România la primul Campionat Mondial de Fotbal – Montevideo 1930

Pentru că este în desfășurare Campionatului Mondial de Fotbal, nu puteam să nu caut în presa interbelică informații despre prezența “echipei de foot-ball” a României la primul Campionat Mondial de Fotbal, competiție organizată la Montevideo (Uruguay) în perioada 13 - 30 iulie 1930. Am găsit două articole dedicate acestui eveniment sportiv, semnate O. Kendler și publicate în numerele din 24 iulie, respectiv din 14 august 1930, ale săptămânalului “Realitatea Ilustrată”. 

Drumul spre Montevideo

Nu o să vă plictisesc foarte mult cu "introducerea”. Vreau doar să subliniez faptul că deplasarea la evenimentul organizat în anul 1930 pe continentul sud-american a reprezentat o adevărată problemă: echipa României a făcut mai întâi o lungă deplasare cu trenul ("la clasa a II-a"), călătoria fiind continuată cu vaporul Contaverde până în Uruguay. Traversarea Oceanului Atlantic a durat 14 zile. Cu același vapor, alături de jucătorii din echipa României, au călătorit și jucătorii celorlalte echipe naționale europene participante: Franța, Iugoslavia și Belgia. Este demn de menționat faptul că echipa României de fotbal – considerată outsider -  a obținut o victorie nesperată în primul meci jucat în Uruguay, cel cu reprezentativa statului Peru. Ca urmare a acestei performanțe, la întoarcerea în țară, membrii delegației române au fost întâmpinați la gară de o mare de oameni. Dar să citim interesantele relatări “la cald” ale reporterului interbelic O. Kendler:

Reprezentativa României care a obținut primul succes  la Montevideo 

 Notat cu X Steainer căruia i s-a fracturat piciorul în  cursul jocului

("Realitatea ilustrată" - numărul din 24 iulie 1930" )

“Mai marii football-ului mondial, întruniți anul trecut la Paris, în congres, s’au sezizat de platonia în care se sbate soccerul. Imitând competiția de tennis a Cupei Davis, au înființat primul campionat de football al lumei. Dacă însă la tennis deplasarea câtorva rachete, adesea pentru feciori de oameni avuți, nu prezintă greutăți, în foot-ball situația are alt aspect. Pe lângă echipa de unsprezece jucători, mai merg și rezerve și o legiune interminabilă de oficiali dornici de o petrecere amuzantă. În plus, competiția de tennis s’a făcut pe zone, în timp ce concursul de football întrunește laolaltă, într’un singur oraș, toate națiunile care participă.

Înlăturând piedicile insurmontabile, România, alături de alte trei țări europene, a primit să plece la Montevideo, sediul campionatului pe 1930. În lipsă de concurenți, într’o epocă în care dintre toți europenii numai țara noastră își dăduse adeziunea, uruguayenii, organizatorii turneului, ne-au propus condiții seducătoare. Din echipă fac parte jucătorii cari au câștigat cu 8—1, la București, împotriva Greciei. Este cea mai bună formație pe care poate alinia România. Noi am făcut, în trecut, tot în acest loc, rezerve în privința deplasării. Față însă de selecționarea unui unsprezece care nu e bazat pe alegeri și combinațiuni oculte, ci exponent real al valorii noastre, am făcut amendă onorabilă. Ajunsă la Montevideo, echipa românească a fost obiectul unei atențiuni deosebite. Tragerea la sorți nu ne-a fost favorabilă. România a căzut în seria a III-a, alături de Peru și Uruguay, campioana olimpică pe 1924 și 1928. Match-urile au fost fixate pentru Luni 14 și Marți 22 Iulie. 

