Drame în lumea micilor lăutari Lenuța, Mitică și Fănică

Cu ajutorul unor reporteri și fotografii interbelici am readus în memoria noastră locuri și figuri comune ale Bucureștiului din acea perioadă. V-am povestit despre Târgul Moșilor și despre Teatrele de mahala, despre grădinile de vară și despre cafenele Micului Paris. Am recuperat din paginile vechilor reviste chipul Piticului de la Moși, al Babei Cocoșilă și al micuțului lustragiu Vasile
 
copii lautari, lautari interbelici, taraf interbelic, Bucurestiul interbelic
Lenuța, Fănică și Mitică - un trio interbelic

Astăzi vă voi povesti o mică dramă, întâmplată în lumea micilor lăutari bucureșteni de altădată: o poveste despre talent, speranță și un destin nemilos care a destrămat un trio promițător.



Bucureștiul anilor '30: Metropola modernă și lăutarii străzii


Bucureștiul anilor ’30 era o metropolă în plină modernizare. Palate și block-house-uri se ridicau pretutindeni. Noi bulevarde fuseseră deja croite de-a curmezișul orașului. Magazinele occidentale, hotelurile luxoase și restaurantele faimoase împânzeau Calea Victoriei.

În contrast cu această efervescență și lux, o prezență rămăsese încă moștenire a vremurilor trecute: trupele de mici lăutari - desculți “dar cu alură de artiști” - care își dădeau micile concerte pe străzile capitalei. Aceștia reprezentau sufletul viu și neșlefuit al Micului Paris, care coexista cu fața sa occidentală.
 

Portretul micului lăutar: "Ființă vibrândă la cel mai ușor sunet muzical"

  
Iată cum îl descria Gion – vestitul trubadur din perioada interbelică – pe micul lăutar, surprinzând esența talentului înnăscut: 
“Ființă vibrândă la cel mai ușor sunet muzical, îl vezi și astăzi, cum îl vedeau strămoșii noștri, îl vezi de la vârsta de 6-7 ani că îndată ce aude muzica se oprește, tresare, ciulește urechile, își apleacă instinctiv trupul spre partea de unde vin sunetele, fața i se înseninează, ochii încep să-i scânteie, nările-i tremură: își trece limba pe buze, ca și cum ar gusta sunetele, iar degetele-i încep să calce pe zdrențele hainelor, ca și cum ar atinge niște coarde imaginare.”
Reporterul Alex F. Mihail remarca, de altfel, că unii dintre acești lăutari „fără cunoștințe de note muzicale și fără studii speciale” au ajuns "să fie decorați de Țarii Rusiei și invitați, cu mare cinste, la palatul președintelui republicei francez": 
Același reporter interbelic relata despre drama unei trupe alcătuite din trei mici lăutari care “nu se sfiau să cânte chiar prin fața Teatrului Național și a Cercului Militar” prin anul 1937:

copii lautari, lautari interbelici, taraf interbelic, Bucurestiul interbelic
"Solista" cântă o arie la modă (stânga)
Un duet vocal între Fănică și Lenuța (dreapta)
 
 

Fănică, Mitică și Lenuța: Trio-ul interbelic de 4, 5 și 7 Ani


Reporterul Alex F. Mihail, de la revista „Realitatea Ilustrată”, relata despre drama unei trupe alcătuite din trei mici lăutari care „nu se sfiau să cânte chiar prin fața Teatrului Național și a Cercului Militar” prin anul 1937. Cei trei protagoniști erau:
  • Fănică: Violonistul, în vârstă de 7 ani.
  • Mitică: Țambalagiul, mereu grav și serios, în vârstă de 5 ani.
  • Lenuța: Cântăreața, diva care surâdea grațios, în vârstă de doar 4 ani.
 

"Cântece pentru boieri": O masă la Palatul "Universul"

 
Într-o zi, întâlnindu-i pe strada Const. Mille (prin fața Palatului "Universul"), reporterul a decis să le ofere o masă la cantina instituției:
"I-am urcat sus, la etajul al 5-lea și le-am oferit o masă la cantina instituției. Și-au pus instrumentele pe jos, lângă un perete, apoi așezându-se la masă, cuminți, au mâncat frumos, servindu-se cu îndemânare de lingură, furculiță și cuțit, fără să se murdărească pe mâini sau pe haine. Mă miram cine i-a învățat."
Un moment de criză a apărut însă la final, atunci când era servit desertul: 
"Doar la sfârșit, când a venit prăjitura, fiecare a voit bucata cea mai mare și au început toți să plângă."
Dar totul e bine cînd se termină cu bine: drept mulțumire, după ce au terminat masa și cum sala era plină de comeseni, copiii și-au luat instrumentele și „făcând front – au tras câteva cântece ‹‹pentru boieri››.”
 

