Lev Nicolaevici Tolstoi (1828-1910), unul dintre cei mai
importanţi romancieri ai lumii, autorul capodoperelor Război și Pace, Anna Karenina sau Sonata Kreutzer, a avut în tinerețea sa și o perioadă pe care a petrecut-o în România, în
calitate de soldat al armatei ruse.
Lev Nicolaevici Tolstoi (1828-1910) s-a născut într-o
veche familie boierească, care a avut un rol însemnat în viața publică
rusească. Oct. C. Tăslăuanu menționa în articolul “Tolstoi”,
publicat în numărul din 15 decembrie 1908 al Revistei ilustrate pentru
literatură și artă “Luceafărul”:
“Tolstoi e vlăstarul unei vechi familii boierești, care a
avut un rol însemnat în viața publică rusească. În castelul din Iasnaia Poliana
se pot vedea portretele celor 20 de generații de străbuni ai lui. Unul dintre ei
a fost șeful camerei secrete și omul cel mai de încredere al lui Petru cel Mare.
Acest strămoș a primit titlul de conte, cu prilejul încoronării împărătesei Catarina,
la 7 Maiu 1724. Străbunii, după mamă, au fost din familia princiară Volkonsky,
căreia a aparținut moșia din Iasnaia Poliana. Tatăl lui Tolstoi, contele
Nicolai Ilici Tolstoi, în tinerețe a servit în armată, a luat parte la
războaie, în cari s'a distins ca om îndrăzneț.
Ieșind din armată, moșia
părintească fiind încărcată de datoriile făcute de tatăl său încetat din viată
și având să îngrijască de o mamă și de-o soră învățate cu viața luxoasă, scapă
din încurcătură căsătorindu-se cu bogata principesă Volkonsky, singura fată la
părinți. După ce vinde moșiile părintești, se mută cu întreaga familie.
Mama lui Tolstoi era o fire artistică, o minunată povestitoare, vorbea mai
multe limbi străine. Era mult superioară soțului ei atât ca suflet cât și ca inteligență.
Își iubea bărbatul, fiindcă îi era soț și fiindcă era tatăl copiilor ei, dar
n'a fost niciodată îndrăgostită de el. Și-a petrecut viața îngrijind de copii și
de casă, cetind soacrei sale romane și îndeletnicindu-se, în ceasurile libere,
cu studiul cărților serioase, ca Emile al lui Rousseau. Părinții lui Tolstoi
duceau viața boierilor ruși de la țară. Cu treizeci de argați în curte și cu o
moșie întinsă, puteau gusta toate plăcerile unei vieți patriarhale.”
Același articol
rezumă povestea copilăriei scriitorului: “Leo s'a născut la 28 august/9 septembrie 1828. Orfan de mamă
la vârsta de un an și jumătate, a crescut sub îngrijirea unei rude îndepărtate,
Tatiana Alexandrovna Ergolskaia, ce locuia la dânșii. În tinerețe existase o
legătură sufletească între Tatiana și tatăl lui Tolstoi. Ei au renunțat însă la
visele lor, ca acesta să-și poată mântui familia, căsătorindu-se cu bogata
principesă Volkonsky. (...) Cel mai însemnat moment din copilăria lui a fost
moartea de apoplexie a tatălui său (la 1837). În mintea copilului de 9 ani
pentru întâiași dată se ivi problema vieții și a morții. Neputând îndura
pierderea fiului ei, după nouă luni muri și bunică-sa, într'o zi de sărbătoare,
în care un coleg de școală spusese fraților Tolstoi că nu există Dumnezeu.
(...) Firea micului Tolstoi ne-o caracterizează poate mai
bine excentricitățile lui. Într'o zi sări din etajul al doilea, ca să atragă
asupra lui atenția tuturora, altă dată își rase sprâncenele, ca să nu fie la
fel cu ceilalți băieți, iar o dată, când făcea o călătorie cu familia, se dete
jos din trăsură și se luă la'ntrecere cu caii, până căzu de oboseală. Cum vedem,
de pe-atunci voia să fie original, de pe atunci era chinuit de vanitatea de a
fi mai mult decât îl socoteau cei dimprejurul lui. (...) Când
era mai mărișor, începu să se manifeste și puterea originală a vieții lui
sufletești, își închipuia că un om care nu e învățat cu suferința nu poate fi
fericit în viață. Ca să se obișnuiască cu această virtute creștină, adeseori ținea, cu mâinile întinse, dicționarele grele ale mătușă-sii câte cinci minute,
ceea ce i se părea, pesemne, un canon cumplit; alteori se încuia într'o odaie și își biciuia umerii goi cu o funie, până îi dădeau lacrimile.”