Citește mai mult... »

Carol și Elena – Dragoste în exil

În articolul anterior -  ‹‹Carol și Elena – Idila››  - am citat primele dezvăluiri ale Elenei Lupescu din intimitatea legăturii ei cu Carol al II-lea – dezvăluiri date publicității cu ajutorul trustului de presă american „Hearst” în luna septembrie 1927. Astăzi urmează un al doilea articol din această serie, publicat pentru publicul din România în aceiași “Ediție specială: "Memoriile complete ale d-nei Lupescu” din 22 noiembrie 1927:

 

 

Citește mai mult... »

Un top interbelic al accidentelor ciudate

Vă propun un top al accidentelor ciudate întâmplate prin anul 1932. Să nu pierdem așadar timpul:

Citește mai mult... »

Știrile de la ora 5

Era o lume fascinantă societatea românească de la începutul secolului al XX-lea. O lume în care oamenii trăiau, iubeau, munceau, sufereau accidente, săvârșeau crime și... citeau presa. Numai în perioada 1900-1916 au apărut în România peste 2.000 de publicații cotidiene și periodice. Cele mai importante dintre ele - Dimineața și Universul - ajunseseră la tiraje record de câte 100.000 exemplare/ediție. Lupta pentru audiență era acerbă iar una dintre armele folosite pentru cucerirea cititorilor erau articolele pe care azi le încadrăm în categoria “Știrilor de la ora 5”: O dramă emoționantă la Câmpu-Lung, Crimă pentru o sărutare, Zguduitoarea dramă din str. Covaci, Groaznica nenorocire din Rucăr, Crima din şoseaua Piscului, Groaznic omor prin imprudență:

O dramă emoționantă la Câmpu-Lung

Săptămâna trecută s’a petrecut în frumoasa noastră stațiune climaterica C-Lung, o dramă nespus de tragică, în împrejurările următoare: O tânără croitoreasă, Vasilica Georgescu, - care nu se prea bucura – după cum se spune, de bună reputație, - a atras, sub un pretext obicinuit pe tânărul asistent de la farmacia d-lui Dimitriu, Nicu Botez, fiul avocatului Botez din Focșani  într’o cameră din dosul farmaciei, și ajungând acolo, fără nici o explicație – de orice natură – a descărcat asupra nefericitului asistent, un glonte de revolver, lovindu’l în tâmpla dreaptă, și rănindu’l mortal. La detunătura armei, alergând persoanele cari se aflau în farmacie, asasina s’a refugiat într’o casă vecină, unde a fost arestată însă, după câtva timp. Sărmana victimă – în vârstă de 24 de ani – a încetat din viață după 2 ceasuri de agonie. Nicu Botez era o figură simpatică și o fire foarte blajină; absolvise cursurile facultăței de farmacie și – ca orice tânăr, era plin de visuri de viitor…

Citește mai mult... »

Interbelic news

Vă propun să vă transpuneți pentru câteva minute în România interbelică, citind un set de știri interesante culese din presa acelor ani: Regele tuturor românilor în provincia de peste Prut, Paris-București fără escală, Osemintele lui Dimitrie Cantemir au fost aduse țară, Groaznica nenorocire aviatică de pe Șoseaua Colentina, Un Lourde românesc, Regina Maria a asistat la botezul arhiducesei Alexandra, Călușarii la Albert Hall, Petrache Lupu care a vorbit cu Dumnezeu.

Citește mai mult... »

Pe prima pagină

Presa de tip tabloid nu este nici pe departe o găselniţă a zilelor noastre. Ziare cu un preţ mic care puteau să fie vândute la bucată pe stradă şi nu difuzate doar pe bază de abonament au apărut în România încă de la sfârşitul secolului al XIX-lea. Aceste publicaţii continuau să fie în primul rând o cronică a vieţii politice, dar puneau din ce în ce mai mult accent pe publicarea ştirilor locale şi pe relatărea unor întâmplări din categoria faptului divers. 

