De ieri și de azi: Jacques M. Elias - un rar exemplu de generozitate

Recomandări:

Jacques M. Elias - un rar exemplu de generozitate

Auzim adeseori vorbindu-se despre Spitalul Elias din Bucureşti – una dintre instituțiile medicale de elită ale României și totodată un centru academic în care se desfășoară o activitate prodigioasă de cercetare și învățământ în domeniul medical. Din păcate, nu foarte des este pomenit cel care a făcut posibilă nașterea acestui spital. Industriașul, bancherul și moșierul Jacques Menachem Elias este filantropul care și-a lăsat prin testament întreaga avere – evaluată în anul morţii sale, 1923, la 1 miliard de leiAcademiei Române. Donația a fost făcută în scopul “promovării culturii din România, alinării boalelor săracilor noștri, încurajării elementelor valoroase, sprijinirii cauzelor nobile și aceasta fără deosebire de origine, pentru toți cei care merită să fie ajutați”. Să vedem în cele ce urmează cine a fost Jacques Menachem Elias:

Jacques M. Elias (stânga) 
Casa din strada Corabiei nr. 2 (ulterior Clemenceau)
în care  a locuit fondatorul spitalului Elias  (dreapta)

Jacques Menachem Elias s-a născut într-o familie de origine evreiască din București, în anul 1844. A fost unul dintre cei mai importanți oameni de afaceri ai României la începutul secolului al XX-lea: proprietar al Fabricii de zahăr din Sascut, președinte al Băncii Generale Române, unul dintre cei mai importanți moșieri ai vremii, proprietar a două mine de mercur în Dalmația, patronul hotelurilor Patria și Continental din București, deținător de acțiuni în valoare de multe milioane de lei emise de bursele din New York, Bruxelles, Londra, Praga, Belgrad, Viena, Berlin etc. Jacques Menachem Elias a fost caracterizat de către Nicolae Iorga ca fiind “un mare exemplu de generozitate umană
 
Dar iată cum a fost evocată viața și personalitatea industriașului Elias într-un articol semnat Alex. F. Mihail, publicat de săptămânalul “Realitatea Ilustratăîn anul 1936:

Din viața lui Elias


Jacques M. Elias (...) nu s'a însurat niciodată, permițându-și de asemenea prea puține bucurii în viață. Până la adânci bătrânețe — a murit în vârstă de 79 ani — s'a considerat mereu ca un fel de slujbaș al averii sale, un soi de administrator. Iar când a fost aproape să moară, a crezut că e drept ca funcționarul său principal, d. Fr. Staeger, un elvețian, să-i ia locul pe scaunul de la biroul său și chiar să locuiască cu familia în apartamentul de la etajul întâi, din strada Corăbia 2, (azi Clemenceau), de lângă Ateneu, casă în care a trăit și a murit Elias, și unde se află azi, la parter, administrația fundației „Menachem H. Elias”. Totuși, chiar pe acest funcționar ales dintre toți, el nu l-a copleșit de prea multe avantagii. D. Staeger urma să rămâie același paznic modest al averii, cum fusese și testatorul. Prin testamentul din 1914 se prevede o leafă lunară de 600 lei pentru d. Staeger! Iar pentru membrii comitetului de conducere, aleși de dânsul, a fixat, tot prin testament o retribuție lunară de 1500 lei.


A desemnat Academia Română ca legatară universală, dar n'a uitat în testament pe săracii orașului București, cărora li se distribuie în fiecare an de Crăciun și de Paști, ajutoare din fondul special Elias. N'a uitat nici de Azilul de noapte, nici de Societatea de Salvare, de Societatea pentru profilaxia tuberculozei, precum și de diferite spitale și societăți de binefacere. A lăsat legate pentru Facultatea de medicină, Fundația Universitară Carol I, pentru mai multe școli evreiești și românești, apoi unor temple israelite, câtorva rabini. A instituit bursa pentru studenții meritoși, etc. Chiar birjarului său i-a lăsat o sumă prin testament. Și-a adus aminte până și de servitori, de câțiva funcționari mai mici...".

