Povestea „piticului din Tăgul Moșilor”

Nu a fost vreun copil al Bucureștiului de altădată care să nu fi fost măcar o dată dus de mână prin Bâlciul Moșilor. Târgul se ținea în săptămâna de dinaintea Rusaliilor fiind inițial prilejuit de sărbătoarea pomenirii morților. A devenit în timp una din marile ocazii a lumii pestrițe bucureștene de a se distra, de a socializa și de a târgui. 

 

În Târgul de la Moși se adunau mai ales mahalagii și târgoveți - dar și burghezi - pentru a colinda vestitele „țuicării cu adevărata zeamă de prune adusă de la munte”- numită și „zăpăceală”. Aici copiii mâncau floricele și „își sglâmboiau ochi în toate părțile și nu se mai săturau privind la „Vasilache” sau la diferiți comedianți care se arătau la circuri cu „renume mondiale” și în special la panorama lui Braun "care avea toate minunățiile pământului”. Dar câte nu se găseau la Târgul Moșilor: "acadele, bigibigele, pandișpanele, gogoși, turtă dulce, „mizilic” (semințe de floarea soarelui sau de dovleac) și toate celelalte dulciuri de neuitat”.

Târgul Moșilor în anul 1930

Mai erau Călușeii, „acei căișori de lemn pe care încălecam cu ajutorul părinților și care erau „moartea noastră”; ne învârteam până când amețeam și tot nu ne săturam”. Mai erau scrânciobul, bărcile, aeroplanul, pocnitorile unde tinerii își încercau puterile „dând cu barosul de lemn, încercuit într-un fier, într’un fel de popic ce trimetea în sus, pe o șina metalică înaltă de 10-15 metri o verigă de fier care, dacă era isbită suficient de puternic, atingea partea de sus a șinei și producea explozie (pocnitură)”. Și mai erau berăriile care serveau mâncăruri și băuturi din cele mai alese și care își delectau clienții cu programele lor muzicale și cu dansurile cadânelor "ce-și săltau pântecele și sânii în ritmuri orientale". (citate și informații preluate din lucrarea: "Bucureștii de altă dată" publicată de George Potra în anul 1941).

Scrânciob în Bâlciul Moșilor

Citește mai mult... »

Locuri de petrecere de altădată

Primul articol din ciclul ‹‹Bunicii Bucureștiului››, prin poveștile spuse de Moș Iancu, din strada Sinagogii, ne-a purtat în vremurile lui Mihai Vodă Sturdza și ale lui Cuza Vodă. Tot Moș Iancu ne-a dat câteva sfaturi prețioase “pentru a ajunge la adânci bătrânețe”. “Bunicul Bucureștilor”, descoperit de d. Al. Donescu, primarul general al Capitalei, sfătosul Moș Toma, din prelungirea Griviței, s'a dovedit și el, la cei 109 ani ai lui, o comoară de amintiri. Nu mai puțin interesante sunt poveștile spuse reporterului "Realității Ilustrate" de Nae Rădulescu – un alt moșneag din cetatea lui Bucur - despre distracțiile bucureștenilor de altădată.

 

Citește mai mult... »

Jacques M. Elias - un exemplu de generozitate și patriotism

Marile exemple de filantropie sau de generozitate nu abundă în istoria României. Tocmai de aceea exemplul unui mare filantrop român, Jacques M. Elias, trebuie elogiată. Jacques Menachem Elias a fost un important om de afaceri care și-a lăsat prin testament întreaga avere Academiei Române. Donația a fost făcuta în scopul “promovării culturii din România, alinării boalelor săracilor noștri, încurajării elementelor valoroase, sprijinirii cauzelor nobile şi aceasta fără deosebire de origine, pentru toți cei care merită să fie ajutați”. 

Intrarea în spitalul Elias - 1939 (stânga)
Jacques M. Elias în "Realitatea Ilustrată" (dreapta)

Jacques M. Elias s-a născut într-o familie de origine evreiască din București, în anul 1844. A fost unul dintre cei mai importanți oameni de afaceri ai României la începutul secolului al XX-lea, fiind considerat întemeietorul industriei zahărului de la noi. A fost unul dintre sfetnicii Regelui Carol I, care i-a acordat de altfel titlul de cavaler și ofițer al ordinului “Steaua României”, precum și titlul de ofițer și comandor al ordinului “Coroana României”. "Jacques M. Elias nu s'a însurat niciodată, permițându-și de asemenea prea puține bucurii în viață. Până la adânci bătrânețe — a murit în vârstă de 79 ani — s'a considerat mereu ca un fel de slujbaș al averii sale, un soi de administrator. Rețeta care l-a călăuzit pe  marele filantrop pentru agonisirea unei averi fabuloase a fost:

„SĂ CHELTUIEȘTI MAI PUȚIN DECÂT CÂȘTIGI!”