După câțiva ani petrecuți la Universitatea din Kazan, începută
la 16 ani dar pe care nu o termină, în primăvara anului 1851, în vârstă de 23
de ani, Tolstoi a plecat în Caucaz însoțindu-l pe fratele său Nicolai, care
era ofițer. S-a înrolat ca voluntar în armată și a luat parte la lupte. În acea
perioadă Lev Tolstoi trăia, asemeni
camarazilor săi, jucând cărți, participând la vânători și trăind aventuri romantice.
În 1854 a trecut examenul de ofițer și “a părăsit viața romantică a
Caucazului, ca să-și cerceteze rudele în Iasnaia Poliana. Aici primește porunca
să plece la oștirea de la Dunăre. La 14 Martie 1854 sosește în București, de
unde se duce la o baterie din Oltenița, apoi la Silistra.”
Articolul “Din vremea când marele Tolstoi a fost în București”,
publicat în numărul din 1-14 august 1945 al
revistei “Realitatea Ilustrată”, menționează câteva informații interesante despre perioada
petrecută în România de ofițerul Lev Nicolaevici Tolstoi:
“Tolstoi a trecut prin România cu prilejul răsboiului
ruso-turc de la 1853. La acea epocă, contele Lev Nicolaevici Tolstoi se afla ca
ofițer în armata rusească care a intrat în Moldova și apoi în Muntenia și în
Dobrogea. Repartizat în grupa care avea să facă frontul spre Dunăre, ofițerul
Tolstoi, ajuns la București, trimite mătușii sale Tatiana, următoarea
scrisoare:
București, Martie
1854
De la Kursk am
făcut în loc de o mie, două mii de verste. Am trecut prin Poltava, Bălți,
Chișinău, iar nu prin Kiew, care era în afară de linia mea.
Până la Cherson,
am avut un admirabil drum de sanie, de aicea însă a trebuit să renunț la sanie
și să fac un drum greu, de o mie de verste, cu o “perekladnaia“.
A descrie starea
șoselelor de la graniță până la București este o imposibilitate. Pentru a le
cunoaște trebuie să-ți permlți luxul de a le parcurge într’o căruță, cu care
noi transportăm gunoaiele.
Întrucât nu știam
nici o vorbă românească și n’am găsit pe nimeni care să poată rosti un cuvânt
rusesc, am cheltuit în nouă zile numai două sute ruble și am ajuns la București
aproape mort de oboseală.
București, 19
Martie 1854
Prințul n’a fost aici, ci a venit abia ieri, și l-am văzut imediat.
El m’a primit cu mult mai amical decât m’am așteptat, într’adevăr ca pe o rudă
veritabilă. M’a invitat acasă să iau zilnic masa cu dânsul; vrea să mă atașeze
pe lângă persoana sa, ceea ce însă nu s’a hotărât definitiv.
lartă-mă dragă
mătușă că-ți scriu atât de puțin. Însă nu mi-am adunat gândurile - căci (în) acest
oraș minunat, mare șl frumos, cunoștințele pe care le-am făcut la opera
italiană, teatrul francez, cei doi tineri Gortciakof cari sunt niște oameni
admirabili. Toate acestea nu mi-au dat răgaz să stau acasă măcar două ore,
astfel că nici nu m’am putut gândi la activitatea mea.”
Viața viitorului mare romancier nu era însă chiar atât de
anostă precum este descrisă în scrisorile adresate mătușii sale. Iată ce nota
contele Lev Nicolaevici Tolstoi, în jurnalul său, în
1 august 1854: „M-am sculat
târziu și toată dimineața l-am citit pe Schiller, dar fără plăcere și fără
poftă. După masă, deși am fost dispus să lucrez, am scris, din cauza lenii,
foarte puțin. Toată seara am petrecut-o tălălăind după fete. Multe lucruri
interesante s-au întâmplat pe ziua de astăzi: și lectura pentru ordonanță, și
rendez-vous-ul din grădină, și înșelătoria lui Subin. Despre toate acestea voi
scrie mâine, întrucât acum este ora 2.00. Pentru ultima oară îmi imput lenea.
Dacă iar nu lucrez mâine nimic, mă împușc. Și-mi mai reproșez și nehotărârea
impardonabilă cu muierile“.
Două
săptămâni mai târziu, în 12 august 1854, Lev Tolstoi consemna în jurnal: „Dimineața am început-o bine, am lucrat, dar seara!
Dumnezeule, oare n-am să mă îndrept niciodată?! Am pierdut la joc restul
banilor și am pierdut ce nu aveam cum plăti - 3.000 de ruble. Mâine îmi vând calul”.
Articolul “Din vremea când marele Tolstoi a fost în București”,
publicat în numărul din 1-14 august 1945 al
revistei “Realitatea Ilustrată”, continuă:
„Cu câteva luni mai înainte, în urmă, la 22 Martie același
an, Tolstoi scria următoarea înștiințare adresată familiei sale:
“Ieri am aflat că nu mai rămân atașat pe
lângă Prinț și că trebuie să plec spre Oltenița, la bateria mea.”