Destinul nemilos: Tragediile trăite de  Lenuța și Mitică

Pentru cei ce îi cunosc și s’au amuzat cu acești copii lăutari, reporterul Alex F. Mihail aduce o veste neplăcută: taraful s-a desfăcut în mod trist. Soarta nemiloasă, ca întotdeauna, nu a cruțat nici micul taraf: 

"Taraful s-a desfăcut în mod trist. Cântăreața Lenuța, cu chipul ei drăgălaș și-a pierdut vocea. A fost bolnavă și nu mai poate cânta. A fost nevoită să-și schimbe meseria. Azi vinde gazete pe stradă!

Țambalagiului Mitică i s’a întâmplat o mare nenorocire: mâna dreaptă i-a fost retezată de la cot. Iată cum s’a întâmplat drama: copii aveau obiceiul să cânte la restaurant în Calea Plevnei, unde erau foarte bine primiți. Zilele trecute, într’o clipă de pauză, țigănușul Mitică s-a sprijinit de cerceveaua unei vitrine de la stradă, al cărui geam era ridicat în sus. Un chelner vroind să tragă fereastra și mai sus, mecanismul s’a defectat și geamul gros de cristal s’a prăbușit, cu toată greutatea, pe brațul nefericitului copilaș, retezându-i-l. Bietul Mitică nu mai putea deveni, niciodată, un mare țambalagiu, așa cum visase.

Din simpaticul taraf ce era cunoscut prin multe mahalale bucureștene, n’a mai rămas decât Fănică. Trist și cu lacrimi în ochi, cutreieră stingherit localurile, pe unde odinioară venea cu taraful lui de care lumea făcea atâta haz. Azi cântă numai el singur din scripcă… iar banii ce-i strânge îi duce lui tată-său – un biet salahor – pentru ca să îngrijească de fratele Mitică, fostul țambalagiu. Soarta nemiloasă, ca întotdeauna, n’a cruțat nici micul taraf, care cutreiera străzile, în nădejdea unui viitor mai frumos.”
Doina Rusti Bucurestiul interbelic


O mărturie emoționantă din Micul Paris


Povestea lui Fănică, a Lenuței și a lui Mitică este mai mult decât o simplă știre: este o mărturie vie a contrastelor dure din Bucureștiul interbelic. Dincolo de strălucirea block-house-urilor și a Căii Victoriei, viața lăutarilor străzii era definită de fragilitate și de lovituri de destin neașteptate.

Tragedia micului taraf, care visa la un viitor mai frumos, rămâne o pagină tulburătoare de istorie socială, recuperată din presa vremii pentru a nu uita nici chipul, nici visul acestor mici artiști.
  

Continuă să descoperi Micul Paris: Destine umane din epoca interbelică


Dacă povestea lui Fănică, a Lenuței și a lui Mitică v-a impresionat, vă invit să pătrundeți și mai adânc în lumea contrastantă a Bucureștiului de altădată. Iată alte articole care recuperează destinele unor figuri memorabile din paginile presei interbelice:

 

Sursa articolului și a fotografiilor:  

  • revista “Realitatea Ilustrată” – numărul din 6 octombrie 1937 - reporter Alex F. Mihail – disponibilă în colecția digitală a Bibliotecii Centrale Universitare “Lucian Blaga” Cluj-Napoca



2 comentarii :

  1. Of, of, of.. Cred că se poate. Acu ' numai că îmi pare tare rău că n-am aflat ce canta Lenuța. Da', oare ce arii la modă, puteau fi în '37? Or fi fost poate niște operete?.. Poate ceva de la Paris? Păi, de ce nu ne spune reporterul ăsta? Că poate era interesant.. Da. Așa îs toți reporterii, lasă pe altă dată, să fim curioși!
    Tare frumos trebuie să fi fost! Mai că îmi pare rău că nu s-a inventat mașina timpului. Să ascultăm și noi!!!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Poate că voi mai găsii articole. Până atunci putem să ne imaginăm că Lenuța cânta... Iubesc femeia!!! De ce nu... :)

      Ștergere