în căutare de distracție și libertate.
 |
| Cadru romantic de noapte pe un pod din Băneasa (1932) |
Drumul până la aceste oaze de petrecere era el însuși o aventură prin noaptea bucureșteană, o trecere treptată de la orașul luminat la freamătul tainic al periferiei, așa cum nota plastic un reporter al revistei „Ilustrațiunea Română”:
„E unu dimineața. Umbra scheletică a arcului de triumf se pierde, ștearsă, în urma noastră. Căldărâmul șoselei geme par'că sub viteza roților, acompaniat de clacsonul mașinii, care horcăie neîntrerupt. Din când în când răsare în drumul nostru câte o vilă bogată, o căneță sprijinită în cârje, ba chiar silueta unui drumeț întârziat și neînfricoșat. Licăririle unor lumini, semănate departe, conturează deslușit crenelurile copacilor. Fără ele te-ai fi crezut, desigur, în acelaș pustiu sau codru de-acum câțiva ani, când, deseori, trecătorii și mașinile ce se abăteau prin acest colț dinafara Bucureștilor, se vedeau atacați de bandiți mascați și jefuiți până la piele...”
Băneasa: Un univers al chefliilor și al femeilor deocheate
Odată ajuns la destinație, petrecăreții interbelici descopereau o lume aparte și guvernată de reguli proprii, în care granițele dintre morală, speculă și distracție se dizolvau sub privirile ghidușe ale ghizilor locali:
„Da, continuă să-mi spună Victor, după ce luărăm loc la o masă, n'oi prea ști eu să rezolv o problemă de matematică, dar în schimb cunosc pe de rost «activitatea» fiecărui local bucureștean în parte.
Familiile care vin la Băneasa s'au făcut din ce în ce mai rare. Ele sunt înlocuite acum de femeile deochiate care nu-și mai găsesc loc în nicio tavernă a Capitalei. Apoi unde au chefliii perspectiva unor «pileli» mai în deplină libertate decât tot la Băneasa?
Dar simultan cu întâlnirile dubioase și petrecerile începute pe înserate și terminate în toiul zilei, Băneasa mai este din când în când cuptorul în care se coc multe drame...
— Drame?”
Un caz trecut cu vederea: Tragicul sfârșit al Coletei
Dincolo de paravanul sclipitor al șampaniei și al muzicii de jazz, restaurantele din nordul Capitalei ascundeau uneori combinații obscure și personaje fără scrupule, gata să profite de slăbiciunile și datoriile chefliilor de ocazie:
„— Te miră? Atunci ascultă una din multele povești care ar fi alimentat coloanele gazetelor, cu mult succes, mai acum câțiva ani, dacă reporterii ar fi cunoscut-o în amănunțime:
Pe-atunci, localul de colo, de peste drum, era cartierul general al unui profesionist al dancing-urilor, al cărui nume, din prietenie, nu-l voi divulga. Să-i spunem Andrei. Într'una din seri, îi pică în ghiare o pradă bună. Fiul unei personalități marcante, M. I., nu trăia decât noaptea.
— Nu știu cum s'o mai scot la capăt, se văita M. I. Am semnat la polițe cu nemiluita și tata nu vrea să mai plătească niciuna. Zestrea nevesti-mi a zburat...
— Cine este soția d-tale?
— Fiica lui A. B., marele industriaș. Dar dinspre partea socrilor, nimic de făcut.
De vreo câteva minute se așezase în apropierea lor un elvețian uscativ, trist și cu mâini nervoase. Andrei, care avea «intuiția clientului», știu să intre în vorbă cu cel izolat și sfârși prin a-l invita la masa lor.
— Tipul ăsta e doldora de bani. Am putea da o lovitură frumoasă. Ne trebue însă o femeie deșteaptă și de soiu, și pe-aci nu văd decât ciurucuri... Ai o nevastă frumoasă barem?
