De ieri și de azi: O seară "La Nae" (în vizită la un "varieteu interbelic")

Recomandări:

O seară "La Nae" (în vizită la un "varieteu interbelic")

După periplul prin “Hollywood-ul” bucureștean, Ion Tik, ziaristul interbelic al revistei  “Ilustrațiunea Română”, ne invită azi la un spectacol de varieteu. Locația: o cârciumă în care conviețuiau într-o simbioză perfectă varieteul cu mirosul de mititei. Loc de petrecere al chefliilor bucureșteni, restaurantul “Varieteu familiar” era un local deschis și patronat de Nea Nae Florian pe Calea Griviței la nr. 347. Localul, o cârciumă lungă și îngustă, în care fleicile și mititeii perpeliți pe îndelete pe grătarul încins “gâdilau” nările pofticioase ale clienților. Într-o latură a localului era amenajată o scenă pe care se produceau “artistele”:
 
Cârciumă interbelică
Petrecere cu artiste de varieteu la Simplon (1931)

“Una, cu glasul răgușit, trudindu-se din greu să ne cânte ceva din vocea stridentă de odinioară. Este o cântăreață titulară a localului. Cântă cu acompaniament de jazz "O donna Clara”. Cele două colege "obligate" să o aplaude, bat din palme plictisite. De altfel sunt singurele care aplaudă, pentru ai antrena și pe ceilalți “să încurajeze artista"... Dar clienții își văd de băutură, la mese, înfierbântați de vinul care se suie cu iuțeala fulgerului la cap...”

ANETTA, DANSATOAREA CU BRETON

“Aneta, căreia localnicii îi spun “dansatoarea cu breton" pentru coafura provocatoare ce poartă, este o cabotină veche, trecută prin toată filiera mizeriilor de tot felul. Face, pentru anumite gusturi, pe care uneori le admiră și chefliii veniți de prin "Centru" pe girls-a localului. A fost pe vremuri favorita tavernelor din portul Galaților. A avut și ea epoca ei, când sucea mintea marinarilor beți. Iat-o în costum de marinar, costum copilăresc care o întinerește, la lumina becurilor afumate și în ochii împăienjeniți ai chefliilor, cu cel puțin zece ani. Dansează un dans mecanic, pe care-l știe de demult. După “numărul" care se termină de altfel foarte repede, trece la consumație, la mese, îndemnând cu o vorbă cu două înțelesuri, cu o glumă sau cu o vorbă mieroasă la băuturi. Bea și ea, cât poate și cât nu poate, băutura acră producătoare de veselie și de bună dispoziție...
 
Anetta - dansatoarea cu breton

Anetta, după indicația cunoscătorilor, este “fată bună", vorbăreață, cheflie chiar atunci când nu bea; seducătoare când ți se împăienjenesc mințile. Doar fardul excesiv și bretonul uns cu ulei de migdale prea mirositor, încât supără câteodată mirosul și ochii pretențioși ai curtezanilor ocazionali. Odată, unul, la un pahar cu vin, spre dimineață, în entuziasmul mesenilor, unul a stropit-o cu un sifon întreg pe față pentru “a-i muia făina”. Anetta a plâns eu lacrimi amare, blestemând meseria care o obliga să suporte toate capriciile clienților, ba încă să râdă când sufletu-i plânge. De-necaz, bea și ea, bea în neștire pentru a face consumație localului și deopotrivă pentru a-și îneca necazurile.”

Citește și: Teatrul de mahala




ACROBATA

În indiferența generală, pentru că este ceasul când nimeni nu mai privește spre scenă, o acrobată face diferite figuri de echilibristică. Ketty Steinbach, așa se numește “artista”, își executa numărul conștiincios, ca și când o sală arhiplină i-ar admira talentul. Echilibrista suie și coboară scena fără ca măcar un singur om să-și întoarcă privirea. Și doar Ketty este artistă de circ de mai bine de douăzeci de ani! 
 
Ce vină are ea, dacă circurile au dispărut? Ea trebuie să trăiască chiar dacă trebuie să facă ceea ce face aici în fața oamenilor care petrec. La urma urmei, stimulează și ea consumația, în acest varieteu familiar în care lumea petrece cu mititei, fleici și cu... artiste. Ea știe, în definitiv, cum să ”se strecoare pe la mese”, cum “să agațe” un fraier, un provincial, un tânăr dornic de aventuri bizare sau chiar vreunul dintre cheflii cunoscători, într'un târziu, când ochii lor nu mai deosebesc obiectele și cu atât mai puțin oamenii (…).”
 
Echilibrista Ketty Steinbach (1931)

Pentru a întregi tabloul cârciumii de odinioară, o să vă rog să completați trupa de artiste a “Varieteului familiar” cu chipul Lyei – șansonetista cu glasul răgușit. Adăugați apoi muzica lăutarului Costică care încântă “alesul public” (atunci când artistele fac câte o “pauză de consumație”) cântând cu foc: “De trei zile, de trei zile, stau la Nasta și nu mă știe nevasta…”.  
 
Mai puneți într-un colț pe "Dulcineea", care care dezmiardă chelia lucioasă și albă a unui bătrânel venit din altă parte a orașului. Nu uitați de florăreasa care și-a vândut buchețelele de flori pe la mesele chefliilor galanți. Imaginea se poate completa cu cei doi bătrâni vânzători de opiu (“marfă bună, de calitate, inofensivă”) care își așteptau răbdători mușterii. Și peste toate adăugați imaginea chefliului care a mușcat în glumă nasul tovarășului de chef spunându-i apoi:

Restaurant interbelic
Costică lăutarul

“ - Bate-mă, omoară-mă, dar așa sunt eu păcătos; până când nu mușc nasul lui frate-miu cu care beau, nu mă las...”.

Spre dimineață localul lui nea Nae primește zorii “într-o atmosfera veselă și supraîncărcată de bună dispoziție; chefliii și-au schimbat mesele și își spun acum grațiozităţi sau înjurături, în gluma”. Încetul cu încetul, clienții părăsesc cârciuma afumată cu gând de reîntoarcere pentru un nou chef de pomină… spre seară.


Sursa: articolul “Bucureștiul petrece” - semnat Ion Tik - publicat în revista “Ilustrațiunea Română” - numărul din 21 mai 1931 - citit din colecția Bibliotecii Digitale a Bucureștilor.


3 comentarii :

  1. Stimate domn...de unde aveti atatea informatii?
    Parca ati trait atunci...atat de bine le descrieti...!!!
    Sunt sigura ca aveti o intreaga arhiva la dispozitie si pentru aceste ganduri,relatari si "articole" ...va multumim...!!!

    RăspundețiȘtergere
  2. Sursele pe care le folosesc sunt cele pe care le menţionez la sfârşitul fiecărui articol şi sunt publice. Mulţumesc pentru aprecieri şi te mai aştept pe blog.

    RăspundețiȘtergere
  3. Nu am citit articolul.. Este bine scris și chiar ne face părtași ai petrecerilor pe care nu le-am știut niciodată. Trebuie să fi fost frumos, mie așa mi se pare, eu aș fi fost, măcar la fel de atentă ca reporterul,la ce se întâmpla pe scenă. Ba aș fi aplaudat. Măcar truda acelor care voiau să întrețină o atmosferă, cât de cât antrenată.

    RăspundețiȘtergere