Un exemplu de la sfârşitul secolului al XIX-lea este suplimentul literar al ziarului “Universul”, a cărui primă pagină este dedicată de cele mai multe ori "ştirilor de tip tabloid". E adevărat că publicaţia era literară, dar ea trebuia totuşi să se vândă. Aşa că prima pagină a “Universului Literar” arăta cam aşa:

Citește mai mult... »

Mormântul lui Adolf Hittler din Bucureşti

Revista "Realitatea Ilustrată" a publicat în numărul 28 septembrie 1933 un articol care avea ca subiect ipoteza conform căreia dictatorul german Adolf Hitler ar fi avut o origine semită (în 1933 Adolf Hitler, tocmai preluase puterea absolută în Gemania). Știrea se referă la un anume Hittler (cu doi “t”) al cărui mormânt se găsea în cimitirul Filantropia din București: 

Detaliu din fotografia publicată în revista
"Realitatea ilustrată" - numărul din 28 septembrie 1933

Citește mai mult... »

Don Quijote de România (sau: Aventuri pe Marea Neagră) (II)

În vara anului 1931 o știre făcea senzație în presa din România: patru adolescenți au plecat din Constanța cu o barcă pe Marea Neagră cu destinația... America. Cei “patru Don Quijoți de România” erau: Nicu Ionescu, “capul expediției” (17 ani), Jean Stere (15 ani), Ștefan lonescu (17 ani) și Petrică Răiciulescu (10 ani). Cei patru aventurieri sperau să ajungă în America navigând pe lângă coastele mărilor și oceanelor lumii.

Prima parte a articolului aici…

Un reporter ale revistei “Ilustrațiunea Română” l-a intervievat pe “conducătorul expediției” Nicu Ionescu și i-a publicat în numărul din 27 august 1931 “jurnalul de bord”. L-am citit și eu cu sufletul la gură: călătoria celor patru adolescenți a fost una cu adevărat dramatică. Dar să nu anticipăm:

JURNAL DE BORD (continuare)

“18 Iulie, ora 4 noaptea: Mi se pare că s'a isprăvit cu noi. Un cui de la lopata din stânga s'a rupt. Jean și Petrică nu știu nimic. Mă prefac că vâslesc mereu, ca să nu-i sperii. Într’o vreme îi zic lui Petrică:

- Piciule, tu să te culci. Rămâne Ștefan la ghiordel.

El mi-a răspuns că nu-i e somn și că nu vrea să se culce pe o vreme atât de afurisită. A trebuit să mă răstesc la el ca să lase ghiordelul. Ăsta o să fie un marinar adevărat.După ce se culcă, îi spun lui Ștefan ce s'a întâmplat. El a încercat să lege rama cu o curea de jumătatea cuiului care mai rămăsese, dar degeaba.

- Ne ducem la fund, mi-a spus el.

Am lăsat ramele și ne-am apucat amândoi să scoatem apa din barcă. Toată noaptea așa am petrecut-o.Dimineața furtuna a căzut. Am mâncat o pâine și-am băut o sticlă cu apă.

Ora 2: Lui Jean Stere îi e mai bine. Stă pe punte și privește mereu înainte. E galben și spune că dacă scapă din asta nu mai pune piciorul în barcă toată viața lui. Piciul râde de el:

- Mă Jane, pe tine te-a făcut mamă-ta să umbli după oi. Da tu ai avea rău de mare și dacă te-ar legăna măgarul.

Eu și cu Ștefan reparăm cuiul. De azi dimineață ne căznim. Ștefan a avut ideea să scoatem coada de la teslă și să o cioplim. Merge greu pentru că briceagul e mic și nici nu prea taie.

Ora 5: Mâncăm toți patru o pâine și un pepene. Apă nu bem deloc ca să avem și mâine, cu toate că e cald și pepenele nu ne-a astâmpărat setea de tot.

Ora 9: Vântul bate ca și ieri seară, de la uscat. Petrică presimte furtuna, ieri ne-a spus cu 3-4 ore mai înainte că o să avem vreme rea. Cuiul e gata.

20 Iulie: Azi noapte am avut furtună. Valuri mici. Mai multă hulă. Am dormit până la prânz fără să mănânc nimic.

Nu l-am lăsat decât pe Petrică să mănânce.

Jean se vaită de picioare. Zice că simte cum îi putrezesc. Cum ajungem la uscat îl debarcăm.

Seara am mâncat toți patru o jumătate de pâine și o singură felie de pepene. Mai avem mâncare încă pentru o zi și o sticlă de apă nedesfundată.

Vânt dela Sud.