Citește mai mult... »

Destinul tragic al unui poet genial: Artur Enășescu

Artur Enășescu (n. 12 ianuarie 1889 - d. 4 decembrie 1942) a fost unul dintre cei mai talentați poeți români din perioada interbelică. A publicat poezii, cronici literare și articole în numeroase reviste și ziare din perioada interbelică: Epoca, Luceafărul, Universul literar, Familia, Rampa, România eroică, Îndrumarea ș.a. Artur Enășescu a fost distins în anul 1927 cu Premiul “Ion Pavelescu” acordat de Societatea Scriitorilor Români pentru cel mai bun sonet (sonetul „Afrodita”). Multe din poemele scrise de Artur Enășescu au devenit texte de pricesne sau de romanțe celebre (Cruce albă de mesteacăn – Jean Moscopol, Țiganca – Doina Badea, E Rița, fecioara cu ochii sprințari – Ioana Radu)

Citește aici poezia: E Rița, fecioara cu ochii sprințari

Destinul poetului Artur Enășescu (“acel nefericit al boemei”) a fost cu adevărat unul tragic. “Fecior de boier, a dus o copilărie fără griji, a avut putinţa să-şi însuşească o educaţie aleasă, o cultură temeinică. Şi-a continuat studiile la Paris unde a luat chiar un premiu al „Feminei'', pentru cea mai inspirată baladă a lunеі. La cafeneaua Capșa de odinioară, unde se decretau valorile artistice, era răsfăţatul confraţilor, iar prin cenaclurile literare şi revistele „Flacăra" și „Convorbiri literare" poeziile publicate vesteau un mare talent. Cei care l-au cunoscut pe atunci afirmă că Artur Enăşescu era un tânăr înalt, mlădios, cu ochi scăpărători sub fruntea lată, îmbrăcându-se cu o eleganţă cum nu mai era altul.” (1)

O dragoste neîmpărtâșită avea însă să îl aducă pe genialul poet în umilitoarea postură de om al străzii. Am decoperit - în parte - tragica poveste a poetului citind două articole dedicate lui Artur Enășescu publicate în presa interbelică:

Citește mai mult... »

Prințesa și “voievodul țiganilor” (II)

Citiți aici prima parte a poveștii de dragoste: ‹‹ CLICK AICI ››

În prima parte a articolului ați aflat începutul poveștii de dragoste dintre „voievodul de bronz” basarabean Vasile din Ustea și o frumoasă prințesă evadată din Rusia sovietică. O poveste tulburătoare, aproape neverosimilă dar... adevărată. O poveste a cărei continuare veți afla acum:

Citește mai mult... »

De vorbă cu Bunicii Bucureștilor (de ieri și de azi)

Primul articol din ciclul ‹‹Bunicii Bucureștiului››, prin poveștile spuse de Moș Iancu, din strada Sinagogii, ne-a purtat în vremurile lui Mihai Vodă Sturdza și ale lui Cuza Vodă. Tot Moș Iancu ne-a dat câteva sfaturi prețioase “pentru a ajunge la adânci bătrânețe”. Astăzi vom afla de la Dumitru Comănescu, cel mai în vârstă bărbat de pe planetă în 2020, secretul longevității sale, și vom povesti cu Moș Toma, cel mai în vârstă locuitor al Bucureștiului interbelic, despre negustorii bucureșteni de altă dată:

Moș Toma - 109 ani - Bunicul Bucureștilor în anul 1935 (stânga)
Dumitru Comânescu - 111 ani - Bunicul Bucureștilor în anul 2020 (dreapta)

Bunicul Bucureștilor: Dumitru Comănescu

Începând din luna iunie 2020, românul Dumitru Comănescu, în vârstă de 111 ani, a devenit cel mai în vârstă bărbat de pe planetă, fapt recunoscut de Cartea Recordurilor. Acest Bunic al României s-a născut în 8 noiembrie 1908, la Provița de Jos, în județul Prahova. A fost de profesie inginer agronom și trăiește în acest moment în București. Secretul longevității sale a fost dezvăluit într-un interviu acordat Centrului pentru Seniori al Municipiului București. „Vreau să mulțumesc tuturor celor care au fost alături de mine, care m-au ajutat și susținut de-a lungul anilor, familiei, prietenilor și apropiaților. Dar mai ales, pentru tot, eu îi mulțumesc lui Dumnezeu, pentru că El a ales să fiu astăzi aici, pe primul loc în clasamentul celor mai în vârstă bărbați din lume. Vă mulțumesc pentru urări și gândurile frumoase, vă doresc multă sănătate și sper ca dumneavoastră să mă depășiți!”, a adăugat cel mai bătrân bărbat din lume. Dumitru Comănescu a declarat că longevitatea sa se datorează dragostei familiei, a soției, a fiilor și a nepoților. (notă: Dumitru Comănescu, românul în vârstă de 111 ani, care timp de o lună a fost cel mai vârstnic bărbat din lume, a murit în 26 iunie 2020).

