Revolta domnițelor în alb: Un conflict monden în Bucureștiul lui Vodă Caragea

Mare zarvă a provocat în protipendada bucureșteană a anului 1817 un pitac al lui Vodă Caragea. Porunca domnitorului a declanșat  o adevărată luptă pentru egalitate și stil ce avea să rămână în istorie.

 

O interdicție neașteptată

Vodă Caragea a dat o poruncă radicală: doar fiicele și fiii domnului, adică domnițele Ruxandra, Ralu, Smaranda și beizadeaua Constantin, aveau voie să poarte straie și materiale de mătase albă, fie că era vorba de alcazuri, catifele sau croazele. Nicio altă doamnă, oricât de influentă ar fi fost, nu mai avea dreptul să poarte veșminte în această culoare:

 

“Că afară de domnițe și de beizadele nici o altă cucoană, oricât de ingliudiusită și din protipendadă ar fi, nu are voie să mai poarte straie și cumașuri de mătăsărie albă. Adică nici aclazuri, nici catifele, nici croazele de vopseaua asta nu mai sunt îngăduite cu nici un chip jupânițelor. Decât numai domnițelor Ruxandra, Ralu și Smaranda, precum și luminăției sale beizadea Constantin.”

---

---

O asemenea ofensă nu mai fusese nicicând adusă jupânițelor din înalta societate. Pentru că nu au intervenit în favoarea lor, doamnele - ofensate pe bună dreptate - și-au acuzat soții de lașitate. Deși teama de surghiun era mare, tensiunea a crescut rapid, amenințând pacea din casele boierești:

“Multe neînțelegeri familiale au urmat în casele boierilor noștri din pricina acestui nesocotit pitac al lui Vodă Caragea. Jupânițele își acuzau soții de slăbiciune față de Vodă, care destul jecmănea poporul, ca să nu se mai amestece în treburile muierești.”

 

Stradă din București în vremea lui Vodă Caragea

Umilința de la "Cișmeaua roșie"

 

Curând, a avut loc un eveniment monden la teatrul de la Cișmeaua Roșie, unde domnița Ralu juca în piesa grecească „Mânia lui Achile”. În sală, sute de lumânări de ceară creau o atmosferă feerică, dar tristețea plutea în aer. Toate doamnele din public, elegante în rochii de alte culori (liliachii, pătlăginii sau imonii), se simțeau eclipsate de albul strălucitor al alcazului purtat de domnițele Ralu, Smaranda, Ruxandra și de beizadeaua Constantin.

 

“Peste câteva zile, la teatrul de la Cișmeaua roșie se reprezenta în elinește „Mânia lui Achile”. Juca și domnița Ralu, așa că la reprezentație asista și Vodă, care nu lipsea de la nici una din reprezentațiile date de fata lui iubită. Sute de lumânări de ceară (nu de seu ca de obicei) fuseseră împrăștiate prin sală. Cu toate acestea, toate duducile și jupânițele aflate în sală sunt triste și amărâte, fiindcă nimeni nu le ia în seamă în rochiile lor cât de elegante, de catifea imonie, de canavăț similiu, de beroză în vărguțe, de mătase liliachie sau pătlăginie, când în loja lui Vodă îți ia ochii albeața alcazului cu care erau înveșmântați și beizadeau Constantin și surorile lui Smaranda și Ruxandra. Iar pe scenă într’un rol de păstoriță troiană, domnița Ralu e numai o spumă de dantelărie albă.“

 

Clădirea teatrului  de la Cișmeaua roșie

 

Umilința jupâneselor a fost totală. O adevărată revoltă a avut loc prin casele boierilor Filipești, Slătineni, Dudești, Golești și Samurcași în acea seară. Boierii nu au scăpat de gura bietelor duducuțe decât făgăduind că vor cere lui Vodă retragerea pitacului. Boierii și-au uitat însă făgăduiala – dar jupânițele, nu.