21 Iulie: Suntem cu toții sănătoși. Jean Stere e tot galben dar nu se mai plânge de foame. Eu mă odihnesc. Ștefan trage singur la rame. Petrică Răiciulescu stă călare la pupa și cântă, repetând din când în când: ‹‹Ete, că văd un catarg››. Ce bine ar fi dacă am vedea un catarg! Am putea să ne aprovizionăm.

22 Iulie: Am isprăvit ultima coajă de pâine. Jean se uită mereu în zare. Nu se vede nimic nicăieri decât apă. Mie încă nu mi-e prea foame.

Pe seară Jean strigă: ‹‹Farul de la Tusla!›› E o lumină mititică, dar nu e farul. Vâslim într'acolo. După un ceas vedem două lumini, apoi trei. E un vapor care vine dinspre Nord. Când ajungem ca la două mile de el începem să strigăm. Ștefan fluieră ca o sirenă din degete. Eu vâslesc mereu. Ne apropiem. Cerul e senin și e destulă lumină ca să fim văzuți.

Ca la o milă și jumătate mă opresc din vâslit. Punem o carnage în vârful lopeții și strigăm toți deodată, de câteva ori. Vaporul oprește. Strigăm mereu și facem semne cu lopata. Ah, dacă am avea un chibrit. Nu mai vâslim ca să se vadă că avem nevoie de ajutor. Cincisprezece minute strigăm într'una. Vaporul stă pe loc. Cu siguranță că ne-a văzut. Ni se fac semnale cu lumini. Noi strigăm și mișcăm mereu lopata.

Spre nenorocirea noastră începe vântul de la nord. Trebuie să vâslim. Când suntem numai la o milă de el, vaporul pornește. Într'o jumătate de oră nu-l mai vedem. Petrică plânge. Furtuna nu ține decât până la miezul nopții.

24 Iulie: De trei zile nu mai mâncăm nimic. Ștefan a băut apă de mare.

25 Iulie: A trecut iar un vas din spre Constantinopole. Avea un coș la urmă și două catarguri în față. Vas petrolier. Nu ne-a văzut pentru că venea prin partea de sud.

26 Iulie: Bem toți apă de mare și suferim de stomac.

Cred că e 29 Iulie: Jean zice că suntem în August. Trag singur la rame, fiindcă așa nu mi-e foame. Dacă stau beau mereu apă de mare și mi-e și foame.

31 Iulie: Jean nu se mai poate scula de jos. Petrică singur suferă mai puțin decât noi toți.

August: Suntem, cred eu, în August. Bem toată ziua apă de mare și ne cufurim. Ștefan nu mai vrea să văslească.

August: Astăzi, ăl mic mi-a spus aproape plângând:

- Vâslește, Puiule, cât poți. Nu te mai opri. Trage la mal.

August: Nu mai vâslesc decât 2-3 ore pe zi. Nu mai pot. Pe aici și apa de mare e amară.

August: Dormim aproape tot timpul și nu visăm decât vise de uscat. Ștefan a visat că treceam printr’un canal în prejurul unui sat. Primarul i-a dat o țigare. Când s'a deșteptat ne-a întrebat de ce n'am luat apă dulce din canal. Numai după un ceas a înțeles că a visat.

August: Astă seară ne-am rugat toți lui Dumnezeu. Numai Jean n'a putut să se ridice în genunchi. S'a rugat cu capul pe coate.

August: Mi se pare că iar a trecut un vapor pe lângă noi. Vâslesc câteodată ca să nu mai simt foamea. Bine că putem dormi.

De la Constanța la Sizopole 
(Sozopol) pe Google Maps

August: Ștefan și-a sdrelit mâna în ramă. A dat sângele și și l-a supt câteva minute. Pe urmă nu mai curgea.

Toată ziua barca a fost înconjurată de stavrizi. Am încercat să pescuim cu o cămașe de plasă a lui Jean. Am prins doi. Unul l-a mâncat Petrică și unul Ștefan, cu oase cu tot. Pe urmă i-au vărsat. Ștefan strângea dinții cât putea ca să nu-l dea afară. Dar n'a avut încotro. A trebuit odată să deschidă gura. Și-a ieșit.