RUDELE

Pentru rude a avut însă un tratament excepțional:
- Eu am numai rude bogate - spunea el. - Ce rost are să le las moștenire.
Fără să fie vanitos, a voit să rămâie oarecum anonim în binefaceri. Spitalul, din București, care va costa peste o sută douăzeci de milioane, nu va purta numele lui, ci al tatălui său. Iar averea lăsată Academiei Române se administrează sub titlul: "Fondul familiei Menachem H. Elias", "deși - afară de dânsul - nimeni n'a donat, nici un leu."
- Invit pe toți membrii familiei mele să contribuie la această operă culturală și filantropică - spunea el încă în viață. Rugămintea a repetat-o și prin testament. Când a scris ultimele sale dorinți, a pomenit pe un văr al său, domnul I. I. Manoach, care e bătrân și din nenorocire orb. Și-a mai adus aminte de o verișoară din Viena, dar nu-i știa numele. Jacques Elias le mai dăduse ajutoare altădată. Acum își exprima dorința ca ambii să primească o pensie, cât vor trăi. Totuși, dacă s'ar întâmpla - spune prevăzător testatorul - ca vreun membru al familiei mele uitat de mine, rudă până la al optulea grad, bărbat sau femeie, să fie lipsit de mijloace, atunci, se va aproba eventual și acestuia o pensie lunară, ca să poată trăi, „cât vor crede de cuviință membrii comitetului".

Ce au făcut rudele?

În primul rând, au dat în judecată Academia, cu gândul să anuleze testamentul. De contribuit la fondul familiei Menachem H. Elias, nici n'au visat. În schimb, s’au ivit 67 de persoane, ce se pretindeau a fi “rude sărace, până la al 8-lea grad", ale defunctului Elias! 

Dl. prof. dr. Grigore Antipa membru în comitetul fundației, delegat al Academiei Române, a avut mult de furcă cu adversarii - “moștenitorii bogați" - cari adoptaseră ca tactică în justiție, tărăgănirea. Procesul ar fi putut dura la infinit, stingherind toate bunele intenții, dacă d. prof. Antipa n'ar fi prins un moment favorabil, spre a sili pe moștenitori să convie la o tranzacție. Ei au primit, odată pentru totdeauna, o sumă de vreo zece milioane lei și s'au astâmpărat. În schimb, au mai rămas cele 67 de „rude sărace" pe cari d. dr. Antipa nu le-a șicanat. Ele au încasat până acum, aproximativ douăzeci și cinci de milioane din averea destinată pentru „scopuri culturale și filantropice” și  primesc și azi pensii lunare.

„SĂ CHELTUIEȘTI MAI PUȚIN DECÂT CÂȘTIGI”


Jacques Elias, deși nu s’a însurat, totuși n'a trăit prea retras, în fosta sa locuință din strada Corăbiei, se pot vedea și azi vechile lui mobile, destul de frumoase. Primea des musafiri și-i primea bine. Printre intimii și prietenii lui, cu cari lua uneori masa acasă, sau la restaurantul „Continental” din hotelul cu același nume, proprietatea sa, erau: Principele Barbu Ştirbey, defunctul ministrul liberal Emanuel Porumbaru, d. Victor Antonescu, actualul ministru de externe, d. Emanuel Pantazi, avocat, prieten intim și sfetnic - mai târziu executorul său testamentar - d. Jean Mitilineu și alții.

