Actualitatea (interbelică) în imagini

Vă invit astăzi să facem o incursiune în cotitianul perioadei interbelice. O vom face prin intermediul unor articole publicate în revistele ilustrate publicate în acea perioadă. Titlurile articolelor propuse vă vor invita – sunt sigur – la lectură: Marele Voevod Mihai la bazinul cu valuri, Enescu este cunoscut în România; dar în străinătate e celebru..., Quadrupleții din Pătârlagele – Patru copii de-odată!, Premieră: “La Lozul Cărăbușului”, Actualitatea sportivă, Catastrofa din Gorj:

 

Citește mai mult... »

Frumuseţile uitate ale Banatului

1936: “A cunoaşte frumuseţile cu care a fost dăruită ţara ta, munţii, codrii, apele, peisagiile, precum şi monumentele istorice de care e legată toată vieaţa trecută a neamului, monumentele presărate pe tot întinsul moşiei de evlavia, de biruinţele şi de toate trecutele izbânzi voievodale, este nu numai o nevoie imperioasă de îmbăiere în frumos dar este şi o necesitate cultural-naţională de prim ordin. A face pe străini să ne cunoască ţara, cu toate splendorile ei, cu admirabilul ei popor, atât de bogat dăruit de Dumnezeu cu ceea ce se numeşte spirit artistic, este, de asemenea, o mare datorie, căreia trebuie să-i răspundă atat Statul, cât şi particularii.” (Ion Păsărică - "Frumuseţile naturale  ale Banatului" - volum apărut sub egida proaspătului înfiinţat în anul 1936: Oficiul Naţional de Turism).

 

Ca și în zilele noastre, multe vorbe frumoase în anul 1936. Planuri de viitor, bugete alocate, bani cheltuiți pe programe de promovare, cărți, broșuri, proiecte etc. Vă las pe voi să răspundeți la o eventuală întrebare despre eficiența acestora. O să răspund și eu la întrebare, în felul meu, printr-o descriere a câtorva  stațiuni “climatic-balneare”, prezentate de ing. Ion Păsărică în anul 1936 în volumul: “Frumusețile naturale  ale Banatului  cu localitățile climatic-balneare și cataractele Dunării”. Concluzia: stațiunile despre care se vorbea atunci sunt aproape dispărute azi, deși s-au implementat de-a lungul timpului atâtea planuri și atâtea strategii mărețe de dezvoltare a turismului românesc (inclusiv în preamărita de unii "Epocă de aur").

STEIERDORF ("AURORA BANATULUI")

Pentru o primă "vacanță interbelică" vă învit într-o stațiune cu nume șvăbesc: Steierdorf. Ion Păsărică o descrie ca fiind o stațiune fermecătoare aflată la 5 km de Anina, la o altitudine de 780 de metri, cu un aer fără praf și foarte bogat în ozon. Era o stațiune recomandată bolnavilor de plămâni și de asemenea ”intelectualilor care sunt cu organismele obosite și cu nervii epuizați”. Pitorescul așezării era completat de pădurile seculare de fagi și de brazi care o împrejmuiau. Dintre amenajările turistice, autorul amintește un sanatoriu special pentru tuberculoși - pe numele său "Sommerfrische" ("Adiere de vară"), trei vile mari cu 64 de paturi în total, numeroase vile mai mici care se închiriau turiștilor (precursoare ale pensiunilor agroturistice de azi!?), “un mare restaurant” și “un parc admirabil întreținut”.

Vedere din Steierdorf

În împrejurimile Steierdorfului se puteau vizita Fântâna lui Avram, Gura Golumbului, Izvorul Coronini, peșterile Ponor și Plopa, lacul și peștera Bohui. Se pare că, printre oaspeții frumoasei stațiuni s-au numărat celebrul tenor Enrico Caruso și poate - la fel de celebra - Josephine Baker. Autorul încheie capitolul dedicat Steierdorfului cu un entuziasm excesiv, specific românesc: “Se spune chiar, de către turiști renumiți, că Aurora Banatului se aseamănă cu cele mai frumoase poziții din lume, cum ar fi la Heliopolis, orașul-grădină din deșertul Egiptului, situat la vreo 180 km departe de Luxor și la Boche di Cattaro de pe coasta Dalmației." 

Vila Sommerfrisch (Adiere de vară)

Citește mai mult... »

Metoda Montessori în România interbelică

Alternative la sistemul tradițional de învățâmânt

 

Până de curând credeam că metodele alternative de educație (Montessori, Waldorf sau Step by Step fiind cele mai cunoscute dintre acestea) sunt prezențe active în sistemul de educație din România doar începând cu ultimii ani. Am avut însă surpriza să constat că aceste metode de educație, care încearcă să fie o alternativă la sistemul tradițional de învățâmânt, erau deseori analizate în presa de specialitate din prima jumătate a secolului trecut și că la București funcționa în anul 1935 o școală în care se aplicau metodele dezvoltate de celebrul medic și pedagog italian Maria Montessori (1870-1952) de educare a copiilor foarte tineri:

“Cea care în timpurile noastre a reluat ideile unui Comenins, Rousseau, Pestalozzi sau Froebel, este d-na Dr. Maria Montessori, profesoară la Universitatea din Roma, prin înființarea Case-lor dei Bambini, în Roma și Milano, și prin lucrarea sa “Metoda pedagogiei științifice aplicată la educația copiilor mici”. Prin înființarea acestor Case, celebra profesoară dă o consfințire teoriilor expuse în lucrările sale scrise. Și cine a vizitat școalele care lucrează sub supravegherea ei, se poate convinge despre temeinicia teoriilor ce susține. Din cea mai mare libertate ce au copiii de a se mișca, de a lucra și fără a se mai aplica cea mică pedeapsă sau constrângere, rezultă cea mai înaltă disciplină, care se vede numai la oamenii înzestrați cu adevărată cultură”. (extras din articolul “Educația celor mici – O școală frobeliană model” - semnat de C. V. Buțureanu, institutor, Iași – publicat în “Educația – revistă pentru școală și familie”, numărul din martie 1916).  

