După periplul
prin “Hollywood-ul” bucureștean, Ion Tik, ziaristul interbelic al revistei “Ilustrațiunea
Română”, ne invită azi la un spectacol de varieteu. Locația: o cârciumă în
care conviețuiau într-o simbioză perfectă varieteul cu mirosul de
mititei. Loc de petrecere al chefliilor bucureșteni, restaurantul “Varieteu familiar” era un local deschis și
patronat de Nea Nae Florian pe Calea Griviței la nr. 347. Localul, o
cârciumă lungă și îngustă, în care fleicile și mititeii perpeliți pe
îndelete pe grătarul încins “gâdilau” nările pofticioase ale clienților.
Într-o latură a localului era amenajată o scenă pe care se produceau “artistele”:
“Una, cu glasul răgușit,
trudindu-se din greu să ne cânte ceva din vocea stridentă de odinioară. Este o cântăreață titulară a localului. Cântă cu acompaniament
de jazz "O donna Clara”. Cele două colege "obligate" să o
aplaude, bat din palme plictisite. De altfel sunt singurele care aplaudă, pentru ai antrena și pe ceilalți “să încurajeze artista"... Dar
clienții își văd de băutură, la mese, înfierbântați de vinul care se suie
cu iuțeala fulgerului la cap...”
“Aneta, căreia
localnicii îi spun “dansatoarea cu breton" pentru coafura provocatoare
ce poartă, este o cabotină veche, trecută prin toată
filiera mizeriilor de tot felul. Face, pentru anumite gusturi, pe care uneori
le admiră și chefliii veniți de prin "Centru" pe
girls-a localului. A fost pe vremuri favorita tavernelor din portul
Galaților. A avut și ea epoca ei, când sucea mintea marinarilor beți.
Iat-o în costum de marinar, costum copilăresc care o întinerește, la
lumina becurilor afumate și în ochii împăienjeniți ai chefliilor, cu cel
puțin zece ani. Dansează un dans mecanic, pe care-l știe de demult. După “numărul"
care se termină de altfel foarte repede, trece la consumație, la
mese, îndemnând cu o vorbă cu două înțelesuri, cu o glumă sau cu
o vorbă mieroasă la băuturi. Bea și ea, cât poate și cât nu
poate, băutura acră producătoare de veselie și de bună dispoziție...
Anetta, după indicația cunoscătorilor,
este “fată bună", vorbăreață, cheflie chiar atunci când nu
bea; seducătoare când ți se împăienjenesc mințile. Doar fardul excesiv și bretonul uns cu ulei de migdale prea mirositor, încât supără câteodată
mirosul și ochii pretențioși ai curtezanilor ocazionali. Odată, unul,
la un pahar cu vin, spre dimineață, în entuziasmul mesenilor, unul a
stropit-o cu un sifon întreg pe față pentru “a-i muia făina”. Anetta
a plâns eu lacrimi amare, blestemând meseria care o obliga să suporte
toate capriciile clienților, ba încă să râdă când sufletu-i
plânge. De-necaz, bea și ea, bea în neștire pentru a face consumație
localului și deopotrivă pentru a-și îneca necazurile.”
Citește și: Teatrul de mahala
ACROBATA
În indiferența
generală, pentru că este ceasul când nimeni nu mai privește spre scenă, o
acrobată face diferite figuri de echilibristică. Ketty Steinbach, așa se
numește “artista”, își executa numărul conștiincios, ca și când o sală
arhiplină i-ar admira talentul. Echilibrista suie și coboară scena fără ca
măcar un singur om să-și întoarcă privirea. Și doar Ketty este artistă de
circ de mai bine de douăzeci de ani!
Ce vină are ea, dacă circurile au
dispărut? Ea trebuie să trăiască chiar dacă trebuie să facă ceea ce face
aici în fața oamenilor care petrec. La urma urmei, stimulează și ea consumația,
în acest varieteu familiar în care lumea petrece cu mititei, fleici și cu...
artiste. Ea știe, în definitiv, cum să ”se strecoare pe la mese”, cum “să agațe”
un fraier, un provincial, un tânăr dornic de aventuri bizare sau chiar vreunul
dintre cheflii cunoscători, într'un târziu, când ochii lor nu mai deosebesc
obiectele și cu atât mai puțin oamenii (…).”
Pentru a întregi tabloul cârciumii de odinioară, o să vă rog să completați trupa de artiste a “Varieteului familiar” cu chipul Lyei
– șansonetista cu glasul răgușit. Adăugați apoi muzica lăutarului Costică care
încântă “alesul public” (atunci când artistele fac câte o “pauză de consumație”)
cântând cu foc: “De trei zile, de trei zile, stau la
Nasta și nu mă știe nevasta…”.
Mai
puneți într-un colț pe "Dulcineea", care care dezmiardă chelia lucioasă și
albă a unui bătrânel venit din altă parte a orașului. Nu uitați de florăreasa
care și-a vândut buchețelele de flori pe la mesele chefliilor galanți. Imaginea
se poate completa cu cei doi bătrâni vânzători de opiu (“marfă bună, de calitate, inofensivă”) care își așteptau răbdători
mușterii. Și peste toate adăugați imaginea chefliului care a mușcat în glumă
nasul tovarășului de chef spunându-i apoi:
Costică lăutarul |
“ - Bate-mă,
omoară-mă, dar așa sunt eu păcătos; până când nu mușc nasul lui frate-miu cu
care beau, nu mă las...”.
Spre
dimineață localul lui nea Nae primește zorii “într-o atmosfera veselă și supraîncărcată de bună dispoziție; chefliii și-au schimbat mesele și își spun acum grațiozităţi sau înjurături, în gluma”. Încetul cu încetul, clienții părăsesc cârciuma afumată cu gând de reîntoarcere pentru
un nou chef de pomină… spre seară.
Sursa: articolul “Bucureștiul petrece” - semnat Ion Tik - publicat în revista “Ilustrațiunea
Română” - numărul din 21 mai 1931 - citit din colecția Bibliotecii Digitale a Bucureștilor.
Stimate domn...de unde aveti atatea informatii?
RăspundețiȘtergereParca ati trait atunci...atat de bine le descrieti...!!!
Sunt sigura ca aveti o intreaga arhiva la dispozitie si pentru aceste ganduri,relatari si "articole" ...va multumim...!!!
Sursele pe care le folosesc sunt cele pe care le menţionez la sfârşitul fiecărui articol şi sunt publice. Mulţumesc pentru aprecieri şi te mai aştept pe blog.
RăspundețiȘtergereNu am citit articolul.. Este bine scris și chiar ne face părtași ai petrecerilor pe care nu le-am știut niciodată. Trebuie să fi fost frumos, mie așa mi se pare, eu aș fi fost, măcar la fel de atentă ca reporterul,la ce se întâmpla pe scenă. Ba aș fi aplaudat. Măcar truda acelor care voiau să întrețină o atmosferă, cât de cât antrenată.
RăspundețiȘtergere