Jacques M. Elias
Fritz Staeger funcționarul de încredere al lui Elias
cel căruia ia cedat apartamentul

Hotelul „Continental”, din fața Teatrului Național, era pe vremuri cel mai mare și mai luxos din București. Lui Elias îi plăcea să șadă în restaurant la o masă, în dreptul unei ferestre ce da în Calea Victoriei. Totuși Jacques Elias nu era prea cheltuitor. Dimpotrivă, principiul lui era acesta: să ai tăria de caracter de a cheltui totdeauna ceva mai puțin, decât îți este venitul. Oricât de infimă ar fi economia, te poți considera om bogat. Cheltuind tot venitul, sau atacând capitalul, atunci - chiar dacă ai posibilitatea de a duce o viață largă - te poți numi sărac. Risipa e amăgitoare: duce la dezastru.

Acest principiu l-au adoptat și membrii de conducere din comitetul fondului Elias. S'au creat, înțelepțește, mai multe capitole, cari țărmuresc cheltuielile. Astfel s'au înființat:
1)  Fondul pentru punerea în valoare a moșiilor lui Elias.
2) Fondul pentru răscumpărarea datoriilor testamentare față de diferite persoane și comunități.
3) Fond pentru apărarea fluctuațiilor de curs a efectelor și prevenirea căderii valutelor. O diferență favorabilă de curs nu se adaugă la venituri, ci la acest fond.
4) Fondul de construcții, din care se clădește acum spitalul de la Șosea.
5) Fondul cultural, din care se dă în fiecare an Academiei, două milioane de lei.
6) Fondul de ajutorare a rudelor, cari - după cum am arătat - au primit până acum vreo 25 de milioane, în afară de cele zece milioane date „rudelor bogate”.

Totuși averea defunctului Elias a rămas întreagă, așa cum a lăsat-o el. Tot ce s’a făcut a fost realizat numai din venituri, cu toate greutățile ce a avut de întâmpinat comitetul conducător al fundației, din cari fac azi parte: principele B. Ştirbey, ca președinte, fost prieten al lui Elias, după cum am arătat. Apoi d-nii: dr. Gr. Antipa și Em. Pantazi, vicepreședinți și d-nii prof. David Emanuel, prof. dr. G. Marinescu, prof. I . Simionescu și prof. D. Voinov, ca membri. Academia română” s'a dovedit ca o excelentă administratoare.

Dificultăți neprevăzute


Deși Elias era om de afaceri rutinat, totuși el n'a prevăzut scoborârile valutare vertiginoase, cari au micșorat foarte mult averea sa. N‘a putut prevedea nici măsurile, pe cari le-a luat consiliul comunal socialist, instalat după război la Viena. Reformele democratice postbelice au scăzut aproape la zero venitul palatelor lui Elias din capitala Austriei. El avea acolo niște clădiri monumentale, cu sute de camere și cu numeroase apartamente luxoase. Aceste palate situate pe cele mai principale străzi, de pildă în fața celebrei biserici Votivkirche, abia aduceau atâta venit, spre a nu fi lăsate să cadă în ruină. O slabă fructificare au adus și depozitele în numerar ale băncii. Banca Națională a României nu numai că n’a bonificat nici o dobândă, dar a cerut chiar un comision de conservare pentru efectele depuse.

Camera de fumat în care miliardarul 
își primea prietenii, devenită sala de consiliu
 a Fundației Elias

Puteai spune că, printr’o energică și prudentă intervenție a d-lui profesor dr. Antipa, delegat de Academie cu administrarea averii lui Elias în străinătate, au fost salvate multe bunuri ale acestuia. Astfel au fost, de pildă, diferite valori de bursă, circa vreo sută de milioane lei, aflate depozitate la unele bănci în străinătate. Delegatul Academiei a mai reușit să obție, la Viena, o reducere a taxelor succesorale, realizând astfel o economie de aproximativ 64 milioane lei. Se poate spune că averea lui Elias, este administrată în spiritul testatorului, cu economie și prudență.