 

Marea demonstrație de pe Podul Mogoșoaiei

 

Reacția doamnelor a fost pe măsura ofensei. La inițiativa vornicesei Tarsița Filipescu, soția lui Iordache Filipescu, a fost pus la cale un plan. Într-o duminică însorită, Podul Mogoșoaiei s-a umplut de carete elegante. La un semnal discret, doamnele și-au dat jos mantalele de culoare închisă și au rămas îmbrăcate în rochii din mătase albă. Cronica vremii descrie astfel evenimentul:

 

“Mai multe zile la rând, vorniceasa Tarsița Filipescu, soția lui Iordache Filipescu, a cutreierat casele jupânițelor prietene și, într'o bună zi, într'o sfântă Duminică cu vreme frumoasă de credeai că e primăvară, pe podul Mogoșoaiei nu mai puteai trece de înghesuiala caretelor de Viena care plimbau duducile, de la palatul Brâncoveanului până la casele Golescului. Dar iată că, parcă la un semn, în toate britcile și săniile, duducilor au început a li se părea prea cald. Toate au scuturat de pe umeri malotelele de vopsea întunecată, care le-au căzut mototol la picioare, și au rămas toatele numai în sulupuri de alcaz alb, de se vedeau numai rochii de mătăsării albe."

Momentul crucial a fost întâlnirea cu sania domniței Ralu, și ea îmbrăcată în alb. Când a văzut caretele pline de doamne în veșminte albe, Ralu a pălit și a poruncit gărzii sale să se întoarcă din drum. În acea zi, Podul Mogoșoaiei a fost dominat de rochiile albe ale duducilor victorioase, marcând astfel o victorie tăcută și nonviolentă împotriva puterii domnești:

 

"Dinspre cealaltă parte a uliței venea tocmai sania domniței Ralu, înconjurată de arnăuți și ciohodari. Și era domnița înveșmântată numai în vopsea albă! Când s'au întâlnit caleștile, cea a domniței cu cele ale duducilor înveșmântate numai în vopseaua interzisă, s'a schimbat Ralu la față și a poruncit arnăuților să se întoarcă spre curtea nouă. Până seara, caleștile duducilor victorioase, strălucitoare de frumusețe, de salupurile de tot felul dar numai albe, s'au plimbat pe Podul Mogoșoaiei, călcând astfel, prin cea mai pașnică revoluție cunoscută în istorie, porunca lui Vodă.”

  

---

Citește și articolele:

• Războiul malancoavelor
• Bal mascat la Curtea Regală
• Instantanee ale unui carnaval interbelic
• Vasile Alecsandri - iubirea pierdută a poetului

 

---

Răspunsul domnitorului și un final neașteptat

 

Afrontul adus domniței Ralu era prea mare însă prea mare pentru ca lucrurile să rămână așa:

 

“De cum a ajuns la Curte, spărgând sfatul lui Vodă, domnița Ralu a cerut pedepsirea duducilor care au înfruntat-o, călcând cu nerușinare porunca domnească. Vodă avea el alte griji, dar de amarnica Ralu nu putea scăpa atât de ușor. De aceea, a doua zi, logofătul spătăriei citea la răspântii un nou pitac al lui Vodă, în care poruncea zapciilor agiei “unde or întâlni duduci cu veștminte albe să le despoaie și să aducă hainele rupte la Curte”. 

 

Deși revolta a fost înfrântă pe moment, finalul i-a surprins pe toți. La scurt timp după acest episod, Vodă Caragea, împreună cu întreaga sa familie, primind vești proaste de la Stambul, a fugit rușinos peste munți. Multă lume a considerat atunci că: "Blestemul duducilor îl ajunsese pesemne!“

---

---

 

Sursa: “Ilustrațiunea Română” (articolul “Pe vremea lui Caragea – o revoltă a bucureștencelor”, semnat I.I., publicat în numărul din 6 ianuarie 1937)

 

---