București, Mai
1854
În timp ce am
scăpat până azi de toate primejdiile răsboiului și nici n’am simțit încă
mirosul prafului de pușcă turcesc, duc o viață foarte liniștită aici în
București, unde fac plimbări, ascult muzică și mănânc înghețată.
Cu excepțiunea
celor două săptămâni pe care le-am trăit la Oltenița, unde am fost detașat la o
baterie și a unei săptămâni, pe care - din ordinul generalului Serşputovschi pe
lângă care acum sunt atașat - am petrecut-o în călătoria făcută prin Muntenia și
Basarabia, am rămas tot timpul în București.
Șl trebuie să
mărturisesc sincer că viața care o duc aici îmi displace cu totul, întrucât e
cam destrăbălată, prea liberă și costisitoare.
Serviciul m’a
ținut în loc, dar trei săptămâni în șir am fost bolnav de friguri pe care le-am
contractat în timpul călătoriei. Cu ajutorul Domnului, nădăjduiesc că peste
două trei zile să mă îndrept și să plec la Generalul meu, al cărui cartier se
află acum în Silistra.
Și fiindcă vorbesc
de Generalul meu, trebuie să spun că mi se pare a fi un om foarte cumsecade, iar
statul său major e alcătuit numai din nobili. Între alții se află și cei doi
fii ai prințului Sergiu, cari au sosit aici. Cel mai tânăr e de o rară nobleţă
de caracter şi mi foarte drag.
LEV TOLSTOI LA SILISTRA
De la București, Tolstoi trece la Silistra. Neavând putința
de a scrie de aici, el scrie mai târziu, din Sevastopol, de unde zugrăvește astfel
localitatea dobrogeană:
Vreau să-ți vorbesc
de lucruri trecute, să-ți descriu amintirile mele din Silistra.
Am văzut acolo
lucruri atât de interesante, poetice și mișcătoare, încât vremea pe care am
petrecut-o acolo, nu-mi mai iese din minte.
Cartierul nostru
se află de partea dreaptă a Dunării, pe o înălțime cu grădini minunate care
aparțineau lui Mustafa-Paşa, guvernatorul Silistrei.
Perspectiva ce se
deschide de acolo nu e numai strălucită, dar și de cel mai mare interes. În
totul izolați de Dunăre, de insulele și de țărmurile ei, care au fost ocupate
parte de noi, parte de Turci, se vedea orașul, cetatea și micile forturi ale
Silistrei. Zi și noapte se auzea sgomotul tunurilor și al puștilor, iar cu
binoclul puteai observa posturile soldaților turci.
E într’adevăr o
plăcere sinistră să vezi cum oamenii se omoară reciproc. În fiecare seară și în
fiece dimineață mă urcam în căruța mea și priveam ore întregi.
LEV TOLSTOI LA IAȘI
În drum spre Sevastopol, Tolstoi a trecut și prin câteva
orașe moldovene, între care și prin Tecuci, Bârlad și Iași. În capitala
Moldovei, marele scriitor s’a îmbolnăvit destul de grav, încât a trebuit să fie
internat în spital.”
Doi ani mai târziu, în anul 1856, Lev Tolstoi a
demisionat din armată și s-a dedicat activității beletristice. A urmat o viață
care poate fii ea însăși subiectul unui roman palpitant. Marele scriitor a
murit în 7/20 noiembrie 1910, într’o mică gară din localitatea Astapovo,
azi orașul Lev Tolstoi. Romancierul a fost înmormântat la Iasnaia Poliana, așa
cum își dorise, în locul unde în copilărie căutase bețișorul fermecat cu
ajutorul căruia urma să dăruiască omenirii fericirea.
Sursa textelor și a fotografiilor:
- articolul “Tolstoi”, semnat de Oct. C. Tăslăuanu, publicat în numărul din
15 decembrie 1908 al revistei “Luceafărul”
- articolul “Din vremea când marele Tolstoi a fost în București”,
publicat în numărul din 1-14 august 1945 al
revistei “Realitatea Ilustrată”
Frumoase amintiri a avut Tolstoi în România! Măcar a reușit cineva să-l scuture de 3000 de ruble! Unde o fi fost internat la Iași? Va să zică nu eram noi românii chiar așa de slabi în materie de servicii medicale. Anna Karenina am citit, Razboi și pace,ba chiar Pe Donul liniștit,nu. Mi se par prea descriptive,am încercat,mai ales că erau cărțile preferate ale tatei, dar m-am împotmolit și am renunțat... Cred că Lev Tolstoi este important si pentru literatura universală,însă îți trebuie o răbdare de sfânt să citești,și să mai și înțelegi opera lui..
RăspundețiȘtergereFrumos articol,l-am citit pe nerăsuflate!
Frumoase aventuri.
RăspundețiȘtergere