"Ocupații" ciudate în Bucureștiul interbelic

Orice s-ar putea spune despre români, un lucru este cert: le e greu să le fie negată inventivitatea! Ca dovadă, vă invit astăzi la o călătorie fascinantă în Bucureștiul interbelic, un oraș efervescent unde spiritul practic și adaptabilitatea au dat naștere unor ocupații cu adevărat insolite. 

 

Vă propun să redescoperim aceste „meserii și ocupații ciudate” exact așa cum le-a descris, cu umor și realism, reporterul Alex F. Mihail în articolul său publicat în revista „Realitatea Ilustrată” (numărul din 13 februarie 1935). Veți vedea că, deși contextul s-a schimbat, multe dintre aceste „șmecherii” par să se fi perpetuat, sub o formă modernă, până în zilele noastre.

---

---

“Spitalul de urgență" - Ocupația născută din nevoie

 

Primul exemplu ilustrează perfect cum o problemă urbană (drumurile proaste) poate genera o afacere de nișă. Iată relatarea lui Alex F. Mihail despre ineditul „Spital de Urgență”:

 

“Prin unele străzi periferice ale Bucureștilor sunt gropi și hopuri îngrozitoare. Sunt anumite puncte, pe unde nu-i zi de la Dumnezeu să nu se frângă o osie, să nu se rupă o roată sau să nu se întâmple alt accident de acest fel. Am găsit, în str. Baicului, la o asemenea răspântie pustie, pe un meșteșugar rotar-fierar. Atelierul lui este intitulat “Spitalul de urgentă". Sunt obligați să-l cunoască toate căruțele de pâine, sifoane, oțet, cărămidarii și căruțații de nisip, precum și birjarii care se încumetă să treacă pe acolo. 

 

Unii localnici susțin că  dacă nu se pavează strada Baicului și cele vecine, ar fi o influență ocultă, nefastă, a proprietarului “spitalului de urgență al căruțelor, din cartierul citat. Se spune că un cismar, ajuns primar într'o stațiune climaterică, așternea în fiecare vară câte un strat proaspăt de pietricele colțurate pe drumurile pe unde treceau vizitatorii. Gheata cea mai solidă nu rezista nici două săptămâni…”. 

Căruță parcată la "Spitalul de urgență"

 

Nimic nou sub soare, nu-i așa? Mecanismul este identic cu cel al vulcanizărilor și service-urilor auto așezate azi în „locuri strategice”, la ieșirea din pasaje inundate sau imediat după zonele cu drumuri notoriu de proaste. Afacerea prosperă direct proporțional cu proasta administrare a infrastructurii.

 

“Șmecherii localurilor de noapte" - Păstrătorii ordinii (și al profitului)

 

Lumea vieții de noapte a Bucureștiului interbelic era deja plină de personaje dubioase, menite să apere interesele patronilor sau să promoveze anumite produse. Reporterul Alex F. Mihail ne dezvăluie trei tipologii din această categorie:

 

Agenții de ordine și siguranță (Bătăușii plătiți)  

“Prin localurile de noapte din București, în special la cele din centru, veți vedea indivizi suspecți, fără meserie, musafiri nelipsiți de pe la mese. Din ce trăiesc și cine sunt? Dacă sunt voinici și sdraveni, atunci să știți că sunt cei cari fac “poliția" localului; dau afară pe câte un indezirabil sau iau la bătaie pe cel care-ar protesta că e scumpă consumația. Atleții aceștia sunt anume angajați de patronul localului, care fără concursul lor n'ar putea să-și facă afacerile." 

Deschizător de sticle de șampanie

Complicii din cazinouri 

"Pe lângă gări, sunt localuri suspecte, pe unde se joacă cărți sau alte jocuri de noroc. Atletul respectiv se amestecă și el printre jucători, ca și cum ar fi o persoană străină, intervenind de câte ori interesele patronului sunt periclitate sau șmecherii lui sunt pe cale de-a fi demascați."

Agenții de marketing mascați

"În localurile de noapte veți vedea uneori câte-un filfison, care face mare chef cu prietenii, cerând, sgomotos, să i se dea numai o anumită șampanie. Acesta e un agent plătit de fabrica de șampanie respectivă, care înțelege să-și facă în acest chip reclamă, pentru “marca" ce vrea să o lanseze.”

Din nou, este vorba de ocupații care s-au perpetuat. Cluburile, localurile de noapte sau stabilimentele de jocuri de noroc ("păcănele", ruletă) colcăie și azi de bodyguarzi, agenți de pază, organizatori (cei care veghează la mese) și influenceri/promoteri care, chiar dacă nu cer zgomotos o anumită șampanie, promovează mărci de băuturi și localuri prin postări și prezențe zgomotoase.

„Poetul" și „Ziaristul” – Maeștrii șantajului și ai tapării

Sub titlul „Așa trăiesc deștepții la București!”, Alex F. Mihail grupează două profesii care folosesc arta scrisului (sau lipsa ei) pentru a obține câștiguri ilicite.

 
Notă Importată (din 1935): Reporterul se referă la „băieții deștepți” și „ziariștii” din anul 1935, fără nici o legătură cu conotațiile sau persoanele din prezent.