Dumitru Comânescu - 111 ani

Bunicul de ieri al Bucureștilor: Moș Toma

Poveștile lui Moș Toma, cel mai în vârstă român în anul 1935, le vom asculta prin intermediul articolului “De vorbă cu moșnegii”, semnat Alex F. Mihail și  publicat în numărul din 21 august 1935 al revistei “Realitatea Ilustrată”:

„Pe Moş Toma, „Bunicul Bucureştilor", l-am găsit stând la masă, în grădină, la umbra unui pom, împreună cu cele două fete ale sale: coana Ana Tomescu, în vârstă de 72 ani şi coana Ecaterina Florian, în etate de 57 ani. Moş Toma mănâncă şi el de toate, fără nici o fereală.

- Am muncit până la vârsta de 105 ani – ne spune. Azi am 109. La adânci bătrâneţe am fost mic negustor şi-mi câştigam pâinea vânzand lămâi şi altele în piaţa Banu Manta. Dacă vrei să ştii, ţi-aş povesti câte ceva despre vechii negustori bucureşteni. Înainte de toate erau cinstiţi! Se’ntreceau, care de care, să dea marfă cât mai curată, mai trainică şi mai bună. Cavafii, cojocarii, işlicarii, postăvarii, lumânărarii şi alţi meşteşugari n’aveau căutare dacă nu lucrau marfă cinstită. Iar brutarii erau bătuţi cu nuiele, la spate, în piaţă (piaţă se numea tot târgul) în văzul tuturor, când erau prinşi cu lipsă la cântar.

Moș Toma - 109 ani

În anul 1847, în ziua de Paşte, a fost cel din urmă mare foc din Bucureşti, când au ars multe prăvălii, case de ale marilor negustori, o parte din hanul Sf. Gheorghe-Nou cu hrube boltite, pline cu mărfuri şi chiar mai multe biserici, în cari unii îşi adăpostiseră avuţia de furia prăpădului. Deşi negustorii bucureşteni erau cunoscuţi ca cinstiţi şi aveau mare credit în străinătate, la Lipsca şi în alte părţi, de pe unde ne soseau mărfuri, totuşi vestea focului celui mare, cari pârjolise târgul, a adus îngrijorare în rândurile fabricanţilor de peste graniţă. Ei au trimis pe dată împuterniciţi de-ai lor, spre a cădea la învoială cu negustorii păgubiţi de pe malul Dâmboviţii, oferind scăderi însemnate celor care ar voi să plătească imediat toată datoria. 

Prăvălii de altădată

Târguiala asta supără grozav pe negustorii bucureşteni, atât pe toptangii (notă: negustori care vindeau cu toptanul, angrosiști), cât şi pe cei cari vindeau cu paralâcul (notă: negustori care vindeau cu amănuntul). După o consfătuire ce s’a ţinut la Carvasaraua domnească din strada Colţii (un fel de antreposit-vamal), s’a hotărât ca toţi negustorii din Bucureşti să plătească pe deplin şi îndată după foc, fără nici o amânare, toate datoriile ce aveau în străinătate, spre uimirea fabricanţilor europeni, care veniseră anume să se învoiască cu scăzământul. Am văzut o dată pe un mofluz (negustor care nu-şi plătise datoriile) închis la hătmănie, cu butuc la picioare, pe când la prăvălia lui era erotocrisie (un fel de sindic al falimentului)… Iar pe un simigiu l-am văzut ţintuit cu cuie, chiar la uşa prăvăliei lui...

- Vre-un osândit la moarte ai apucat, moş Toma?

- De o aşa privelişte mi-a fost totdeauna groază. Dar am auzit că pe ucigaşi şi pe hoţi îi băga în fiare sau îi spânzura pe locul unde se fac acum Moşii…”

Citește aici: Bunicii Bucureștiului: Din amintirile lui Moș Iancu

Surse:

- articolul “Capitala României a câștigat bătălia longevității”, publicat pe site-ul Centrului pentru Seniori al Municipiului București

- articolul “De vorbă cu moșnegii” – semnat Alex F. Mihail – publicat în numărul din 21 august 1935 al revistei “Realitatea Ilustrată”

Citește mai mult... »

De vorbă cu Octavian Goga

CITEȘTE INTERVIUL ACORDAT DE OCTAVIAN GOGA ÎN ANUL 1932 revistei "Realitatea IlustratĂ" aici:

DE VORBĂ CU OCTAVIAN GOGA

(click pe titlu pentru a accesa articolul)

Citește mai mult... »