— Ce vorbă-i asta?! Nu cumva îți închipui că...?
— Ai sau nu nevoie de bani? Îți ofer un mijloc. Trimete un taxi acasă și...
M. I. înțelese. Se ridică, clătinându-se și se îndreptă spre ieșire. După câteva clipe se întoarse:
— În trei sferturi de oră, Coleta va fi aci! se adresă el lui Andrei.
Cei trei se instalară într'un «șambru» și continuară să bea. După puțin, își făcu apariția o femeie brună, înaltă, frumoasă. Soțul ei, beat cum-se-cade, se ridică s'o prezinte. Andrei o așeză între el și elvețian.
Coleta păli. Cu ochi turburi, M. I. rânjea, în timp ce străinul și începuse să frământe, în mâinile lui roșii, degetele fine ale femeii. Mâncară. Sticlele goale de șampanie se aliniau pe podea. Amețit, elvețianul sufla cuvinte nedeslușite peste gura Coletei. Când Andrei socoti că plata chefului avea să se urce la vreo cinci mii de lei, se plecă spre străin:
— E momentul să plătim și noi nu mai avem nicio para...
Drept răspuns, străinul scoase un carnet de cecuri. Cu o rară îndemânare Andrei i-l smulse râzând:
— Lasă-mă să-l scriu eu. D-ta, amice, ai băut cam vârtos.
Apoi după câteva secunde:
— Și-acum semnează!
Elvețianul luă stiloul, aruncă o privire la cifra de «cinci mii lei» și iscăli.
Afară se iviseră zorile. Coleta, mută de emoție, nu pierduse nici unul din gesturile lui Andrei. Acesta, cu dexteritate uimitoare, rupse colțul cecului de 5000 lei, astfel că elvețianul semnase cecul de-al doilea, adică cel de dedesubt. Pe acest cec, iscălit în alb, Andrei avu grije să scrie, mai târziu «lei cincizeci mii».
Timp de câteva secunde, Andrei crezu că femeia avea să se revolte, să strige, să răstoarne masa. Nimic din toate acestea. N'avea putere s'o facă. Tremura.
După puțin se întoarse spre elvețian. Îi vorbi și se strecurară amândoi spre ieșire...
A doua zi după această întâmplare, Coleta I. se sinucise în baie. După spusele ziarelor, cauzele actului său disperat au rămas «necunoscute».”
De la boema de altădată la cartierul exclusivist de astăzi
În perioada postbelică, comuna suburbană Băneasa a fost integrată oficial ca parte din municipiul București (în prezent Sectorul 1). Spre deosebire de alte cartiere unde s-au demolat masiv case pentru bulevarde cu blocuri înalte, în Băneasa s-a păstrat un regim de înălțime scăzut (în principal din cauza vecinătății cu Aeroportul Băneasa). Primele blocuri colective de 3–4 etaje au fost ridicate spre sfârșitul anilor '70.
După anul 2000, cartierul a suferit o nouă transformare radicală: A devenit o zonă imobiliară de top, recunoscută pentru complexurile rezidențiale noi, densitatea redusă și proximitatea față de Pădurea și Lacul Băneasa. Aici s-a dezvoltat unul dintre cele mai mari noduri comerciale și de afaceri din nordul Capitalei (Băneasa Shopping City, hub-uri de birouri și sedii de companii).
Dacă vrei să descoperi și alte povești fascinante din periferia Capitalei, te invit să parcurgi articolele despre Mandravela – răspântia blestemată, modul în care periferiile se amuză în Ferentari, legendele din cartierul Tei de altădată – mahalaua celor 400 de cârciumi sau amintirile despre periferiile Bucureștiului interbelic văzute prin ochii lui Nae zis „Ureche de aur”.
Sursa: articolul "Băneasa petrece", semnat "Timon", publicat în revista „Ilustrațiunea Română”, numărul din 17 august 1932
0 comments:
Trimiteți un comentariu