Frumusețile uitate ale Banatului: Stațiuni balneoclimaterice de altădată

„A cunoaște frumusețile cu care a fost dăruită țara ta, munții, codrii, apele, peisagiile, precum și monumentele istorice de care e legată toată viața trecută a neamului (...) este nu numai o nevoie imperioasă de îmbăiere în frumos dar este și o necesitate cultural-națională de prim ordin.” – Ion Păsărică, 1936

În 1936, Ion Păsărică, prin lucrarea sa „Frumusețile naturale ale Banatului cu localitățile climatic-balneare și cataractele Dunării”, sub egida proaspăt înființatului Oficiu Național de Turism, trasa harta unui turism idealist. Zeci de ani mai târziu, ne întrebăm: ce a rămas din aceste visuri?

Din păcate, majoritatea stațiunilor descrise atunci sunt astăzi doar amintiri, în ciuda numeroaselor strategii de dezvoltare care s-au succedat. Vă invit la o scurtă „vacanță interbelică” prin locurile care odinioară ofereau sănătate și odihnă elitelor vremii.

---

---

Steierdorf (Aurora Banatului)

Situată la 5 km de Anina, la o altitudine de 780 de metri, Steierdorf era recomandată pentru un aer „fără praf și foarte bogat în ozon”, fiind dedicată „bolnavilor de plămâni și de asemenea intelectualilor care sunt cu organismele obosite și cu nervii epuizați”.

Vedere din Steierdorf

Dotările erau remarcabile pentru acea vreme: sanatoriul „Sommerfrische” („Adiere de vară”), vile mici ce prefigurau pensiunile de azi, „un mare restaurant” și „un parc admirabil întreținut”. Autorul încheie descrierea cu o comparație entuziastă:

“Se spune chiar, de către turiști renumiți, că Aurora Banatului se aseamănă cu cele mai frumoase poziții din lume, cum ar fi la Heliopolis, orașul-grădină din deșertul Egiptului (…) și la Boche di Cattaro de pe coasta Dalmației.”

Vila Sommerfrisch (Adiere de vară)

 

În împrejurimile Steierdorfului se puteau vizita Fântâna lui Avram, Gura Golumbului, Izvorul Coronini, peșterile Ponor și Plopa, lacul și peștera Bohui. Se pare că, printre oaspeții frumoasei stațiuni s-au numărat celebrul tenor Enrico Caruso și poate - la fel de celebra - Josephine Baker. 

---

---

Marilla

 

Marilla: o altă fostă stațiune bănățeană, situată în apropierea Aninei, la o altitudine de 700 de metri, într-o pădure de brazi înalți și plăcut mirositori. În stațiune erau amenajate mai multe hoteluri, un sanatoriu pentru tuberculoși, un restaurant “curat ce servește mese plăcute și bere rece la sticle” precum și un parc. În stațiune mai erau vile “drăguțe și luxos mobilate ce-ți apar ca niște castele fermecate de basme”. 

 

Marilla - restaurantul cu bere rece la sticle

 

Din păcate dezvoltarea stațiunii s-a frânt pe la sfârșitul primului război mondial, perioadă în care interiorul clădirilor a fost complet devastat. Totuși, în vara anului 1935, autorul găsește în Marilla “o vilă complet renovată, ocupată de 20 de vilegiaturiști”. 

Dognecea

 

Dognecea era o pitorească stațiune climaterică, situată în apropiere de Reșița „într-o regiune cu priveliști admirabile”. În localitate era amenajat "un mare lac cu pești în care se puteau face și băi". Ștrandul era însă destinat doar înotătorilor buni, „ceilalți fiind în primejdie de înec”. 

Lacul din Dognecea

Văliug (Franțdorf)

 

O localitate-stațiune, situată la 20 de km. de Reșița, aflată la o altitudine de 645 de metri, străbătută de râul Bârzava, cu un climat subalpin, cu un aer ozonat datorat pădurilor de brazi care o înconjurau. Pitorescul stațiunii era dat mai ales de căsuțele curate „care par că  îți surâd cu bucurie” și de „versanții dealurilor sinuoase dimprejur”.

Păstrăvăria Claus din  apropiere de Văliug

 

Brebul-Nou (Weidental)

 

O stațiune situată la poalele muntelui Semenic - considerată una dintre cele mai vechi stațiuni climaterice din Banat. Era locuită în perioada interbelică de 1200 de germani, „care toți vorbeau românește”. Stațiunea era recomandată pentru „suferinzii de nervi, Basedov, catarul pulmonar și al căilor respiratorii, anemie, etc.(…). Bolnavii de tuberculoză nu se primesc aici.”

---

Citește și: Povestea locuitorilor din grotele de la Ocna Sibiului

---

 

Mai sunt pomenite în volum și alte câteva stațiuni mai mici (Calacea, Wolfsberg, Bocşa-montană) dar și unele mai mari (Herculane, Buziaș, Lipova) pe care le știm și noi, stațiuni care însă toate sunt azi la un pas de a fi uitate și ele. Sau poate că programele turistice implementate în România următoarelor câteva secole le vor reda strălucirea uitată.

  

Sursa informațiilor și a fotografiilor: monografia “Frumusețile naturale ale Banatului cu localitățile climatic-balneare și cataractele Dunării” - Ion Păsărică – 1936 (din colecția Bibliotecii Digitale a Municipiului București)