Maria Montessori 

 

Citește mai mult... »

Curiozități din lumea teatrului de altădată

Obiceiurile existente într-o societate la un moment dat pot să devină în timp curiozități pentru generațiile următoare. Lumea teatrului românesc nu a fost nici ea scutită de asemenea moravuri pe care astăzi le-am putea considera ca fiind ciudate. Cu ajutorul omului de teatru Ioan Massoff și a articolului “Curiozități din lumea teatrului” - publicat de în numărul din 15 august 1939 al revistei “Realitatea Ilustrată” - vom descoperi câteva dintre aceste obiceiuri și întâmplări amuzante:

Citește mai mult... »

Sfaturi pentru îngrijirea frumuseţii (dar nu numai atât)

Întotdeauna am citit cu plăcere rubricile de “Poșta redacției”. De aceea, în timp ce frunzăresc periodicele interbelice, nu ocolesc nici acest gen de  articole. Așa am descoperit notele publicate în “Colțul Celinei”, rubrică publicată în săptămânalul “Ilustrațiunea Română”, “Sfaturi pentru îngrijirea frumuseții” și “De vorbă cu cititorii“ din “Realitatea Ilustrată” sau “Poșta redacției” din revista “Moda Nouă Ilustrată”. Pentru acest articol am selectat pentru voi, doamnelor, domnițelor și - de ce nu - domnilor, câteva sfaturi cosmetice și de viață date - cu mult umor - de Laura cititorilor revistei "Realitatea Ilustrată" prin anul 1930. Cine era Laura? Ne-o spune chiar ea, într-un răspuns dat unei cititoare:

Laura - realizatoarea rubricii "Sfaturi pentru îngrijirea frumuseții"
"Realitatea Ilustrată" - 1930

Citește mai mult... »

“Ceea ce a unit Dumnezeu, omul să nu despartă!" (divorțul prin anul 1806)

“Ceea ce a unit D-zeu, omul să nu despartă!" – acesta era în vechime principiul canonic care reglementa nu numai încheierea căsătoriilor ci și posibilitățile de desfacere ale acesteia. Canoanele bisericești prevedeau însă puține cazuri în care se putea cere despărțenia. “Cărțile de despărțenie” puteau să fie date doar de Mitropolit sau de Episcopii eparhioți - după o temeinică judecată a cauzelor - și trebuiau întărite printr-un pitac domnesc.

Citește mai mult... »

Vremuri grele (de ieri? de azi?)

VREMURI GRELE

M'am oprit la casa scundă
De la margine de sat,
Palizi și cu ochi’n lacrimi
Doi copii stăteau la sfat:

- Grea-i viața! - zise unul
Grea și plină de păcate,
Tata a murit în luptă,
Și murim de foame, frate!
Cel mai mic cuprins de spaimă,
Trist începe să îngâne:
- Mama noastră e bolnavă
Și în casă nu e pâine!

 

 

Noaptea, când venea pe dealuri,

M'am oprit lâng'un isvor,

Povestea încet pe iarbă

Un țăran c'un cerșetor:

- Grele vremuri - spuse bietul

Cerșetor - și-s răi stăpânii!

Ori și unde voi să intru

Mă amenință cu câinii!

- S'a mărit fârtate, birul,

Vai de noi - șopti țăranul -

Ne sugrumă sărăcia

Și cu greu se face banul!”

Și-n anu-acesta demnitarii 
Ce sufăr foame și tânjesc,

Primi-vor iar bacșișuri grase,

Căci e-obiceiul pământesc!

 

Luat-am bățul pribegiei

Și-am pornit înspre oraș,

Două umbre se'ntâlniră -

Erau doi sărmani slujbași:

- N'am un ban pentru chirie -

Zise unul alb ca varul,

De trei ani aștept zadarnic,

Nici un spor, și-i mic salariul.

Celălalt zâmbi ironic

Greu lovit de-al sorții val:

- Boala-mi roade'n piept, păgână.

Voi muri într'un spital!...

M'am oprit apoi la ușa

Bietului poet sărac,

Unde gândurile'n aur

Și’n smaralde se prefac.

Și dacă băncile și-acuma

În falimente-au să sporească

Atunci directorii de bancă

Ajunge-vor ca să cerșească!

 

- Stau cu muza mea de vorbă

Și tăcerea e de piatră.

Sunt flămând - cânta poetul -

Și nici foc nu am în vatră.

Laurii i-ași vinde-acuma

Pentr-un pol, sărman poet, -

Bate iarna la fereastră,

Blana mi-e la amanet."

(Justin Ilieșiu – “Realitatea Ilustrată” - 8 ianuarie 1928)

Citește mai mult... »