Furtună. Îi spun ălui mic că dacă ne răsturnăm să nu plece de lingă barcă. Știe să înoate foarte bine.

Azi dimineață Jean Stere s'a sculat ca prin minune, și a privit ca în zilele dintâi, în zare. Toată ziua a stet așa. Parcă avea o presimțire.

După masă Jean vede un nor care seamănă cu un munte. Pe la patru, două puncte mici în aceeași direcție. Un punct negru și un punct roșu. Punctele acelea sunt două caice. Toți patru lucrăm la rame și la ghiordele.

Primul caic turcesc care se apropie de noi ne primește cu armele întinse. Crede că suntem ruși.

Jean strigă într'una și dârdâie ca de ger:

- Rumanski! Ruznanski!

Când ajungem pe caic le arătăm pe o hartă a lor că venim din Constanța. Bem câte patru ceaiuri fiecare. Jean nu mai poate; îl aduc cu targa. Seara eram în portul Sizopole.”

Aceasta este povestea aventurilor pe care cei patru adolescenți le-au avut în vara anului 1931 în încercarea lor de a ajunge în America navigând cu o barcă pescărească. Nu am mai găsit nici un fel de informații despre destinul celor “patru Don Quijoți de România”. Sper totuși că, în urma publicării articolului în revista “Realitatea ilustrată”, poate “chiar ministrul armatei”, impresionat de curajul lor - a luat inițiativa de “ai băga pe toți patru în vre'o școală de marină”.

 

Sursa: articolul “Patru Don Quijoți în România” – publicat în numărul din 27 august 1931 al revistei “Realitatea Ilustrată”

Citește mai mult... »

Telegraphul și "Ştirile de la ora 5"

Ştirile de tip tabloid sunt nelipsite azi de pe micile ecrane sau din paginile gazetelor - fie că ele apar în format clasic sau electronic - și fac deliciul publicului. De ce? Probabil pentru ele că ne satisfac plăcerea de a bârfi. De asemenea, știrile din categoria "senzaționalului" sau cele o care pun în prim-plan fapte care ar putea atenta la siguranţa noastră, au un impact garantat. Senzaționalul nu e însă o găselniţă a presei actuale. Acest tip de presă a apărut pe la mijlocul secolului al XIX-lea, odată cu primele ziare de mare tiraj. Începând din acei ani noi cititorii, fie că recunoaștem, fie că nu, reacționăm la articolele care ne dau informaţii despre crime, violuri, tâlhării, atentate sau altele de acest gen. Vrem sau nu vrem, le citim și dicutăm despre ele. Dacă nu am reușit să vă conving, poate că să o facă câteva știri culese de prin gazetele românești ale anului 1886:

Mare scandal

"Indivizii Nae Chris., Iosif S. și Franț H. sunt oameni de bucluc. Ieri, neavând pesemne altceva de lucru, se vorbesc câteşitrei şi dau năvală în prăvălia lui Stan F., din şoseaua Ştefan cel Mare, sparg lucrurile aflate în prăvălie, sparg geamurile şi încă multe altele. Dl. Stan F., care din auzite ştie că într-un stat organizat proprietatea este garantată prin legi şi astfel nimeni nu o poate nimici sau însuşi pe nedrept, în unire cu alţii a legat cobză pe cei trei năvălitori şi i-a dus la răcoare".

Călcat de cal

"În ziua de 22 iunie pe la orele 4 p.m., locuitorul Nicolae I. N. din comuna Brezoaele, plasa Bolintinului, judeţul Dâmboviţa, a călcat cu calul pe consăteanul sau Tică Negoiţă, care a şi încetat din viaţa în acea zi. Inculpatul împreună cu actele de constatare s-au trimis parchetului."

Înecată

"Femeia Elena lui Gabur, în etate de 70 de ani, de loc din comuna Bârgăoani, judeţul Neamţ, a venit la o soră a sa Catrina Bordianu în comuna Tupilaţi, din acest judet. În seara zilei de 25 iunie curent, numita a mers apoi la cârciumă împreună cu sora sa si cumnatul său Gheorghe Bordeianu, unde bând vin, a plecat singură şi voind a trece pârâul Valea Alba pe o punte, a căzut de pe ea şi s-a înecat. Cadavrul acesteia scoţându-se s-a înmormântat."