„Poetul” dedicațiilor false 

 

Farsorul dedică volume luxoase, frumos legate, marilor industriași pentru a-i „tapa” de bani, deși a tipărit doar coperta, restul fiind volume vechi, cumpărate de la anticari. 

“Cunosc un “poet" care n'a făcut în viața lui o poezie și câțiva “ziariști" cari nu-s capabili să scrie o informație, dar care totuși au reputația de “băieți deștepți" (notă: este vorba de “băieții deștepți” și de “ziariștii” din anul 1935 – fără nici o legătură cu cei de azi…). “Poetul” dedică volume marilor industriași, pe cari apoi îi tapează.

- Va să zică, tot scrie ceva - va obiecta poate cineva.  

Eram, într'o zi, în biroul proprietarului unei mari fabrici, când se prezentă “poetul" cu cinci, șase volume frumos legate și dedicația tipărită pe copertă. Atât tipărise: numai coperta! Restul erau niște volume vechi, cumpărate de pe la anticari. Răsfoind cărțile, am cunoscut imediat că sunt versuri de Carol Scrob, ofițerul-poet, care și-a avut succesele sale, prin anii 1880. De altfel, în josul unei pagini am și găsit tipărit numele lui Carol Scrob, cum obișnuiesc editorii. “Poetul", în graba lui, neglijase acest amănunt, uitând să scoată afară foile care îl dădeau de gol." 

"Client de taxi profesionist" în Bucureștiul interbelic - taxiurilor
nu le era permis să ajungă în centrul orașului decât "ocupate"

„Ziaristul de la marginea presei"

 

Jurnalistul trăiește în „marginea presei”, semnează articolele altora (proletari intelectuali talentați dar fără simț practic), obține subvenții de la autorități și dă lovituri dibace cu câte un șantaj. 

"Am citat mai sus pe “ziariștii" care nu știu să scrie o informație. Aceștia sunt indivizii care trăiesc, cum se spune, în “marginea presei”. Semnează articolele scrise de alții, bieți proletari intelectuali, unii foarte talentați, dar care n'au simțul practic al vieții. “Ziaristul" dibăcește portițele lui, dosnice, pe unde poate pătrunde pe la diferite gazete. Apoi are o mare îndemânare de-a scoate subvenții de pe la autoritățile oficiale, de pe la diferite alte instituții. Din când în când, grație reputației ce și-a format, mai scoate câte o revistă (scrisă bineînțeles în întregime de alții), sau mai dă câte o dibace lovitură cu câte un șantaj. “Așa trăiesc deștepții, la București!“

Domnul care licitează - Strategia "filodormei"

Un alt tip de „afacerist” era cel care participa la licitații publice nu pentru a le câștiga, ci pentru a obține o „filodormă” (o sumă de bani/șpagă) de la complici care aranjaseră licitația fictiv. 

“Tipul acesta și-a strâns un mic capital inițial, cine știe prin ce mijloace, și citește toate rubricile din ziare, unde se anunță licitații. Se prezintă la aceste licitații, depune garanția necesară,  apoi licitează. De multe ori o licitație e un fel de aranjament fictiv între câțiva complici, aranjament de pe urma căruia, iese păgubit statul sau comuna. Dar domnul care “licitează" vine, pe neașteptate, să strice toate socotelile. Atunci i se dă o “filodormă" și e convins să se retragă de la licitație și astfel omul nostru iese cu câștig de la toate deși niciodată nu ia parte la dânsele.”

Muncitorul pe picioroange

Iată că am găsit și strămoșul „băieților deștepți” din lumea licitațiilor moderne. Metoda de a strica un aranjament (sau a pretinde că îl strici) pentru a obține o plată (care azi poate lua forme „legale” de consultanță sau retragere de ofertă) este una dintre cele mai rezistente ocupații.

Concluzie - De ieri și de azi

O să mă opresc astăzi aici, cu toate că Alex F. Mihail mai menționa  din panopiia de ocupaíși ciudate pe: 

• “cel care ține loc în tren”
• "cel care aduce taxiurile în stație”
• “falsul epileptic care îmbrăcat în frac și joben, gesticulează disperat pe trotuar arătând firma unei prăvălii”

Poate voi face asta într’un articol viitor.

Alte incursiuni în lumea meseriilor de altădată

Dacă lumea ocupațiilor neobișnuite din Bucureștiul interbelic v-a stârnit curiozitatea, vă invit să explorați și alte povești fascinante despre meseriile care au definit viața de odinioară în România: descoperiți ce ascunde articolul „Meserii înghețate” în România de ieri, faceți cunoștință cu Bragagii și limonagii de altădată, citiți Povești cu surugii și aruncați o privire asupra Comerț în Bucureștiul de altădată: "Artiștii" ambulanți. 

Sursa: 

• articolul “Meserii și ocupații ciudate” – semnat Alex F. Mihail – publicat în revista “Realitatea Ilustrată” - numărul din 13 februarie 1935 - disponibil în colecția Bibliotecii Digitale a Bucureștilor

---

---