Casa din strada Corăbiei


În fotografiile ce însoțesc acest articol, cititorii vor putea examina apartamentul în care a trăit Jacques M. Elias. Tablouri nu se prea văd pe pereți. Mai mult oglinzi. N’a avut nici instrumente muzicale! Elias nu se pricepea în artă. Era străin și de „politică”. Este interesant un triptic, având fotografiile, sub sticlă, ale părinților săi, fraților și rudelor, din anul 1832 și până la moartea lui. În special bătrânii soți Menachem H. Elias, fondatorii familiei, au chipuri caracteristice pe fotografii. Pe pereți se mai văd și alte tablouri mari, reprezentându-i pe bătrâni. În camera de consiliu, unde se întrunește azi comitetul fundației Elias, avea niște fotolii largi, căptușite cu piele roșie. Altă dată era aci camera de fumat. E impresionantă mai ales camera „tezaur", cam întunecoasă, unde se văd case de bani așezate dea lungul pereților. Dar azi „fundația" nu-și mai ține banii în acest „tezaur", ci la Banca Națională.

Fundatia Elias
Imagine din apartamentul lui Elias
 Conform testamentului mobila trebuia
să rămână neschimbată, așa cum a lăsat-o el...

Moartea lui Elias


Elias pleca des în călătorie: la Viena, la Paris, Berlin, unde avea afaceri. Când au năvălit nemții în România, știindu-se urât de aceștia, s'a hotărât — de altfel cu mare greutate — să părăsească țara. Prin lași s’a dus la Petrograd și de acolo la Stockholm. Totuși, în tot timpul vieții sale, fusese suspectat ca având simpatii cu germanii. Această ultimă călătorie i-a fost fatală. S'a îmbolnăvit, fără să-și mai poată reveni complet. A mai activat și după război, prin reînființarea „Băncii Generale a României", fostă, până la război bancă cu capital german și care prezidase emisiunea bancnotelor de tristă memorie. 
 
După război, banca a fost reorganizată cu capital românesc, Elias primind să fie vicepreședintele consiliului de administrație. Dar marele bancher nu mai era în apele sale. În pragul celui de al optulea deceniu, la 13 Mai 1923, s'a stins în apartamentul său din strada Corăbiei no. 2. După cum am mai arătat, e a cedat, prin testament, apartamentul cu toată mobila, vechiului său slujbaș din anul 1883, d. Fr. Staeger, care nu la părăsit niciodată. D. Staeger a fost obligat, prin testament, să nu schimbe mobila, care a rămas ca un fel de expoziție.

Fundatia Elias
Paravan din casa Elias pe care sunt puse
 fotografiile părinților
și a rudelor miliardarului

Elias avea grozavă teamă să nu fie înmormântat de viu. Când a simțit că moare, a cerut ca trupul său neînsuflețit să fie păstrat șaptezeci de ore, nu ca la evreii habotnici, cari fac înmormântări pripite. Apoi, a pretins ca, înainte de a fi înhumat, inima să-i fie străpunsă de un stilet. Așa s'a și făcut!

Deși a lăsat toată averea sa în România, legatar universitar fiind Academia Română, totuși a cerut ca trupul lui neînsuflețit să fie transportat la Viena și înmormântat, după ritul mozaic, cu ceremonie foarte simplă, alături de fratele său Abraham și cumnata sa Paulina, aflați în cimitirul israelit-spaniol din capitala Austriei.

Cuvântul Academiei Române


În numele culturii române“, d. prof. dr. Grigore Antipa, vicepreședinte al Fundației Elias, a rostit, la prilejul cuvenit, o cuvântare, în Templul cel mare al evreilor de rit spaniol din București, spunând între altele: Viața, sentimentele nobile și patriotismul lui Jacques Elias merită într’adevăr a servi de pildă tuturor cetățenilor acestei țări: a muncit fără odihnă până la cele mai adânci bătrâneți, a adunat ca o albină, fără a cheltui pentru sine decât strictul necesar al unui trai de o modestie exemplară și a destinat apoi tot fructul muncii sale realizării unui măreț ideal, pe care l-a meditat în lunga sa viață și care este, după Elias: „înălțarea patriei prin crearea de instituții de cultură, de preferință de cultură practică și înfrățirea fiilor ei prin tovărășia de munca, de bucurie și de suferință.