Oameni periculoşi

"Ştefan D. nu este om de glumit. Când i se aprind paiele în cap, apoi ţine-te pânză să nu te rupi. Ieri având o mică daraveră cu un domn Petre N., se repezi tam-nisam cu un cuţit spre acel domn şi voi să-l înjunghie. Planul din fericire nu i-a reuşit; mai mulţi oameni sărind într-ajutor l-au dezarmat şi l-au dus la locul cuvenit."

Evenimentele devin din ce în ce mai grave:

Monstru

"Fata Anita, în etate de 19 ani, fiica locuitorului Ioje G. D. din comuna Răchiteni, judeţul Roman, în ziua de 26 iunie, a născut un monstru mort de sex feminin..." (doar pentru cei curajoși: continuarea știrii se poate citi în decupajul alăturat).

Mort în apă fiartă

"În ziua de 19 iunie pe când femeia Safta T. prepara scăldatoarea lehuzei Sanda M. din comuna Crucea de Sus, judeţul Putna, a căzut în găletarul cu apă fiartă un copil în etate de 2 ani ce se afla în casă, care după 2 zile de suferinţă a încetat din viaţă."

“Toate-s vechi si nouă toate” – nu-i așa?

Ştirile sunt preluate din numerele publicate în zilele de 2 februarie 1886 și 7 februarie 1888 ale ziarului:

Citește mai mult... »

“Steaua” de la Folies Bergeres la București

Josephine Baker a fost primul superstar care a venit în România, cunoscut de publicul bucureștean doar de pe ecranul sălilor de cinematograf. Se întâmpla în anul 1928. Impresarul: nimeni altul decât marele Constantin Tănase, patronul Teatrului Cărăbuș. Suma angajată a fost una enormă pentru acele vremuri: 100.000 lei pentru fiecare spectacol. În spectacolul de revistă "Negru pe alb", pus în scenă de A. de Herz, N. Kirițescu și N. Vlădoianu, Miss Baker a cântat, a dansat (alături de alte 16 dansatoare) și a entuziasmat publicul bucureștean. Au fost două reprezentații. Regia vizitei în București a fost una pe măsura faimei celebrei starlete: Josephine Baker a ajuns în Gara de Nord cu Orient Expresul, a fost preluată de Constantin Tănase și plimbată prin centrul Bucureștiului într-o trăsura deschisă (pentru a închide gura cârcotașilor și a celor care nu credeau că aceasta va cânta și va dansa la Bucureşti).

Citește și: Senzațional interbelic - Perla neagră la București

Dansurile exotice și lascive a Josephinei Baker au stârnit reacții din cele mai diverse în publicul bucureștean. Cronicile publicate în presa vremii – elogiative sau nu - la adresa divei sunt interesante și amuzante. Vă propun să citiți câteva dintre acestea:

Citește mai mult... »

Blestemul din Vinerea Mare

Una dintre marile tragedii ale României interbelice a fost fără îndoială incendiul bisericii din Costești (Argeș) din anul 1930. Au murit atunci, în seara de Vinerea Mare, aproape toți copii satului. Săptămâni la rândul evenimentul a ținut prima pagină a ziarelor. Mărturiile erau cutremurătoare. Imaginile de la fața locului la fel. Mult prea dure pentru a-și găsi locul în presa de azi. Emoția românilor a fost atât de mare și pentru că la Costești mai avusese loc cu câtva timp înainte un alt eveniment: fusese furată salba de aur de la gâtul moaștelor Sfintei Paraschiva. Acest furt nu putea să nu fie pus în legătură cu tragedia care a urmat. Am găsit în revista “Realitatea Ilustrată” mărturia unui martor al celor două evenimente de la Costești, pe care îl las să vă povestească cele două întâmplări, așa cum le-a trăit:

Citește mai mult... »