Voi adăuga doar că Jacques M Elias a fost  ales în anul 1993, post-mortem, membru al Academiei Române, că a fost declarat cetățean de onoare al  Bucureștiului, că numele său a fost dat unei străzi centrale din capitala României și de asemenea liceului din SascutVoi încheia cu o constatare a marelui istoric Nicolae Iorga 
 
Numai boierii din alte vremuri învățaseră nația noastră cu astfel de largi danii, iar de la ei nimeni până la Jacques Elias, nici dintre urmașii lor, nici din rândurile burghezilor bogați nu i-au imitat. Dar importanța socială a testamentului lui Jacques Elias nu stă numai în aceea că el amintește tradițiile acestei țări în ce privește datoriile clasei avute față de obște, ci și faptul că el lasă întreaga avere pentru cultură. Se vor face din banii săi școli, unde se vor primi elevii fără deosebire de naționalitate. El a înțeles că aceea ce lipsește țării noastre este cultura răspândită în masele adânci populare și de aceea n-a ezitat să renunțe la orice gând și să dea acest mare exemplu de generozitate umană, pentru a se face mai multă lumină în sufletele fraților săi, pe pământul unde a trăit”.



Surse: articolul semnat Alex. F. Mihail - publicat în numărul din 21 octombrie 1936 al revistei Realitatea Ilustrată și Wikipedia – Enciclopedia liberă

19 comentarii :

  1. ce noroc pe aceasta natie sa aiba parte de o asemenea personalitate.pacat ca nu se scrie mai mult,pt.a fi cunoscut, asa cum merita.

    RăspundețiȘtergere
  2. Dupa cum spuneam si in articol, nici macar de site-ul spitalului Elias nu se pomeneste nimic despre cel care a facut posibila constructia lui. Asta spune multe, nu-i asa?

    RăspundețiȘtergere
  3. lasat mostenire saracilor, devenit spitalul nomenclaturii comuniste de dinainte si de dupa. elias cred ca a murit de doua ori; natural, apoi ucis de romani.

    RăspundețiȘtergere
  4. Tocmai de aceea cred ca "mostenitorii" ar putea sa-i mentioneze biografia macar pe site-ul oficial al spitalului. Si poate ca fotografia lui ar putea fi inclusa in sigla institutiei...

    RăspundețiȘtergere
  5. Un caracter nobil nepervertit de bani ! de cate ori voi trece pe langa Hotel Continental, pe Calea Victoriei, mi-l voi imagina pe generosul miliardar stand la o masa cu vedere la strada ! Ati trecut pe str. Clemanceau, se mai pastreaza casa lui ? Poate Primaria ar putea lua initiativa unei placi comemorative, este doar fondatorul unui mare si renumit spital bucurestean! Daca imobilul este inca pe str. Clemanceau, nu este oare vecin cu cel care a apartinut Mitzei biciclista ?!

    RăspundețiȘtergere
  6. M-as declara multumit daca macar sigla spitalului Elias ar cuprinde chipul celui care a facut posibila construirea lui. Si daca o scurta biografie ar fin inclusa pe o pagina a site-ului oficial al unitatii medicale. Cum o pagina a site-ului cuprinde numele conducerii de azi ... nu cred ca ar fi o mare problema. E insa una morala, intr-adevar!

    RăspundețiȘtergere
  7. Un caz similar il constituie mostenirea familiei Dalles, cu deosebirea ca pe site-ul Universitatii Populare se aminteste de infiintarea ei gratie mostenirii Elenei Dalles, ultima mostenitoare a unei mari averi, in memoria fiuui ei Alexandru, disparut prematur ... Spitalul, avand acum si finantare de la bugetul public, in mod voit a preferat sa-si uite inceputurile, respectiv fondatorul. Chiar ma intrebam mai demult cine este acest Elias, de unde vine numele spitalului. cum la fel ma intrebam de unde vine denumirea Salii Dalles. Afland, ma declar cetatean informat al urbei, daca ma va intreba cineva ...

    RăspundețiȘtergere
  8. Sa stii ca am cautat informatii in presa interbelica pe care o pot accesa deocamdata si despre fundatia Dalles. Deocamdata nu am decat articole care pomenesc despre inaugurarea salii Dalles, dar mai caut...

    RăspundețiȘtergere
  9. Valorile umane nu conteaza ...doar "mujicia" pentru vremurile noastre...

    RăspundețiȘtergere
  10. Poate tocmai de ceea trebuie sa "mediatizam" adevaratele valori care sunt si care...au fost!

    RăspundețiȘtergere
  11. Ca întotdeauna, un articol cu subiect interesant şi ecouri profunde!
    Dacă există o lume "de dincolo", Jacques Manachem Elias a primit cu delicată recunoştinţă, caracteristică firilor generoase, acestă binemeritată evocare! Primitivismul comunist ne-a păgubit de adevărata istorie şi cultură. Mă bucur că oamenii de caracter încearcă să salveze ce se mai poate salva din valorile autentice ale acestui neam.
    Referitor la familia Dalles, mă întrebam dacă nu există vreun supravieţuitor la Bucşani care să ştie mai multe, măcar din relatările celor care au fost contemporani cu această familie generoasă!

    RăspundețiȘtergere
  12. Chiar ii rog si eu pe cei care cunosc amanunte ale "povestii Dalles" - sa ni le spuna si noua. Blogul meu sta la dispozitia oricui vrea si poate sa scrie despre mostenirea familiei Dalles.
    Multumesc, anonimule...

    RăspundețiȘtergere
  13. Este o problemă dacă distribui linkul pe pagina mea de facebook ?

    RăspundețiȘtergere
  14. Chiar ma bucur daca o faci, Margareta. Te mai astept pe blog.

    RăspundețiȘtergere
  15. Mare Om.In ziua de azi toti miliardarii nu se gandesc sa faca nimic pentru semenii lor,cu tote ca in mormant nu ia-u nimic cu ei.Respect Jacques M. Elias

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Macar memoria faptelor lui sa o pastram, nu-i asa? Te mai astept pe blog, Geo!

      Ștergere
  16. (nu este cazul sa povestesc dece numele meu mic este...Elias, nume destul de rar in Romania). Rar de auzit in lumea larga un exemplu similar cu "ce a facut acel OM Elias in cursul vietii si cu CE A LASAT DUPA DISPARITIA LUI". Am vizitat prin lume nu putine faimoase Institutii realizate prin mari donatii particulare. Dar peste tot, personalitatea donatorului era larg,respectuos si bogat prezentata. La majoritatea comentatorilor de pana azi se vede o clara nedumerire si nemultumire la cat, cand si cum a fost prezentat acel unic ELIAS. Oare aceasta situatie provoaca retineri la eventualii mai consistenti eventuali donatori care ar putea fi gasiti printre marii imbogatiti din Romania secol 21 ??

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sunt sigur că noi nu avem o adevărat o cultură a donațiilor. Dar poate că timpul și exemplele vor rezolva problema. Știai că în urma apariției acestui articol pe blog conducerea spitalului Elias a publicat pe site-ul oficial al spitalului biografia Fondatorului? Un pas mic, dar important.

      Ștergere
  17. Minunati oameni au trecut si prin aceasta tara, dar acest Om a fost cu adevarat impresionant nu numai prin ceea ce a lasat in urma ci si prin modul in care a gandit si prin ceea ce a inaltat peste timp si peste timpuri ...

    RăspundețiȘtergere